Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) arată, vineri, într-un comunicat de presă, că deşi Ministerul Afacerilor Interne a solicitat oficial Guvernului fonduri pentru asigurarea logisticii necesare funcţionării structurilor sale, precum şi plata drepturilor poliţiştilor, există informaţii că, la rectificarea bugetară de săptămâna viitoare, aceste fonduri vor fi reduse.
În acest context, SNPPC face un apel public către premierul Victor Ponta, cerându-i să analizeze “cu mare atenţie” solicitările poliţiştilor, pentru a nu declanşa “o ripostă publică” din partea acestora.
“Cu toate că în campaniile electorale premierul Victor Ponta a susţinut întotdeauna revendicările poliţiştilor, precum şi problemele instituţionale ale MAI, de la începutul acestui an se constată un dezinteres total al Guvernului României în rezolvarea acestor probleme. Numărul de poliţişti la nivel naţional, raportat la numărul de locuitori, precum şi lipsa fondurilor alocate ministerului pentru derularea activităţilor de combatere a infracţionalităţii, asigurarea ordinii şi liniştii publice, au determinat angrenarea poliţiştilor în desfăşurarea unor activităţi peste programul normal de lucru, fără o remunerare suplimentară”, se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply