Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), inculpatul C.B.R, începând din 2012, a aderat şi sprijinit o grupare infracţională constituită cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţilor fiscale datorate bugetului de stat prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate precum şi evidenţierea cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive în evidenţele contabile ale mai multor societăţi comerciale.
“Sumele de bani obţinute din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală au fost supuse unui proces de reciclare fiind transferate succesiv prin conturile mai multor societăţi comerciale pentru a ajunge în final la membrii grupării infracţionale. De asemenea există suspiciuni că, în perioada ianuarie 2014 – februarie 2014, inculpatul C.B.R a pus în vânzare alimente (carne şi produse din carne), cunoscând că sunt alterate şi vătămătoare sănătăţii, iar în luna ianuarie 2014, a remis unui angajat din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Cluj, foloase materiale (produse de carmangerie) cu scopul de a interveni pe lângă un inspector din cadrul OPC Bistriţa-Năsăud pentru a aplica sancţiunea avertismentului unei societăţi comerciale, datorită încălcării unor prevederi legale privind punerea în vânzare a produselor din carne printr-un magazin de desfacere”, precizează DIICOT.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply