BusinessMagazin

Blog

  • Inapoi in viitor

    Profilul noului tip de site-uri de succes – bloguri, retele sociale, informatii locale – corespunde unei noi tendinte observate pe Internet. Ea este numita generic Web 2.0 si descrie pasul urmator in dezvoltarea retelei mondiale de computere.

     

    EVOLUTIE: Spre deosebire de prima faza a existentei net-ului, in era Web 2.0 aplicatiile online sunt mai apropiate ca aspect si utilitate de programele de pe propriul computer. Exemple: pe Internet se pot salva si accesa mult mai usor documentele, pozele, filmele personale.

     

    ISTORIE: Web 2.0 s-a dezvoltat pe baza unor tehnologii aparute spre finalul anilor ‘90, dar care au intrat in uzul larg abia recent. Printre ele: RSS (care transfera de pe Internet pe computerul utilizatorului informatiile noi si de interes) si Ajax (pentru crearea de pagini web interactive). 

     

    CONTEXT: Internetul a trecut in faza a doua cu ajutorul unor factori favorizanti. Broadband-ul (conexiunile de mare viteza) s-a dezvoltat mult, numarul internautilor a crescut, iar primul val de manageri s-a consolidat, fie la carma propriilor companii, fie au trecut la jucatorii mai mari. Nu in ultimul rand, s-a stabilizat peisajul investitional, fiind mai usor de gasit finantari dupa ce s-au linistit apele in urma crahului din 2000.

  • HI-TECH: High-definition sau goana dupa perfectiunea detaliului

    Ecranele televizoarelor, camerele foto si video, DVD-ul, toate se vor schimba in urmatorii doi-trei ani mai mult decat au facut-o in ultimul deceniu. Motorul evolutiei: asa-numitele tehnologii de inalta definitie.

     

    High-definition sau HD este o sintagma pe cat de vehiculata in industria echipamentelor electronice, pe atat de putin inteleasa de cumparatorul obisnuit. Pare rezervata mai mult vanzatorilor din retailul de electronice pentru a-i convinge pe cei care se invart printre rafturi ca televizorul, camera video sau combina audio din fata lor isi merita cu prisosinta toate zerourile de pe eticheta.

     

    Si totusi, specialistii avertizeaza ca high-definition este o calitate fara de care nici un aparat electronic, fie el cu functii video, audio sau foto, nu se va mai vinde. Termenul limita pana la care producatorii mai pot recupera terenul pierdut? Doi-trei ani, nu mai mult. La ce se refera, mai exact, acest termen? In principiu, la tehnologii foto-video-audio care ofera o experienta imbunatatita consumatorului, din punct de vedere al calitatii imaginii sau sunetului, in comparatie cu ceea ce era disponibil in urma cu cativa ani. Suna destul de vag? Asa si este, cel putin pana cand aruncam o privire pe fiecare segment de produse.

     

    Cea mai cunoscuta tehnologie din ceea ce deja s-ar putea numi „familia HD“ este HDTV, un standard de transmisie a semnalului de televiziune care ofera o rezolutie verticala si orizontala de aproape doua ori mai mare decat tehnologia digitala clasica. Asta inseamna, de exemplu, ca ridurile de pe fruntea personajului din filmul de la TV se vor vedea de doua ori mai clar.

     

    Fie ca vorbim de televizoare LCD, de ecrane cu plasma sau de proiectii video, specialistii spun ca ecranele vor deveni din ce in ce mai mari, cu rezolutii pana la 1920×1080 pixeli. Spre comparatie, filmul pe care il vedeti in mod obisnuit pe computer are, de obicei, o rezolutie de 640×480 (chiar daca ecranul ar putea suporta 1024×768). Evident, cu cat este mai mare rezolutia, cu atat este mai fidela imaginea afisata pe ecran. Cat despre dimensiuni, daca monitoarele la moda in prezent au diagonala de 17-21 de inci (43-53 de centimetri), ecranele HDTV se vor stabiliza probabil la dimensiuni de circa 36 de inci (90 cm.). Unde vom vedea insa toate aceste inovatii si, mai ales, cand?

     

    Cele mai multe lansari oficiale se fac in cadrul targurilor de profil, care reunesc sub acelasi acoperis producatori, comercianti si consumatori. Printre cele mai cunoscute sunt CES, care s-a desfasurat in ianuarie la Las Vegas, si IFA, care isi va deschide portile in luna septembrie, la Berlin. Tendintele anuntate de organizatorii IFA pentru aceasta toamna au ca punct central tot tehnologiile high-definition. 2006 va fi, probabil, unul din ultimii ani de viata ai sistemelor de inregistrare pe caseta video (VCR), aparate care isi vor diminua contributia la sub 5% din totalul vanzarilor de echipamente video pentru uz casnic in Europa Occidentala, estimeaza institutul de cercetare GfK. In schimb, DVD recorderele, aparute pe piata in urma cu patru ani, isi vor continua avantul si in acest an, cu un ritm de crestere estimat la peste 30%, cresterea fiind pusa in principal pe seama dezvoltarii tehnologiei high-definition.

     

    Si camerele video devin HD in acest an, pastrandu-si insa dimensiunile mici, din dorinta producatorilor de a le face cat mai usor de utilizat. La randul lor, camerele foto vor ramane mai degraba la tehnologia digitala clasica, insa imbunatatirea performantelor se va resimti si aici, in principal prin cresterea rezolutiei pana la 8-10 megapixeli.   Un alt trend pe acest segment este reprezentat de trecerea pe care o fac din ce in ce mai multi producatori de camere foto digitale spre aparatele din categoria SLR (camere cu obiective interschimbabile), cu performante mai bune si la preturi din ce in ce mai mici.

     

    Totusi, din cauza competitiei acerbe de pe piata camerelor digitale ieftine, unii producatori traditionali de aparate foto au inceput sa se reorienteze catre segmentul superior de pret al pietei, care ofera o profitabilitate ridicata. Aceasta tendinta se observa de altfel la nivelul intregii piete de electronice de uz casnic. Segmentul mediu de pret devine din ce in ce mai neinteresant atat pentru producatori, cat si pentru consumatori. In 2010, clasa medie de pret va reprezenta doar 10-20% din totalul vanzarilor, in timp ce segmentele superior si inferior de pret vor ocupa cate 40-45% din total, potrivit datelor GfK despre piata Europei de Vest.

     

    Pe aceasta piata, telefonul mobil ramane insa din ce in ce mai mult in urma celorlalte produse electronice portabile, cand vine vorba de ponderea din totalul vanzarilor. Este si cazul oricarei alte piete unde penetrarea telefoniei mobile se apropie de 100% (inclusiv Romania, care va ajunge la  o rata de peste 70% pana la finalul acestui an).

     

    Astfel, din cele 160 de milioane de electronice portabile vandute anul trecut in Europa, doar 56% au fost telefoane. Restul sunt mp3 playere, cu o crestere spectaculoasa in ultimul an (peste 100%), camere digitale, console portabile si laptopuri, in crestere si ele fata de anul precedent. In 2004 telefoanele mobile au reprezentat 68% din vanzarile de electronice portabile pe piata europeana, care s-au ridicat la 123 mil. bucati.

     

    O alta tendinta – prezenta si in Romania, unde iNes a lansat deja un serviciu comercial – este tehnologia IPTV (televiziune prin protocolul IP, specific transmisiei de date prin Internet). Vorbind despre high-definition, nu trebuie uitate discurile optice de stocare care vor duce la disparitia CD-ului, si in final chiar si a DVD-ului, asa cum le stim astazi. Numite si „DVD-urile viitorului“, discurile HD-DVD si cele Blu-ray au capacitati de stocare mult superioare (de la 25 GB pana la 50 GB). Spre comparatie, CD-ul are o capacitate de stocare de 0,7 GB, iar DVD-ul de pana la 9,4 GB. Alaturi de imaginea high-resolution, sistemele home cinema ale acestui an vor beneficia si de imbunatatirea calitatii sunetului prin cresterea numarului de canale audio disponibile, anunta producatorii. DVD-urile viitorului – HD-DVD si Blu-ray – vor reproduce sunetele de la Hollywood cu pana la 7 canale audio, plus un canal suplimentar pentru frecvente joase (subwoofer).

     

    Tehnologia Blu-ray a fost dezvoltata de Blu-ray Disc Association (BDA), un grup de mari producatori din industria electronicelor de consum, printre care Philips, Sony, Apple, Dell, HP, JVC, LG, Mitsubishi, Panasonic, Pioneer, Samsung, Sharp. Competitorul acestui format, si anume HD-DVD, este sustinut in principal de producatorii Toshiba si NEC. Toshiba a lansat deja primul laptop dotat cu unitate de citire a discurilor de tip HD-DVD si a anuntat disponibilitatea acestuia dupa luna aprilie, la un pret cuprins intre 2.500 si 3.300 de euro.

     

    Ambele formate vor aduce imbunatatiri si in ceea ce priveste interfata cu utilizatorii: meniuri transparente si interactive accesibile in timpul filmului sau posibilitatea de a descarca informatii de pe Net si de a le afisa alaturi de un film in derulare. Ramane de vazut daca nu este doar o strategie de marketing, dar promisiunea producatorilor este pe cat de clara pe atat de indrazneata: veti vedea in 2-3 ani ce n-ati vazut in ultimii 10 ani.

  • TV high-definition

    Pe segmentul televizoarelor, vanzarile au fost clar pe un trend ascendent in ultimii trei ani, arata un studiu GfK prezentat recent de organizatorii targului de electronice IFA.

     

    DIGITALUL REGE: Tehnologia digitala aparuta la sfarsitul anului 2001 a avut in aceasta perioada un ritm de crestere alert, ajungand sa reprezinte in prezent 70% din totalul vanzarilor de televizoare, fata de 20% in 2003, in Europa de Vest.

     

    LCD VS. PLASMA: Pe segmentul televizoarelor digitale, ecranele LCD (cristale lichide) concureaza cu cele cu plasma. Ecranele LCD au adus anul trecut cele mai mari vanzari pe segmentul ecranelor tv in Europa Occidentala. Pe o piata a carei valoare totala a ajuns la 17 mld. euro in 2005, ele au detinut o pondere de 37%. LCD-urile au adus comerciantilor occidentali anul trecut incasari de aproape doua ori mai mari decat in 2004, in timp ce ecranele cu plasma au inregistrat vanzari de asemenea in crestere, dar intr-un ritm mai lent: cresterea fost de aproape 40%.

     

    BOOM TEMPORAR: Cu toate acestea, in urmatorii doi ani cresterile se vor domoli, previzioneaza Gfk. Rata de crestere a vanzarilor de ecrane LCD va scadea la 50%, iar pentru plasma la 24%. Explicatia este des intalnita pe pietele IT&C din Europa Occidentala: saturarea.

     

    10-20%: Doar atat vor reprezenta produsele electronice cu preturi medii din totalul vanzarilor in 2010 in Europa Occidentala. Restul va reveni preturilor extreme (foarte mici sau foarte mari).

  • Dezastre si open source

    Desi „epoca romantica“ a miscarii open source e pe sfarsite, viteza de reactie si organizarea spontana a comunitatilor de voluntari sunt lectii invatate si aplicate nu doar din pasiune pentru tehnologie. Povestea proiectului PeopleFinder o dovedeste.

     

    Intr-un articol recent am insistat asupra aspectelor care integreaza softul open source in ecosistemul economic al industriei IT si am trecut foarte repede peste aspectele „comunitare“ care se leaga de ceea ce este numit „modelul de dezvoltare“ open source.

     

    Mai precis, este vorba despre modul de colaborare aparent haotic pe care-l practica voluntarii care participa la proiectele de acest gen, despre modul cum se creeaza comunitati in jurul acestor proiecte si despre dinamica extraordinara care poate sa rezulte de pe urma unei organizari extrem de fluide si oarecum spontane.

     

    Desi amplu documentat in cateva eseuri deja binecunoscute – „Catedrala si bazarul“ de Eric S. Raymond este cel mai celebru -, acest model de dezvoltare inca uimeste prin calitatea si complexitatea produselor rezultate si, mai ales, prin viteza de reactie absolut remarcabila.

     

    De pilda, e de notorietate faptul ca inevitabilele erori sau vulnerabilitati descoperite in programele open source sunt rezolvate de comunitate intr-un timp mult mai scurt (adesea e o chestiune de ore) decat in cazul softurilor proprietare.

     

    Modelul „bazar“ – bazat pe contributii voluntare si pe autoorganizare – a fost adoptat cu succes si in alte domenii, enciclopedia Wikipedia fiind exemplul cel mai la indemana. Insa viteza de reactie si suportul voluntarilor s-au dovedit extrem de valoroase si in imprejurari dramatice, in care pur si simplu nici o alta abordare nu era posibila.

     

    Una dintre povestile cele mai emotionante legate de implicarea acestor comunitati virtuale spontane intr-o chestiune de viata si de moarte este cea a voluntarilor care au contribuit la regasirea persoanelor disparute dupa dezastrul provocat de uraganul Katrina in sudul Statelor Unite.

     

    La cateva zile dupa devastatoarea furtuna care in 29 august 2005 a rupt digurile ce protejau orasul New Orleans, diverse situri web au inceput sa publice nenumarate anunturi prin care rudele si prietenii incercau sa ceara informatii despre persoane disparute. Insa raspandirea lor pe diverse situri era, evident, contraproductiva, fiind aproape imposibil ca o informatie despre o persoana care a fost gasita sa fie receptionata de cei interesati.

     

    In 2 septembrie, un programator pe nume David Geilhufe si-a contactat prin e-mail reteaua de prieteni si cunoscuti pentru a initia un efort de centralizare a informatiilor disparate, incepand cu crearea unui format standard pentru stocarea datelor (PFIF – PeopleFinder Interchange Format). A doua zi a trimis mesaje prin care cerea voluntari pentru colectarea manuala a datelor si a fost creata o lista de e-mail pentru coordonare, urmata imediat de un canal IRC si de un sistem wiki. Cateva bloguri cu mare popularitate au publicat la randul lor anunturi, astfel incat in scurt timp initiatorii proiectului PeopleFinder au fost asaltati de numerosi voluntari (pana la urma au fost peste 3.000, primii venind dintr-o comunitate LiveJournal). Efortul a fost intrerupt doar de necesitatea de a instala o baza de date mai puternica si un motor de cautare, furnizate de Salesforce Foundation.

     

    Luni, 5 septembrie, erau deja introduse in formatul standardizat circa 10.000 de articole (persoane disparute sau gasite), iar in seara zilei de marti erau deja procesate 50.000 de inregistrari. In acest timp, programatorii au realizat un instrument de cautare, astfel incat oricine putea sa introduca un nume, un cod postal (zip) sau o adresa si sa obtina in cateva secunde o lista de persoane (cu nume si semnalmente) care corespundeau interogarii. O luna mai tarziu, baza de date cuprindea 642.015 articole si s-au facut peste un milion de interogari. Intr-un articol publicat de revista Discover in decembrie 2005, Steve Berlin Johnson nota: „PeopleFinder a fost genul de efort de administrare a datelor a carui executie ar fi putut dura un an si ar fi necesitat mari cheltuieli daca ar fi fost angajata o corporatie sau o agentie guvernamentala. Grupul PeopleFinder a reusit in patru zile pentru zero dolari“.

     

    Adevarul este ca voluntarii au primit sprijin de la mai multe organizatii non-profit si chiar companii, insa in cea mai mare parte a proiectului a fost descentralizat si a functionat un model de organizare ad-hoc tipic proiectelor open source. Desi PeopleFinder a fost initiativa cea mai mediatizata, au mai fost si altele. La doar 48 de ore dupa dezastru, doi web-designeri din Utah au realizat situl KatrinaHousing.org, prin care in doua saptamani 5.000 de oameni si-au gasit un adapost temporar. Spiritul comunitatii traieste si in virtual.

  • Microsoft schimba regulile jocului

    Microsoft va lansa in prima parte a anului viitor un serviciu care integreaza jocurile pe calculator cu cele de pe telefonul mobil si cu cele care folosesc ca platforma consola Xbox (fabricata tot de gigantul infiintat de Bill Gates). Parte a noului sistem de operare Windows Vista, serviciul va purta numele „Live Anywhere“. In viitor veti putea intra in atmosfera unui joc video de pe telefon in acelasi timp cu alti concurenti din toata lumea care se joaca de pe calculatoare sau de pe console de jocuri. In acelasi timp, cand joci pe calculator, salvezi si iesi din joc, daca intri de pe telefonul mobil sau de pe consola, vei putea relua jocul din acelasi stadiu.

     

    Cel putin asa suna promisiunile lui Bill Gates, care a anuntat ca noul sistem va extinde serviciul Xbox Live – existent acum doar pe consolele Xbox – spre cei 150 de milioane de oameni care se joaca pe calculatoare cu sistem de operare Windows si pe cele peste 1 miliard de telefoane mobile care pot rula jocuri video. Chiar daca nu a dezvaluit decat in parte intentiile legate de viitoarea lansare, fondatorul Microsoft a facut totusi cateva sugestii referitoare la ceea ce va putea face Live Anywhere. Practic, Xbox Live va permite utilizatorilor din lumea intreaga sa se joace unii cu altii in timp real, sa descarce noi jocuri si sa comunice prin chat sau voce.

     

    „Aceasta e viziunea noastra prin care vom duce notiunea de «live» la nivelul urmator“, a spus Bill Gates intr-un discurs tinut la Electronic Entertainment Expo. „Vom avansa de la «live» la «live anywhere».“

     

    Potrivit oficialilor Microsoft, pana in prezent au fost vandute aproximativ 3,2 milioane de console Xbox, iar jumatate din ele sunt folosite online. Pana la momentul cand rivalii de la Nintendo si Sony vor lansa sisteme din aceeasi generatie, Gates spune ca Microsoft va avea un avans de 10 milioane de console vandute si 160 de titluri de jocuri disponibile. Simultan cu declaratiile lui Gates, directorii Nintendo au anuntat ca sustin ideea aparitiei unor jocuri neobisnuite, mai interesante, in detrimentul celor care au doar o grafica impecabila. Argumentul lor: industria jocurilor are nevoie sa-si creasca astfel atractivitatea.

     

    Interesul marilor producatori este de inteles, avand in vedere ca aceasta industrie valoreaza 30 mld. dolari. Nu degeaba se spune despre industria de jocuri video ca se joaca anual cu mai multi bani decat cinematografia de la Hollywood.

  • Suna bine, dar cine canta?

    Acum sase ani, un grup de muzicieni si ingineri software pasionati de muzica au venit cu o idee considerata ciudata la vremea aceea, de a analiza muzica, bit cu bit, si de a organiza toate melodiile ultimilor 60 de ani pe diverse categorii, in functie de cateva sute de criterii.

     

    Dupa o munca titanica, in care 300.000 de melodii au trecut prin filtrul celor de la „Music Genome Project“, fiecare cantec in parte fiind analizat intr-un timp mediu de 20 de minute, Pandora, cum a fost denumit serviciul, s-a impus printre internauti ca o metoda simpla prin care pot asculta melodiile artistilor preferati. Dar partea interesanta de-abia aici incepe. Pe baza informatiilor primite din analizele care s-au intins pe durata a sase ani, pandora.com face recomandari catre piese care au o linie melodica similara.

     

    „Vom reda cateva dintre melodiile artistului cautat, dar ideea principala din spatele conceptului nostru este sa prezentam alte melodii asemanatoare, care credem ca vor placea ascultatorilor“, spune unul dintre realizatorii proiectului. Pana acum, daca preferati un anumit artist, cel mai bun lucru pe care puteati sa il faceti era sa cautati alti artisti, care canta acelasi gen de muzica. Avand in vedere ca multi artisti abordeaza diverse stiluri muzicale, era destul de greu (si subiectiv) de gasit melodii similare ale altor artisti. Insa asocierea facuta de Pandora are la baza direct melodiile, indiferent de cine le canta.

     

    Printre detaliile luate in considerare in analiza melodiilor se numara orchestratia, aranjamentul vocal, ritmul si versurile. Pandora functioneaza ca un radio la cerere, la care se poate avea acces gratuit. De aici decurg unele dezavantaje. Primul dintre ele este ca nici o melodie nu poate fi salvata pe calculator; ele pot fi doar ascultate pe site. De asemenea, la fel ca la un radio, lipseste posibilitatea de a „derula“ melodia. Trebuie sa o ascultati de la un capat la celalalt. Iar alteori, melodia este protejata complet de legile copyright si nu poate fi nici macar ascultata pe site. In acest caz, Pandora face doar recomandari catre alte piese similare.

     

    De exemplu, la cautarea cunoscutei „Imagine“ a lui John Lennon, Pandora nu va putea reda exact aceasta melodie. In schimb, exista varianta de a asculta piesa „God“ a aceluiasi solist, considerata de Pandora drept „next best thing“.

  • Alte preturi, alte incaperi

    Spatii imense, mobilier de lux, valet, bucatar personal si chiar acces subteran cu limuzina sau lifturi private – sunt doar cateva dintre bonusurile care vin odata cu cheia apartamentelor prezidentiale ale hotelurilor din intreaga lume. Pretul e pe masura, dar parerile sunt unanime: face toti banii.

     

    Adrian Stoican, directorul magazinelor Helvetansa, isi aminteste si acum de noaptea in care a incercat sa se cazeze la hotelul Noga Hilton din Geneva. „S-a intamplat acum opt ani. Era prima mea vizita la Geneva si, pentru ca a trebuit sa calatoresc cu trenul de la Zürich, am ajuns foarte tarziu, cred ca in jur de ora 23. Am intrat in hotel stiind ca am rezervare, dar mi-au spus ca nu mai sunt camere.  S-au retras un pic si dupa o scurta discutie mi-au inmanat o cheie, fara sa-mi dea alte amanunte“, povesteste directorul de la Helvetansa, care, din cauza oboselii, nici macar nu a privit in jur atunci cand a intrat in camera. „M-am culcat imediat. Dar, la lumina zilei, primul lucru care m-a frapat a fost baia splendida, cu cada ingropata si chiuveta din marmura. M-am imbracat si am iesit din dormitor intr-un hol in care m-am mirat ca nu intalnesc pe nimeni. Am incercat niste usi, dar la un moment dat am nimerit intr-un dulap. In periplul meu am descoperit o sufragerie, un birou, o masa de lucru pentru 12 persoane, trei sau patru televizoare, doua faxuri si o terasa superba“, isi aminteste Stoican.

     

    Abia in orele care au urmat, a realizat nu doar cat de extraordinara a fost sederea sa in apartamentul prezidential, care costa intre 3.000 si 5.000 de euro pe noapte, dar si modul in care hotelurile manageriaza aceste spatii. „Le-am povestit tuturor si i-am invitat sa ma viziteze pentru ca era vorba de ceva cu totul si cu totul special.“ Apartamentele prezidentiale din Romania, desi nu sunt la fel de numeroase sau de scumpe ca si cele ale hotelurilor din strainatate, nu sunt mai prejos. Camerele etaleaza decoratiuni de lux care iti taie rasuflarea. Dina Litzica, PR managerul hotelului JW Marriott din Bucuresti, povesteste ca hotelul are doua astfel de apartamente, de 115 metri patrati fiecare.

     

    „Apartamentele au fost decorate de arhitecti italieni si austrieci in stil imperial, cu canapele imbracate in brocar-turi, mobila din cires sau mahon si lampi de cristal“, explica Litzica. Unele hoteluri (precum Casa Capsa) le numesc chiar apartamente imperiale, avand in vedere ca sunt rezervate mai ales de familiile regale si garzile lor de corp, dar si de oamenii de afaceri sau de staruri rock. Apartamentul imperial de la Capsa are tot ce isi poate dori un rege – tapiterie din matase, ornamentatii cu fir de aur, paturi cu baldachin si lampi de cristal care imprima camerelor „sobrietatea clasica specifica apartamentelor de la Peles si Pelisor“, spune Dan Toma Dulciu, marketing managerul hotelului.

     

    Iar altele se lauda in primul rand cu locatia, care le particularizeaza fata de restul camerelor din hotel. Corina Alexandru, PR managerul de la Athénée Palace Hilton, spune ca hotelul are cinci apartamente prezidentiale, care – pe langa mobilierul si decoratiunile deosebite – mai au si atuul panoramei, avand in vedere numarul mai mare de ferestre. In plus, serviciile sunt la nivelul titlului apartamentului pe care il ocupa.

     

    „Apartamentele prezidentiale dispun de serviciu de valet la dispozitie 24 de ore din 24. Valetii sunt imbracati in smoching, cu papion si fac tranining-uri speciale la care sunt invatati despre tinuta si postura potrivite – cum sa isi puna manusile, cum se degusta si se servesc vinurile, cum se mananca si chiar cum sa ajute clientul sa se imbrace“, povesteste PR managerul de la Marriott. Pentru ca nu se stie niciodata cand apare un executiv singur care il poate invita la masa pe valet (cei de la Marriott spun ca s-a mai intamplat), iar manierele trebuie sa fie impecabile. Unele hoteluri ofera chiar si un bucatar personal care sa pregateasca masa in bucataria apartamentului. Dina Litzica spune ca au existat oaspeti care au solicitat un bucatar, „dar la fel de des se intampla sa calatoreasca alaturi de un bucatar care sa le satisfaca dorintele. Totul depinde de dieta sau de restrictiile culinare pe care le impune religia“, spune ea. Mai mult, oaspetii „prezidentiali“ au acces la Executive Lounge, „un loc exclusivist, care reprezinta o combinatie intre sufragerie, living cu canapele si fotolii si biblioteca“, adauga Litzica.

     

    Mai nou, grijile legate de securitate au adus un plus alurii lor, un apartament prezidential avand si acces subteran cu limuzina si lifturi private, care sunt insa disponibile doar la hoteluri de talia Waldorf Towers din Manhattan sau Burj al Arab din Dubai.

     

    Multe companii considera ca apartamentele prezidentiale sunt o optiune buna pentru managerii de top in timpul unei conventii, targ sau pentru o sesiune de negociere. Astfel, apartamentele prezidentiale devin cel mai mare si cel mai accesibil spatiu pe care il poate gasit un director sau un star pentru o intalnire sau pentru o petrecere. Dulciu isi aminteste ca apartamentul imperial de la Casa Capsa a fost folosit pentru cateva sedinte foto sau interviuri importante. „Maia Morgenstern a acordat un interviu pentru BBC in apartamentul imperial si au fost filmate cateva episoade din serialul «Pacatele Evei»“, spune el. Reprezentantii hotelurilor sunt deschisi cand vine vorba sa povesteasca despre oaspetii celebri care le-au trecut pragul. „Ne-au vizitat prim-ministri, regele Spaniei, marele duce de Luxemburg, seici. Acum doi ani au fost presedintele Chinei – Hu Jintao, Collin Powel, Phil Collins si Jeremy Irons“, povesteste Litzica de la JW Marriott Bucuresti.

     

    Hotelul Casa Capsa are o carte de onoare in care toti oaspetii de seama ai hotelului isi pot nota impresiile. De-a lungul anilor, in paginile sale au semnat de la membri ai casei regale precum Regele Carol I si Regina Elisabeta, Regele Ferdinand si Regina Maria la George Enescu sau Nicolae Titulescu.

     

    Preturile pentru apartamentele prezidentiale din Bucuresti sunt mai mici decat s-ar crede. Pentru apartamentul prezidential la Casa Capsa trebuie sa scoti din buzunar 450 de euro pe noapte; cel imperial costa 600 de euro. Hiltonul e ceva mai scump, o noapte de cazare in apartamentul prezidential costa 950 de dolari, iar JW Marriott detine suprematia pretului, cu 1.800 de euro. Totusi, nota de plata este semnificativ mai mica decat cea de la Waldorf Towers, unde pretul de receptie (oficial) este de 10.000 de dolari pe noapte, pe cand apartamentul prezidential de la etajul 51 al hotelului Four Season din New York poate fi inchiriat pentru 15.000 de dolari pe noapte. Iar un muritor de rand care nici macar nu isi permite sa viseze la asemenea sume ramane totusi cu speranta ca, desi are rezervare pentru o camera single, cheia primita la receptie va deschide printr-o minune usa unui prezidential.

  • Calatorii cu stil

    Arhivele de la Hilton leaga originea apartamentelor prezidentiale de calatoria lui Ulysses S. Grant (foto) la New York in 1880. Grant, care pe atunci era presedinte, a vrut un apartament pentru rangul sau. Azi, lantul Hilton are cate unul in fiecare dintre cele 500  de hoteluri; si lantul Marriott le-a introdus in hotelurile cu marca JW Marriott.

     

    EXTRAVAGANTA: Mogulul Alfred Vanderbilt a petrecut in 1907 un an intreg in apartamentul prezidential din Plaza din New York, pentru care a fost nevoit sa scoata din buzunar exorbitanta (pe atunci) suma de 25.000 de dolari.

     

    CASA ALBA: Apartamentul prezidential de la hotelul Waldorf Towers (foto) este decorat in stilul Casei Albe si a fost vizitat de toti presedintii americani incepand cu Herbert Hoover.

     

    PANORAMA: Hotelul Renaissance Hollywood se lauda cu panorama de 270 de grade, pentru care un oaspete trebuie sa scoata din buzunar 7.500 $ pe noapte.

  • Doar zeii si el

    Cu buni ani in urma, Mircea Dinescu – stiind ca, pe vremea aceea, numele Mircea Dinescu nu poate, el singur, sa-i vanda cartile – a pornit temerar pe litoral, din plaja-n plaja, cu ultimul sau volum (cred ca era vorba de „O betie cu Marx“), straduindu-se sa-i faca reclama si sa plaseze cat mai mult din tiraj.

     

    Astfel de ostenitoare turnee nu constituie, din pacate, la noi un obicei. De altfel, intreaga activitate editoriala romaneasca se resimte de pe urma lipsei de incredere in puterea reclamei si in forta promovarii inteligente si agresive a produselor culturale. Autorii nostri, cunoscuti sau nu, ies la rampa cu prilejul targurilor sau al lansarii cartii, imediat dupa aparitie. Dau 20 de autografe si gata, campania a luat sfarsit. Motivele posibile sunt multe: complexul potrivit caruia sacrosanctul har scriitoricesc nu poate fi maculat de indeletniciri minore, modestia, timiditatea sau, in fine, teama de esec.

     

    M-am dus cu gandul la toate acestea, vrand, de fapt, sa vorbesc despre succesul de librarie al unui foarte tanar prozator american, Neil Gaiman, care s-a lansat ca autor al scenariilor unei benzi desenate intelectuale, foarte apreciata de adulti, ce a facut inconjurul lumii: „The Sandman“. Pornit repede pe calea romanului, Gaiman reuseste sa-si statorniceasca si aici prestigiul („Neverwhere“ – 1997 sau „Stardust“ – 1999). Viziunile sale tulburatoare, lunecand la fruntariile dintre SF-ul liric si fairy tale, ating apogeul prin „American Gods“ („Zei americani“).

     

    Condus cu abilitatea unui thriller, romanul incepe cu iesirea din puscarie a Umbrei, care afla ca sotia sa si prietenul sau cel mai bun au murit intr-un accident de masina si ca devenisera, in vremea intemnitarii sale, amanti. Incercand sa-si gaseasca niste repere, accepta ajutorul unui cetos avatar al zeului Odin si se trezeste in mijlocul unui razboi mitic a carui miza este supravietuirea stravechilor divinatati aduse de emigrantii care au invadat America. Zeii Vaii Nilului, cei din Panteonul nordic sau din Olimpul grecesc se afla aici, in Lumea Noua, si supravietuiesc cata vreme mai are cine sa-i slaveasca. Dupa ce au invadat inconstientul colectiv american prin intermediul comics-urilor, au fost siliti sa se retraga in fata divinitatilor moderne: tehnologia, filmul si internetul. Sireti fiind, nu au acceptat sa sucombe definitiv. Unii s-au tupilat in orasele pierdute, altii si-au deschis negoturi legate de activitatile lor legendare.

     

    Inspirat, probabil, de Anubis (care, de  pilda, face in roman bani buni din ceea ce stie mai bine – adica deschizandu-si un magazin de pompe funebre) sau de Hermes, zeul comertului si al calatoriilor, Neil Gaiman a facut timp de sase luni dupa aparitia cartii (in 2002) turul Americii, din New York pana in Los Angeles, si apoi un turneu canadian, din Toronto pana in British Columbia.

     

    A dat mii de dedicatii, a strans maini, a rostit discursuri. Intre timp, a intrat de cateva ori pe zi pe site-ul dedicat cartii sale si a purtat discutii online cu cititorii, largind uluitor ceea ce specialistii in marketing editorial numesc fan-base. Desi Neil este arhicunoscut si foarte bine vandut, el stie ca statutul de best-seller se construieste cu multa truda, scrasnind din dinti si acceptand legile dure ale comertului. Nu stand cu mainile in san si asteptand pronia divina.         

     

    Neil Gaiman, Zei americani, Editura Tritonic, Bucuresti, 2006

    STEPHEN KING: „Neil Gaiman este un tezaur de povesti; suntem norocosi ca il avem“

  • NOUTATI

    Sfantul Cristofor

    Reactualizare a epopeei homerice, romanul lui Carpentier il are in centrul atentiei pe Cristofor Columb. Construit din trei sectiuni distincte (Harpa, Mana si Umbra), romanul recompune figura marelui genovez, pornind de la demersul viitorului papa Pius al IX-lea care, aflat intr-o calatorie in Chile, in anul 1824, doreste sa-l canonizeze pe explorator. A doua parte, cea mai semnificativa in ordine literara, este constituita de confesiunea navigatorului, aflat pe patul de moarte. Ultima sectiune dezlantuie un adevarat iures al imaginatiei si spiritului fantastic: ne aflam in plin proces ipotetic de sanctificare al lui Cristofor, in care scriitorul Léon Bloy ii pledeaza cauza, iar Jules Verne devine avocatul diavolului. Carpentier ajunge sa refaca odiseea columbina (datorita faptului ca este intemnitat in 1927, pentru ca a semnat un manifest impotriva tiranului Machado), stabilindu-se in Europa, unde participa asiduu la miscarea suprarealista franceza.

     

    Alejo Carpentier, Harpa si umbra,

    Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2006

     

    Povestea lui Phi

    Fascinand spiritele vreme de milenii, numarul de aur a fost desemnat prin litera greaca phi, ca o trimitere la sculptorul Phidias care l-a folosit in momentul in care a realizat statuia zeitei Atena, care decora Partenonul. Numit si „proportie divina“ sau „sectiune de aur“, phi este principiul natural al armoniei, elementul caruia pictorii, arhitectii si sculptorii i-au aplicat coordonatele privilegiate in operele lor, iar scriitorii, filosofii sau matematicienii au incercat sa-i desluseasca misterul. Folosit de egipteni pentru constructia marilor piramide, pomenit de Euclid in cartea a VI-a a „Elementelor“, utilizat in edificarea catedralei Notre Dame, numarul de aur isi vede povestita istoria de catre Mario Livio, un prestigios astrofizician, profesor si cercetator in Statele Unite ale Americii, nascut in 1945, in Romania.

     

    Mario Livio, Sectiunea de aur,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2005