BusinessMagazin

Blog

  • Romania e cea mai interesanta piata din zona“

    Dupa patru ani in Romania, Helmut Bernkopf va prelua de anul viitor conducerea diviziei HVB Group care coordoneaza activitatile din Europa Centrala si de Est. Romania ramane o piata la care Bernkopf se va uita foarte atent si dupa ce se va instala la Viena.

    BUSINESS Magazin: Ati fost, timp de patru ani, vicepresedintele HVB Bank Romania, cunoasteti foarte bine situatia sistemului bancar  si evolutia lui. Cum  se integreaza Romania in strategia de viitor a bancii pe care o conduceti?

    Helmut Bernkopf: In cei patru ani cat am stat aici, am vazut o schimbare profunda a sistemului bancar romanesc si a economiei, in general. Imi amintesc ca, la vremea respectiva, acum patru ani, ne luptam cu o inflatie enorma, bancile erau inca nesigure, am asistat la falimente bancare… De atunci, lucrurile s-au schimbat mult, sistemul bancar este intr-o forma foarte buna, avem crestere economica, privatizari in diferite domenii si investitii straine din ce in ce mai importante. Sunt convins ca investitiile straine vor continua inca si mai puternic in viitor. Marile companii care au venit, in diverse domenii, ca urmare a privatizarilor din ultima perioada, vor fi urmate, cu siguranta, de altele mai mici, in principal de partenerii lor de afaceri traditionali. 

    In ceea ce priveste sistemul bancar, cred ca lucrurile s-au schimbat foarte mult. Bancile sunt cu mult mai puternice, mai sigure. Iar faptul ca piata bancara este inca mica nu este neaparat un dezavantaj. Pentru noi, si nu numai, inseamna mai degraba ca aici putem gasi o oportunitate mai mare decat in alte parti. Ma astept ca sectorul bancar sa creasca cu peste 20% anul acesta. Este, cu siguranta, o piata pe care ne dorim sa fim, pentru ca, dupa parerea mea, este cea mai atractiva piata din Europa Centrala si de Est, pentru moment. 

    O piata atractiva, in care vor urma doua privatizari bancare de mare interes, CEC si BCR. Banca pe care o veti conduce si-a exprimat deja interesul pentru ele, dar nu ati spus, inca, spre care doriti sa va indreptati… 

    Cand cele doua banci din Romania, CEC si BCR, vor fi scoase la vanzare, vom analiza care dintre ele se potriveste cel mai bine in portofoliul nostru. Evident, nu putem neglija nici o oportunitate, iar CEC si BCR reprezinta, cu siguranta, mari oportunitati pentru o banca ce isi propune sa creasca in aceasta regiune. Dar este greu de spus, de pe acum, ce se va intampla exact. Noi suntem foarte interesati de Europa Centrala si de Est si de privatizarile de aici. Dar este greu de spus ceva precis inainte de a cunoaste exact ce si mai ales cand va fi vandut. Nimeni nu poate sa spuna clar „da, vrem aceasta banca“ sau „nu, nu o vrem“, pentru ca asa ceva nu poti sa spui decat dupa ce are loc procesul de due dilligence (analiza a bancii – n.r.).

    Doar atunci stii exact despre ce vorbesti si despre cat de bine se potriveste respectiva achizitie in portofoliul tau. Acest moment nu a venit inca, dar ne asteptam ca in 2005 una dintre banci sa fie vanduta, si in anul urmator, cealalta. Dar nu sunt sigur care va fi strategia privatizarii. In primul rand va fi un nou guvern. Nu cred ca procesul privatizarii va fi decalat, nu ar exista nici un motiv sa se intample asta… Dar cu siguranta responsabilii de acest proces vor discuta cu consilierii lor si cu bancile de investitii si vor trebui sa se decida cand este momentul cel mai bun sa faca aceste privatizari. Este de datoria lor sa ia cea mai buna decizie asupra momentului in care sa vanda bancile, pentru a lua sumele cele mai mari care se pot obtine din aceste privatizari. E normal, doar asta este treaba lor, nu?

    Lupta pentru cele doua banci se anunta, deja, foarte puternica. Ce veti face daca nu veti prelua totusi nici una dintre ele? 

    Este foarte greu de spus care va fi strategia noastra dupa aceste privatizari. Sigur este ca piata bancara romaneasca va creste substantial. Ca atare, si noi ne putem creste afacerea. Este foarte clar ca prin achizitia oricareia dintre aceste banci am putea creste mult mai repede. Dar cred ca avem acum o pozitie confortabila pe piata, suntem foarte puternici pe segmentul de corporate, avem o banca profitabila si sanatoasa. Activitatea de retail a crescut destul de mult in ultima perioada. Desi am pornit de la un nivel extrem de redus, in ultimele 18 luni dezvoltarea a fost foarte multumitoare. Totusi, pe o piata care se anunta foarte concurentiala, nu poti face retail bine decat daca ai o retea de sucursale destul de mare. E foarte greu de spus cat de mare va fi reteaua noastra de sucursale in urmatorii ani, depinde de circumstante. Ar putea fi de 1.400 (reteaua CEC are 1440 de sucursale – n.r.) sau de 300 (reteaua BCR are 300 de sucursale – n.r.). Cel putin, asa ne dorim….

    Va veti ocupa, de la Viena, de intreaga regiune a Europei Centrale si de Est. Care sunt principalele obiective ale bancii pentru urmatoarea perioada?

    Ne-am stabilit ca obiectiv, la nivel regional, sa fim una dintre cele mai puternice banci. Bank Austria Creditanstalt administreaza o retea in 10 alte tari din Europa Centrala si de Est. Cea mai mare sucursala a noastra este in Polonia si este aproape egala cu jumatate din ce facem la nivel regional. Piata poloneza este foarte mare, iar noi avem o banca importanta. Urmeaza Cehia si Ungaria, iar ca numar de sucursale Croatia si Bulgaria. In aceste tari am facut, in timp, mai multe achizitii.

    De exemplu, in Polonia banca noastra de acum este rezultatul unei fuziuni si al unui program greenfield (proiecte complet noi – n.r.), in Croatia am cumparat o banca, Splitska Banka, in Bulgaria am cumparat banca Biochim, mai demult, si recent am facut o alta achizitie, Hebros Bank. In alte piete, ca Cehia, Ungaria sau Romania, am inceput cu proiecte greenfield. In Ungaria am inceput inca din 1990, asa ca am atins deja o pozitie destul de puternica acolo, pentru ca banca are peste 14 ani… In Romania suntem doar de sase ani si am construit deja o banca buna. 

    Voi fi responsabil, de la Viena, pentru dezvoltarea strategica a retelei noastre si pentru a creste si mai mult prezenta regionala. Voi continua sa fiu foarte atent la ce se intampla in Romania, pentru ca, din cele 11 tari pentru care voi fi responsabil, Romania are acum cele mai mari oportunitati.

  • STUDIU DE CAZ: OMUL SAU ROBOTUL?

    In ce masura pot fi scazute costurile fortei de munca cu ajutorul robotilor telefonici, adica prin vocile preinregistrate cu care clientii „dialogheaza“, apasand pe diverse butoane ale telefoanelor?

     

    Aici Orange si Connex Vodafone au strategii diferite. Daca la Orange ajungi la asa-numitul „operator uman“ din prima runda de meniuri, Connex Vodafone cere clientului sa selecteze mai intai tipul de problema si abia dupa aceea intra in dialog cu operatorul. „Din totalul apelurilor primite, aproximativ 75% sunt rezolvate prin interactiunea cu robotul“, explica Anca Medesan, senior director al diviziei Customer Experience la Connex Vodafone. La Orange doar 50% din totalul apelurilor sunt rezolvate de robot.

     

    De ce asemenea diferentele de conceptie? „In primul rand, am urmarit sa educam piata cu aceste servicii IVR (Interactive Voice Response, adica robotul – n.r.)“, explica Andreea Popescu, Customer Service executive manager Orange. La randul sau, Anca Medesan spune ca robotul e necesar la Connex Vodafone mai ales in perioadele de varf, cand operatorii sunt aglomerati.

     

    Nimanui nu-i place sa „converseze“ cu un robot, admite Medesan, cu atat mai putin romanilor, care, ca popor latin, au o inclinatie naturala catre comunicarea verbala. Dar trebuie gasit un echilibru economic intre cele doua formule. Andreea Popescu argumenteaza ca discutia dintre client si angajat presupune o interactiune mai complexa, dar e de acord ca tocmai asta ar putea face ca si Orange sa gaseasca necesara „selectarea mai intai a tipului de informatie in prima ramura a IVR-ului“.

     

    Si RomTelecom are un call center, unde primeste peste 5 milioane de apeluri pe luna – majoritatea la serviciul 931. Sistemul de raspuns prin intermediul robotului e folosit mai degraba pentru a directiona clientii catre un angajat. „Mai mult de 95% dintre apeluri sunt deservite de operatori“, spune directorul executiv comercial Pieter Bakker. „Pe masura ce tot mai multe servicii vor fi standardizate este foarte posibil ca gradul de automatizare sa creasca“, spune oficialul RomTelecom.

     

    Vom „conversa“ preponderent cu robotii peste 10 ani? Greu de spus – depinde si de preferintele noastre de clienti, dar si de puterea obisnuintei. Romanii – crede Liana Avram, director general al Telephone Doctor, care ofera training specializat pentru relatiile cu clientii – „prefera sa vorbeasca direct cu reprezentantii din call center, desi, in cele mai multe cazuri, primul contact este cu robotul telefonic“. Dar in timp lucrurile s-ar putea schimba.

     

    Depinde, bineinteles, si de profilul companiei, si de natura informatiilor cerute. Daca e vorba de un call center farmaceutic, de exemplu, „e nevoie de o echipa specializata, pregatita sa raspunda la intrebari care nu pot fi predefinite si inregistrate“, spune Carmen Sebe de la ePayment. „Un client poate dori sa afle care e cea mai apropiata farmacie cu program non-stop. In acest caz, informatia venita din partea clientului – adresa – e esentiala, iar raspunsul depinde foarte mult de aceasta“.

     

    Si la banci e contraproductiv sa-i pui pe clienti sa-si rezolve problemele cu robotul. „Nevoile sunt extrem de variate si complexe“, spune Aneta Dan de la Raiffeisen Bank. In viitorul apropiat, spune ea, banca va introduce totusi un sistem IVR pentru „apelurile repetitive – informatii de sold, plati simple“. Raiffeisen are in plan si sa extinda call centerul catre clientii corporatisti, si sa ofere servicii „celorlalte entitati din grup – leasing, capital investments“. Banca are acum in Bucuresti un call center in care lucreaza peste 100 de angajati, investitiile in tehnologie fiind de peste 1,5 mil. euro.

     

    Este Internetul o alternativa la call centere? „Internetul si e-mailul pot fi solutii bune. Insa ambele au limitele lor“, spune Carmen Sebe de la ePayment. Cea mai importanta limitare vine, evident, din faptul ca aproape 80% dintre romani nu au acces la Internet. Dar sunt unele plusuri fata de solutia apelului catre un call center. „Marele avantaj pentru client este ca aceasta solutie este gratuita“, spune Mihaela Peta de la Softwin. Costurile reduse sunt un avantaj si pentru furnizori.

     

    Oficialii Connex Vodafone sunt de acord ca serviciile de „self care“ pe web sunt cele mai ieftine. Si RomTelecom are un proiect de „self care“ pe care il va implementa pe pagina sa de web. Clientii vor putea trimite prin e-mail solicitari, de exemplu reclamatii sau cereri de instalare de conexiuni ADSL, isi vor putea vedea si actualiza contul si vor verifica facturile, explica Pieter Bakker.

     

    Toate astea costa mult mai putin decat un call center, dar nu sunt gratuite. Si in spatele paginii web tot „consultanti umani“ care actualizeaza informatiile sunt, spune Gabriela Stanescu Tipurita, manager la Centrul Oracle de Suport Global din Romania – care deserveste, prin cele 10 centre deschise aici, clienti si parteneri din toata lumea.

  • DISCIPLINA DE FIER

    Recrutarea pentru call centere se face fie direct, fie prin companii de recrutare, dupa 3-5 teste/interviuri. Urmeaza o perioada de training, in care operatorii invata in amanunt tipurile de probleme pe care le pot avea clientii si algoritmul de rezolvare.

     

    APELURI: Numarul mediu de apeluri care trebuie preluate pe ora este de 18-20.

     

    PAUZE: 2 x 30 minute (la program de 8 ore), 1 x 15 minute (la program de 4 ore) sau 4 x 10 minute si 1 x 1 ora (la program de 8 ore), 1 x 15 minute (la program de 4 ore).

     

    INTARZIERI: Numar de minute permise de intarziere la program: zero, pentru unele call centere; pentru cele in care se fac evaluari colective, limita maxima de intarzieri permise este de 25 de minute pe luna pentru intreaga echipa.

     

    SALARIU: In Bucuresti, 12 – 13,5 milioane de lei vechi (program de 8 ore), 6-7 milioane (program de 4 ore).

     

    EVALUARE: Prin analizarea parametrilor (precum numar de apeluri, timp petrecut pe „not ready“, timp in care clientii sunt tinuti pe „hold“), prin ascultarea apelurilor, prin sondaje in randul clientilor.

     

    ECHIPA: In call center se munceste in echipa. Apelurile sunt clasificate si inaintate departamentelor care trebuie sa le rezolve (in cazul in care nu sunt rezolvate chiar de operatorul care raspunde la telefon). Comunicarea intre departamente este foarte importanta pentru urmarirea traseului de rezolvare a problemelor clientilor. 

     

    MOTIVE DE CONCEDIERE: Comportament neadecvat in relatia cu clientii, neindeplinirea parametrilor.

     

    DIRECTII DE PROMOVARE: Catre orice departament; in general, din call center se poate avansa in pozitii mai importante in structura companiei.

  • Vous parlez vroooouuummmm?

    Unul din cele mai bune bancuri pe care le-am auzit in ultimii ani este cu Napoleon. A circulat destul de mult pe net, pe filiera mail-urilor, si cred ca multi il stiu deja. Dar nu strica daca il mai cititi o data.

     

    La Waterloo, Napoleon, calare, vede ceva in zare. Se intoarce spre aghiotant si striga: „Soldat, da-mi luneta“! Acesta il priveste siderat si exclama: „Mon Dieu, vous parlez en Roumain“?!

     

    Se spune ca bancul e sec si unii chiar au cerut explicatii suplimentare ca sa priceapa poanta. Mie nu mi se pare sec si am ras din prima si din a doua si chiar din a treia. Si mi-am dat seama ca simplitatea poantei bancului in cauza ascunde un mare secret.

     

    Pe aceeasi filiera, zilele trecute am fost la inaugurarea unui birou de afaceri al unei tari europene. Ambianta eleganta, lume finuta, europarlamentari care credeau in viitorul european al Romaniei si care ne-au incurajat in lupta anticoruptie, a trebuit sa vorbesc in engleza chiar de la intrare si am continuat sa vorbesc sau sa ascult graiul lui Shakespeare cam tot timpul, cu pauze scurte. In toata aceasta mare de engleza, am remarcat logo-ul unei mari companii de aviatie: „Aripile natiunii tale“.

     

    Am exclamat in gand, siderat, la fel ca soldatul lui Napoleon: „Vorbesc romaneste“! Compania in cauza va fi la un moment dat o optiune de luat in seama pentru romani, cand se va pune problema echiparii armatei cu noi aparate de zbor.

     

    Va fi la fel ca in restul statelor din centrul si estul Europei care au intrat in NATO si Uniunea Europeana, unde autoritatile au avut de ales intre oferta americana si cea europeana. Afaceri sustinute de intense demersuri economice si jocuri politice, pentru ca sumele sunt de ordinul miliardelor, fie de euro, fie de dolari – la acest nivel moneda isi pierde din importanta.

     

    Dar faptul ca firma in cauza a avut inspiratia sa-si romanizeze logo-ul o asaza, intr-un mod subtil, in topul preferintelor mele personale: mi-au vorbit pe limba mea, tonul e prietenesc, cuvintele alese cu grija, mesajul este vag patriotic, atat cat trebuie.

     

    In oglinda inversa, pe drum m-am lovit de o sumedenie de reclame ale companiilor romanesti, fiecare incercand sa ma convinga sa cumpar ceva, sa ma convinga ca produsul ei este cel mai bun. Folosind „best“, „life“, „money“ si altele asemenea. M-am autoanalizat si am descoperit ca reclamele in cauza nu ma conving.

     

    Nu este un punct de vedere apropiat de cel al unui cunoscut senator, initiatorul unei legi care a iscat nu cu mult timp in urma mari discutii in societate, e vorba de drumul dintre mesaj si sufletul celui ce il receptioneaza. Cred ca ma mai incadrez inca in acea zona de interes pentru creatorii de publicitate si poate ca modul meu de a receptiona mesajele nu este singular.

     

    Si daca pot sa injur in romaneste o jumatate de ora fara sa ma repet, iar un sfert de ora cel injurat nici macar nu isi poate da seama de asta, atunci de ce sa folosesc „f…k“? Mai bine in romaneste, macar asa, ca exercitiu intelectual…

     

    In aceeasi zona cosmopolita as mai aseza un aspect, cel al viitorului publicatiilor pe hartie in lupta cu internetul si modul rapid in care ajunge informatia la consumator in mediul electronic.

     

    Ziarele au tendinta de a deveni din ce in ce mai mici (Arghezi a fost un vizionar in felul lui, cu Biletele de papagal), informatia tiparita se scurteaza si se pierde in tonuri brute de alb si negru, nuantele de gri, de analiza, lipsesc din ce in ce mai des. In plus, internetul mai ascunde si motive de enervare, de care am devenit constient cu ceva timp in urma – este vorba tot de mesajele publicitare. In presa tiparita ocolesc reclamele daca nu ma intereseaza sau le studiez daca sunt tentante.

     

    In zona electronica mi se vara in ochi sau imi sparg urechile: vrooouuummmm-uri prelungi care vor sa ma convinga de calitatile nu stiu carei masini, mesaje care se labarteaza pe jumatate de ecran, acoperind exact ceea ce ma intereseaza si care nu au bunul-simt sa dispara nici macar dupa cele 10 – 15 secunde de surpriza, mai nou apar fierastraie virtuale care imi decupeaza o bucata buna din site, facand loc produsului promovat.

     

    Spre deosebire de ziare, aici nu prea am optiuni, trebuie sa indur acest asalt, dar rezultatul nu mi se pare funny, chiar daca ideile ca atare sunt, nimic de zis.

     

    Asa ca socotiti-ma inapoiat, dar eu tot cu batrana hartie si fara vrooouuummmm-uri si tot pe romaneste.

  • Adio, dar raman cu tine!

    Ne separam veniturile si cheltuielile, dar traim impreuna. Cam asa s-ar putea traduce procesul prin care trebuie sa treaca in urmatorul an companiile de distributie din energie, care trebuie sa isi separe activitatile reglementate de cele comerciale.

     

    „Nu poti sa ajungi in paradis fara sa mori intai“, descrie cat se poate de plastic Jan Veskrna, country manager al CEZ Romania, motivul pentru care compania pe care o conduce a preferat sa incheie anul trecut fara profit in Romania, dar sa-si asigure o pozitionare care sa-i permita sa bifeze in acest an un proces pentru care directiva europeana 54/2004 stabileste luna iulie 2007 ca termen limita.

     

    Separarea activitatii comerciale (furnizarea energiei si a gazului este liberalizata si impartita de mai multi jucatori pe piata liberalizata) de cea reglementata (distributia este un monopol al companiei care opereaza intr-o anumita zona si se desfasoara dupa regulile si tarifele stabilite de stat prin Autoritatea Nationala de Reglementare a Energiei  – ANRE) a fost numita pe scurt unboundling de britanici, care au fost si pionierii acestui gen de proces in anii ‘90.

     

    Restul Europei s-a „apucat“ de unboundling dupa directiva din 2004, care lasa trei ani de gratie companiilor din toate tarile pentru a rezolva acest proces. Asadar, Romania face aceasta separare odata cu restul tarilor europene, si nu doar ca o obligatie preaderare. Pentru consumatori, ideal ar fi ca societatile de distributie sa se restructureze, dar sa nu se schimbe nimic. Asta ar fi si varianta ideala pentru companii.

     

    „Compania noastra va face demersuri in vederea optimizarii costurilor interne pentru a putea oferi cel mai bun pret consumatorilor“, spun oficialii companiei Distrigaz Sud, detinute in proportie majoritara de francezii de la Gaz de France. Bunele lor intentii sunt legate de faptul ca, pe langa un 2005 extrem de agitat pentru companiile de distributie gaze (anul trecut, consumatorii au platit un pret usor mai ridicat pentru gaze, in timp ce companiile au achizitionat gazul la preturi in crestere abrupta), acestea sunt mult mai putin dispuse la costuri suplimentare, pe care, pana la urma, nu le-au solicitat.

     

    Asadar, aceste costuri vor fi puse laolalta alaturi de investitiile pentru retele, iar ce nu va fi recunoscut de stat  (adica ce este subventionat)  va aparea intr-o masura mai mica sau mai mare pe facturile consumatorilor.

     

    Costurile pentru realizarea acestui proces nu au fost inca masurate de companiile romanesti de distributie, care inca analizeaza impreuna cu firmele de consultanta cea mai buna varianta. Insa CEZ Romania are ca exemplu compania-mama, CEZ Group, care a implementat deja acest proces la companiile de distributie din Cehia, unde procesul a costat aproximativ 10 milioane de euro/companie.

     

    „60-70% din aceasta suma reprezinta sistemele informatice prin care compania trebuie sa isi separe sistemele de gestiune si mai ales bazele de date cu clienti, in care trebuie sa existe acele ziduri chinezesti sau nivele de acces, deoarece, de exemplu, clientii companiei de distributie nu trebuie sa fie accesati de compania de furnizare, care are interese comerciale“, explica Adrian Borotea, manager de proiect unboundling si corporate affairs manager al CEZ Romania.

     

    Alte costuri vor deriva din reevaluarea activelor, transferarea acestora intre noile companii, dar si din schimbarile de personal: oamenii va trebui sa fie mutati dintr-o companie in alta, transfer care va presupune si o echipa de management pentru fiecare companie.

     

    Daca pentru companiile de distributie privatizate, unboundling se traduce prin echipe de consilieri, bani pusi deoparte si presiuni asupra ANRE de a grabi procesul de finisare a legislatiei necesare, pentru cele patru companii de distributie care inca se afla la stat strategia nu a fost inca definitivata.

     

    Mai precis, pentru Electrica Muntenia Sud actionarul majoritar nici nu se gandeste sa se apuce de acest proces (privatizarea se va termina in doua luni, iar Ministerul Economiei va lasa „placerea“ acestui proces castigatorului), iar pentru celelalte trei va fi definitivata o strategie in urmatoarele saptamani, dupa cum au declarat BUSINESS Magazin oficiali ai Electrica.

     

    Principala temere a companiilor este ca ANRE nu va pune la timp la punct legislatia. Aceasta temere umbreste principalul scop al acestui proces, si anume ca liberalizarea pietei sa se poata desfasura fara ca unele companii de furnizare sa fie favorizate.

  • Unboundling in pasi marunti

    Procesul de separare a activitatilor presupune patru momente prin care trebuie sa treaca toate cele 10 companii de distributie din Romania:

     

    1 juridica si organizationala: pentru ca atat costurile, cat si veniturile si profiturile sa poata fi evaluate separat

    2 o structura organizatorica noua: management separat pentru cele doua companii si o structura de holding

    3 compania de distributie va trebui sa opereze independent, sa isi faca singura investitiile din veniturile proprii

    4 separarea contabila si a bazelor de date

  • Unde dai si unde crapa

    Frecandu-si mainile de bucurie, pesedistii s-au grabit sa vanda pielea ursului din padure. Conflictul deschis din Alianta D.A. nu va sufla in panzele pleostite ale PSD, dupa cum lasa sa se inteleaga, increzator, Mircea Geoana. Dimpotriva.

     

    PSD are astazi mai multe motive sa se teama pentru soarta sa electorala decat in momentul in care conflictele de la varful partidului atinsesera apogeul. Atunci, macar, exista o sansa – cea a unei sciziuni din care sa rezulte o factiune suficient de curata pentru a se putea plasa pe traiectoria unei social-democratii credibile, cu sanse de crestere in viitorul context european. Acum, si aceasta speranta pare spulberata.

     

    „Nu-i bai“, isi va fi spus, ardeleneste, Vasile Dancu, strategul partidului, vazand ultimul conflict dintre PNL si PD declansat de scandalul din CNSAS si accentuat ulterior prin declaratiile fierbinti ale presedintelui Basescu. „De-acum, macar, stim un lucru sigur: Alianta, precum mortul, de la groapa nu se mai intoarce. In perioada urmatoare, atat liberalii, cat si pedistii vor incerca si mai abitir sa se repozitioneze in optiunile electorale, iar asta nu se poate traduce decat printr-un singur lucru: o perpetua galceava, o neintrerupta aratare cu degetul a celuilalt si, implicit, un guvern atarnat in pioneze. PSD-ului nu-i mai ramane decat sa se plaseze, strategic, pe linia de fractura si, la fel ca pe vremea CDR, sa astepte cresterea de la sine in sondaje in spatiul ramas liber prin distantarea celor doi.“

     

    Calculul ar fi bun daca n-ar fi gresit. Politica din ziua de azi nu mai seamana cu cea de la mijlocul anilor ‘90, dupa cum nici fizica newtoniana nu mai seamana cu teoria stringurilor (corzilor) din fizica moderna. Pe vremea lui Newton, universul parea un sistem relativ simplu, tridimensional, in care marul cade, malaiet, cu o acceleratie egala cu masa inmultita cu o gravitatie de 9,82 metri pe secunda. Ce vremuri! De atunci, insa, universul s-a dovedit mai complex si mai parsiv decat isi imaginau mecanicistii. Descoperirea fortei electromagnetice, teoria relativitatii, formulele lui Lorenz, principiul de indeterminare al lui Heisenberg si, mai recent, teoria stringurilor au spulberat definitiv aceasta viziune simplista.

     

    Asa si cu politica. Dupa cum in fizica moderna „omul care trece prin pereti“ a incetat a mai fi o fictiune, in politica de astazi, cand doi se cearta, nu mai castiga cu necesitate al treilea. Intelepciunea populara e pusa zilele acestea la grea incercare.

     

    De aceea, nu ma refer acum la teoria clasica, conform careia dezamagitii se vor indrepta automat spre partidele populiste, gen PRM sau PNG. Desi nici acest fenomen nu trebuie minimalizat, impactul sau pentru PSD nu e chiar ingrijorator, aceste pierderi impartindu-se, relativ echilibrat, cu partidele aflate in prezent la putere. Pericolul cel mare vine acum din destramarea, in circumstante speciale, a Aliantei D.A.

     

    Spre deosebire de scandalurile din perioada CDR, lipsite de prea multa noima, scandalul din Alianta a devenit unul foarte clar structurat, intre „corupti“ (PNL) si „securisti“ (PD).

     

    Episodul CNSAS nu a facut decat sa intareasca aceste tuse (oricum deja prea groase pentru gustul meu, dar asta e – de gustibus non disputandum). In doar cateva zile, PD a reusit performanta de a-si pierde un segment important calitativ, daca nu cantitativ, din electorat: acei sustinatori „negri in cerul gurii“, ce refuza sa traiasca doar cu paine, incapatanandu-se sa ceara dreptate nu doar pentru nedreptatile de azi, ci si pentru cele de ieri; un electorat mai ciudat dupa toate definitiile, pe care nici Basescu si nici Boc nu par capabili a-l intelege; un electorat care nu va uita episodul Turianu cu una, cu doua, in ciuda giumbuslucurilor prezidentiale gen comisia coordonata de catre Vladimir Tismaneanu pentru stabilirea culpei comuniste.

     

    De aici si pericolul pentru PSD. In clipa in care PD va realiza ca „nu mai are ce pierde“, ca acest electorat nu mai poate fi recastigat oricate eforturi de imagine ar mai face in acest sens, intregul sau discurs politic va suferi o modificare radicala. Ceea ce nu stie inca PSD au aflat-o puscasii marini la Okinawa de la japonezi si, ceva mai devreme, pe la Marasesti (sau Oituz?), soldatii nemti cand i-au surprins pe ai nostri in izmene: adversarul care nu mai are ce pierde e extrem de periculos. Surprins si el cu pantalonii pe vine, PD va deveni un partid extrem de periculos nu doar pentru PNL ci, mai ales, pentru PSD.

     

    Renuntand la capacitarea elitelor, atat PD cat si presedintele Basescu vor focaliza cu precadere pe electoratul sensibil la mesajele populiste. Cu alte cuvinte, electora-tului PSD in varianta Iliescu, atat pe stil vechi, cat si pe stil nou.

     

    Primele semne s-au vazut deja saptamana trecuta, cand (surpriza!) atat Boc cat si Basescu au accentuat ideea unei „agende reale a populatiei“: pensii, medicamente, inundatii etc. Mesajul subliminal e limpede: exista o agenda „reala“, care tine de foame, si una inchipuita, care are de-a face cu nostalgicii depasiti de timp (partea interesanta fiind ca o parte din acei nostalgici care l-au huiduit pe Basescu saptamana trecuta sa aiba doar vreo douazeci de ani – v-am avertizat ca vorbim aici despre un electorat atipic). Adevarul, precum dragostea, crede presedintele, trece pentru toata lumea mai intai prin stomac.

     

    In 2004, mesajul subliminal al PSD a fost ceva de genul: „vom fi fiind noi corupti, dar la guvernare ne-am dovedit eficienti“. Viitorul mesaj PD va fi usurel modificat: „vom fi fiind noi «securisti», dar macar nu suntem «corupti», iar la guvernare ne-am dovedit mai eficienti“. Sincer, ma indoiesc ca electoratul PSD va fi capabil sa discearna asemenea nuante si ca va rezista, prin urmare, cantecelor de sirena lansate de catre PD.

     

    Prin urmare, batalia electorala ce va urma are toate sansele sa fie una „triangulata“ intre PNL, PD si PSD. Scapa cine poate. Pohta ce-am pohtit.

     

    P.S.: Ca material didactic, le recomand tuturor strategilor de imagine ale celor trei partide o revizionare a clasicului western „Bunul, Raul si Uratul“ la care faceam referire in urma cu doar cateva saptamani. Pentru a le mentine curiozitatea treaza, le spun doar atat: in ciuda aparentelor si a suspansului, lupta n-a fost intru totul „dreapta“.

  • Atitudinea Cobain

    Fiecare dintre noi este marcat, mai mult sau mai putin discret, dar decisiv, de muzica pe care o asculta in adolescenta. Fiecare generatie isi are obsesiile sale. Muzica din liceu ne lasa in suflete o matrice sentimentala si chiar un soi de filozofie de viata, mult mai consistente decat ne-am astepta.

     

    Kurt Cobain s-a sinucis la 27 de ani, intr-o zi de aprilie. Inainte de asta a apucat sa devina, cum se zice de obicei, megastar, vocea unei generatii, legenda si cate alte epitete pe care el insusi le-a urat sincer toata viata. Cu alte cuvinte, vocea lui a apucat sa ajunga si prin Romania, prin liceele pline de urechi avide de mesaj nou. Aparent, grunge-ul nu are nici o cautare pe la noi. Nu stiu altii cum au fost, dar in liceul meu dintr-un oras din Moldova, Nirvana a insemnat foarte mult.

     

    Fiecare isi alege ce doreste din idolul sau. Ii traduce atitudinea cum poate, dupa cum il lasa varsta, sexul, educatia, IQ-ul. Nirvana era atat de „altceva“ incat a durat ceva timp pana sa ne obisnuim cu noul stil, cu noua atitudine. Era un amestec incredibil de candoare, ingenuitate si duritate cum nu s-a mai vazut. Era un soi de revolta a tipului fara fizic impresionant, fara mari excentricitati, fara tatuaje, piercinguri spectaculoase, impotriva unui establishment al rockului deja prea isteric sau prea comercializat.

     

    Anii ‘80 aduceau in fata mai ales baieti cu parul facut permanent, cu gaturile facute praf de chiote penibile, cu versuri „rele“, diavolesti, luciferice, cu scene impresionante incarcate de coregrafi baroci, cu pantaloni de piele stransi pe picior.

     

    Si, dintr-o data (nu chiar brusc, au mai fost precursori, dar asa le vezi in liceu), a aparut un tip blond cu parul lipit de cap si retezat anapoda, pirpiriu, cu o privire teribila, care canta despre violente simple, intime, numai bune de sucit milioane de capete. Cobain a fost modelul de erou antierou al generatiei noastre. A sters pe jos cu o intreaga imagine a starului rock infiorator excentric, mega-macho, demonstrand ca poti fi mult mai agresiv cand esti autentic.

     

    Afla ce muzica ii irita cel mai tare pe parintii tai si s-ar putea sa-ti afli idolul. Ascultam in liceu toate nebuniile pamantului, cu un sunet mult mai dur (Sepultura, Pantera etc.); niciodata parintii mei n-au fost ingrijorati. Singura voce care le producea angoase (doar atunci ma rugau sa dau muzica incet) era cea a lui Cobain, tocmai pentru ca era complet altfel. Intuiau, cu alte cuvinte, influenta pe care o astfel de schimbare o opera in creierul meu si al colegilor de scoala.

     

    In fond, marea revolutie a lui Cobain a fost aceea de a imbina incredibil maxima agresivitate cu maxima pasivitate. Pe scena, un pasaj extrem de melodios se putea termina cu o chitara infipta intr-o boxa sau cu un raget disperat al lui Kurt care nu mai avea nimic de-a face cu demonstrativismele rockului obisnuit. In mai toate interviurile pe care le-a dat si-a afirmat furia impotriva propriului statut de „star“ – si nu era o simpla retorica. A luptat cu furie sa invinga idolatriile stupide din industria muzicala. Si poate cel mai bun exemplu de melanj incredibil de agresiv si digresiv, de pasiune si blazare e melodia „Rape me“, cu versuri precum: „Rape me, my friend, rape me, again, hate me, my friend, hate me again“.

     

    Rezultatul? Cultivarea unui anumit tip de blazare combinata cu agresivitatea specifica nepasarii in mintile multora dintre noi, cei din „generatia Cobain“. Stiu, sociologii vor spune ca lucrurile nu se petrec atat de simplu. Voi incerca sa aduc o oarecare explicatie. A existat o generatie „Piata Universitatii“, au fost oamenii care au vrut si au crezut ca pot lupta direct cu un trecut prea apasator prin prezenta lui. A fost generatia exasperata de Iliescu si tot ce-a insemnat el. S-a dezvoltat o generatie cu un discurs pu-blic direct, doritor de schimbare, sunt oamenii care au acum in jur de 40 de ani si care au trait cele mai mari iluzii si deziluzii din ultima jumatate de secol.

     

    I-a urmat, cred, o generatie mult mai blazata, mai exasperant indiferenta la toate luptele, generatia dintre 20 si 30 de ani acum, care este subminanta mai ales prin pragmatismul si, uneori, cinismul ei. Sunt tinerii care nu mai cred in eroizarile inutile, care cred exclusiv in destinul individual. Ei sunt capabili sa revolutioneze altfel. Nu o sa fac acum antiteze stupide intre generatia Piata Universi-tatii si generatia post-Universitatii (generatia Cobain, de ce nu?). Dar exista clar o opozitie intre romantismul, naivitatea, ingenuitatea celor dintai si individualismul, blazarea, pragmatismul celui de-al doilea val tineresc postrevolutionar.

     

    O imagine din Paris Match mi-a ramas intiparita ca un soi de emblema a acestei noi sensibilitati. Era o fotografie facuta in mijlocul ultimelor revolte din Franta. Politisti cu scuturi, gaze lacrimogene, vitrine sparte, masini rasturnate si, in mijlocul imaginii, doi tineri care se sarutau ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

     

    Asa as traduce si eu spiritul generatiei Cobain: complet imprevizibila, surprinzatoare, dar si dezamagitoare uneori prin iresponsabilitate. Cine spune despre Cobain ca a fost un mare romantic, ca a fost un mare spirit rock, nu intelege nimic. Cobain s-a dorit victima, intuind marea schimbare care se producea in jurul sau: eroii noi erau tocmai victimele sistemelor de tot felul, resemnatii. A poetizat indiferenta si dorinta de „nimic“, de revolta pur individuala in cadrul unei generatii. Si a concretizat spiritul imprevizibil cu un gest tragic acum 12 ani.

  • Gard inalt si poarta mare

    America se zbate zilele astea sa gaseasca echilibrul potri-vit pentru politicile de imigratie. Eu, personal, sunt in favoarea unui gard foarte inalt, cu o poarta foarte mare.

     

    Deocamdata, nici propunerea presedintelui Bush de a permite celor 11 milioane de imigranti ilegali sa stea temporar cu vize de munca, nici cea mai radicala contrapropunere a republicanilor, care se preocupa doar de securitatea frontierelor, nu ma satisfac. Avem nevoie de o combinatie intre cele doua – o combinatie care sa mentina America in postura de cel mai mare magnet pentru imigranti din lume. De ce?

     

    In primul rand, lumea se aplatizeaza si, ca urmare, din ce in ce mai multi oameni de pe tot globul au acces la aceleasi unelte tehnologice pentru inovare si antreprenoriat. Intr-o asemenea lume, chiar conteaza unde e concentrata inovatia – pentru ca acolo se vor afla, pentru orice companie, cel mai bun management, cea mai buna cercetare si cele mai bune slujbe in vanzari.

     

    Datorita puternic inradacinatei sale culturi de imigratie, SUA au un avantaj urias intr-o astfel de lume. Daca suntem destepti, putem inca – mai mult decat oricare alta tara – sa luam crema celor mai bune oferte intelectuale brute din toata lumea si sa aducem la noi acele talente, pe de o parte sa infiinteze companii si pe de alta sa lucreze in altele.

     

    Am trecut de la Epoca Fierului la Epoca Industriei, la Epoca Informatiei si la Epoca Talentului si tarile care vor face mai simpla atragerea de talent uman vor avea azi un avantaj distinct. A incercat cineva sa devina cetatean elvetian in ultima vreme? Nu-i chiar asa de usor – si totodata nu-i un accident ca cel mai celebru produs al Elvetiei este ceasul cu cuc.

     

    In al doilea rand, un aflux gradual de imigranti mentine societatea flexibila si competitiva. In aceasta lume plata, mai multi oameni ca oricand pot manipula tehnologia. Asa ca orice poate fi facut – orice permite si potenteaza tehnologiile de azi – va fi facut de cineva, candva. Singura intrebare este daca va fi facut de tine sau iti va fi facut tie. Cu cat societatea ta e mai deschisa la noi oameni si noi idei, cu atat mai multe lucruri vor fi facute de tine si nu iti vor fi facute tie de altii.

     

    Nu ar trebui sa le spunem bun venit doar imigrantilor cu studii, ci si muncitorilor – nu numai pentru ca avem nevoie de lucratori manuali, ci pentru ca ei aduc o energie importanta. Dupa cum ii place antreprenorului indiano-american Vivek Paul sa spuna: „Insasi decizia de a lasa in urma propria ta societate este o factor intens de motivare. Chiar daca esti doctor sau gradinar, ai o puternica motivatie sa reusesti“.

     

    Avem nevoie de acel aflux de energie graduala, in special acum, cand India si China explodeaza pe scena globala cu uriase aspiratii de a ajunge in varf. Daca vreti sa stiti cum se simt China si India astazi, luati o sticla de sampanie, agitati-o vreo 10 minute si apoi scoteti-i dopul. Nu stati in calea dopului. Imigrantii sunt cei care pompeaza constant acest fel de energie in venele Americii.

     

    O amnistie pentru cei 11-12 milioane de imigranti ilegali aflati deja aici cu greu poate fi considerata ideala. Ar recompensa comportamentul ilegal. Dar de vreme ce n-o sa-i deportam pe toti, o versiune a legii propuse de Arlen Specter (senator republican – n.r.) pare solutia potrivita de urmat: imigrantii ilegali care erau in SUA inainte de 7 ianuarie 2004 ar putea aplica pentru vize de lucru de trei ani, reinnoibile o singura data, daca aplicantul plateste o amenda de 1.000 de dolari si trece de o investigatie amanuntita. Dupa sase ani, daca imigrantul a invatat suficienta engleza si a platit inca o amenda de 1.000 de dolari plus taxele din urma, el sau ea ar putea incepe sa aplice pentru cetatenie.

     

    Dar pentru ca sunt puternic in favoarea imigratiei, sunt de acord si cu un gard inalt – daca nu unul fizic, atunci macar un card de identitate national imposibil de falsificat, pentru fiecare american, fara de care sa nu te poti angaja legal sau nu poti avea acces la serviciile guvernamentale. Nu vom putea pastra o majoritate favorabila imigratiei fle-xibile daca nu ne putem controla granitele.

     

    Gardurile solide fac politica de imigratie solida. Gardurile ii fac pe oameni sa se simta mai in siguranta si sa fie mai capabili sa cantareasca aceasta problema cu calm. Granitele „poroase“ ii potenteaza doar pe demagogii anti-imigratie, precum rusinosul CNN, care tabloidizeaza intreaga dezbatere.

     

    Mai avem nevoie sa controlam influxul de imigranti pentru ca un subprodus al aplatizarii lumii este ca multe slujbe decente in fabrici modeste, pana de curand disponibile oricui cu o diploma de liceu sau mai putin, sunt acum pe cale de disparitie.

     

    Dupa cum noteaza Dan Pink in cartea lui „O minte cu totul noua“, multe dintre acele slujbe pot fi acum facute de un calculator mai rapid sau de un muncitor chinez mai ieftin. Prin urmare, nu putem sa ne extindem la nesfarsit plaja de munca manuala fara sa condamnam oamenii la acest rezultat modest, in special pe cei de culoare, adica la un viitor de salarii in scadere sau somaj. Asta va avea consecinte sociale teribile.

     

    Pentru toate aceste motive eu evaluez orice propunere privind imigratia cu doua intrebari: „Ofera un gard adevarat? Ofera o poarta adevarata?“

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer.

    Traducere de Mihai Mitrica

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • In bataia blitului

    Un nou tip de presa isi face loc pe piata de publishing autohtona: presa glossy de celebritate cu valoare adaugata. Asa ar califica publisherii revistei APROPO segmentul pe care titlul se pregateste sa intre de saptamana viitoare.

     

    Inflatia de posturi de televiziune, seriale, programe TV si trupe muzicale a fabricat peste noapte zeci de staruri de care, probabil, multi romani abia daca au auzit – dar de pe urma carora primesc salarii tot atatia paparazzi si jurnalisti de presa mondena. Segmentul presei de celebritate, deschis de VIP in 1992 si cizelat apoi de Viva! in 1999, s-a aglomerat in timp cu titluri mass-market precum Ciao, Star sau Story – publicatii de masa cu o calitate inferioara a tiparului, hartiei si a publicului, dar cu apetit de consum promitator.

     

    Aproape o cincime din universul de oameni cercetati de Studiul National de Audienta (SNA) – adica 1,2 milioane de persoane din cele 6,2 mil. incluse in SNA – declara ca sunt interesate mult si foarte mult de evenimente culturale, actualitate si monden. Intuind interesul romanilor pentru monden, dar si golul de informatii de calitate pe acest segment de presa – mai degraba orientat catre zvonuri, barfe si can-can decat pe introspectii reale in viata vedetelor -, APROPO a hotarat sa se repozitioneze de pe segmentul ghidurilor TV (unde se afla in prezent) pe nisa revistelor glossy de tip „celebrity news“.

     

    „Din 17 aprilie, vom avea un APROPO cu totul diferit“, spune Laura Ionescu, publisher al PubliMedia International, trust care editeaza APROPO (si care mai editeaza, printre altele, si revista BUSINESS Magazin). „Se schimba conceptul editorial, segmentul-tinta, frecventa, hartia, pretul – intr-un cuvant, APROPO va fi singura revista glossy bilunara de tip celebrity news“, explica Ionescu, spunand ca revista a fost regandita ca o combinatie intre Paris Match si People, doua dintre cele mai importante publicatii despre celebritati din lume.

     

    APROPO, care va fi condusa de cunoscutul jurnalist media Costi Rogozanu, va aborda toate domeniile – teatru, film, televiziune, muzica, sport, politica, afaceri – mai spun publisherii, iar segmentul pe care il ataca este cel up-market, pe care in prezent se mai afla revista „Viva!“, un produs Edipresse (cu acest segment a cochetat, intr-o perioada, si Beau Monde, editata de Sanoma Hearst). Dar diferenta dintre ele va fi data atat de frecventa – Viva! fiind lunar, iar APROPO bilunar – dar si de continut, APROPO aducand in plus sectiuni precum un ghid de petrecere a timpului liber, recomandari TV sau puncte de vedere diverse.

     

    Sunt doua publicatii de celebritate glossy prea multe pentru o piata ca Romania? Comentand segmentul pe care activeaza de circa sapte ani – presa de celebritate -, reprezentantii Viva! cred ca in Romania „vedetele sunt mai multe decat revistele care se ocupa de ele“. Iar numarul cititorilor este mic – si asta pentru ca „vedetele sunt prea putine“. „De aici se ajunge la o expunere exagerata a lor, la crearea unor pseudovedete care pot declansa repulsia publicului si o viitoare criza pe care o anticipez la nivelul acestui tip de presa“, spune Cristina Stanciulescu, redactor-sef al Viva!.

     

    De partea clientilor de publicitate insa, proiectiile sunt optimiste. Segmentul „glos-sy celebrity“ este atractiv pentru brandurile premium, „aspirationale“, este parerea lui Sorin Doru, media director la Opti Media (agentie de media din grupul Publicis Romania).

     

    „Atractivitatea este cu atat mai ridicata pentru advertiseri cu cat avem de-a face cu un context pozitiv“, spune el. Doru subliniaza ca ceea ce isi doreste un advertiser, dincolo de parametrii cantitativi (numar de persoane atinse si frecventa de expunere), „este un transfer pozitiv de imagine intre suportul de media si marca sa. Sa ne amintim ca «the medium is the message», dupa cum spunea Marshall McLuhan“. Ca exemplu, Doru il aduce in discutie pe unul dintre clientii sai, British Airways, „pentru care ar putea fi interesant sa plaseze un print ad in contextul unui articol pozitiv / neutru despre locurile exotice in care isi petrec vacantele vedetele autohtone decat langa un articol de scandal legat de viata intima a acelorasi vedete“.

     

    Daca presa de celebritate glossy va ramane cu doua titluri sau va magnetiza si aparitia / repozitionarea altor publicatii din segment – cazul Story de pilda, editat de Sanoma Hearst si care pe alte piete se afla pe segmentul up-market, nu low-market ca la noi – se va vedea in timp. Important e ca Romania sa nasca celebritati veritabile – nu vedete fabricate peste noapte – astfel incat criza de „materie prima“ adusa in discutie mai devreme sa nu se produca.