Erste nu e ingrijorata de deprecierea leului

"Nu suntem ingrijorati de situatia economica din Romania", a declarat Andreas Treichl, CEO al Erste Bank, intr-un interviu acordat Bloomberg. "Temerile noastre asupra calitatii creditelor din Romania sunt extrem de limitate, in conditiile in care piata ignora nivelurile foarte reduse ale indatorarii", a explicat Treichl.

Expunerea Erste pe piata romaneasca, unde leul a pierdut circa 14 procente in fata euro incepand din august, a determinat mai multi analisti sa avertizeze investitorii asupra profitabilitatii bancii austriece.

Deprecierea leului poate ingreuna capacitatea romanilor de a rambursa creditele luate in valuta, ceea ce ar duce la majorarea provizioanelor de riscuri, cu impact direct asupra profiturilor.

Totusi, Erste isi va atinge tintele de profit stabilite pentru 2007, a precizat Treichl in interviul acordat Bloomberg. Profitul net a crescut cu "cel putin" 25%, a spus directorul executiv al Erste. In 2006, castigul net al celei mai mari banci din Austria s-a ridicat la 932 de milioane de euro. Rezultatele financiare vor fi publicate pe 29 februarie.

Erste obtine circa 75% din profituri in Europa de Est, in conditiile in care doar 30% din activele sale sunt localizate in aceasta zona.

Incepand de maine, titlurile Erste vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *