Unul din cele mai bune bancuri pe care le-am auzit in ultimii ani este cu Napoleon. A circulat destul de mult pe net, pe filiera mail-urilor, si cred ca multi il stiu deja. Dar nu strica daca il mai cititi o data.
La
Se spune ca bancul e sec si unii chiar au cerut explicatii suplimentare ca sa priceapa poanta. Mie nu mi se pare sec si am ras din prima si din a doua si chiar din a treia. Si mi-am dat seama ca simplitatea poantei bancului in cauza ascunde un mare secret.
Pe aceeasi filiera, zilele trecute am fost la inaugurarea unui birou de afaceri al unei tari europene. Ambianta eleganta, lume finuta, europarlamentari care credeau in viitorul european al Romaniei si care ne-au incurajat in lupta anticoruptie, a trebuit sa vorbesc in engleza chiar de la intrare si am continuat sa vorbesc sau sa ascult graiul lui Shakespeare cam tot timpul, cu pauze scurte. In toata aceasta mare de engleza, am remarcat logo-ul unei mari companii de aviatie: Aripile natiunii tale.
Am exclamat in gand, siderat, la fel ca soldatul lui Napoleon: Vorbesc romaneste! Compania in cauza va fi la un moment dat o optiune de luat in seama pentru romani, cand se va pune problema echiparii armatei cu noi aparate de zbor.
Va fi la fel ca in restul statelor din centrul si estul Europei care au intrat in NATO si Uniunea Europeana, unde autoritatile au avut de ales intre oferta
Dar faptul ca firma in cauza a avut inspiratia sa-si romanizeze logo-ul o asaza, intr-un mod subtil, in topul preferintelor mele personale: mi-au vorbit pe limba mea, tonul e prietenesc, cuvintele alese cu grija, mesajul este vag patriotic, atat cat trebuie.
In oglinda inversa, pe drum m-am lovit de o sumedenie de reclame ale companiilor romanesti, fiecare incercand sa ma convinga sa cumpar ceva, sa ma convinga ca produsul ei este cel mai bun. Folosind best, life, money si altele asemenea. M-am autoanalizat si am descoperit ca reclamele in cauza nu ma conving.
Nu este un punct de vedere apropiat de cel al unui cunoscut senator, initiatorul unei legi care a iscat nu cu mult timp in urma mari discutii in societate, e vorba de drumul dintre mesaj si sufletul celui ce il receptioneaza. Cred ca ma mai incadrez inca in acea zona de interes pentru creatorii de publicitate si poate ca modul meu de a receptiona mesajele nu este singular.
Si daca pot sa injur in romaneste o jumatate de ora fara sa ma repet, iar un sfert de ora cel injurat nici macar nu isi poate da seama de asta, atunci de ce sa folosesc f…k? Mai bine in romaneste, macar asa, ca exercitiu intelectual…
In aceeasi zona cosmopolita as mai aseza un aspect, cel al viitorului publicatiilor pe hartie in lupta cu internetul si modul rapid in care ajunge informatia la consumator in mediul electronic.
Ziarele au tendinta de a deveni din ce in ce mai mici (Arghezi a fost un vizionar in felul lui, cu Biletele de papagal), informatia tiparita se scurteaza si se pierde in tonuri brute de alb si negru, nuantele de gri, de analiza, lipsesc din ce in ce mai des. In plus, internetul mai ascunde si motive de enervare, de care am devenit constient cu ceva timp in urma – este vorba tot de mesajele publicitare. In presa tiparita ocolesc reclamele daca nu ma intereseaza sau le studiez daca sunt tentante.
In zona electronica mi se vara in ochi sau imi sparg urechile: vrooouuummmm-uri prelungi care vor sa ma convinga de calitatile nu stiu carei masini, mesaje care se labarteaza pe jumatate de ecran, acoperind exact ceea ce ma intereseaza si care nu au bunul-simt sa dispara nici macar dupa cele 10 – 15 secunde de surpriza, mai nou apar fierastraie virtuale care imi decupeaza o bucata buna din site, facand loc produsului promovat.
Spre deosebire de ziare, aici nu prea am optiuni, trebuie sa indur acest asalt, dar rezultatul nu mi se pare funny, chiar daca ideile ca atare sunt, nimic de zis.
Asa ca socotiti-ma inapoiat, dar eu tot cu batrana hartie si fara vrooouuummmm-uri si tot pe romaneste.
Leave a Reply