Cea de-a noua ediţie a conferinţei “Cei mai mari jucători din economie” este organizată de Ziarul Financiar cu sprijinul Consiliului Concurenţei şi va reuni aproximativ 200 de persoane. Conferinţa este structurată în trei sesiuni: o sesiune plenară, urmată de două sesiuni consecutive dedicate domeniilor farma şi telecom, în cadrul cărora liderii celor mai mari 80 de pieţe din economie sunt invitaţi să facă o analiză a evoluţiei afacerilor lor într-o perioadă marcată de începutul creşterii economice.
După cinci ani în care economia românească s-a zbătut între recesiune şi creşteri firave, oficiali ai statului, reprezentanţi ai celor mai mari companii din România, de stat sau private, oameni de afaceri, sunt asteptaţi la o dezbatere referitoare la domeniile în care România este puternică şi care pot constitui pe viitor un punct de plecare pentru o creştere economică solidă şi pentru o recuperare cât mai rapidă a decalajelor faţă de celelalte state europene.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply