Tag: mafie

  • Care este legătura dintre: criză, mafie, bani şi mâncare

    În timp ce economia italianului de rând începe să se fărâmiţeze din cauza impactului catastrofal al coronacrizei, organizaţiile de crimă organizată profită de situaţie pentru a-şi extinde controlul. Strategia mafiei are două direcţii: afacerile ajunse în pragul falimentului sunt cumpărate pentru a fi folosite la spălarea de bani, apoi, prin ajutorarea cu alimente sau bani cu împrumut a familiilor nevoiaşe, câştigă sprijinul unei părţi din societate.

    La începutul lunii aprilie, la nici o lună de la introducerea măsurilor de restricţionare a circulaţiei şi a contactului dintre oameni, publicul putea vedea clipuri video cu bande cunoscute ca fiind ale mafiei împărţind produse de uz esenţial italienilor lăsaţi fără venituri de criza aflată la început în regiunile sudice sărace Campania, Calabria, Sicilia şi Puglia în timp ce tensiunile creşteau în toată ţara, scrie The Guardian. „Magazinele, cafenelele, restaurantele şi cârciumile erau închise de mai bine de o lună“, spune Nicola Gratteri, investigator antimafia şi procurorul-şef din Catanzaro.

     „Milioane de oameni lucrează în economia informală, ceea ce înseamnă că milioane de oameni nu mai aveau niciun venit de mai mult de o lună şi nu ştiau când şi-ar putea relua munca. Guvernul emite aşa-numitele bonuri de cumpărături pentru a-i sprijini pe oameni. Dar dacă statul nu intervine pentru a ajuta aceste familii, mafia îşi oferă serviciile, impunându-şi controlul asupra vieţii oamenilor.“

    Efectele blocajului din Italia afectează aproximativ 3,3 milioane de persoane care lucrează la negru.
    Dintre acestea, peste un milion locuiesc în sud. Au apărut informaţii că proprietarii de magazine mici au fost constrânşi să ofere alimente gratuit, aceasta în timp ce poliţia patrula pe lângă supermarketurile din unele zone pentru a opri furturile.
    Clipuri cu oameni din Sicilia care protestează indignaţi de reacţia întârziată a guvernului sau cu persoane care fac scandal în faţa băncilor din Bari pentru împrumuturi de 50 de euro au devenit virale la un moment dat, turnând gaz pe focul crizei; un foc de care mafia este mai mult decât dispusă să-l stingă, în propriul interes.

    Guvernul a demonstrat că este conştient că „mafia ar putea profita de sărăcia în creştere recrutând oameni”, după cum a spus ministrul de interne Luciana Lamorgese, sau pur şi simplu acţionând prin distribuirea de pachete gratuite cu paste, apă, făină şi lapte. În Napoli, în cele mai sărace cartiere ale oraşului, poliţia şi-a intensificat prezenţa după ce bărbaţi cu legături cu Camorra, mafia napolitană, au organizat livrări la domiciliu de pachete cu alimente. În Palermo, potrivit La Repubblica, fratele unui cap al Cosa Nostra ar fi distribuit mâncare celor mai nevoiaşi din cartierul Zen, un bastion al mafiei. Când ştirea a apărut în presă, bărbatul s-a apărat pe Facebook susţinând că face doar muncă de caritate şi l-a atacat pe jurnalistul care a oferit publicului pentru prima dată povestea.

    „Mafiile nu sunt doar organizaţii criminale“, explică Federico Varese, profesor de criminologie la Universitatea din Oxford. „Sunt organizaţii care aspiră să guverneze teritorii şi să controleze pieţe. Comentatorii se concentrează adesea pe aspectul financiar al mafiei şi tind să uite că puterea ei vine din baza locală de unde operează.“
    Distribuirea de pachete cu alimente este o tactică la fel de veche ca mafia în sine. În sudul Italiei, capii mafioţi se prezintă prin tradiţie oamenilor ca binefăcători locali, iniţial fără a cere nimic în schimb.

    „Capii mafiei consideră oraşele lor ca fiind propriile lor moşii”, spune Gratteri. 

    „Ei ştiu foarte bine că, pentru a guverna, trebuie să aibă grijă de oamenii de pe teritoriul lor. Şi o fac exploatând situaţia de criză în avantajul lor. În ochii oamenilor, un şef care bate la uşă oferind mâncare gratuită este un erou. Şeful ştie că va putea conta pe sprijinul acestor familii atunci când va fi necesar, când, de exemplu, mafia sponsorizează în alegeri un politician care le va proteja interesele infracţionale.”

    Zeci de investigaţii din sud au condus la arestarea unor politicieni care au ajutat şi au ocrotit mafia şi care au fost aleşi cu sprijinul mafioţilor locali, aceştia obligând cetăţenii să-i voteze în schimbul unor servicii precum un simplu pachet cu mâncare. „Aceste ajutoare de la mafie nu sunt cadouri. Mafia nu face nimic pentru că are un suflet generos. Acestea sunt favoruri pe care toată lumea trebuie să le plătească într-o formă sau alta, ajutând şi ascunzând de autorităţi un fugitiv, ţinând o armă, distribuind droguri şi altele asemenea“, a explicat Varese. „Gândiţi-vă la ce s-a întâmplat cu El Chapo, regele drogurilor din Mexic”, atrage atenţia Gratteri. 

    „El a traficat tone de cocaină şi a ordonat uciderea a sute de oameni, însă în oraşul său natal era cunoscut pentru bunăvoinţa sa. Oamenii îi erau recunoscători că a adus medicamente pentru familiile satului sau că a construit drumuri. Acelaşi lucru se întâmplă în oraşele italiene.” În Campania, dacă nu oferă alimente, Camorra înmânează bani. Sume mici, de obicei de 50 de euro, scrie BBC. Obişnuiau să ceară bani, iar acum ei sunt cei care dau bani, spune Luigi Cuomo, preşedintele of SOS Imprese, o organizaţie care protejează afacerile mici de politici mafiote precum taxa de protecţie. „Oferă sume mici, dar vor cere ceva în schimb.”

    Marcello era la începutul lunii mai proprietarul unui restaurant din centrul oraşului Palermo pe care a trebuit să-l închidă în martie. Se aşteaptă atunci ca din clipă în clipă să primească o ofertă pe care nu o va putea refuza. Este foarte simplu, a povestit el. Un mafiot ciocăne la uşă şi se oferă să cumpere afacerea, atunci şi acolo. Urmează negocierea unui preţ, apoi cineva transferă o parte din bani în contul proprietarului afacerii. Restul banilor este predat în numerar. „Afacerea mea se scufundă”, se plângea atunci Marcello. „Şi când cineva îţi aruncă un colac de salvare, poţi alege fie să te îneci cu idealurile tale, fie să înoţi.” Dar mafia se va întoarce întotdeauna să ceară ce pretinde a fi al ei, spune Gaspare Mutolo, un fost mafiot sicilian care a devenit martor cheie în zeci de cazuri de crimă organizată.

     „Exact aşa lucram şi eu”, spune el. „Eram mereu fermecător. Păream generos. Nu mi-am arătat niciodată culorile adevărate. Dar ţineţi minte, am ucis mai mult de 20 de oameni.“ Mutolo a vorbit cu BBC dintr-o locaţie secretă unde se află sub protecţia poliţiei şi îşi petrece zilele pictând. Lucrările sale sunt adesea reprezentări ale tentaculelor mafiei care ajung în comunităţi. El spune că de fiecare dată când a ajutat o familie nevoiaşă nu-i pasă cine erau oamenii aceia. „Când copiii îţi plâng pentru că nu au mâncare pe masă sau dacă afacerea ta este pe punctul de a da faliment, nu te gândeşti la consecinţe când accepţi ajutor dintr-o direcţie greşită. Te gândeşti doar la supravieţuire.“

    Apoi, când se apropiau alegerile locale, el se ducea la oamenii pe care i-a ajutat şi le spunea: „Ciao, bella, mă mai ţii minte? Te-am ajutat când ai avut nevoie. Acum, eu am nevoie de tine. Şi tot ce îţi cer este să te duci la vot. Pentru acest candidat.“ Mutolo spune că mafia are suficienţi bani la îndemână pentru a-i cheltui în caz de criză. „Sunt mult mai eficienţi decât statul când vine vorba de ajutarea celor aflaţi la nevoie”, spune el. Antonio şi soţia sa Francesca deţin o măcelărie într-un mic oraş cu clădiri albe, specifice zonei mediteraneene, din Apulia. Când afacerea lor părea că se îndreaptă spre faliment, s-au pomenit că unul dintre clienţii lor obişnuiţi a intrat în magazin şi s-a oferit să-i ajute cu un împrumut. „Ne-am uitat unul în ochii celuilalt. Inimile noastre parcă au încetat să mai bată şi ne-am dat seama imediat ce se întâmplă“, a povestit Antonio.

    El şi soţia sa au refuzat oferta. Ştiau că astfel de credite sunt o afacere de bază a mafiei. Infractorii acordă împrumuturi şi apoi „începe o agonie lentă”, spune procurorul Gratteri. „Scopul final al mafioţilor nu este niciodată să facă un ban dintr-o afacere cinstită, ci să preia afacerea şi să o folosească pentru a spăla bani.“ De când a început carantina, o linie telefonică de asistenţă specială pentru ajutarea victimelor şantajului a înregistrat o creştere de 100% a plângerilor, majoritatea venite de la afaceri mici. „Dacă guvernul italian nu este capabil să-i ajute pe aceşti oameni, îi aruncă practic în braţele mafiei”, spune Attilio Simeone, care lucrează pentru linia de asistenţă.

  • “Mă uit la pozele mele şi văd doar sânge, sânge, sânge”: Povestea femeii care a sfidat una dintre cele mai puternice organizaţii mafiote din lume

    Crimele celor din Mafia italiană a anilor ’70 au fost documentate de o femeie fotograf care a sfidat ameninţările venite din partea sicilienilor.
     
    Letizia Battaglia, ajunsă acum la 84 de ani, a ales să se lupte cu mafioţii folosind lentila aparatului foto, într-o perioadă în care aceştia îşi doborau inamicii pe străzile din Palerma.
     
    Battaglia s-a căsătorit la 16 ani şi a divorţat 19 ani mai târziu, în 1971. Pentru a-şi putea întreţine cele trei fete, ea a devenit jurnalist, dar a înţeles repede că poate câştiga mult mai mulţi bani dacă alătură şi imagini poveştilor sale.
     
    Letizia Battaglia, prima femeie fotograf angajată de un ziar din Italia, s-a trezit în prima linie a unui război brutal ce avea în centru contrabanda cu tutun şi heroină. “Uneori erau şi cinci crime pe zi”, le-a povestit femeia celor de la DailyMail. “Nu mai văzusem atâta violenţă. Mă uit la pozele mele şi este doar sânge, sânge, sânge.”
     
    Pozele care îi înfăţişau pe şefii Cosa Nostra i-au adus numeroase ameninţări cu moartea, dar Battaglia a rezistat, iar acum o casă de producţie va realiza un documentar despre viaţa ei.
  • Un bancher puternic din Europa a fost găsit mort. El era implicat într-un caz de spălare de bani de peste 200 de miliarde euro

    Fostul şef al Danske Bank în Estonia, Aivar Rehe, a fost găsit mort, potrivit Reuters, care citează un purtător de cuvânt al poliţiei estoniene.

    Poliţia îl caută pe Rehe de luni, de când acesta a dispărut din casa lui din Tallinn, capitala Estoniei.

    Rehe a condus subsidiara estoniană a Danske Bank în perioada 2007-2015.

    Banca este anchetată în mai multe ţări, printre care Statele Unite, Danemarca, Marea Britanie şi Estonia, pentru o serie de plăţi suspecte de 200 miliarde euro, realizate prin micuţa sucursală din Estonia în aceeaşi perioadă în care Rehe a condus instituţia bancară. În această fraudă ar fi implicaţi banii mafiei ruse.

    Rehe a fost un martor într-o anchetă în derulare, însă nu era suspect, transmite biroul procurorului din Estonia.

    În 2018, CEO-ul băncii, Thomas Borgen, a plecat din funcţie după o investigaţie cu privire la aceste plăţi suspecte.

    În luna februarie autorităţile din Estonia le-au dictat celor de la Danske Bank să îşi închidă sucursala din Tallinn înainte de finalul anului.

     

  • Ce se intampla cu seful Mafiei Rusesti. E ultimul supravietuitor din vechea garda sovietica

    Boris Nayfeld este ultimul sef al Mafiei Rusesti din vechea garda, scrie presa din USA. Acesta a fost arestat recent, dupa ce a incercat sa obtina bani de la mai multe firme sub forma de santaj.

    Poreclit “Biba”, Boris Nayfeld a emigrat in New York in anii 60, urcand repede in rang in cadrul Mafiei Rusesti, din care a facut parte de cand a ajuns in USA si pana astazi. Acesta a ajuns la putere in anii 80, cand a preluat rolul de lider dupa ce fostul cap a fost arestat si incarcerat pentru 7 ani.

    Biba a mai stat de 3 ori la inchisoare, pentru diferite infractiuni, iar acum va primi o sentinta destul de mica, avand in vedere ca are deja peste 70 de ani.

    Acesta este considerat ultimul sef mafiot din vechea garda, din epoca de aur a Mafiei Rusesti, ce dateaza din timpul Uniunii Sovietice, si a supravietuit mai multor tentative de asasinat in urma razboaielor interne din lumea interlopa, in special in anii 90, scrie sport.ro

  • Povestea agentului FBI care s-a infiltrat in 3 familii mafiote, un cartel mexican si in Mafia Rusa!

    Agentul special Michael McGowan, acum retras din activitate, este cel mai de succes infiltrator din istoria lumii interlope. Acesta a avut o serie incredibila de misiuni reusite, intrand in cele mai selecte cercuri ale mafiei.

    McGowan a reusit sa se infiltreze in 3 familii mafiote La Cosa Nostra, in Mafia Rusa, a facut parte dintr-un cartel de droguri mexican, dintr-o banda de motociclisti si de asemenea s-a imprietenit cu asasini platiti si politicieni corupti.

    Misiunile sale au dus la sute de arestari facute de FBI, peste 1 miliard de dolari si tone de droguri confiscate si multe alte bunuri retinute de guvern. McGowan s-a retras din activitate in 2017 si pregateste lansarea unei carti, dar lucreaza in continuare alaturi de fortele speciale in pregatirea agentilor, scrie sport.ro

  • Anunt socant: cea mai periculoasa mafie din Europa a ajuns in Romania

    Procurorii italieni din Reggio Emilia au reusit sa destructureze un grup infractional care face parte din cea mai puternica mafie din peninsula italiana, Ndrangheta.

    Cea mai puternica organizatie criminala din Italia, temuta mafie calabreza Ndrangheta, luata pe sus de autoritatile italiene. Euronews scrie ca Ndrangheta reusise sa isi creeze ramificatii in mai multe tari europene. 118 membri au fost condamnati la un total de 1.200 ani de inchisoare!

    Procurorul Federico Cafiero De Raho, care se ocupa de antiterorism si de dosarele mafiei italiene, precum si de combaterea traficului de droguri, spune ca Ndragheta a devenit cea mai puternica organizatie criminala a ultimilor ani.

    Intre cei 118 condamnati de judecatorii tribunalului din Reggio Emilia se afla si fostul fotbalist Vicenzo Iaquinta, campion mondial in 2006. El a primit 2 ani de inchisoare pentru detinere ilegala de arme de foc, in timp ce tatal sau a primit 19 ani de temnita pentru legaturi cu Ndrangheta.

    Ndragheta este principala responsabila pentru traficul de droguri din America de Sud in Europa si a reusit sa aduca cocaina prin porturi precum Antwerp, Rotterdam si Amsterdam.

    “Nimeni nu are in acest moment o stabilitate economica comparabila cu cea a societatilor aflate in spatele Ndragheta si a altor astfel de organizatii”, a spus procurorul Federico Cafiero De Raho, scrie stirileprotv.ro

  • Alerta in Europa! Din cauza saraciei din Sicilia, mafia Cosa Nostra se muta in alta tara! Ce tinta au ales

    Cea mai cunoscuta organizatie mafiota din lume, Cosa Nostra, a inceput sa isi desfasoarele operatiunile in alte tari europene din cauza saraciei din Sicilia.

    Potrivit Independent, mafiotii italieni se muta usor usor cu toate operatiunile lor in Germania, o tara prietenoasa cu imigrantii si cu o economie puternica.

    La indepartarea Cosa Nostra din Sicilia au contribuit si autoritatile italiene, care au trimis la inchisoare in ultimii 20 de ani multi dintre liderii retelei mafiote ce a terorizat intreaga lume de-a lungul istoriei.

    Autoritatile germane sunt alerta, traficul de marijuana si cocaina fiind tot mai mare in ultima perioada. Se pare ca mafiotii italieni aduc drogurile in Germania prin Albania si isi spala banii prin intermediul jocurilor mecanice de noroc, pe care le-au instalat cu forta in baruri si magazine din zonele mai sarace ale Germaniei. Este o practica veche a mafiei italiene.

    Cosa Nostra e suspectata ca foloseste banii proveniti din traficul de droguri pentru a cumpara arme din zona Balcanilor.

    Recesiunea din 2008 a afectat grav zona Siciliei, care nu si-a revenit nici acum in urma ei. Asta a facut ca proprietarii afacerilor mici din zona sa nu mai poata plati taxe de protectie catre Cosa Nostra. Se spune ca peste 1000 de firme s-au revoltat impotriva Cosa Nostra in ultima decada si au refuzat sa achite taxele cerute, scrie sport.ro

  • Soc in lumea interlopa! Ce clan extrem de periculos a fost destructurat: 129 de arestari facute

    Unul dintre cele mai periculoase si mai influente clanuri mafiote din Europa de Est e aproape sa fie dizolvat, dupa ce Politia din Armenia a facut mai multe arestari in ultima perioada. Mafiotii armeni au un dusman extrem de dur in persoana noului premier, care si-a facut obiectiv din destructurarea clanurilor mafiote.

    Acesta a ordonat mai multe arestari dupa ce a dat in presa informatii despre legaturile dintre Mafia din Armenia, care este subordonata Mafiei Rusesti, cea mai puternica mafie din lume, si mai multi parlamentari si persoane publice din Armenia.

    Arestarile au inceput in luna mai a acestui an si numara pana acum peste 129 de persoane retinute, clanul avand influenta in Europa de Vest, in special in Spania si Italia, dar si in Grecia, in zona statiunilor, acolo unde controleaza traficul de droguri, scrie sport.ro

  • Cronică: Un alt fel de film despre mafie – VIDEO

    Pentru cel de-al doilea lungmetraj al său, regizorul Thierry de Peretti a ales ca temă violenţele din Corsica de la începutul anilor ’90. E un proiect ambiţios, care urmăreşte creşterea şi în cele din urmă decăderea unui tânăr  o desfăşurare similară cu cea din Naşul, dacă vreţi, deşi asemănările se opresc aici.

    Principala diferenţă faţă de filmele clasice cu mafioţi vine din felul în care Peretti şi echipa prezintă scenele: cadrele sunt mai lungi, invitând mai degrabă la distanţarea faţă de personaje. Cadrele nu mai sunt intime, aşa cum se întâmplă de obicei în filmele semnate de Coppola sau Scorsese.

    În ciuda unei poveşti extrem de ofertante, mai ales în condiţiile în care întâmplările din Corsica nu au ajuns prea des pe marele ecran, Une vie violente nu reuşeşte să îşi atingă potenţialul. Firul narativ se încurcă parcă în prea multe detalii şi devine greu de urmărit, iar personajul principal pare de multe ori că nu ştie exact ce anume trebuie să facă. Revin la comparaţia cu Naşul: şi în filmul lui Francis Ford Coppola personajele ajung în stări conflictuale, dar dilemele lor sunt de cele mai multe ori de natură morală. Aici, Stephane (un militant de 20 de ani) pare să se întrebe de multe ori dacă trebuie să continue lupta, nu dacă lupta e una corectă.

    Aş spune că este o problemă a echipei tehnice, pentru că actorul Jean Michelangeli (Stephane) semnează un rol excelent; şi restul distribuţiei, formată din actori relativ necunoscuţi, se achită bine de sarcinile primite.

    Aflăm încă de la început că Frontul Naţional de Eliberare a Insulei Corsica (FLNC) a luptat încă din anii ’70 pentru a obţine independenţa faţă de Franţa, apogeul acestui conflict fiind atins două decenii mai târziu. Acţiunea filmului începe însă în 2001, iar primele scene sunt elocvente pentru modul în care Peretti tratează subiectul: doi tineri sunt executaţi de mafie la Paris, cadrul fiind unul lung, filmat de departe.

    Cinematografia semnată de Claire Mathon este excelentă şi prezintă contrastul dintre Parisul cenuşiu şi culorile vii ale insulei.

    Cea mai bună parte a filmului Une vie violente este felul în care Peretti descrie climatul cultural şi social al insulei Corsica, un loc unic împărţit cumva între Franţa şi Italia.

    În concluzie, Une vie violente merită din plin laudele pe care le-a primit în timpul proiecţiei de la Cannes. Nu este un thriller, aşa cum poate şi-ar fi dorit producătorii, dar evocă într-un mod excepţional o perioadă mai puţin cunoscută din istoria Europei.

    Notă: 8,5/10


    Une vie violente
    Regia: Thierry de Peretti
    Distribuţie: Jean Michelangeli, Henri-Noel Tabary, Cedric Appietto, Marie-Pierre Nouveau, Delia Sepulcre-Nativi
    Durată: 1 oră 47 minute
    Data lansării: 10 august

  • Firea, din nou ÎN RĂZBOI cu MAFIA TAXIMETRELOR. Ce s-a întâmplat ultima oară când primarul general a încercat SĂ REGLEMENTEZE taximetria în Capitală

     Prima sa tentativă de a schimba regulamentul transportului în regim de taxi, pus în dezbatere publică în decembrie 2017, a stârnit numeroase nemulţumiri în rândul bucureştenilor, care au interpretat iniţiativa ca pe o interzicere a aplicaţiilor dedicate, cum ar fi Clever sau Star Taxi şi o limitare a accesului la transport alternativ de tip Uber. Firea a retras în martie 2018 regulamentul propus de Primărie, pe motiv că la nivelul Guvernului se elaborează şi se va pune în dezbatere publică o modificare a legii taximetriei.
     
    Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce intenţionează „să stârpească mafia taximetrelor” de la Gara de Nord, Otopeni şi Centrul Vechi. Edilul a declarat că este „un subiect dureros pentru bucureşteni şi pentru vizitatori”  şi că ministrul Transporturilor, Lucian Şova i-ar fi dat deja nu doar acordul de principiu, dar şi răspunsul pozitiv că doreşte să îi fie alături în iniţiativa de a stârpi mafia taximetrelor de la aeroport, de la Gara de Nord şi din Centrul Vechi.

    ”Nu se mai poate aşa, avem multe sesizări şi plângeri, atât de la bucureşteni, cât şi de la turişti. Sunt în continuare taximetrişti şi nu toţi, nu vreau să blamez toţi taximetriştii, dar e de ajuns ca la o sută de taximetrişti să fie 20 care nu respectă regulamentul pe care noi l-am aprobat, aşa cum ştiţi şi să strice toată imaginea Capitalei României. Sunt în continuare taximetrişti care refuză curse, negociază, care spun că sunt prea scurte şi aşteaptă una mai lungă, care se uită la om dacă e mai bine îmbrăcat să ceară mai mult, dacă consideră că nu e atât de bine îmbrăcat, de asemenea îl respinge. Cu alte cuvinte, o încălcare flagrantă a regulamentului şi evaluări subiective, ca să nu mai spun de evaziunea fiscală”, a mai spus Gabriela Firea.

    Potrivit edilului, în perioada următoare vor urma măsuri drastice pentru taximetriştii care nu respectă regulile.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info