BusinessMagazin

Blog

  • De ce vrem sa privatizam catre alte state?

    Unul dintre principalele procese ale tranzitiei a fost reprezentat de privatizare. In acesti 17 ani, privatizarea a fost parte integranta a trecerii de la economia socialista planificata la economia de piata bazata pe concurenta.

     

    Obtinerea statutului de economie de piata functionala a fost, cel putin teoretic, obiectivul esential al privatizarilor. Pana la urma, cu toate sincopele aplicarii sale, principiul liberal al economiei de piata s-a dovedit a fi un criteriu in sustinerea unui sistem politic democratic. Un alt argument, mai putin adus in prim-plan, dar asumat, chiar daca de cele mai multe ori tacit, a fost nevoia de a usura „revenirea“ noastra in Europa prin vanzarea unor importante unitati economice romanesti catre investitorii europeni (cazul Regiilor de Distributie a Energiei Termice este deja de notorietate). La inceputul anului de gratie 2007 Romania este, dupa cum spun europenii, economie functionala de piata si membru cu drepturi depline al UE. Dincolo de lipsa inca sesizabila a consolidarii sistemului politic democratic, se poate spune ca tranzitia s-a incheiat.

     

    Se insista insa prea putin asupra faptului ca, odata cu intrarea noastra in Europa, o serie de modificari strategice devin absolut necesare. Una dintre acestea este reprezentata de strategia de privatizare a Romaniei.

     

    Nimeni nu contesta eficienta de principiu a procesului de privatizare. Ce arata insa unele din marile privatizari? Romania nu isi trece bunurile in proprietatea privata, ci in proprietatea unor companii (termen generic) in care state straine au o importanta implicare (uneori majoritara). O astfel de abordare arata in cele din urma semnele neputintei statului roman. Se poate pune problema daca nu oferim spre privatizare altor state propriile bunuri pentru ca suntem incapabili sa le gestionam. Pare ca nu detinem nici resursele umane, nici cele materiale pentru a o face.

     

    Daca lucrurile stau diferit, de ce nu se vede acest lucru si in actiunea autoritatilor? Ce ne opreste sa regandim managementul companiilor importante aflate inca in administrarea statului, sa investim in ele si, eventual, sa le privatizam ulterior pe sume mai mari si la un moment ales numai de noi?

  • Cu ce va fi umplut „golul“ aderarii

    Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana aduce deopotriva fericire, dar si costuri importante care s-ar putea contabiliza in zona politicului.

    Majoritatea analizelor si interpretarilor referitoare la recenta aderare sunt mai degraba prognoze, de regula prin formule dihotomice, ce incearca sa ofere explicatii si perspective plauzibile. Pe de o parte, un curent care exprima avantajele si beneficiile aderarii cu un mesaj centrat pe valorificarea sanselor create de intrarea in comunitatea europeana. Pe de alta parte, un curent eurosceptic (deocamdata nu foarte pronuntat),  care pune accentul pe neajunsurile si riscurile integrarii.

     

    Dincolo de aceasta confruntare, integrarea are un efect colateral pentru cea mai mare parte a clasei politice, intrucat consfinteste epuizarea simbolica a unei teme fundamentale a discursului public. Alegerile din 1996 au fost castigate de CDR cu un discurs de tip european, Traian Basescu a coroborat tema anticoruptiei cu cea a integrarii, „asezonate“ cu teza fraudarii alegerilor si a invins in cursa prezidentiala din 2004. Acum, Romania este si membra a UE, si membra a NATO, iar tema coruptiei nu mai reprezinta una dintre preocuparile principale pentru populatie, deci este putin probabil sa fie reluata in scop electoral. Golirea de sensuri a temelor de discurs atrage implicit politicul catre noi cautari. Daca vizeaza victoria la viitoarele alegeri, partidele si liderii politici au misiunea de a identifica teme atractive care sa mobilizeze electoratul. Daca integrarea va insemna o noua tranzitie (asa cum a declarat recent Traian Basescu), discursul european al guvernantilor va trebui sa imbrace forme extrem de indulcite pentru a fi digerat de catre populatie. Daca integrarea nu va aduce rapid prosperitate si bunastare, asa cum au promis toate guvernele din ultimii zece ani, dezamagirea va fi generala.        

     

    Trecerea de la satisfactia aderarii la costurile integrarii este prea brusca si pentru cei mai optimisti pro-europeni dintre romani, iar costurile se vor contabiliza tot in zona politicului. De aceea, clasa politica este datoare sa propuna noi idealuri, fie si iluzorii, fiindca doar astfel poate fi atins obiectivul vizat cu regularitate de politicieni: votul.

  • Primul Ford ecologic

    Acum ca presedintele Ford a fost ingropat cu toate onorurile pe care le merita, e timpul sa discutam despre monumentul funerar care i se cuvine. Eu as sugera titlul de „Legea Gerald Ford pentru independenta energetica“.

     

    Putini isi mai aduc aminte astazi, dar „Gerald Ford a fost primul presedinte american care s-a folosit de parghiile functiei sale pentru a incerca sa sparga dependenta noastra de petrol“, a spus Philip Verleger Jr., economist specializat in probleme energetice. „A fost cu mult inaintea epocii in care a trait.“

     

    Ei bine, epoca lui a revenit – si inca cum. Cel mai mare lucru pe care presedintele Bush l-ar putea face – pentru mostenirea presedintelui Ford si a lui insusi – ar fi sa consacre urmatorul discurs despre starea natiunii completarii programului de independenta energetica pe care Ford l-a initiat in urma cu 32 de ani, la inceputul embargoului arab asupra livrarilor de petrol si al socului energetic din 1973.

     

    Dupa cum ne reaminteste pagina intitulata „Energie“ din biblioteca virtuala disponibila pe site-ul presedintelui Ford: „La inceputul mandatului sau, presedintele Ford a spus ca nu va sta deoparte sa se uite cum natiunea continua sa discute despre o criza a energiei si sa nu faca nimic in privinta asta. Nici nu va accepta jumatati de masura, care nu au reusit pana acum sa schimbe tendinta care a facut natiunea noastra atat de vulnerabila in fata intereselor economice straine. Presedintele a propus masuri ferme, dar necesare pentru a obtine independenta energetica pentru SUA pana in 1985 si sa ne recastige pozitia de lider global in energie“. 

     

    In discursul privind starea natiunii din 1975, Ford si-a prezentat viziunea: „Am o credinta profunda in posibilitatile Americii. In urmatorii 10 ani, programul meu include: 200 de mari uzine nuclearoelectrice, 250 de noi mari mine de carbune, 150 de termocentrale, 30 de noi rafinarii mari, 20 de uzine de combustibil sintetic, forarea a mii de noi puturi de petrol, izolarea termica a 18 milioane de locuinte si producerea si vanzarea a milioane de noi autoturisme, camioane si autobuze care folosesc mult mai putin combustibil. Intr-o alta criza – cea din 1942 – presedintele Franklin D. Roosevelt a spus ca tara asta va construi 60.000 de avioane. Pana in 1943, productia atinsese deja pragul de 125.000 de bucati anual. Ei au putut atunci. Noi putem s-o facem acum“.

     

    Evident, atentia acordata de Gerald Ford carbunelui si petrolului din productia interna a venit intr-o perioada in care cei mai multi nu erau constienti de schimbarile climatice. Totusi, Ford nu doar a vorbit despre energie. Si-a folosit prerogativele prezidentiale pentru a impune o taxa de 3 dolari pentru fiecare baril de petrol importat pentru a reduce consumul. Aceasta a fost extrem de important, observa Verleger, pentru ca pretul mediu de import al titeiului neprelucrat era de doar 10,76 $/barilul.

     

    Da, ati citit corect. Un presedinte republican a impus intr-adevar o taxa pe petrolul de import ca sa reduca consumul! Da, domnule presedinte Bush, se poate face! Republica a supravietuit!

     

    Gratie Legii privind politicile de conservare a energiei din 1975 si altor masuri, mostenirea energetica a lui Ford include: crearea rezervei strategice de petrol pentru a fi folosita in caz de urgenta, inlaturarea barierelor interne de pret pentru a incuraja exploatarea; investitii majore in cercetarea privitoare la energia alternativa, asistenta acordata statelor pentru a-si dezvolta programe de conservare energetica si, cel mai important, crearea primelor standarde de consum de combustibil pentru automobilele americane.

     

    Acele standarde abia daca au mai fost ajustate din 1975 incoace – pentru ca niste congresmeni idioti din Michigan, care au crezut ca-i protejeaza pe producatorii auto din Detroit, au blocat eforturile de a le face mai exigente. Asa ca producatorii auto japonezi au facut mai multe inovatii in acest domeniu, iar restul e istorie – sau, in cazul producatorilor din Detroit, ferpar.

     

    La fiecare zece ani ne spunem: „daca am fi facut ce trebuia in urma cu zece ani“. Ei bine, Bush are o sansa, in discursul privind starea natiunii, sa le ceara americanilor sa cinsteasca memoria lui Gerald Ford prin completarea viziunii lui. Dar inseamna sa le ceri americanilor sa treaca prin niste incercari grele: sa accepte o taxa pe benzina sau pe emisiile de dioxid de carbon, sa-i convingi pe producatorii din Detroit sa fabrice masini, camioane si hibrizi mai eficienti energetic, sa stabilesti obligatia la nivel national pentru furnizorii de utilitati ca pana in 2015 sa furnizeze 20% din energia lor din surse eoliene, solare, hidrocentrale sau centrale atomice si, in fine, sa faci investitii pe scara larga in transportul public.

     

    Este uimitor ca de la 11 septembrie 2001, echipa Bush nu a conceput niciodata o campanie ca sa-i determine pe americani sa conserve energia.

     

    „Prin 1985, Ford a cerut o cota zero la importurile de titei“, spune Verleger. „In loc de asta, pe atunci importam 5 milioane de barili zilnic. In 2006, importurile au atins cam 14 milioane de barili zilnic. Daca am fi dus la indeplinire tot ce a propus Ford, pretul petrolului ar fi fost astazi de 20 de dolari pentru un baril, nu de 60 de dolari, calota glaciara de la poli nu s-ar fi topit, ursii polari ar mai fi avut o sansa, iar copiii nostri ar fi avut un viitor.“

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 31 ianuarie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Se vede vacanta

    Agentiile de turism au decis anul trecut ca este momentul sa treaca de pragul radio-presa scrisa cotidiana-outdoor in care s-a limitat promovarea lor. Primii turoperatori au intrat cu campanii pe televiziune de la jumatatea anului trecut si au prins gustul.

     

    „Profiturile anuale ale unei agentii de turism nu justificau pana acum investitii relativ importante cum sunt campaniile pe TV“, spune Dragos Raducan, directorul agentiei de turism Magest Travel. De un an-doi insa, cresterile cu peste 100% a numarului de turisti, mai ales a celor care au ales sa plece din tara in concediu (ajungand la peste 300.000 de persoane anul trecut), au inceput sa se justifice. Primii doi turoperatori care au apelat la acest mod de promovare anul trecut au fost J’Info Tours si Paralela 45, care au intrat cu spoturi TV pe cateva canale de televiziune inaintea fiecarei perioade importante de vanzari.

     

    J’Info Tours a avut anul trecut spoturi de 30 de secunde, investind pentru aceste aparitii aproximativ 50.000 de euro. „Am preferat sa nu facem barter, deoarece e mai complicat si am preferat sa platim cele aproximativ 50 de aparitii“, spune Cristina Irimia, director de marketing al agentiei. Ea sustine ca anul acesta campania de promovare pe TV va fi mai agresiva: „In 2006, am dat spoturi pe tv pentru a vinde doar cele doua perioade de varf: primavara si inceputul verii pentru a vinde vacanta de vara si toamna pentru a vinde pachetele de revelion si vacantele la schi, dar pentru acest an pregatim un dublu de aparitii“.

    Mult mai sustinuta in acest an va fi campania din primavara, deoarece pregateste vanzarile pentru intreaga perioada de concedii (care dureaza cam 3-4 luni, din iunie pana in septembrie inclusiv). Cele mai multe spoturi difuzate de J’Info au promovat categoria economy (de exemplu pachete charter Grecia sau Spania la 2-300 de euro); in total, agentia a pregatit trei spoturi, fiecare a cate 30 de secunde.

     

    Elena Anghel, director de marketing la agentia de turism Paralela 45, considera ca piata de turism (in speta piata vanzarilor de vacante) s-a dezvoltat atat de mult in ultimul an incat practic nu mai exista pauza de sezon: „Am avut campanii tot anul trecut, cu mici pauze; am inceput cu primul spot inainte de Paste, apoi imediat am inceput sa promovam sezonul estival, apoi a fost o campanie in cursul verii si in toamna am inceput campania pentru revelion“.

     

    Cea mai importanta campanie pentru vanzarile agentiei a fost ultima, „Revelion 007“, realizata de Petre Nastase (regizorul emisiunii „Dansez pentru tine“) si agentia Brightness. „Am vandut in jur de 1.300 de bilete, suplimentand pe parcurs capacitatea prognozata initial a se vinde pentru revelion“, spune Elena Anghel, precizand ca s-a vandut tot, de la biletele cele mai ieftine in Egipt si pana la cele de 3.000 de euro in Africa de Sud.

     

    „Campaniile pe TV sunt foarte bune pentru profilul nostru, ne ajuta sa ajungem la toti consumatorii din toata tara, ceea ce este mai greu cu alte categorii mass-media“, spune Elena Anghel. A doua campanie in clasamentul Paralela 45 a fost cea din vara, cand „Vii si pleci“ (campanie care promova o serie de pachete de vacanta alaturi de un credit de vacanta contractabil prin BRD) a adus vanzari de peste 3.500 de bilete.

     

    Campaniile precum „Vii si pleci“ si „Revelion 007“ arata nu numai o crestere a pietei de profil, dar si o rafinare a ei. „A trecut vremea cand agentiile de turism luau un spatiu mic intr-un ziar sau la radio si enumarau destinatiile si preturile; acum, agentiile au campanii bazate pe o idee, vizand clar un client educat, cu pretentii si cu un buget de vacanta pregatit“, spune Traian Badulescu, reprezentant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT).

     

    Toate campaniile lansate de Paralela 45 anul trecut au presupus 360 de difuzari ale celor patru spoturi pregatite, cu investitii mai mari de 300.000 de euro. „Suma a fost repartizata aproape egal intre bartere si plata la rate-card“, spune Elena Anghel.

  • De la mere la pere

    Desi va putea fi cumparat doar anul viitor in Europa si Asia, iar pentru lansarea lui nu a fost cheltuit vreun ban in reclame, iPhone a devenit deja, aproape peste noapte, cel mai dorit produs electronic de pe planeta.

     

    La Consumer Electronics Show, cel mai mare targ de produse electronice tinut in Las Vegas, rata de ocupare a fost la cele mai multe dintre hoteluri spre 100%. Oricat de grandios a fost acest eveniment, nu a fost suficient de incapator insa si pentru Apple, care a organizat un show in paralel, doar cu propriile produse, la San Francisco. Coincidenta a facut ca exact la ora la care a fost stabilita prezentarea lui Michael Dell in Las Vegas, o legenda in industria calculatoarelor si presedinte al companiei care ii poarta numele, sa fie anuntat si discursul directorului Apple, Steve Jobs, la San Francisco.

     

    Iar la San Francisco au existat persoane care au ramas de cu o seara inainte in fata auditorium-ului unde avea sa vina Jobs, pentru a fi siguri ca prind un loc in sala. Cele 4.000 de locuri din sala nu au fost suficiente si multi au stat pe trepte sau luand notite in picioare, atenti sa nu piarda vreun cuvant rostit de Jobs, un showman tocmai pentru ca nu are alura de showman, care vorbea despre un telefon mobil numit de el „revolutionar“. In acest timp, Michael Dell isi tinea discursul in Las Vegas, intr-o sala cu aceeasi capacitate, dar doar pe jumatate plina.

     

    In fata celor 4.000 de oameni, un Steve Jobs plin de entuziasm a facut primul apel de pe un telefon iPhone. A raspuns Jonathan Ive, designer-ul sef al Apple si responsabilul pentru modul cum arata produsele companiei din ultimii ani. „Nu e prea saracacios, nu?“, a fost intrebarea designerului catre publicul care a inceput sa aplaude. Fara a putea sti cum se va vinde, despre designul produsului se poate spune de pe acum ca este un succes. Cine ar fi crezul ca un smartphone, de regula incarcat de butoane si de dimensiuni apreciabile, ar putea fi disimulat intr-o carcasa eleganta, subtire, stralucitoare si lipsita aproape complet de butoane?

     

    Probabil majoritatea clientilor fideli ai Apple. Cei ce asteptau telefonul de mai mult de un an, timp in care incepusera sa apara inclusiv speculatii grafice despre cum ar putea arata produsul. Fiindca intamplarea cu popularitatea conferintelor Apple si Dell reflecta un adevar deja stiut. Produsele Apple au in cumparatori adevarati fani, atitudine careia producatori de calculatoare cum este Dell nu au reusit sa ii dea o replica. Desigur, Dell vinde cele mai multe calculatoare in toata lumea si scala la care lucreaza i-a permis sa faca produse accesibile sau sa practice strategia prin care plata calculatorului (de catre retaileri) se face inainte de a livra produsul, iar politica „just in time“ pe care o aplica face ca asamblarea unui calculator si comanda pieselor necesare sa se faca doar dupa ce e cerut, rezultand reduceri de costuri in ciclul de productie, dar pastrand totusi viteza. Totusi, toate aceste politici pe care cartile de management sau analistii le lauda nu aduc consumatorii la coada in fata magazinelor pentru a cumpara ultimul model de desktop Dell. Poate doar producatorii consolelor de jocuri pot concura aici.

     

    Religia Apple are insa cei mai multi adepti. O religie care l-a indreptatit pe Steve Jobs sa mai anunte la aceeasi conferinta ca numele companiei, Apple Computer Incorporated, a fost schimbat, renuntand la cuvantul care duce cu gandul la trecutul in care Apple producea doar calculatoare. Phil Schiller, senior vice president al companiei, spune ca schimbarea de nume nu inseamna perspectiva iesirii din afacerile cu calculatoare: „Vindem calculatoare Macintosh, vom continua sa le vindem si suntem multumiti de rezultate“. Insa acum Apple este mai cunoscuta drept inventator al playerului iPod. Si daca in continuare cultul pentru aceasta marca ramane la fel de puternic, peste alti cativa ani Apple va fi etichetat drept producatorul telefoanelor mobile iPhone. „Este cel mai bun iPod pe care l-am facut vreodata“, spunea Steve Jobs imediat dupa prezentarea noului telefon.

     

    In termenii de comparatie clasici, iPhone are camera foto de 2 megapixeli, este quadband, are conectivitate EDGE si Wi-Fi si hard disk de 4 sau 8 GB. In termenii fanilor Apple, telefonul este un iPod la care se poate vorbi, are acelasi sistem de operare ca un calculator Mac (OS X), are un singur buton pe partea frontala si comenzile se fac prin atingerea cu degetul, isi da seama cand este rotit la 90 de grade pentru a roti concomitent si pozele sau filmele.

     

    Suficiente argumente pentru ca actiunile Apple pe bursa Nasdaq sa cunoasca doua salturi. Cu o zi inainte de anuntata lansare, actiunile au crescut cu 6%, iar miercurea trecuta, in ziua anuntului, cotatia a mai castigat 4,79% si pentru un scurt interval de timp a ajuns la un maxim istoric de 97,80 de dolari. Unul dintre factorii care au determinat insa temperarea cresterii pe bursa a fost, spun analistii, faptul ca iPhone a fost deja lansat de cateva luni, doar ca nu de catre Apple. Pentru ca, tot miercuri, Cisco Systems anunta ca a dat in judecata Apple pentru ca foloseste o marca inregistrata din proprietatea Infogear, companie cumparata de Cisco in urma cu cativa ani. De la inceputul anului trecut, Apple a initiat mai multe discutii cu reprezentanti ai Cisco pentru a incerca sa gaseasca o cale prin care sa poata folosi acest brand si eventual sa il cumpere. Dar negocierile se pare ca nu au fost finalizate, iar Apple anunta practic un produs ce poarta un nume care nu-i apartine.

     

    Un risc asumat de Steve Jobs, pentru ca timpul nu a trecut inca. Desi anuntat si prezentat, telefonul nu va putea fi cumparat pana in luna iunie in Statele Unite si abia din 2008 in Europa si Asia. Chiar daca procesul se deruleaza pana atunci, despagubirile pe care le va putea obtine Cisco nu se anunta prea consistente, de vreme ce sunt calculate in functie de scaderile in vanzari pentru iPhone-ul Cisco si de veniturile Apple din comercializarea telefonului. Or, pana in iunie, Apple va obtine din iPhone doar aplauze si lumina reflectoarelor inainte de a primi 499 sau 599 de dolari, pretul anuntat pentru fiecare dintre modelele telefonului.

     

    Iar unii analisti isi pun intrebarea daca pretul telefonului, in ciuda elegantei si a ecranului mare, este competitiv. „Asteptarile pentru iPhone sunt pozitive, dar nu este sigur de acum ca Apple va fi castigator in competitia cu o intreaga gama de operatori mobili, producatori de telefoane sau cu Microsoft; fiecare dintre ei are interese la fel de mari sa marcheze in acelasi teren“, comenteaza James McQuivey, profesor la Boston University. Dar cei mai multi inclina spre opinia enuntata de Tim Bajarin, analist principal la Creative Strategies. „iPhone merge dincolo de categoria telefoanelor inteligente (smartphone, n.red.); ar trebui sa fie creata una noua, cea a telefoanelor geniale.“

     

    Totusi, asteptarile oficiale ale Apple sunt moderate. Compania spera sa vanda aproximativ 10 milioane de telefoane mobile in 2008, adica 1% dintr-o piata pe care Nokia are deja 17%. Anul trecut in toata lumea au fost vandute 957 de milioane de telefoane mobile. In plus, in prima faza iPhone va fi disponibil doar pentru clientii celei mai mari retele americane de telefonie mobila, Cingular Wireless, controlata integral de AT&T. Oficialii Cingular spun ca au fost de acord cu termenii contractului (care de altfel nu a fost facut public) inca inainte de a vedea prototipul telefonului, bazandu-se doar pe reputatia Apple de companie inovatoare.

     

    Alte companii care s-au aliat cu noul iPhone sunt Google si Yahoo!, prima pentru partea de harti prin satelit care vor putea fi interpretate de telefonul GPS, iar a doua pentru cautarea pe Internet si sistemul „push e-mail“, de afisare instantanee a mesajelor pe masura ce sosesc, sistem care functioneaza la fel ca la un Blackberry. Dar poate cel mai castigat dintre aliati este Hon Hai Precision Industry, o companie taiwaneza de care nimeni nu a auzit, dar careia multi ii folosesc produsele, fie ca poarta marca HP, Nokia sau Apple. Hon Hai este cel mai mare producator mondial de electronice si totodata producatorul best-sellerului iPod Nano. Din 10 dispozitive mobile de ascultat muzica vandute acum, 7 poarta sigla iPod. Putini isi pun intrebarea unde sunt produse si probabil la fel de putini se vor intreba cine fabrica noul telefon al Apple. Singurul lucru care va conta va fi stralucirea neagra a iPhone.

  • Ce inseamna iPhone

    SENZORI: Senzorii speciali fac ca telefonul sa se blocheze automat in momentul cand este dus spre ureche pentru a purta o conversatie, spre a evita apasarea accidentala a ecranului tactil si a prelungi durata de viata a bateriei. Acelasi sistem roteste automat o poza de pe ecran, pentru a fi permanent plasata vertical fata de privire in functie de pozitia telefonului.

     

    DESIGN: In afara de butoanele de control al volumului din partea laterala, iPhone-ul are un singur buton frontal, iar operarea se face prin atingerea cifrelor sau a tastaturii virtuale afisate pe ecran. Steve Jobs sustine ca este cel mai subtire si usor smartphone din lume. Cel care a conceput telefonul este Jonathan Ive, acelasi designer care a creat si iPod.

     

    COMUNICARE: Telefonul este lipsit de conectivitatea in retelele 3G, dar functioneaza in EDGE si cele patru benzi de frecventa din lume. Un modem 802.11b/g il face conectabil la orice hotspot pentru a naviga pe Internet sau pentru a se conecta cu alte dispozitive Wi-Fi.

  • Cum sa refaci un monopol

    Dupa ce monopolul telecomunicatiilor americane, AT&T, a fost spart in sapte bucati la mijlocul anilor ‘80, astazi compania este aproape reintregita. Si desi nu mai poate fi vorba de monopol, AT&T devine cea mai mare companie tehnologica din lume.

     

    Cu doua zile inainte de Anul Nou, Federal Communications Commission (FCC), autoritatea americana antitrust, isi dadea acordul pentru achizitia BellSouth de catre American Telephone & Telegraph Company (AT&T). Acesta a fost si ultimul obstacol trecut care mai impiedica fostul monopol american sa devina cea mai mare dintre companiile tehnologice din lume dupa nivelul veniturilor. Cu aproximativ 120 de miliarde de dolari venituri anuale combinate, noul AT&T depaseste de departe Verizon, al doilea grup telecom din Statele Unite (cu venituri de 75 de miliarde de dolari), Microsoft (aproape 45 de miliarde de dolari venituri), Vodafone (peste 41 de miliarde), ca sa nu mai vorbim de Google (9 miliarde de dolari). Poate singura companie cu care ar putea fi comparata acum AT&T este General Electric, cu venituri in 2005 de aproape 150 de miliarde de dolari, dar care are mai multe surse de venit adiacente, din infrastructura sau produse financiare.

     

    Ca restul companiilor de telecomunicatii care au aparut intre timp ar trebui sa se teama este foarte clar. Ar trebui sa se teama insa si clientii? Intrebarea este fundamentata de faptul ca istoricul AT&T nu este imaculat. Incepand cu anii ‘50 si pana la sfarsitul anilor ‘70, incercand sa realizeze cea mai mare retea de telecomunicatii de pe Pamant, compania a provocat falimentul concurentilor care avea servicii de telefonie de lunga distanta (intre state). AT&T s-a impus apoi ca una din primele companii care au inceput sa ofere telefonie mobila sau servicii de robot telefonic, reusind sa faca fata concurentei Internetului in primii ani de utilizare a acestuia. S-ar putea, asadar, spune ca decizia FCC de a lasa practic din nou AT&T sa se ocupe de telecomunicatii e ca si cum ai pune lupul paznic la oi.

     

    In Statele Unite, problema furnizorilor de acces la Internet (servicii pe care compania le ofera acum) este acum de a gasi o metoda de taxare suplimentara a surselor de consum semnificativ de banda larga, intens utilizate de americani, pentru ca serviciile oferite de ele sufoca reteaua de fibra optica. E vorba de serviciile oferite de distribuitorii de infotainment online, companii de Internet cum sunt Google (mai nou cu YouTube), Yahoo! sau studiouri de filme. In aceste conditii, forta data de dimensiunea de acum a AT&T este de natura sa ingrijoreze. Desigur, institutia de reglementare a pietei ar pedepsi orice tentativa de exercitare a unei pozitii dominante. Dar e vorba de nuante. AT&T nu ar fi nevoita nici macar sa opreasca accesul furnizorilor de continut: ar fi suficient ca fostul monopol sa „ajusteze“ usor cantitatea de date care ii traverseaza la un moment dat infrastructura. Iar serviciile care au nevoie de capacitati mari de trafic ar fi direct afectate prin faptul ca un clip video, bunaoara, ar trebui sa fie urmarit de catre utilizatori in secvente sacadate. Evident, AT&T nu poate intinde coarda foarte mult in detrimentul propriilor clienti, dar discutiile atrase de puterea nou dobandita a operatorului ar putea readuce in actualitate taxarea distribuitorilor de continut.

     

    Preluarea de anul trecut a BellSouth a fost catalogata de bancherii de la Goldman Sachs drept tranzactia anului. E drept ca e suficienta aritmetica pentru a ajunge la aceeasi concluzie. Au fost platiti 67 de miliarde de dolari prin schimb de actiuni pentru BellSouth, impreuna cu reteaua de telefonie mobila Cingular Wireless si site-ul YellowPages.com, cu venituri semnificative din publicitate, iar procesul va fi finalizat complet pana la sfarsitul acestei luni. De altfel, Cingular Wireless reprezenta deja un punct comun pentru cele doua companii, cu actiunile impartite 40/60 intre AT&T si BellSouth. Cele doua companii combinate vor putea economisi, in urma preluarii, 2 miliarde de dolari la nivelul anului 2008, doar pe baza sinergiilor noului grup, iar in 2010 se estimeaza ca suma va ajunge la 3 miliarde de dolari. „Niciun parteneriat intre doua companii independente, indiferent cat de bine conduse ar fi, nu poate egala viteza si eficienta unei singure companii“, declara Edward Whitacre, CEO al AT&T.

     

    Dar uriasul grup telecom proaspat format nu mai seamana deloc cu cel de la momentul spargerii fostului monopol din anii ‘80. Toata infrastructura functioneaza pe tehnologie IP mai eficient ca niciodata, iar telefonia mobila va contribui cu o treime la nivelul veniturilor din 2008, apreciaza reprezentantii companiei. Dar poate cel mai important aspect, din punctul de vedere al lui Edward Whitacre, este ca se detaseaza si mai mult de principalul sau competitor, Verizon Communications. Unul dintre punctele puternice ale Verizon il reprezinta reteaua de telefonie mobila Verizon Wireless, cu circa 60 de milioane de clienti – un joint-venture intre Verizon Communications (55%) si Vodafone (45%).

     

    Acum, imensa piata de telecomunicatii a Statelor Unite inseamna doar trei operatori, iar al treilea, Qwest Communications International, e deja un jucator din liga mica, cu mult sub AT&T si Verizon Communications. Si chiar daca achizitia BellSouth ii va aduce fara indoiala beneficii importante lui Whitacre, managerul nu va fi scutit de batai de cap. In urmatorii cinci ani, veniturile companiei nu sunt estimate sa urce cu mai mult de 1% in fiecare an. In zonele in care se extinde – televiziune prin cablu si servicii de Internet – exista companii concurente puternice, cum ar fi Comcast sau chiar Google. Iar anul viitor Whitacre implineste 65 de ani, varsta la care teoretic ar trebui sa se pensioneze. Dar o va putea face impacat ca a reusit sa duca la bun sfarsit cea mai mare fuziune realizata vreodata in Statele Unite.

  • Cateva mici compromisuri

    Pentru a primi aprobarea din partea autoritatii antitrust, Edward Whitacre a trebuit sa se angajeze ca va lua cateva masuri care sa ofere un avantaj  pe piata companiei concurente Verizon Communications.

    • Internet prin fibra optica pentru viitorii clienti ai AT&T cu abonament de 10 dolari pe o perioada de 30 de luni. Practic, abonamentul va deveni mai ieftin decat cel mai mic abonament de acum al AT&T (15 dolari) sau al BellSouth (25 de dolari).
    • Modem in banda larga gratuit pentru clientii AT&T sau BellSouth care isi schimba serviciul de Internet prin dial-up cu unul broadband. Tinand cont si de prima conditie, se presupune ca, daca nu va inregistra pierderi pe aceasta divizie, castigurile vor fi insignifiante.
    • Viitorii clienti vor putea cumpara doar serviciul de furnizare de acces Internet, spre deosebire de situatia de azi, in care era obligatoriu sa existe sau sa fie instalata si o linie de telefonie fixa.
    • AT&T si-a asumat obligatia de a vinde licentele BellSouth de spectru de frecventa pentru Internet broadband prin unde radio, pentru a deschide mai mult competitia. AT&T va utiliza in continuare licentele proprii.

  • Closca cu pui

    Dupa spargerea monopolului AT&T, cu doua decenii in urma, tendinta de reasamblare a fostului gigant tehnologic a inceput sa se manifeste incepand din deceniul trecut: firmele rezultate fie s-au cumparat intre ele, fie s-au consolidat cu ajutorul altor companii din sector.

     

    1984 – Vechiul monopol AT&T, numit popular si Ma Bell, a fost spart in sapte companii regionale independente de telefonie, care au fost numite Baby Bells – Ameritech, Bell Atlantic, BellSouth, Nynex, Pacific Telesys, Southwestern Bell si US West. Cea mai mare companie dintre acestea a ramas Southwestern Bell (SBC), cu 30% din valoarea initiala a grupului tehnologic.

    1996 – Bell Atlantic cumpara Nynex Corp.

    1997 – SBC achizitioneaza Pacific Telesys.

    1999 – SBC preia Ameritech.  

    2000 – Qwest preia US West.

    2000 – Bell Atlantic cumpara GTE si formeaza Verizon Communications.

    2001 – Se infiinteaza furnizorul de telefonie mobila Cingular Wireless, ca societate mixta intre SBC si BellSouth.

    2004 – Cingular prelua divizia de comunicatii mixte a AT&T – AT&T Wireless. Cingular e cea mai mare companie de telefonie mobila din SUA.

    2005 – SBC cumpara AT&T, dar compania formata poarta numele celei cumparate.

    2006 – AT&T preia BellSouth impreuna cu Cingular Wireless.

  • Utopia de langa noi

    In lumea virtuala Second Life, revista Wired si-a construit un sediu, Adidas si Reebok au concurenti virtuali, iar The Guardian sponsorizeaza un festival de film. In lumea reala, administratia SUA ar vrea sa impoziteze economiile virtuale.

     

    A ajuns sa ma exaspereze usurinta cu care termenul „virtual“ este alaturat de tot ce tine de Internet. Un „forum virtual“ – de exemplu – este de fapt unul cat se poate de real, in care cel mai adesea se discuta probleme reale, de catre oameni reali (chiar daca identitatile sunt inselatoare). Dar nu are rost sa ma opun, atata vreme cat dictionarele limbii engleze deja au consemnat un nou sens al cuvantului „virtual“: tot ce este creat, simulat sau intreprins folosind un computer sau o retea de computere.

     

    In acest nou context semantic, a vorbi despre „utopie virtuala“ suna inevitabil pleonastic. Si totusi, expresia pare sa fie printre putinele care pot fi aplicate atunci cand vorbim despre jocurile din retea in care participantii nu mai sunt obligati sa adopte roluri (de regula predefinite), ci au sansa sa-si joace propriile roluri. Insa astfel chiar si termenul „joc“ este pus in discutie, iar „Second Life“ (SL) este exemplul cel mai elocvent si, totodata, in voga. Nu mai avem de-a face cu o lume fictionala populata (printre altele) cu monstri creati de proiectantii jocului, cum e cazul de pilda in „Ultima Online“, ci cu o veritabila „lume virtuala“ – da, simulata tridimensional de servere din Internet, dar si in sensul traditional de realitate potentiala – creata aproape in intregime de utilizatori (numiti in SL „rezidenti“).

     

    Ce poti face insa intr-o lume virtuala in care nu mai esti amenintat de dragonii pe care trebuie sa-i impusti ca sa castigi puncte si sa treci la nivelul superior? Nu e loc de plictiseala, pentru ca poti – prin intermediul reprezentarii tale, numite „avatar“ – sa te intalnesti si sa stai de vorba cu alti rezidenti (sunt actualmente cam 2,5 milioane, dar de regula sunt simultan logati cam 15.000), printre care ai sansa sa intalnesti personaje celebre in SL (de pilda Prokofi Neva, care critica virulent tocmai pe creatorii SL, firma Linden Lab) sau in lumea reala, cum sunt scriitorul Kurt Vonnegut sau cantareata Suzanne Vega (al carei avatar a sustinut chiar si un concert live in 3 august 2006). Mai mult, poti sa mergi in cluburi, discoteci sau cazinouri, numai ca aici lucrurile se complica, pentru ca adesea trebuie sa platesti cu o moneda locala numita „dolar linden“ (L$). Cum poti sa obtii insa acesti bani virtuali? Chiar sensul clasic al termenului „virtual“ (realitate potentiala) sugereaza o cale: poti sa schimbi bani adevarati in L$ (si invers), fie prin biroul oficial (administrat de Linden Lab), fie prin numeroasele birouri de schimb administrate de rezidentii din SL, la un curs care variaza liber in functie de jocul cererii si al ofertei.

     

    Patrundem astfel in infloritoarea viata economica din Second Life, guvernata de piata si bani. Chiar daca fiecare rezident primeste anumite subventii de la Linden Lab, adevarata cale de a castiga bani o reprezinta afacerile si oricine (singur sau in grupuri care pot functiona ca firme) poate desfasura activitati economice, pentru ca piata e in expansiune: cu exceptia hranei si a transportului (se face prin teleportare), toate celelalte produse si servicii necesare vietii in SL sunt create in SL. Pentru servicii, lucrurile se petrec similar lumii reale: exista magazine, birouri de tranzactii imobiliare sau intermedieri de terenuri, case de schimb valutar etc.

     

    Productia are insa cateva particularitati. In primul rand, „bunurile“ (cladiri, imbracaminte etc.) sunt create folosind unelte software, furnizate de Linden Lab (limbajul de scripting LSL) sau exterioare – de pilda cu Photoshop pot fi create texturi sau imprimeuri. Mai apoi, toate creatiile utilizatorilor sunt de fapt productii intelectuale, iar creatorii pastreaza toate drepturile, atat in SL cat si in lumea reala. In SL, drepturile de proprietate pot fi cedate sau vandute in mai multe feluri (restrictionand numarul de clone sau transferuri).

     

    E doar un joc? Greu de spus… Anshe Chung – avatarul unei profesoare din Germania – este unul dintre antreprenorii de succes din SL (numita de CNN „Rockefeller-ul din SL“), iar valoarea companiei ei virtuale este estimata la un sfert de milion de dolari (adevarati). Afacerea a obligat-o sa „importe“ mana de lucru din lumea reala, asa ca a angajat 10 programatori din China. Wired prevede ca in 2007 vom avea o crima reala cu motivatii in SL (poate un adulter digital). 

     

    Utopie? Ziarul virtual „SL Herald“ a preluat de curand o stire Reuters (care are birou in SL) conform caruia un grup de rezidenti a cumparat o insula virtuala si a infiintat un „micro-stat“. Un falanster. Utopie la patrat.