În Moco am intrat întâmplător, cu gândul de a mai umple cele câteva ore ce îmi rămăseseră libere până la plecarea din Amsterdam. Nefiind pasionată de arta contemporană, m-am gândit că, mai mult ca sigur, mă voi plictisi repede şi voi pleca să mai colind străzile sau celelalte obiective aflate în vecinătatea acestuia. Şi asta pentru că Moco este amplasat în Museumplein, o zonă în care sunt situate trei dintre cele mai cunoscute muzee din Amsterdam: Rijksmuseum, Van Gogh şi Stedeljik. Ei bine, nu mă puteam înşela mai tare. Aveam să plec abia peste vreo trei ore, asta în ciuda faptului că muzeul micuţ, amenajat în Villa Alsberg, o clădire cu două etaje, putea fi vizitat relativ rapid. Şi aş mai fi zăbovit, cu siguranţă, dacă nu aveam un avion de prins pe cel mai mare aeroport din Ţările de Jos şi unul dintre cele mai aglomerate huburi aviatice din lume, tranzitat anual de peste 70 de milioane de călători – Amsterdam Schiphol.
Alături de numeroase lucrări ale celebrului graffer (persoană care execută lucrări în graffiti) cunoscut sub preudonimul Banksy, sălile muzeului Moco erau „gazdele” expoziţiilor unor artişti contemporani precum japoneza în vârstă de 90 de ani Yayoi Kusama, care execută în special sculpturi şi instalaţii, designerul italian Marc Ange, newyorkezul Daniel Arsham sau gemenii identici Otavio Pandolfo şi Gustavo Pandolfo din Brazilia, care se prezintă sub numele de Osgemeos şi sunt cunoscuţi în special pentru caracterele zugrăvite în nuanţe de galben aprins şi detalii murale incredibile. În unele săli, tocmai pereţii încăperii erau transformaţi în opere de artă, de pildă sala pereţilor erodaţi sau cea a pereţilor elastici, transformaţi, cu ajutorul unei tehnici inventate de artiştii Daniel Arsham şi Alex Mustonen, în lucrări geniale.
M-a surprins în special modul în care lucrări executate într-o notă clasică, de pildă sculpturi greceşti sau picturi în stilul lui Monet, erau transformate în artă contemporană prin asocieri frapante, inscripţionate, de pildă, cu mesaje instagramabile sau cu personaje din lumea Disney.
Una dintre lucrările care mi-au atras în mod special atenţia a fost „Christ with shopping bags”, ce îl înfăţişa pe Hristos crucificat însă cu palmele prinse nu în cuie, ci în pungi de cadouri, fiind, potrivit descrierii alăturate tabloului, o satiră la adresa valorilor, percepţiei şi transformărilor suferite de sărbătoarea Crăciunului de-a lungul secolelor. „Lucrarea reflectă o creştere imensă a consumerismului în perioada Crăciunului – perioadă în care care ar trebui, de fapt, să reflectăm asupra valorilor acesteia, a facerii de bine şi a dăruirii. Obişnuia să fie o zi de odihnă şi nu un timp în care să fim preocupaţi de lucrurile materiale. Toate elementele din imagine apar topindu-se, amintindu-ne astfel că atât lucrurile materiale cât şi bucuria născută din acestea nu sunt durabile”, este descris „manifestul” lui Banksy la adresa consumerismului.
În muzeul Moco arta şi-a făcut loc chiar şi dincolo de uşa toaletei, şerveţelele pentru mâini dovedindu-se o miniexponată menită să păcălească şi să amuze vizitatorii.
La demisolul muzeului, pe lângă o serie de lucrări sau expoziţii precum „Calcified Room” (Camera calcificată) – un fel de mini-Pompei modern, acoperit de lavă albă, realizată de Daniel Arsham în colaborare cu galeriile Perrotin şi Ron Mandos, există şi un magazin unde, dacă eşti colecţionar înrăit, poţi achiziţiona, cu câteva mii de euro, lucrări ale acestuia sau, pentru sume mult mai mici, de până în 20 de dolari, poţi pleca acasă cu un tricou imprimat cu lucrările lui Banksy. Şi dacă tot vorbim de preţuri, biletul de intrare cumpărat online costă 14 euro pentru adulţi, studenţii şi adolescenţii de 16-17 ani având o reducere de 2,5 euro, copiii cu vârste cuprinse între 10-15 ani plătesc 8,5 euro, iar pentru cei mai mici de 10 ani intrarea este gratuită. La faţa locului, toate biletele sunt cu 1 euro mai scumpe şi, pentru alţi câţiva euro în plus, puteţi opta pentru audioghid.
Grădina muzeului este, de asemenea, o expoziţie de lucrări, unele interactive. Poţi, de pildă, să te relaxezi la umbra palmierilor roz, „plantaţi” de designerul Marc Ange în cadrul instalaţiei Le Refuge, sau să iei o scurtă lecţie de echitaţie, amintindu-ţi de copilărie, pe inorogul de fier al designerului olandez Marcel Wanders.
Ce mai puteţi face în Amsterdam?
Desigur, o plimbare de câteva ore, pe jos, pe străzile micii capitale, unde la tot pasul întâlneşti câte un pod ridicat peste canalele Amsterdamului, de care sunt rezemate mulţimile de biciclete. Oraşul este înţesat de turişti din toate colţurile lumii, încât uneori pare că locuitorii nici nu există sau că s-au refugiat cu toţii în casele lor cu ferestre colorate acoperite de iederă.
O zi însorită – care este o raritate în Amsterdam – merge însoţită neapărat de o bere rece servită la terasele nu tocmai pretenţioase, dar pitoreşti, aflate pretutindeni, sau de o plimbare cu feribotul ori cu barca privată cu motor, pentru mai multă intimitate.
Sunt, de asemenea, o serie de muzee, catedrale sau case memoriale şi alte atracţii pentru cei ce petrec mai mult de două zile în capitala Olandei, de pildă: muzeul statuilor de ceară Madame Tussaud, pentru ale cărui cozi trebuie să vă înarmaţi cu multă răbdare, Casa Memorială Rembrandt, Casa Anne Frank sau o vizită la fabrica de bere Heineken. Shoppingul poate fi şi el inclus pe listă, atât timp cât reuşeşti să dai din coate şi să te strecori prin „traficul” haotic din magazine.
Ziua, în Cartierul Roşu nu se remarcă altceva decât picturi şi afişe care, într-adevăr, i-ar ruşina pe pudici şi le-ar determina pe unele mame să le spună copiilor să întoarcă privirea. Abia seara târziu, după ce se înserează, încep să urce în vitrine fete cu feţe plictisite, expunându-se ochilor curioşi ai turiştilor. Am fost şocată când o chelneriţă dintr-o cafenea situată într-o zonă apropiată cunoscutului cartier mi-a spus că ea nu a fost niciodată acolo.
Mi-a plăcut Amsterdamul, cu miile de biciclete care îmi tăiau calea cu viteză, pedalate cu relaxare de rezidenţii grăbiţi, sau cu teamă, de turişti cu faţa crispată, stresaţi să nu se accidenteze. Şi apropo de biciclete, cum aveam să aflu de la un prieten – aici nimeni nu îşi achiziţionează biciclete scumpe, deoarece se fură des şi de multe ori, cu puţin noroc – dacă e să fim ironici –, o poţi recumpăra chiar pe a ta de pe cine ştie ce site. Mi-a plăcut Amsterdamul cu terase în care îţi puteai răcori picioarele în minipiscine gonflabile, cu amuzantele reclame ale magazinelor, cu aerul relaxat al străzilor însorite şi, mai presus de toate, mi-a plăcut Amsterdamul cu Moco şi cu operele ciudate şi fascinante pe care le găzduieşte între zidurile sale.