BusinessMagazin

Blog

  • Baza de impozitare a accizelor

    Prevederile legale privitoare la valoarea in vama sunt urmatoarele:

     

    CODUL FISCAL: „Pentru produsele din import – valoarea in vama stabilita potrivit legii, la care se adauga taxele vamale si alte taxe speciale, dupa caz“.

     

    NORMELE DE APLICARE ALE CODULUI: „Procentul corespunzator de acciza se aplica asupra bazei de impozitare formate din valoarea de intrare la care se adauga cuantumul taxelor vamale si alte taxe speciale, dupa caz, datorate la momentul inchiderii operatiei de import“.

     

    LEGEA LEASINGULUI: „Valoarea de intrare reprezinta valoarea la care a fost achizitionat bunul de catre finantator, respectiv costul de achizitie“.

  • Departe de lumea dezlantuita

    In culisele Parlamentului se „coace“ un nou partid popular. Cand scriam in aceasta pagina saptamana trecuta, componenta viitorului Executiv era o mare necunoscuta. La fel este si acum. Ceea ce, insa, saptamana trecuta aparea doar ca o vaga posibilitate s-a apropiat intre timp, capatand contururi din ce in ce mai clare – alegerile anticipate.

     

    Despre acestea voi spune doar atat. Nu alegerile anticipate, in sine, conteaza. Important e cine si in ce fel castiga batalia pentru conturarea orizontului de asteptare a anticipatelor. Altfel spus, marea infruntare se da pentru anticiparea anticipatelor. De felul in care electoratul este facut sa priveasca aceste alegeri depinde si scorul final. Iar pana una-alta, prezentand anticipatele drept „o intoarcere spre popor“, Traian Basescu a reusit o mutare inteligenta, vaduvind PSD-ul de bunul sau cel mai de pret in vremuri electorale – masele largi de oameni ai muncii de la orase si sate. Simtindu-se bagat in seama, „poporul“ nu va mai percepe un nou scrutin drept o corvoada inutila, varata pe gat doar pentru satisfacerea unor interese meschine, ci, dimpotriva, ca pe o reala consultare populara – un soi de referendum. Luat pe nepregatite, PSD-ul a ramas fara de popor.

     

    Mai putin spectaculoasa, dar nu mai putin importanta pe termen mediu si lung, este, insa, o alta miscare, initiata si purtata departe de atentia opiniei publice, distrasa oricum de galagia mediatica din jurul anticipatelor anticipate. Un prim-indiciu ca se pune la cale ceva in culisele clasei politice a fost… chiar linistea. Absenta oricaror discutii legate de viitoarea conducere a PNL si, mai ales, a PD. Oricat de intense ar fi fost discutiile legate de soarta viitorului Executiv, era de asteptat sa razbata un zvon, un capat de scenariu, cateva nume – ceva. Cata vreme Basescu, ca presedinte, va fi nevoit sa renunte formal la orice apartenenta politica, iar Tariceanu va fi – in variantele optimiste – prins cu treburi guvernamentale, cine le vor fi inlocuitorii?

     

    Sigur, in campanie, Basescu l-a desemnat la un moment dat pe Emil Boc drept succesorul de iure la carma PD-ului. De facto, insa, cel aflat in permanenta de-a dreapta sa n-a fost Boc, surghiunit disciplinat la Primaria Clujului, ci un alt clujean – Cozmin Gusa. Or, Boc si Gusa sunt – nadajduiesc, din respect pentru primul – o imperechere impotriva naturii si, mai devreme sau mai tarziu, apele la varful PD-ului vor trebui sa se desparta. Nici la PNL lucrurile nu sunt mai limpezi. Dupa cate se pare, perioada de convalescenta a lui Stolojan se apropie de sfarsit, altminteri n-ar fi acceptat functia de consilier al lui Basescu. Ce sa inteleaga de aici, bunaoara, Mona Musca? Dar noi?

     

    Desigur, s-ar putea invoca scenariul Tariceanu – cel al unificarii PNL-PD. Chiar si asa, insa, conditiile specifice ale unificarii ar trebui negociate de echipe desemnate – de catre cine? In ce calitate? Si iata ca in plina tacere nascatoare de intrebari, un zvon a inceput sa circule in anumite cercuri. La inceput timid, apoi din ce in ce mai insistent. Conform acestuia, unificarea PNL-PD nu se va margini la atat, ci va include chiar si PNTCD-ul, pentru ca partidul rezultat sa poata fi revendicat drept popular, intr-un moment in care popularii domina scena europeana, iar noi ne pregatim sa intampinam cum se cuvine primele miliarde de euro pentru facilitarea integrarii in UE. Cateva zile mai tarziu, o stire altminteri neoficiala, trecuta la „fapt divers“, anunta o intalnire Melescanu-Stoica-Ciuhandu, avand drept scop tocmai aceasta unificare.

     

    De multe poate fi acuzat Valeriu Stoica (si, de altfel, a si fost), dar nu de lipsa de imaginatie si curaj in incropirea unor proiecte politice grandioase. Iar o unificare PNL-PD-PNTCD, sub titulatura de partid popular, ar face parte taman din aceasta categorie. La o prima vedere, toata lumea pare a avea numai de castigat: PNL-ul, pentru ca va ramane, prin forta lucrurilor, formatiunea cu cea mai larga reprezentare in viitoarea constructie politica, beneficiind in plus de atuurile deloc neglijabile ale… popularei etichete de „popular“ – ceea ce i-ar permite intrarea cu fruntea sus pe scena politica europeana (acolo unde se va face de aici inainte Marea Politica); PD-ul, pentru ca, in definitiv, trecerea de la doctrina social-democrata la cea populara n-ar face decat sa consfinteasca (pardon) o stare de fapt, iar beneficiind de atuul Basescu-presedinte si-ar putea negocia mai bine interesele; si-n fine, PNTCD-ul, pentru ca, ramas pe dinafara din cauza unor meschine lupte de orgolii (de retinut ca, impreuna, faramiturile de partide populare ar fi strans catre 5% la ultimele alegeri), ar avea sansa de a-si retrai o a doua tinerete – fiind partidul care – nu-i asa? – ar asigura titulatura si blazonul de „popular“, n-ar avea nici o clipa senzatia unei negocieri „in genunchi“, ba ar mai beneficia oblic si de acces la guvernare.

     

    Din nefericire, nu e suficient ca drumul spre un partid popular sa fie pavat cu bune intentii. De castigat dintr-un asemenea proiect ar castiga toata lumea, mai putin noi, electoratul. Si ea, politica romaneasca. Succesul unui asemenea scenariu ar consfinti (pardon, din nou) PSD-ul drept partidul-alternativa la dreapta romaneasca, dimpreuna cu impamantenirea – in premiera pentru lumea latina – a unui sistem bipolar, altminteri specific tarilor anglo-saxone. Si asta, inca, n-ar fi nimic. Dar despre alte dezavantaje, mai putin evidente, dar nu mai putin importante ale acestui scenariu, cu alta ocazie – in momentul si daca acest scenariu va prinde mai mult contur.

     

    Pana atunci, nu putem spune decat „fereste-ne, Doamne, de ideile binevoitorilor, ca de-ale rauvoitorilor ne mai aparam si singuri!“.

  • Calcaiul lui Ahile

    Piata operei de arta e inundata de falsuri, deoarece numarul celor care vor sa-si inmulteasca banii investind in capodopere-chilipir e foarte mare. Existand cerere, existand atata exces de vanitate, e normal ca si numarul calcaielor sa fie in crestere.

     

    Viteazul erou grec avea un punct slab: calcaiul. Si voinicul Samson era vulnerabil intr-un loc, care nu interesa nici curajul, nici muschii: la frizura. Oamenii cu bani au, ca toti semenii, numai doua picioare, dar multi par sa aiba mai multe calcaie. Un comerciant din Barlad a fost prostit de niste escroci din Bucuresti intr-un chip care arata unde sunt foarte vulnerabili imbogatitii peste noapte: la vanitate.

     

    Din 1990 incoace, o mana de smecheri a pus la punct o afacere internationala cu falsuri Brancusi. Nu trebuie sa fii din cale afara de istet ca sa inseli o lume intreaga. Trebuie doar sa mergi direct la cei convinsi ca, avand parale si pricepandu-se la comert, au automat si alte talente. Destept in tranzactiile cu grau, negustorul din Barlad a platit, cu 10 miliarde de lei, doua oribile contrafaceri Brancusi, convins ca a castigat usor cateva sute de miliarde. Nu e singurul roman care crede ca banii inseamna si un cumul de noi competente, ca scurteaza toate drumurile, ca un buzunar plin poate sa compenseze ce nu a invatat, ce nu cunoaste si ce nu o sa priceapa niciodata. Circumspect la raportul pret-calitate, cand cumpara un frigider sau chiar un pix, boierul de provincie e foarte larg la mana cand e gadilat la vanitate. Cum sa nu aiba el si niste capodopere de Brancusi, langa capetele turcesti cu Rapirea din Serai, cand toti ai lui il asigura ca e invingatorul perfect?

     

    De fapt, micul nabab nu opere de arta umbla sa cumpere, ci blazon. Or, ce blazon e la indemana oricui are destui bani, daca nu o lucrare de arta cu o semnatura faimoasa? Grigorescu a pictat cu totul vreo 4.000 de tablouri, dintre care numai in noile colectii particulare se gasesc vreo 10.000. Un astfel de finantist, care s-a umplut de valuta importand cateva vagoane cu guma de mestecat iesita din garantie si vanzandu-le in Romania la pret de delicatesuri, a cumparat, cu numai 2.000 de dolari, „un Grigorescu ieftin“. Dupa ce m-a momit cu 5 dolari ca sa-i fiu consilier in achizitiile de arta, in sensul ca ar fi trebuit nu sa-l invat ce merita a fi colectionat, ci sa-i confirm cu entuziasm de valet toate neroziile, m-a lamurit ce asteapta el de la un blazon cu Grigoresti. „Pentru mine, la 2.000 de dolari – mi-a spus el – e suficient de Grigorescu“. Si omul a avut dreptate, intrucat, in scurta vreme, a revandut facatura unui vanitos si mai mare, pentru care Falsul Grigorescu era „suficient de Grigorescu“ la 15.000 de dolari.

     

    Piata operei de arta e inundata de falsuri, deoarece numarul celor care vor sa-si inmulteasca banii investind in capodopere- chilipir, e foarte mare. Existand cerere, existand atata exces de vanitate, e normal ca si numarul calcaielor sa fie in crestere. Poate sa para ciudat, dar si aici culpabil nu e atat escrocul care cere, cat vanitosul care plateste cu ochii inchisi, doar pentru ca i se unge cu lauda persoana mai mult decat ar fi cazul.

  • Craciun cu telecomanda

    Aproape opt romani din zece schimba canalul TV daca este difuzata o emisiune pe teme religioase si numai cinci din zece l-ar asculta pe presedinte urandu-le „Craciun fericit!“.

     

    Cum isi petrec romanii Craciunul?  Sapte din zece nu pleaca de acasa si nu concep sa le lipseasca televizorul, jumatate dintre ei dau totusi o fuga pana la biserica si tot jumatate schimba canalul TV cand presedintele – care o fi el –  le ureaza „Sarbatori fericite“. Propria locuinta ramane locul preferat de celebrare a Craciunului pentru trei sferturi dintre europeni, reiese dintr-un studiu realizat de Research International la comanda operatorului de televiziune prin cablu UPC.

     

    Cehii sunt cei mai hotarati din acest punct de vedere, doar 8,4% dintre ei plecand de acasa. Cei mai plimbareti sunt francezii: aproape jumatate „fug“ unde vad cu ochii, numai acasa sa nu stea.

     

    Romanii aleg in proportie de 72,7% sa ramana acasa de Craciun. Totodata, autorii studiului ajung la concluzia ca o infima parte dintre europeni (2,2%) pleaca de fapt „in vacanta“ de Craciun, la munte, prin metropole la moda sau prin insule exotice. Pentru aproape jumatate dintre europeni, televiziunea este un ingredient obligatoriu al zilelor de Craciun: in medie sase din 10  locuitori ai batranului continent inrosesc telecomanda in aceste zile de sarbatoare.

     

    Cei mai mari devoratori de programe TV sunt cehii: 76,5% dintre ei au ca deviza „No Christmas without television!“. Romanii se situeaza pe locul patru european in privinta poftei cu care urmaresc emisiunile speciale de Craciun, inaintea suedezilor, austriecilor si polonezilor. Totusi, doar 37,4% dintre romani petrec cu mult mai mult timp cu ochii pironiti in televizor decat in zilele obisnuite; in proportie de 38%, timpul consumat de Craciun cu emisiunile televizate este acelasi ca in cursul anului, in vreme ce un sfert dintre noi ne uitam mai putin la televizor de Craciun.

     

    In aceste zile de sarbatoare, razboiul dintre televiziunea de stat si posturile comerciale pare sa inceteze: trei sferturi dintre romani urmaresc ambele categorii de posturi, doar un sfert preferand clar televiziunile particulare. Mult mai putini (13,8%) sunt convinsi exclusiv de calitatea programelor TVR. Mai mult de jumatate dintre romani (54%) apreciaza ca emisiunile speciale de sarbatori sunt mai bune decat in cursul anului, in vreme de 35,4% sunt de parere ca acestea sunt mai proaste. La nivel european, cei mai dezamagiti de calitatea programelor de Craciun sunt francezii, 64% dintre ei considerandu-le un adevarat dezastru.

     

    Daca si-a pregatit deja un mesaj televizat de Craciun, presedintele sau premierul tarii ar trebui sa stie ca numai jumatate dintre telespectatori il vor urmari, in timp ce 51% romani il vor „ejecta“,  schimband postul. O situatie destul de buna, daca e sa luam in considerare ca, in medie, doar ceva mai mult de o treime dintre europeni (34,9%) mai considera important ca liderii tarii sa li se adreseze in aceasta zi speciala.

     

    In privinta violentei prezente in programele TV, romanii par sa o accepte intr-o proportie mai mare decat alti europeni. In medie, 66% dintre locuitorii Europei nu doresc sa vada batai, explozii si sange pe micile ecrane, cei mai hotarati in aceasta privinta fiind ungurii (91,3%). Romanii, ca si suedezii, sunt cei mai mari spectatori de confruntari violente: doar 49% dintre ei nu gusta aceste emisiuni.

     

    Un alt semn al vitalitatii pare sa fie si preferinta relativ ridicata a romanilor pentru programe sportive live: 35,1% dintre ei isi doresc astfel de programe de Craciun, situandu-se pe locul trei in ierarhia europeana, dupa Norvegia (50,4%) si Polonia (44%).

     

    In schimb, emisiunile pe teme religioase conving prin continut doar un sfert dintre romani, desi mai mult de jumatate trec in zilele de Craciun pe la biserica. Preferinta relatiei directe cu Dumnezeu, in biserica, nemoderata de staruri TV, este, de altfel, o trasatura europeana: in medie, unul din trei europeni intra in biserici in aceste zile speciale, dar mai putin de doi din zece sunt amatori de emisiuni pe teme religioase.

     

    In privinta structurii programelor TV, filmele care pot fi urmarite de intreaga familie (family movies) sunt de departe pe primul loc in pre-ferintele europenilor  (60%), romanii situandu-se in apropierea acestei alegeri (51%). Pe locul doi se situeaza emisiunile de stiri, care sunt preferate de 22% dintre romani, urmate de jocuri si concursuri (18,8%) si de emisiunile sportive (14,3%). Si tot despre filme: mai mult de jumatate dintre compatrioti (52%) se bucura in egala masura fie ca urmaresc filmele clasice de Craciun, fie ca sunt difuzate blockbustere, potrivit studiului.

     

    Studiul a fost realizat in 11 tari europene de catre compania Research International la comanda grupului international de comunicatii UPC, care ocupa locul trei in ierarhia romaneasca a furnizorilor de televiziune prin cablu. In tarile in care Internetul este larg raspandit, interviurile au fost realizate online. In Romania, studiul a fost realizat la nivel national de agentia MIA Marketing International Ltd. (asociata cu Research International) pe baza interviurilor fata in fata.

  • Hartia electronica

    Usoara, flexibila si capabila sa afiseze de mii de ori continut textual si grafic la o calitate comparabila cu cea a tipariturii, hartia electronica ameninta sa revolutioneze industria cartii si presa scrisa.

     

    In mod aparent paradoxal, raspandirea computerelor nu a dus la reducerea consumului de hartie. Statisticile arata ca – in ciuda eforturilor informaticii de a realiza „biroul fara hartii“ – tot mai multa hartie este utilizata atat in birouri, cat si in viata de zi cu zi. Explicatiile nu sunt complicate: hartia e ieftina, tiparitura are o imbatabila ergonomie vizuala, iar societatea functioneaza in mod traditional pe baza de documente scrise. Pe hartie, desigur.

     

    Si, totusi, exista si dezavantaje. Hartia e produsa in general din lemn, iar taierea copacilor afecteaza ecosistemul global. Amintirea ghiozdanului din scoala atesta ca hartia e grea. In fine, hartia tiparita este de unica folosinta.

     

    Ideea „hartiei electronice“ este mai veche decat s-ar putea banui. Cercetarile au inceput in anii ‘70 in doua dintre cele mai reputate laboratoare din SUA: la Xerox PARC (Palo Alto Research Center) si la M.I.T. Media Labs. Ambele incercari au pornit de la ideea de a incorpora intr-un material flexibil si transparent o retea de minuscule particule care sa-si schimbe culoarea sub influenta unui camp electric. Desi metodele au fost diferite, rezultatele vizate erau aceleasi: „hartia“ trebuia sa fie subtire si flexibila, imaginea sa aiba un contrast comparabil cu tiparitura, sa poata fi stearsa si rescrisa de multe ori si, in plus, inscriptionarea sa se mentina fara alimentare electrica.

     

    Prototipul celor de la Xerox PARC s-a numit Gyricon si a fost materializat in colaborare cu firma 3M, producatorul „hartiei“. Rezultatul celor de la M.I.T. a capatat numele E-Ink si consta dintr-o pelicula groasa de o zecime de milimetru („cerneala digitala“) care poate fi aplicata pe orice suport. Desigur, fiecare varianta dispune de mijloace de a inscriptiona materialul. Pentru a-si comercializa tehnologia, ambele centre de cercetare au infiintat companii comerciale care poarta numele tehnologiilor respective.

     

    Adevarul este ca primele aplicatii comerciale n-au fost grozav de spectaculoase. In 1999, E-Ink a vandut o foaie de hartie digitala unui magazin, care o folosea pentru a afisa mesaje ce puteau fi schimbate. Si Gyricon vinde un produs similar, care poate fi util in multe situatii. Semnalul este insa important: hartia electronica exista. Este flexibila, nu poate fi inca pliata, dar poate fi facuta sul. Poate afisa doar alb-negru, eventual cu cateva nuante de gri. Poate fi inscriptionata de mii de ori, iar calitatea vizuala este comparabila cu a hartiei tiparite: iluminare naturala (prin reflexie), contrast ridicat si vizibilitate buna din orice unghi.

     

    De aici incolo, imaginatia este libera. Cu siguranta, cu timpul calitatea va creste, iar pretul va scadea, astfel incat vor deveni posibile aplicatii dintre cele mai interesante. Este de asteptat ca foarte curand, culoarea sa fie disponibila in mod curent, iar viteza ciclurilor de reimprospatare sa creasca, astfel incat utilizarea hartiei digitale ca dispozitiv de afisare pentru diferite aparate va fi un pas firesc. Vor avea de castigat in primul rand PDA-urile si telefoanele mobile, care trebuie sa imbine dimensiunile reduse cu functionalitatea extinsa.

     

    Avand in vedere progresele nanotehnologiei, este de asteptat ca in curand, hartia electronica sa incorporeze si senzori de presiune, astfel incat poate deveni si dispozitiv de intrare de tip „touch screen“. Imaginati-va ca un mic container cilindric de dimensiunea unui stilou poate adaposti o coala electronica de marimea unei pagini de carte, care poate fi conectata – fara fir, bineinteles – la PDA sau la telefonul mobil. Veti putea sa va cititi corespondenta sau sa navigati pe Web in modul cel mai comod, oriunde v-ati afla. Veti putea chiar desena schite pe care sa le stocati in memorie. Veti putea scrie de mana sau, daca preferati, printr-o comanda simpla, pagina va afisa in partea de jos o claviatura…

     

    O data cu hartia electronica, se deschid noi posibilitati pentru cartile digitale, care isi gasesc astfel mediul potrivit. Insa sansele unei adevarate revolutii se intrevad in zona presei scrise. Eliberate de povara hartiei, ziarele vor avea sansa de a concura in promptitudine cu televiziunea si radioul, publicand prin Internet editii noi de cate ori este cazul. Ziarul personalizat, elaborat dinamic pe baza preferintelor cititorului, va deveni si el posibil.

     

    In vara acestui an, Sony, Philips si E-Ink au lansat in productie primul lector de carti digitale care foloseste pentru afisare „cerneala electronica“ de la E-Ink. Se cheama LIBRIC, cantareste 300 de grame (cu baterii), poate stoca pana la 500 de carti, iar calitatea afisarii este comparabila cu a tipariturii. Doar alb-negru si doar in japoneza. Deocamdata.

  • Ce va fi ziarul in viitor

    Cand hartia electronica va trece de stadiul experimentelor este foarte posibil ca obiceiul nostru de a rasfoi ziarul la cafea sa dispara.

     

    DISPLAY: Practic, vom avea un display subtire si flexibil (e-paper) pe care il vom putea face sul (unii spun ca va putea fi  chiar impaturit) si pe care se va incarca ziarul favorit asa cum se intampla astazi cu o pagina de Internet.

     

    POSTASUL ELECTRONIC: Cum va sosi cotidianul favorit pe e-paper-ul nostru? Aproape sigur prin unde radio, aidoma SMS-urilor receptionate de telefoanele mobile.

     

    PERSONALIZARE: Notiunea de ziar preferat va avea un inteles mult mai bogat: va fi construit special pentru noi. Altfel spus, personalizat pe baza intereselor si gusturilor noastre. De asemenea, va fi actualizat in timp real, intrand in competitie cu televiziunea.

  • Suntem abia la inceputul dezvoltarii retailului“

    BRD-GSG a initiat in decembrie o inedita campanie de promovare. Folosind elemente specifice, mai degraba, marilor retaileri decat unei banci, campania „O mie de euro pe zi, o masina pe luna“ isi propune sa aduca o solutie la incetinirea vanzarilor de  inceput de an. Un interviu cu Sorin-Mihai Popa, director general adjunct al BRD.

     

    BUSINESS Magazin: Produsele BRD s-au indreptat mult catre populatia tanara si cea cu venituri mari. In acest context, care sunt obiectivele campaniei de promovare lansate la inceputul lunii decembrie?

    Sorin Popa: In momentul actual este normal sa ne diversificam oferta de produse catre toate segmentele pietei de retail; segmentul pe care noi il numim „haut-de-gamme“, clientela de top, are un potential important pe care ne-am propus si avem toate mijloacele pentru a-l valorifica prin oferirea unor produse personalizate. Clientela tinerilor este un segment al pietei inca insuficient exploatat si pe care ne-am propus sa il abordam inca de acum, pentru ca il consideram ca pe o pepiniera de clienti pentru viitor. In privinta noii campanii „O mie de euro pe zi, o masina pe luna“, aceasta are ca scop, pe langa accelerarea procesului de vanzare in perioada sarbatorilor de iarna, si asigurarea unui nivel mai mare de vanzari in ianuarie si februarie, cand se inregistreaza o incetinire a vanzarilor. Campania promotionala pe care o desfasuram acum poate rezolva si aceasta problema. Este in mod sigur prima campanie promotionala de o asemenea anvergura realizata de o banca din Romania si as dori sa insist pe faptul ca, tot pentru prima oara in Romania, noi folosim o formula conceptuala de promovare care cuprinde un arsenal de mijloace specifice marilor retaileri.

     

    Cardurile bancare au fost, in acest an, marea surpriza, tot mai multe banci incluzandu-le in oferta lor. Cum credeti ca va evolua aceasta piata anul viitor?

    In 2004, BRD s-a remarcat atat prin diversificarea gamei sale de carduri, cat si prin imbogatirea paletei de servicii atasate acestora. Pentru 2005, avem in vedere relansarea cardului de credit VISA Classic in lei prin oferirea unor conditii mai atractive in termeni de dobanda, limita de creditare mai mare, facilitati pentru domicilierea salariilor. In plus, ne propunem sa lansam un card de credit cu perioada de gratie. Credem ca toate aceste actiuni ne vor ajuta sa ne pastram pozitia de lider al pietei cardurilor de credit, pe care avem acum o cota de aproximativ 90%.    

     

    Exista inca multi romani care nu lucreaza cu nici o banca. Cum comentati evolutia pietei de retail in Romania si ofensiva bancilor pentru cucerirea acestei piete?

    Daca privim prin prisma nivelului modest de bancarizare din tara noastra, cred ca suntem abia la inceputul dezvoltarii retailului in Romania. Exista inca destul loc de crestere pe aceasta piata, iar lupta pentru cucerirea de cote este la inceput, din toate punctele de vedere – gama de produse, accesibilitatea acestora, dezvoltarea retelelor de sucursale si agentii. In ceea ce priveste modalitatile prin care BRD actioneaza pe piata de retail, acestea includ, in afara de imbogatirea gamei de produse si servicii, si o importanta componenta calitativa. Pentru ca, daca in privinta produselor, portofoliile bancilor sunt oarecum asemanatoare, in ceea ce priveste calitatea relatiei cu clientul, BRD incearca sa aduca ceva nou. Noi  dorim sa ne fidelizam clientii si prin oferirea de servicii de consiliere si suntem cei care am facut primii pasi pe acest drum inca de acum cativa ani.

     

    Dupa ultimele miscari din acest an, cum vedeti evolutia dobanzilor pentru anul viitor?

    In ecuatia scaderii dobanzilor intra si actiunile BNR care au in vedere modificarea dobanzii de interventie; bancile comerciale urmeaza intr-o anumita masura tendinta semnalata de banca centrala. Daca luam in considerare scaderea, in premiera, a inflatiei sub pragul de 10% la sfarsitul lunii noiembrie, exista toate sansele ca aceasta scadere sa fie confirmata printr-o noua reducere a dobanzii de interventie a BNR. In mod clar, tendinta care se manifesta pe piata este cea de scadere a dobanzilor, atat a celor active, cat si a celor pasive. Ritmul in care va avea loc aceasta scadere depinde insa si de alti factori, intre care actiunile principalilor actori din piata joaca un rol important.

     

    Credeti ca, in urma intaririi leului in fata principalelor valute, va exista o reorientare a romanilor catre produsele bancare in moneda nationala?

    Aprecierea monedei nationale fata de valutele componente ale cosului face ca randamentul unui depozit in valuta sa fie la ora actuala inferior celui al unui depozit in lei. Cu toate acestea, nu cred ca se va petrece o reorientare masiva a populatiei dinspre valuta inspre leu, aprecierea leului neinsemnand in mod automat ca valutele si-au pierdut atractivitatea. Atat euro, cat si dolarul sunt valute puternice, validate ca atare de catre piata, fiind folosite ca rezerve de catre toate bancile centrale din lume.

  • Fericitul eveniment

    Felicitarile, masa si dansul vor avea loc la Restaurantul Dunarea. Un spectacol de lumini si muzica ne va incanta intreaga seara. Va invitam sa sarbatorim impreuna fericitul eveniment. Va asteptam cu drag. Prin aceste formule memorabile tocmai prin nememorabilitatea lor se marcau, nu cu multi ani in urma, cele mai importante momente din viata noastra. Nunti, botezuri, aniversari, sfinti. Per ansamblu, seceta mare de evenimente. De ceva vreme incoace insa, sindrofiile se tin lant. Agenda noastra, punctata pana acum doar de sarbatorile personale, a devenit un sir lung de participari la evenimente publice, mondene, corporatiste, de business, caritabile, laudabile, profitabile.

     

    Fara eveniment, nu exista stire. Fara stire, nu exista imagine. Fara imagine, se spune ca nu existi, nu contezi. Poate si de aceea, suprasaturarea cu evenimente fabricate a devenit cauza principala a derapajelor mediatice care se studiaza in manualele de jurnalism ale ultimului deceniu. Cenzurarea informatiei nu mai e la moda. Pseudo-evenimentul face furori. Evenimentul face haina de pe om si mentine industria de comunicare pe val. Agentii specializate de comunicare – carora breasla le spune agentii de BTL – isi castiga prestigiul si profitul de pe urma organizarii de evenimente.

     

    Mai profi sau mai low-profile, dar cu clienti destui, agentiile se lupta pentru a crea noi si noi motive de „evenimentializare“ a cotidianului. Au trebuit sa treaca ani buni si succese savurate doar pe jumatate pentru ca managerii de companii sa inteleaga importanta si eficienta campaniilor integrate, in care orice demers de comunicare are o dimensiune BTL. Iar daca acum cinci ani, activitatile neconventionale de comunicare reprezentau o treime din totalul bugetului de marketing al companiilor, in prezent devine din ce in ce mai evidenta tendinta de crestere a acestor fonduri. Comunicarea traditionala isi disputa astazi suprematia cu cea de BTL. Ba, mai mult, unele domenii au votat deja in favoarea ultimei: tutunul, bauturile alcoolice si bancile.

     

    Consumatorul vrea spectacol, vrea eveniment. El este cel care dicteaza tendintele in marketing, noi trebuie sa fim doar atenti la dictare.  Din acest motiv, fericitul eveniment a ajuns astazi sa poarte galoane si sa arbitreze neincetat competitia dintre brand-uri. Sa ne veselim asadar pe la evenimente!

     

    Mihaela Nicola este matematician, presedinte Ogilvy România si lector universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice „David Ogilvy“.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Lipsa banilor duce la improvizatii obositoare

    Client: Excelent – Kandia pentru Kandia

    Agentie: McCann-Erickson

    Numar difuzari TV in perioada 1 nov. – 12 dec: 966 difuzari (1.601.040 euro – rate card), conform Alfacont Mediatrack.

     

    Fie ca se odihnesc pe o canapea, deschid o usa, desfac un cadou sau se arunca in gol de pe acoperisul unei cladiri, tinerele din acest spot sunt inconjurate de valuri de matase. In final  intelegem ca nu despre matase este vorba in spot, ci despre o senzatie: gustul ciocolatei. De unde a pornit ideea de a transmite gustul prin imagini, explica Craita Coman, senior copywriter la McCann-Erickson. „Ne-am intrebat cu ce ar putea fi asociat gustul Kandia si raspunsul unanim a fost matasea. Femeile sunt fascinate de matase, de senzatia pe care o ai atingand-o. Pur si simplu nu-ti poti dezlipi degetele de pe ea.

     

    De aici pana la «senzatia pe care ai face orice s-o pastrezi» n-a fost decat un pas. Care s-a concretizat mai tarziu in mai multe vignette cu si despre gustul catifelat al ciocolatei cu dragoste“.

  • Dar de cyberterorism ati uitat?

    Tocmai ati sosit de la serviciu si v-ati asezat comod in fotoliu. Deschideti computerul si incepeti sa priviti masinile care trec chiar in acest moment prin centrul Parisului. A, dar nu cumva este chiar ora la care se desfasoara schimbul de garda la Palatul Buckingham? Momentul nu trebuie ratat. Din cateva click-uri de mouse, soldatii de la mii de kilometri departare apar pe monitor. Paradele militare va plictisesc? Nici o problema. Urmatoarea priveliste poate fi chiar fereastra vecinului de deasupra ori drumul catre casa al sotiei.

     

    Pentru a trece printr-o asemenea experienta, nu trebuie sa fiti Big Brother si nici Dumnezeu. Tehnologia de observare universala exista deja, in laboratorul unei universitati canadiene, si permite monitorizarea in timp real a intregului glob pamantesc, prin imagini captate de sateliti. Imagini care pot fi aduse, teoretic, pe computerul oricarui utilizator conectat la Internet. „Capturile“ sunt suficient de clare pentru a distinge marca unei masini, dar nu si chipul soferului. Evident, din motive care merg de la incalcarea dreptului la intimitate si pana la existenta unor riscuri de natura militara, tehnologia de observare nu este disponibila oricui.

     

    Toate semnele arata insa ca serviciile secrete si guvernele marilor puteri nu au pierdut timpul asteptand aparitia unor tehnologii atat de avansate ca sa-si tina sub observatie adversarii. Iar de idei nu au dus lipsa, cu siguranta. Specialistii spun ca serviciile secrete folosesc din plin Internetul pentru spionaj, testand diverse tipuri de atacuri digitale pentru a descoperi punctele slabe ale retelelor informatice operate de rivali, fie ca e vorba de retele de computere guvernamentale, militare sau comerciale. Nu a mirat pe nimeni, asadar, ca una dintre ipotezele privind cauzele penei de curent care a paralizat in 2003 New York-ul a fost un atac informatic asupra infrastructurii energetice.

     

    Unul dintre cei care au denuntat in mod oficial presupusele practici guvernamentale oculte in domeniul informatic este Richard Clarke, fost angajat al Administratiei Bush. Clarke era seful serviciilor de securitate informatica de la Casa Alba atunci cand, la scurt timp dupa ce Statele Unite au invadat Irakul, a trebuit sa-si paraseasca postul, din cauza ca a criticat foarte dur pofta de razboi a americanilor.

     

    Legile lui Murphy se aplica si in administratie. Sau mai ales in administratie. Daca este posibil ca sa se intample ceva rau, atunci se va intampla, pare a spune Clarke. El afirma ca Internetul poate fi folosit de guvernele marilor puteri pentru scopuri militare si economice si ca, cel mai adesea, chiar este folosit. Astfel, activitati in mod normal ilegale intra sub obladuirea autoritatilor, iar hackerii „de stat“ nu numai ca-si pot face de cap in deplina siguranta, dar mai sunt si platiti pentru asta, afirma Clarke.

     

    „Hackerii de stat sunt mai mult o legenda, nu am auzit nimic oficial“, afirma pe de alta parte Alberto Tocaci, expert roman in securitate IT. In Statele Unite, spune el, exista totusi grupuri de fosti hackeri „care si-au facut SRL-uri“, adica firme care, in schimbul unui onorariu, testeaza retelele informatice ale clientilor pentru a gasi eventuale gauri de securitate. Dar daca acesti oameni sunt angajati de guverne pentru spionaj informatic? Raspunsul nu e greu de dat. „Teoretic, mi se pare foarte probabil ca acest lucru sa se intample“, spune Tocaci. „Insa nu e neaparat nevoie ca hackerii sa fie racolati, ei se pot si forma. Hacker inseamna spargator, ai nevoie de exercitiu si imaginatie pentru a fi un bun spargator“.

     

    Suspiciunile cu privire la actiunile guvernamentale asupra Internetului par a fi destul de greu de potolit. Au aparut deja voci din industria IT care, frizand paranoia sau nu, sustin ca programele avansate ce infecteaza computerele menite sa adune date personale, parole de cont sau coduri de la cartile de credit sunt de fapt rezultatul unor eforturi sponsorizate de unele guverne. Pana de curand nu se pusese aceasta problema, fiind acuzati in special indivizi care cautau sa se imbogateasca peste noapte ori grupuri de pirati ai Internetului care actioneaza in nume propriu. Spre exemplu, spune Clarke, tari ca Rusia, China si, bineinteles, Statele Unite si-au dezvoltat un arsenal de forte cibernetice care utilizeaza reteaua mondiala de computere pentru a obtine informatii folositoare, prin metode care adesea nu difera prea mult de cracking (atacuri informatice ilegale desfasurate prin spargerea de coduri sau parole) si care, din cand in cand, duc la aparitia asa-numitelor „incidente informatice“. Alte pareri sugereaza ca oficialii pur si simplu „colectioneaza“ datele personale ale cetatenilor, in ideea ca la un moment dat tot le vor fi de folos cumva.

     

    „In cele mai multe cazuri, atunci cand are loc un incident informatic major“ – remarca Clarke – „nimeni nu este gasit vinovat“. Iar statisticile par sa-i dea dreptate. „Sunt convins ca in cel putin o parte din aceste cazuri e vorba de actiuni ale guvernelor care-si verifica propriile sisteme si le testeaza pe cele rivalilor pentru a le gasi punctele slabe“, continua el.

     

    Prevazatori ca de obicei, japonezii au dat recent un exemplu de reactie rapida. La inceputul acestei luni, la doar o zi dupa ce Politia nipona a publicat un raport despre terorismul islamic si spionajul nord-coreean, Guvernul a decis infiintarea unei celule de combatere a terorismului informatic. Echipa de experti in informatica va fi formata pana in aprilie 2005 si va contine 30 de persoane, dar numarul acestora se va dubla in urmatorii doi ani, a precizat un responsabil al Biroului pentru Securitate Informatica de la Tokio.

     

    Oricum, declaratiile specialistilor nu au aparut intr-un moment intamplator, ci intr-o perioada in care numarul atacurilor asupra site-urilor guvernamentale si militare din toata lumea este in crestere. „Avand in vedere ca o parte tot mai mare si mai importanta din infrastructurile nationale – de la liniile de urgenta ale Politiei pana la retelele electrice – sunt conectate, din cand in cand, la Internet, riscul atacurilor cibernetice se acutizeaza“, spune Richard Clarke. „Doar pentru ca un astfel de atac nu lasa in urma cadavre, nu inseamna ca nu face pagube. Cyberterorismul are o importanta vitala pentru economiile nationale“.

     

    Un grup de hackeri rusi a tinut parca sa exemplifice teoriile lui Clarke cu privire la efectul atacurilor informatice asupra vietii economice. Recent, ei au patruns in sistemul informatic al Ministerului de Finante de la Moscova si au scos la vanzare pe Internet intreg continutul bazei de date a institutiei. In schimbul a doar 22 de euro (taxa oficiala fiind de 75 de euro), cetatenii au putut sa acceseze informatii despre venituri, adrese, afaceri, numere de telefon si alte date financiare despre firmele din regiunea Moscovei. Si asta spre disperarea oficialilor, care deocamdata au reactionat doar prin declaratii severe ce faceau referire la descoperirea cat mai urgenta a modului prin care infractorii au patruns in computerele guvernamentale.

     

    Nu numai companiile din sectorul public au insa de pierdut in cazul in care intra in colimatorul hackerilor. Unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente IT din Statele Unite, Ingram Micro, cu vanzari in 2003 de 22,6 miliarde de dolari, a cazut victima unei echipe coordonate de Calin Mateias, un hacker roman supranumit „Dr. Mengele“. Mateias s-a infiltrat in reteaua de comenzi online a companiei in anul 1999 si a furat „identitatile“ unor clienti respectabili in numele carora a facut, timp de patru ani, nu mai putin de 2.000 de comenzi in valoare totala de 10 milioane de dolari.

     

    In Romania, nu au fost declarate oficial atacuri importante asupra site-urilor institutiilor publice. Totusi, acum cativa ani, site-ul Ministerului de Finante a fost vizat in mod special de hackeri: a „cazut“ de cateva ori si chiar i-a fost schimbat continutul paginii initiale. „La vremea respectiva, era una dintre putinele institutii guvernamentale care avea site“, povesteste Adrian Popescu, director general al Directiei Generale de Tehnologia Informatiei din cadrul Ministerului Finantelor Publice. „Institutia nu este iubita nici acum foarte mult. Inregistram atacuri regulate asupra site-ului, insa pot spune din experienta ca majoritatea provin de la copii care vor sa se afirme. Nu avem informatii cu privire la atacuri care sa fi fost initiate de organizatii“. Oricum, siguranta site-ului a crescut semnificativ in ultimii ani, spune Popescu. Insa parerile raman impartite in privinta posibilitatii ca organizatiile publice sa devina victime ale actiunilor de spionaj sau ale altor tipuri de atacuri informatice.

     

    „Eventualele atacuri impotriva site-urilor autoritatilor sau organismelor de orice fel aflate sub umbrela statului sunt actiuni independente, initiate de persoane sau grupuri care nu au apartenente politice ori guvernamentale si nu sunt reprezentanti ai altor state“, este de parere Bogdan Olteanu, director IT la compania GeCAD Net. Olteanu spune ca si la nivel international, practicile de spionaj, precum si alte actiuni cu caracter secret „se desfasoara prin metode clasice“.

     

    Bogdan Putinica, director executiv la compania de software IP Devel, are o parere mai apropiata de cea a expertului militar Richard Clarke. „Spionajul incearca pe orice cale sa obtina informatii – cum sa nu utilizeze Internetul, care este atat de facil de «spionat»?“. El spune ca nu are cunostinta de atacuri de acest gen indreptate catre organizatii din Romania. „S-ar putea sa se fi produs, insa cum sa dai publicitatii asa ceva? Daca intr-adevar astfel de evenimente au loc, ele se petrec la un nivel la care nu se fac publice decat prin forta imprejurarilor“.

     

    In aceste conditii, este cert ca pericolul exista, spune Putinica. „Metodele de interceptie sunt atat de sofisticate si discrete, incat producerea unor astfel de gauri de securitate este practic insesizabila“.

    Cliseu sau nu, informatia inseamna putere. Iar descoperirile tehnologice tot mai dese fac din ce in ce mai dificila protejarea datelor confidentiale. In curand, n-ar fi exclus ca un ofiter plictisit din serviciile secrete sa se joace putin cu satelitul si sa vada pe monitor ce revista cititi in acest moment.