Tag: carne

  • Cum să construieşti o afacere de 150 milioane de euro cu Ouă Ochioase şi Pui Fericiţi

    În pofida faptului că este o companie cu activitate în industria agroalimentară, Agricola Bacău este una dintre cele mai inovatoare companii româneşti. De la ouă ochioase şi inimoase la cârnăciori hand-made şi ready meal, compania a dezvoltat o gamă de produse tot mai aproape de cerinţele consumatorilor moderni, care, în mod paradoxal, vor produse tot mai apropiate de cele ale gospodăriilor tradiţionale. 

    Agricola Bacău, un business ce-şi are originile în localitatea Brad şi care a pornit cu o crescătorie de curcani, sub numele Uriaşii de Bacău, este în prezent unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, cu afaceri de peste 150 de milioane de euro în 2019, creştere susţinută mai ales de produse precum Ouăle Ochioase sau Puii Fericiţi.

    „Continuăm la nivel de grup strategia de creştere şi diferenţiere şi suntem motivaţi să facem acest lucru. La abatorul de păsări am demarat în acest an o investiţie totală de 16 milioane de euro, care va asigura o creştere a capacităţii de producţie cu 70%. Suntem încrezători că ne vom creşte şi consolida poziţia în piaţa internă, aceea de jucător important în agribusinessul românesc”, a spus Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola.

    Agricola deţine în prezent o cotă de 18% din piaţa cărnii de pui, este lider pe piaţa de sempipreparate şi produse de tip ready meal, cu o cotă de piaţă de 19%. Este, totodată, principalul exportator pe segmentul cărnii de pui.

    Agricola este un brand inovator, în special în ce priveşte noi concepte de prezentare a produselor. Este prima companie care a lansat în România sortimentele din carne de pui ambalate la tăviţă cu cryofilm, după care această metodă de ambalare a fost preluată şi de alţi jucători din piaţă.

    În 2009, compania a pus pe piaţa românească de carne de pui Puiul Familist. În aprilie 2010, a adus în faţa consumatorilor Puiul Antistres, comercializat în tăviţa minune“, unică în România, în care se şi găteşte. Aceasta a reprezentat soluţia Agricola pentru gospodinele cu mai puţin timp liber.

    Tot în 2010, Agricola a lansat Puiul Fericit, crescut timp de minimum 56 de zile, maximum 70 de zile în ferme mici, hrănit cu cereale şi scos în aer liber. Anul trecut, Agricola a creat produsul Cocoşel de Pădure, coquelet proaspăt românesc.

    Produsele inovative au dus la creşterea vânzărilor, spun reprezentanţii companiei. Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a grupului Agricola, în care sunt integrate lanţul de producţie a cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 378 de milioane de lei, în condiţiile în care a vândut cu aproape 9% mai multă carne de pasăre, creşterea valorică fiind de aproape 11% comparativ cu anul trecut.

    „Cifra de afaceri obţinută se datorează în special creşterii cantitative a vânzărilor Agricola de produse diferenţiatoare, cu valoare adăugată mare, şi mă refer aici la Puiul Fericit, Puiul Fermierului şi produsul nostru cel mai «tânăr», lansat la sfârşitul anului 2018, Cocoşel de Pădure, primul pui coquelet proaspăt românesc. Strategia noastră vizează în continuare vânzările de pui cu creştere lentă, unde Agricola deţine 80% din piaţa internă”, a mai spus preşedintele grupului băcăuan.

    Totodată, categoria de semipreparate şi produse de tip ready meal, obţinute la fabrica Europrod, a înregistrat în această perioadă o creştere a cifrei de afaceri de 6,78% (42 milioane de lei), în contextul în care exporturile companiei în ţările europene ating cota de 30% din producţie. La Europrod s-a finalizat la începutul acestui an o investiţie de peste 5,5 milioane euro, care i-a dublat capacitatea de producţie.
    În viitorul apropiat, reprezentaţii companiei îşi propun să mai investească încă pe atât în mărirea capacităţii de producţie şi construirea unui nou spaţiu de producţie.

    Ouăle Ochioase sunt o altă inovaţie marca Agricola. Acestea sunt îmbogăţite natural cu luteină şi zeaxantină, care provine de la găini hrănite cu un mix de furaje ce conţine fân de lucernă. Găinile ouătoare sunt crescute în regim semideschis şi au o durată de viaţă de 80 de zile.
    Produsele au fost obţinute în urma unui amplu proces de cercetare care a durat patru ani realizat de Avicola Lumina în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti. De altfel, în cadrul aceleiaşi cercetări compania a dezvoltat Ouăle Inimoase, îmbogăţite natural cu Omega 3.

    Pentru categoria ouălor proaspete obţinute în cadrul Avicola Lumina, în primele nouă luni ale anului 2019 s-a menţinut cifra de afaceri la 38 mil. de lei, în condiţiile în care s-a menţinut şi numărul ouălor vândute (59 mil. buc.) faţă de perioada similară anului 2018.
    În prezent Agricola are o gamă de 60 de produse, iar în cursul acestei luni şi-a schimbat imaginea şi noul brand va fi vizibil în rafturi începând cu luna noiembrie pentru aproximativ 600 de SKU-uri (stock keeping unit) din toate categoriile. Compania a demarat în 2018 proiectul de repoziţionare şi redesenare a brandului.

    „Cele mai bune lucruri se întâmplă când suntem împreună. Într-o lume plină de tehnologie care, din păcate, mai mult ne ţine departe unul de celălalt, Agricola crede în puterea oamenilor de a se strânge împreună”, a spus Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola, explicând astfel nevoia grupului de a iniţia un proces de rebranding ce are în centru nevoia de a fi împreună.

    În primele nouă luni ale anului 2019 grupul de firme Agricola a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de 8% faţă de perioada similară a anului 2018, ajungând la 575,6 milioane lei.

    „Agricola continuă în 2019 strategia de consolidare a afacerilor care reprezintă core businessul companiilor grupului şi chiar dacă a făcut exit din două afaceri – servicii pentru agricultură şi retail de proximitate – realizează creşteri importante pe categoriile de bază, astfel încât după primele nouă luni ale acestui an raportăm o creştere de 8% a afacerilor grupului nostru, în linia evoluţiei ultimilor ani”, a declarat Grigore Horoi.
    Grupul Agricola din Bacău estimează o cifră de afaceri de 161 milioane de euro pentru anul 2019, în creştere faţă de anul trecut, când a încheiat cu afaceri de 150 milioane de euro.

  • Cine este Manfred Knof, omul care trebuie să intervină cu o mână de fier şi să reducă cu 1,4 miliarde de euro costurile gigantului Deutsche Bank

    La doar două luni după ce a fost numit noul ţar al braţului de retail din Deutsche Bank, Manfred Knof se confruntă cu prima provocare majoră.

    În vârstă de 54 de ani, fostul şef al Allianz în Germania, trebuie să îmbunătăţească veniturile operaţiunilor de retail pe plan domestic, în timp ce reduce costurile anuale cu 1,4 miliarde de euro.

    Viitorul băncii germane depinde în mare măsură de succesul lui Manfred Knof în divizia de retail, care este o componentă principală din planul masiv de reorganizare al CEO-ului Christian Sewing – prin care acesta a decis să abandoneze ambiţiile de a deveni o forţă pe Wall Street.

    „Banking-ul de retail este unul dintre terenurile cheie”, spune unul dintre arhitecţii planului de restructurare anunţat de Sewing, citat de FT.

    Planul de restructurare anunţat de Sewing vizează 18.000 de locuri de muncă într-o restructurare de peste 7 miliarde de dolari.

    Săptămâna aceasta, ţintele diviziei de retail din Deutsche Bank – care are circa 28.000 de angajaţi în Germania şi aduce o treime din veniturile băncii – au ajuns iar în prim-plan în contextul negocierilor dure dintre bancă şi unul dintre cele mai puternice sindicate din ţară.

    Sindicatul Verdi cere o creştere salarială de 7% pentru 12.000 de angajaţi ai Postbank, fosta bancă de economii a poştei, pe care Deutsche Bank a cumpărat-o în urmă cu peste un deceniu.

    În ultimele săptămâni, Postbank a fost lovită de o suită de plecări de personal. Într-o încercare de a opri această tendinţă, Deutsche Bank a oferit o majorare în negocieri săptămâna trecută.

    Britta Lehfeldt, negociatorul-şef al Deutsche Bank a declarat pentru FT că „cea mai recentă ofertă a noastră ne-ar creşte factura cu salariile cu o sumă semnificativă de două cifre, la nivelul milioanelor de euro”. Ea a descris negocierile ca fiind „foarte dificile” însă susţine că atmosfera este constructivă.

    În ciuda faptului că executivii au restructurat constant businessul în ultimii ani, raportul cost-venituri în diviziile de private banking şi în divizia comecială a băncii este la nivelul de 95% în prima jumătate a anului 2019. Per total, braţul de retail trebuie să livreze un sfert din restructurarea totală anunţată de Sewing.

    „Deutsche nu îşi poate permite efectiv nicio majorare”, potrivit unei surse din apropierea managementului Deutsche Bank.

    Potrivit sindicatului Verdi, oferta Deutsche Bank a fost o majorare de 1,7%, versus nivelul de 7% cerut de angajaţi.

    „Poziţiile noastre sunt încă foarte departe şi nu îmi este clar dacă putem ajunge la un compromis”, spune Jan Duscheck, negociatorul-şef al sindicatului Verdi.

    Aşteptările cu privire la Manfred Knof, care s-a alăturat iniţial băncii în poziţia de şef al diviziei de private banking, sunt ridicate. Unul dintre cei mai mari acţionari ai Deutsche a descris numirea acestuia peste braţul de retail ca fiind excepţională, în contextul în care Frank Strauss, predecesorul acestuia, avea o relaţie prea apropiată de sindicat – ceea ce este un dezavantaj din perspectiva acţionariatului.

    Un fost coleg de la Allianz al lui Knof îl descrie ca fiind un „manager nemilos” care nu este prea interesat de sensibilităţile sindicatului şi este determinat să livreze rezultate, potrivit FT.

  • Autorităţile olandeze de sănătate au retras o mare cantitate de carne, contaminată cu listeria

    Autorităţile olandeze din domeniul sănătăţii au retras, la finele acestei săptămâni, o mare cantitate de carne din magazinele alimentare după ce au descoperit legăturile dintre o serie de intoxicaţii alimentare din ultimii doi ani şi un singur furnizor, relatează Euronews.

    Purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional pentru Sănătate Publică (RIVM), Jan Brouwer de Koning, a declarat că experţii au testat ADN-ul bacteriilor listeria implicate în cazuri care au afectat în total 20 de persoane, dintre care trei au decedat, iar o femeie a făcut avort.

    RIVM a tras concluzia că intoxicaţiile provin probabil dintr-o singură sursă.Autorităţile au identificat procesatorul Offerman din oraşul Aalsmeer drept sursa probabilă, după care a urmat rechemarea produselor.

    Într-o declaraţie pe site, Offerman a spus că rechemat carne care a fost distribuită în reţele de magazine printre care Aldi, Bidfood, Jumbo, Sligro şi Versunie.

    Offerman, o filială a companiei Ter Beke din Belgia, a declarat că a oprit toate activităţile de tăiere a cărnii şi de ambalare din Aalsmeer.

    „Activităţile vor fi preluate de alte fabrici din grup”, a anunţat firma.

    Sursa: mediafax.ro

  • Criză în ţara unde se află jumătate din numărul de porci de pe planetă. Măsuri disperate pentru a raţionaliza consumul

    China deţine jumătate din efectivele de porci ale planetei, carnea de porc fiind o componentă de bază a dietei, iar o eventuală penurie ar putea genera inclusiv tulburări sociale. Autorităţile au luat deja o serie de măsuri, inclusiv subvenţii pentru fermieri sau pentru consumatorii care se confruntă cu creşterile de preţuri.

    În magazine, carnea de porc costă cu 70% mai mult decât anul trecut, iar pe piaţa engros preţurile medii sunt chiar mai mari, cu 90% în august, în comparaţie cu luna august a anului trecut.

    Autorităţile anunţau că în ultimul an de zile au pierit 100 de milioane de porci.

    O problemă este că fermierii nu mai repopulează fermele după ce animalele bolnave mor, aşa că ministerele finanţelor şi agriculturii au cerut guvernelor locale să pună la dispoziţie fondurile necesare pentru fecundare artificială şi pentru sprijinirea fermelor aflate în dificultate.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cât costă cea mai scumpă şi rară friptură de vită din lume. De ce are aceasta un preţ atât de ridicat?

    Carnea de vită wagyu este unul dintre cele mai scumpe tipuri de carne din lume. Produsă în Japonia şi apreciată pentru gustul său bogat, carnea de vită wagyu de înaltă calitate poate costa peste 400 de dolari per kilogram, iar vacile în sine se pot vinde chiar şi cu 30.000 de dolari. Dar ce face carnea atât de scumpă?

    Termenul wagyu se traduce literalmente în vacă japoneză şi se referă în general la patru rase principale. Aceste vaci au fost crescute pentru rezistenţă fizică, având mai multe celule de grăsime intramusculare. Grăsimea este distribuită mai uniform în muşchii acestora, motiv pentru care carnea de vită wagyu arată roz şi are un gust foarte fraged. Guvernul japonez reglementează strict producţia de wagyu pentru a proteja valoarea şi calitatea cărnii.

    Wagyu este clasificat pe doi factori principali: câtă cantitate de carne poate fi obţinută şi calitatea grăsimii mărunţite. Cu cât este mai mare nota atribuită cărnii, cu atât este mai mare preţul. Carnea de vită Wagyu a câştigat un statut aproape legendar şi există multe mituri despre fermele wagyu şi despre modul în care sunt tratate animalele, de la masaje zilnice până la faptul că sunt adăpate cu bere. Dar de multe ori acestea sunt doar legende.

    Vacile sunt crescute foarte diferit în fiecare regiune şi de fiecare fermier în parte. De cele mai multe ori sunt crescute de un crescător până la vârsta de aproximativ 10 luni şi apoi sunt vândute la licitaţie unui fermier care le îngrăşă. La fermă animalele sunt ţinute în grajduri mici şi hrănite cu un amestec de fibre şi concentrat de energie mare, obţinut din orez, grâu şi fân. De multe ori sunt hrănite de trei ori pe zi timp de aproape doi ani, până când animalele vor avea aproape 50% grăsime. Doar vacile gestante şi vitele crescute pentru reproducere au voie să fie scoase la păscut pe păşune.

    Durata procesului de îngrăşare şi preţurile de import ale cantităţii uriaşe de furaj concentrat creşte costul cărnii de vită, iar în această perioadă de îngrăşare, fiecare vacă mănâncă 5 tone de furaje. Când o vită este scoasă la licitaţie, ea poate fi vândută cu până la 30.000 de dolari.

    Comparativ, vitele Black Angus, care sunt considerate un etalon culinar în ţări precum Statele Unite şi Australia, de obicei nu se vând pentru mai mult de 3.000 de dolari.

    Deşi sunt disponibile peste 300 de soiuri de wagyu, cele mai notabile provin din 10 regiuni. Una dintre cele mai scumpe este Matsusaka, din provincia Mie. În 2002, o vacă Matsusaka s-a vândut pentru 50 de milioane de yeni, adică aproximativ 400.000 de dolari. Cu toate acestea, cea mai cunoscută wagyu provine din oraşul Kobe.

    În 2013, Japonia a exportat wagyu în valoare de 5 miliarde de yeni (peste 47 de milioane de dolari). Anul trecut, exporturile au atins 24,7 miliarde de yeni (cca. 232 mil. dolari).

  • Cine este noul şef al liderului pieţei preparatelor din carne ambalate din România

    Caroli Foods Group, liderul pieţei preparatelor din carne ambalate în România, a numit-o pe Roxana Manolescu director general al companiei, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii afacerii. Roxana Manolescu a preluat astfel poziţia de la Khaled El Solh, care a decis să îşi continue parcursul profesional în afara companiei.

    Khaled El Solh s-a alăturat Caroli Foods Group în urmă cu 19 ani şi s-a ocupat de marketing şi business development până în 2010, când a devenit membru în board. Ulterior a devenit CEO în 2011, poziţie pe care a menţinut-o şi după ce compania a fost integral vândută grupului mexican Sigma Alimentos în 2017.

    „Caroli Foods Group a înregistrat o creştere majoră în ultimii ani, succes reflectat şi de indicatorii financiari. Mă bucură poziţia de lider şi că suntem punct de reper pe piaţa din Romania. Am toată încrederea că şi în viitor compania îşi va continua ascensiunea. Caroli Foods Group şi angajaţii săi au reprezentat pentru mine o a doua familie şi sunt foarte recunoscător pentru oportunitatea acestor ani în care am dezvoltat împreună un business din ce în ce mai puternic”, a declarat Khaled El Solh.

    Roxana Manolescu, succesoarea lui El Solh la conducerea companiei, are peste 20 de ani de experienţă în economie şi finanţe, timp în care şi-a dezvoltat vaste abilităţi de leadership prin conducerea unor echipe şi proiecte diverse. Roxana Manolescu s-a alăturat echipei Caroli în anul 2007 şi, în rolul de CFO, a contribuit semnificativ la dezvoltarea şi performanţa companiei pe piaţă.

    „Ca CFO am avut privilegiul să urmăresc şi să contribui la creşterea business-ului. Prin inovaţie, branduri şi produse iubite de consumatori şi investiţii în tehnologii de top am susţinut adaptarea constantă la cerinţele pieţei, construind astfel un renume la nivel naţional şi internaţional. Sunt recunoscătoare pentru rolul strategic care mi-a fost oferit odată cu noua funcţie de CEO, de a duce mai departe misiunea companiei pentru Europa de Est. Cred cu tărie că motorul acestei companii sunt oamenii: prin pasiune, dăruire şi profesionalism aceştia susţin reuşitele şi dezvoltarea companiei în continuare”, a declarat Roxana Manolescu

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, Caroli Foods Group este lider pe piaţa din Romania, atât în valoare, cât şi în volum şi totodată unul dintre cei mai de succes producători de carne din Europa de Sud-Est. Compania a luat naştere în România în 1994 şi, de la înfiinţare şi până în prezent, a oferit produse alimentare de calitate pentru toate tipurile de consumatori. Portofoliul Caroli include în prezent cinci mărci: Caroli, Campofrio, Sissi, Maestro şi Primo, oferind peste 200 de produse alimentare în total. Grupul operează o fabrică in Piteşti şi deţine depozite în întreaga ţară, având o flotă auto cu peste 350 de vehicule şi o amplă reţea de distribuţie.

    Sigma este o companie multinaţională, lider în industria alimentară refrigerată, specializată pe producţia, comercializarea şi distribuţia de produse alimentare de calitate, inclusiv carne preparată şi conservată, brânză, iaurt şi alte alimente refrigerate şi congelate. Grupul Sigma are o cifră de afaceri de 6,3 miliarde de dolari şi peste 45 000 de angajaţi în 70 de fabrici, 208 de centre de distribuţie şi peste 640 000 de puncte de vânzare. În 2018, volumul total al producţiei companiei a depăşit 1,7 milioane de tone. Sigma operează în 18 ţări din cele patru regiuni cheie: Mexic, Europa, Statele Unite şi America Latină.

  • Producătorul de carne Transavia investeşte peste 3 milioane de euro într-un spital de copii în Alba Iulia

    Transavia, cel mai mare producător de carne de pui de pe plan local, controlat de Ioan Popa, investeşte peste trei milioane de euro într-un spital pentru recuperarea copiilor cu handicap locomotor în Alba Iulia.

    Proiectul este realizat în parteneriat cu ONG Maria Beatrice din Alba Iulia. În 2017 ONG Maria Beatrice împreună cu societatea Transavia au început construcţia Centrului Pediatric Naţional la Alba Iulia. Finalizarea construcţiei este estimată pentru 2021, finanţarea acestuia fiind asigurată integral de compania Transavia. În prezent,  se lucrează la acoperişul Modulului 1 al construcţiei (2017-2020), urmează tâmplăria exterioară (ferestre şi uşi exterioare). În 2019 au început  săpăturile pentru Modulul 2 al construcţiei (2019-2021). Centrul nou construit va avea ca activitate: evaluare, diagnoză şi intervenţie timpurie, recuperare medicală copii, terapie şi reabilitare post-traumatică şi post-operatorie, ortopedie şi neurologie pediatrică.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Impossible Foods, compania care îşi propune să revoluţioneze industria „cărnii”, a atras investiţii de 300 de milioane de dolari

    Strângerea de fonduri subliniază atracţia din ce în ce mai mare faţă de produsele alimentare pe bază de plante, care îşi propun să redea gustul produselor de origine animală, implicând însă mai puţine riscuri pentru mediu sau pentru sănătate. Runda de finanţare ridică totalul sumelor primite de companie la 750 milioane de dolari.

    Numeroase persoane publice s-au alăturat investitorilor, printre care Jay-Z, Will.i.am, Jaden Smith si Katy Perry şi sportivi celebri precum Serena Williams, Kirk Cousins ​​şi Paul George. Investitorii instituţionali includ Khosla Ventures, co-fondatorul Microsoft Bill Gates, Google Ventures, Horizons Ventures, UBS, Viking Global Investors, Temasek, Sailing Capital şi Project Open Philanthropy.

    Cea de-a cincea rundă de finanţare a acţiunilor, de la lansarea sa în 2011, plasează Impossible Foods la valoarea de 2 miliarde de dolari. Prin comparaţie, compania rivală, Beyond Meat a avut o capitalizare de piaţă de doar 1,5 miliarde de dolari în oferta publică iniţială, dar acum depăşeşte 4 miliarde de dolari.

    Impossible Foods a lansat primul său burger din ingrediente de origine vegetală în urmă cu mai mult de doi ani. O drojdie modificată genetic creează ingredientul cheie, numit heme, ceea ce face ca burgerul să pară suculent şi cu gust asemănător cărnii, spre deosebire de burgerii vegani obişnuiţi. Ingredientele includ proteine ​​din grâu, soia şi cartofi.

    După un succes în câteva locaţii, lanţul de restaurante de tip fast-food Burger King a declarat că va lansa oficial „Impossible Whopper”, o readaptare a unui burger din carne specific companiei, în cadrul căreia va fi adoptată reţeta folosită de Impossible Foods.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Cea mai friguroasă aşezare de pe planetă. Cum trăiesc oamenii la -71 grade Celsius – GALERIE FOTO

    În satul rus Oymyakon s-a înregistrat un record în ce priveşte cele mai scăzute temperaturi dintr-o zonă locuită. Devreme ce în zonă nu poate fi cultivat nimic, localnicii mănâncă cu precădere carne de ren şi de cal şi, cu toate acestea, nu suferă de malnutriţie.

    Mulţi dintre cei care au maşini preferă să le ţină toată ziua pornite, de teamă că n-ar mai putea să le pornească iar, relatează Dailymail. Iar săpatul unei gropi de înmormântare poate dura, în Oymyakon, chiar şi trei zile, pentru că pământul trebuie încălzit cu cărbuni încinşi pentru a putea fi săpat.

    Iarna poate părea grea, adeseori, penru oricare dintre noi, dar puţini sunt cei care s-au confruntat cu situaţii extreme, aşa cum fac adesea locuitorii din Oymyakon, sat în care din pricina frigului nici măcar nu pot ateriza avioane.Valea Oymyakon, plasată în nord estul Rusiei, este cunoscută şi ca Polul Frigului, cu o temperatură frecventă de -50 de grade Celsius pe perioada iernii. În 1993 a căştigat titlul de cea mai friguroasă aşezare de planetă după ce temperatura a scăzut în termometre până la -98 de grade celsius, potrivit Wired.

    Fotograful Amos Chapple nu a putut rezista şi a mers până în Oymyakon pentru a vedea cum trăiesc oamenii. El a călătorit peste 10.000 de mile pentru a ajunge acolo şi a mers două zile cu maşina din cel mai apropiat oraş, Yakutsk , aflat la aproximativ 600 de mile distanţă. Chapple a povestit că a întâmpinat dificultăţi deoarce aparatul de fotografiat îngheţa. “Când interiorul camerei de fotografiat îngheţa nu mai aveam ce să fac. Mă adăposteam înapoi la căldură”, a spus el. A încercat să fotografieze deschis la geacă pentru a ţine aparatul aproape de corp şi îşi ţinea respiraţia când fotografia ca aburul expirat să nu apară în imagini.  

    Aşezarea găzduieşte în jur de 500 de persoane şi era, în 1920, un popas pentru crescătorii de reni, care opreau în Oymyakon ca să adape animalele la izvoarele termale. Guvernul sovietic însă, în dorinţa de a determina populaţiile nomade să se aşeze, a făcut în Oymyakon o aşezare.

    Locuitorii se confruntă cu situaţii în care cerneala din stilouri îngheaţă, ochelarii de asemeni iar bateriile se descarcă. Chiar dacă zona ar avea semnal pentru telefoane mobile, aparatele nu ar putea să funcţioneze în aceste condiţii.

    În mod ironic, Oymyakon înseamnă, în traducere, “apă care nu îngheaţă”, graţie izvoarelor termale din apropiere. Locuitorii sunt obişnuiţi cu condiţii de trai greu de imaginat, iar şcoala se închide doar când temperaturile sunt mai scăzute de -52 grade Celsius. Aşezarea se află la 750 metri deasupra nivelul mării, iar lungimea zilei variază de la 3 ore iarna până la 21 de ore în timpul verii, când temperaturile cresc şi peste 30 de grade Celsius.