BusinessMagazin

Tag: Vin

  • În căutarea gustului moldovenesc

    La combinatul Cricova, zilnic, patru femei răsucesc manual sticlele pentru a se aduna depunerile pe capace, iar ulterior spumantul este scos şi îmbuteliat. Fondat în 1952, combinatul este cel mai mare producător de vinuri spumante conform metodei tradiţionale din Moldova. Maturarea vinurilor are loc în beciurile subterane, unice în lume, pentru care ţara a ajuns şi în Cartea Recordurilor.

    Cricova este cea mai cunoscută vinărie şi cramă din ţară, declarată prin lege patrimoniu cultural naţional. Se întinde pe circa 120 de kilometri de tuneluri subterane din var natural suficient de largi încât fiecare zonă a oraşului subteran să poată fi explorată în voie − fiecare stradă a oraşului subteran fiind denumită după tipul de vin care se depozitează acolo. La cel mai adânc punct, tunelurile vechi (de 1.000 de ani!) ajung la adâncimea de 100 de metri faţă de suprafaţa pământului.

    În cazele (spaţiile de depozitare a vinului) de la Cricova se găsesc unele dintre cele mai renumite colecţii de vinuri din lume, aparţinând unor nume marcante precum Angela Merkel, José Manuel Barroso, Vladimir Putin, Petro Poroşenko, Klaus Iohannis, Traian Băsescu, Donald Tusk, John Kerry sau alteţele lor regale principesa Margareta şi principele Radu. Vizitatorii mai pot citi acolo şi scrisoarea lăsată în urmă de cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu, despre care se spune că atunci când a vizitat Cricova a rătăcit o săptămână în tuneluri.

    Mult mai întinse sunt însă galeriile subterane săpate în calcar de la Mileştii Mici, aflate la 10 km de capitală, cu o lungime totală de peste 200 de kilometri şi o adâncime de până la 80 de metri. În galerii se circulă cu maşina, cu bicicleta sau pe jos, cu respectarea regulilor de circulaţie. Aici se află cea mai mare colecţie de vinuri din lume: denumită Colecţia de Aur, include peste
    1,5 milioane de sticle şi a fost înscrisă în Cartea Guinness în 2005.

    Complexul Turistic Purcari este cel mai vechi domeniu al vinului din Republica Moldova, un patrimoniu datând din 1827. Vinăria are o istorie lungă de producţie a celor mai iconice vinuri locale, precum Negru de Purcari şi Roşu de Purcari. Aflat în satul Purcari, din judeţul Ştefan Vodă, este una dintre cele mai prestigioase zone care produc vinuri. Purcari are cea mai mare extindere în afara ţării, în contextul în care compania trimite vinurile de aici în şapte ţări. Cea mai mare parte a vânzărilor merge către România (40%), următoarele ţări ca pondere în totalul vânzărilor fiind Republica Moldova (23%), Polonia (11%), Cehia şi Slovacia (7%), Asia (5%) şi Ucraina (3%). Vinurile Purcari sunt un exemplu de lux accesibil şi sunt printre cele mai premiate din Europa. Purcari a fost cea mai premiată vinărie din Europa Centrală şi de Est la Decanter, în timp ce la Jocurile Olimpice ale Vinului (fiindcă se pare că există o astfel de competiţie) din 2018, vinurile produse de Purcari au primit 43 de medalii.

    Lista producătorilor moldoveni de vin nu se opreşte aici. Chateau Vartely se află în apropierea Orheiului, la 45 de minute de Chişinău. Vinăria produce o serie de vinuri fine şi cuprinde mai multe săli de degustare, precum şi un complex hotelier realizat din trei vile, fiecare construită în concordanţă cu tradiţiile moldoveneşti din cele trei regiuni vitivinicole istorice, Valul lui Traian (sau regiunea de sud-vest), Ştefan Vodă (sud-est) şi Codru (centru), destinate producerii vinurilor cu indicaţie geografică protejată.

    Asconi Winery este o afacere de familie care fructifică vinul oferit de cele 530 de hectare de viţă de vie într-o vinărie de ultimă generaţie. În complexul turistic se află un sătuc de cabane din chirpici acoperite cu stuf, camere de degustare, restaurant, loc de joacă pentru copii şi nelipsitele peisaje. Asconi produce vinuri special pentru fiecare piaţă în care operează.

    Castel Mimi este un complex cultural unic localizat în satul Bulboaca, judeţul Anenii Noi, şi se află pe lista celor mai frumoase 15 capodopere arhitecturale ale vinului din întreaga lume, fiind recunoscut drept cartea de vizită a Moldovei. Fondat în 1893, conacul familiei Mimi, mai exact al politicianului basarabean Constantin Mimi, care a studiat viticultura şi vinificaţia în Franţa, la Şcoala Superioară de Agronomie din Montpellier, a fost din origine consacrat vinificaţiei, iar din 2011 a fost transformat într-o staţiune a vinului care include restaurant, hotel, piscină, magazin de vinuri şi suveniruri, săli de degustare şi nu numai. Mai este numit şi primul castel vinicol din Moldova. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare şi este una dintre cele mai importante atracţii turistice din ţară. În cadrul domeniului se pot observa reminiscenţe ale perioadei comuniste, precum tancurile de fermentare din linia de producţie încă funcţionale lăsate în urmă de sovietici sau gresia cu care au acoperit tot castelul (metodă cu ajutorul căreia ruşii au conservat edificiul fără să vrea), care se mai poate observa doar în tunelurile subterane în care se depozitează vin sau se organizează petreceri sau concerte.

    Dar acestea sunt doar câteva dintre podgoriile, vinăriile, pivniţele, cramele şi galeriile subterane de pe cuprinsul vecinilor moldoveni.

    Înapoi în URSS (doar cu imaginaţia)

    Cum vinul merge mână în mână cu istoria, incursiunea în lumea moldovenească reprezintă şi o veritabilă întoarcere la rădăcini. Periplul la vecinii moldoveni a început într-o notă – să-i spunem – comunistă, la restaurantul Propaganda şi s-a încheiat în aceeaşi manieră odată cu trecerea graniţei în Tiraspol, Transnistria, capitala şi centrul administrativ al regiunii separatiste nerecunoscute Republica Moldovenească Nistreană.

    Cei care merg în Tiraspol pot vizita şi distileria Kvint, fondată în 1897. Este cea mai veche întreprindere din regiune care încă funcţionează, cunoscută în întreaga lume pentru divinul (în Moldova, corespondentul coniacului) de înaltă calitate produs prin tehnologii clasice franceze.

    De asemenea, vizitatorii pot vedea statuia lui Vladimir Lenin care încă străjuieşte piaţa din faţa parlamentului basarabeam, precum şi tancuri rămase din timpul celui de-al doilea război mondial, fantome ale trecutului sovietic.

    De neratat este şi Epoca de Piatră de lângă Brăneşti, un complex turistic aflat într-o fostă carieră de calcar, achiziţionată de Vinăria Brăneşti, iar la 5 kilometri mai departe se află complexul arheologic Orheiul Vechi, la 60 km de Chişinău, rezervaţie naturală care prezintă urme şi vestigii ale civilizaţiilor antice. Această zonă este presărată cu sute de mănăstiri rupestre.

    Trebuie să mărturisesc că am primit cu scepticism invitaţia de a vizita Republica Moldova, însă pot spune că s-a dovedit a fi o porţie bună de istorie, cultură şi gastronomie. Moldova reprezintă un prilej de rememorare, cu acurateţe şi melancolie, a perioadei copilăriei, în care conexiunea cu natura şi rădăcinile este mai puternică decât oricând, a perioadei în care tradiţiile şi obiceiurile, care tind să rămână doar o amintire a trecutului, sunt atât de puternic prezente în viaţa comunităţii.

  • Se poartă whisky. Pe pereţi

    Mai mult, whisky-ul atrage colecţionari din rândul persoanelor tinere, ba chiar şi femei. Cum whiskyul nu are nevoie de aceleaşi condiţii atente de depozitare ca vinul, el este mai uşor de expus, necesitând doar un perete liber, afirmă experţii în băuturi alcoolice.

    Colecţionarii trebuie să fie atenţi să nu ţină sticlele culcate pe raft, ci în picioare, să nu le ţină prea aproape de surse de căldură sau ferestre, iar dacă preferă carafe de cristal pentru frumuseţea lor să nu pună în ele mai mult decât se va consuma într-o seară şi, bineînţeles, să găsească şi designerul potrivit pentru vitrina de whisky – şi barul aferent – dacă se doreşte.

    Dacă spaţiul permite, se amenajează zona de whisky, care poate ajunge un adevărat muzeu al acestei licori, pe lângă zone de relaxare unde cei ai casei pot juca pocher sau alte jocuri, iar cei care-şi doresc o colecţie, dar nu dispun de spaţiul necesar, pot opta pentru sticluţele miniaturale. Acestea, spune proprietarul unui intermediar de whisky online, The Whisky Exchange, pot ajunge să coste şi 3.000 de lire sterline, dar sunt mai uşor de potrivit într-o vitrină.U

  • La aproximativ patru ani de la intrarea Uber în România, cursa serviciilor de ridesharing a ajuns la un nou nivel

    „După ce scazi benzina, ţigările şi mai mănânci şi tu ceva, rămâi cu vreo 6.000 lei net pe lună”, spune Ionuţ S., întrebat câţi bani poate câştiga un şofer de ridesharing în România. La 5 dimineaţa într-o zi de weekend, Ionuţ, un fost taximetrist în vârstă de 33 de ani, este pe stradă deja de 9 ore, cu trei aplicaţii de ridesharing deschise în bord – Uber, Yango şi CleverGo – şi vânează comenzi pe oricare dintre ele pentru a scoate cât mai mulţi bani până dimineaţă.

    Un venit net de 6.000 de lei net nu este uşor de obţinut în România. Mai ales dacă respectivul venit nu este încasat de la stat, nu vine pentru cineva cu o experienţă îndelungată la locul de muncă şi nici pentru un IT-ist, ci pentru un şofer.

    Disruptive – aşa cum reuşesc să fie orice aplicaţii care îşi propun să reinventeze un aspect din viaţa de zi cu zi a oamenilor, precum transportul – aplicaţiile de ridesharing au iscat discuţii masive în această industrie şi proteste masive din partea taximetriştilor şi a transportatorilor autorizaţi.
    În acelaşi timp, o mare parte din şoferii care deserveau companii de taximetrie preferă să migreze către aplicaţiile de ridesharing. Potrivit datelor din piaţă, sunt peste 20.000 de şoferi activi pe zona de ridesharing din România.

    La intrarea pe piaţă, companiile au împânzit reţelele sociale cu mesaje de tipul „câştiguri de 2.000 de lei pe săptămână” şi cu o multitudine de bonusuri de înrolare în aplicaţie. Mai mult, potrivit estimărilor realizate de Asociaţia Coaliţiei pentru Economia Digitală – care reprezintă companii precum Uber, Bolt şi Clever – 2,5 milioane de români utilizau în luna mai aplicaţii de ridesharing în România, o parte dintre aceştia fiind foşti clienţi ai taximetriştilor.

    Nevoia unor servicii de calitate a făcut ca afacerile de ridesharing să înflorească pe plan local. Astfel, chiar dacă de multe ori au preţuri mai ridicate decât cele practicate de firmele de taximetrie, companii precum Uber au ajuns să aibă sute de mii de clienţi în România. Companiile care operează pe piaţa locală platforme de ridesharing apasă pedala investiţiilor şi caută să îşi contureze mai apăsat amprenta în ţară şi în regiune. „Piaţa din România este extrem de bună şi are foarte mult potenţial.

    Doar pe produsul de ridesharing văd uşor 5-10 milioane de utilizatori în următorii cinci-zece ani. Dacă ne uităm la populaţia României care reprezintă potenţiali clienţi, vedem că gradul de conştientizare a oamenilor referitor la serviciile de ridesharing este la 98%. Trebuie doar să găsim noi moduri prin care să îi facem să folosească telefonul”, spune Ash Kebriti, general manger pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul Uber, într-un interviu acordat în exclusivitate Business MAGAZIN şi ZF.

    Cu un milion de utilizatori în prezent pe piaţa din România şi circa 10.000 de şoferi parteneri, compania americană Uber crede că şi numărul şoferilor ar putea creşte exponenţial în următorii ani dacă trendul îşi urmează cursul, în contextul în care piaţa se află doar la 10% din potenţialul maxim.

    „În România avem mulţi şoferi, dar nu sunt încă destui. Cred că trebuie să atragem din ce în ce mai mulţi şoferi. Numărul lor cred că ar putea creşte chiar de 3-4 ori în următorii ani. Bucureştiul are caracteristicile unui oraş care are nevoie de ridesharing. În primul rând pentru că oamenii utilizează foarte mult maşinile pentru a se deplasa în oraş, dar şi pentru că este populat de oameni care au un apetit pentru digital şi servicii tehnologice”, adaugă Kebriti, cu ocazia deschiderii celui mai mare centru de servicii al Uber din regiunea Europei Centrale şi de Sud. După o investiţie de 250.000 de dolari, Uber a deschis un centru de servicii dezvoltat în România, într-o spaţiu de 320 de metri pătraţi dintr-o clădire de birouri, care oferă singurul loc în care şoferii se pot întâlni faţă în faţă cu reprezentanţii companiei.
    O astfel de investiţie reprezintă pariul Uber pentru România şi pentru regiune şi o încercare de a-şi consolida brandul, într-o piaţă din ce în ce mai aglomerată.

    Spre exemplu, la două zile după ce ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat adoptarea ordonanţei care legalizează platformele de ridesharing, o nouă firmă de transport alternativ şi-a făcut apariţia pe piaţa din România. Folosind propriul sistem de cartografiere, direcţionare şi navigaţie, ruşii de la Yango promit să reducă masiv preţurile pieţei. Mizează pe cererea mare de curse, care îi va ţine mereu ocupaţi pe şoferi şi care va acoperi astfel costurile platformei. Încep prin a percepe 0% comision, însă strategia lor implică mărirea acestuia odată cu dezvoltarea serviciului pe piaţă.

    Cei de la Yango colaborează cu 55 de parteneri din România, firme de transport autorizate. Principalul lor avantaj competitiv se bazează pe tehnologia proprie. „Compania noastră a dezvoltat o serie de tehnologii avansate care controlează automat starea maşinii şi modul de conducere a acesteia”, a anunţat Andrei Voicu, director regional al Yango, operată de Yandex Taxi, membră a grupului rusesc Yandex.
    Un alt jucător nou intrat pe această piaţă este Spark Technologies UAB, o companie lituaniană care oferă un serviciu de tip car sharing pentru închirierea de maşini electrice prin intermediul unei aplicaţii mobile. Reprezentanţii companiei au anunţat la începutul lunii iulie că vor să investească aproximativ 700.000 de euro în următorii 2-3 ani pe piaţa locală pentru a populariza serviciul. Suma cuprinde atât investiţia în flota de maşini electrice, cât şi celelalte costuri adiacente, precum marketingul, operaţionalul şi administrativul.
    Piaţa de ridesharing din România continuă să fie din ce în ce mai aglomerată, însă statisticile arată că potenţialul este departe de a fi atins. Potrivit unui studiu realizat în luna mai de compania de audit şi consultanţă PwC România, piaţa de profil se ridică la valoarea de 1,6 miliarde de lei, această sumă totalizând contravaloarea călătoriilor efectuate atât prin intermediul platformelor de mobilitate de tip Uber, Bolt, cât şi al curselor efectuate cu taxiurile tradiţionale. De altfel, studiul arată că românii fac în medie aproximativ 22 de călătorii pe an, dintre care şase călătorii sunt efectuate prin intermediul aplicaţiilor de tip Uber, iar 16 călătorii sunt curse cu taxiurile tradiţionale. „Estimăm că numărul călătoriilor ar putea creşte cu peste 50% şi, în contextul unei reglementări favorabile, piaţa de 1,6 mld. lei în prezent ar putea să crească până la 2,8 mld. lei la nivelul anului 2023. Asta este valoarea cifrei de afaceri pe care o au companiile care oferă aceste servicii pe piaţa locală“, a explicat Bogdan Belciu, partner al PwC.
    Conform studiului realizat de PwC, anul trecut în Bucureşti şi Ilfov erau înregistrate aproximativ 100 de licenţe pentru companiile de taxi şi un număr de 54.000 de şoferi în sistemul de taxi tradiţional, la care se adaugă 20.000 de şoferi în sistem de ridesharing şi încă 22.000 de şoferi de taxi care folosesc aplicaţii mobile de tip Clever Taxi sau Star Taxi.
    Bogdan Belciu a menţionat că în contextul urbanizării numărul şoferilor de tip ridesharing sau taxi tradiţional se va majora, iar digitalizarea va ajuta la dezvoltarea unor sisteme noi de ridesharing, precum cele care permit oamenilor să preia călători pentru curse mai lungi, spre exemplu Bucureşti-Constanţa.
    Pe baza acestui principiu al digitalizării societăţii, Uber colaborează cu autorităţile în ţări precum Ucraina, Marea Britanie şi Australia şi chiar şi în oraşe americane precum Denver şi Boston, punând la dispoziţia clienţilor servicii de transport public de tip autobuze electrice sau servicii de navetă.
    În mod surprinzător, Uber ar vrea să ajungă şi în România cu astfel de servicii, care ar putea să revoluţioneze transportul în comun.
    „Pe termen lung, am vrea să facem un sistem de microbuze de navetă, cum avem în Kiev. Dar nu putem rezolva singuri transportul public. Aici trebuie să colaborăm cu statul. Sunt oraşe în lume care au ales să folosească soluţiile noastre de e-mobilitate”, spune Ash Kebriti, şeful Uber în regiune.
    Cum ar funcţiona? Kebriti susţine că au testat mai multe modele de plată, precum abonamentele lunare – actualul sistem pe care funcţionează în principal transportul public – dar şi printr-un sistem de pay by use, care ar însemna că plăteşti în funcţie de distanţa pe care o parcurgi la bordul vehiculului Uber, iar cel mai probabil a doua opţiune este cea care ar fi implementată dacă Uber ar intra în transportul public din România.
    În acelaşi timp, aceasta nu este singura soluţie a companiei pentru transportul în comun. „Sunt ţări unde guvernele vor să opereze în continuare transportul public, iar acolo le oferim alte soluţii din portofoliul nostru, precum o aplicaţie de mobilitate în care agregăm toate variantele de transport public şi de transport alternativ – un altfel de Google Maps”, spune Kebriti.
    Serviciile şi platformele de ridesharing au căpătat o încadrare legală pe piaţa locală abia anul acesta, pe fondul unei OUG pentru reglementarea serviciilor de ridesharing care impune o serie de reguli atât pentru platformele care vor să opereze în România, cât şi pentru şoferii care vor să devină parteneri.
    Reprezentanţii companiei Uber susţin că niciun şofer nu s-a conformat încă şi aşteaptă normele de reglementare pentru actuala legislaţie, care este deja în vigoare, platformele şi şoferii având timp până la data de 1 noiembrie pentru a se conforma. Uber vrea să utilizeze centrul deschis în luna august în Pipera pentru a-i ajuta pe şoferi să se conformeze mai uşor la noua legislaţie. Costurile de conformare se ridică la circa 700 de lei pentru un şofer partener. „Momentan legea a intrat în vigare, dar aşteptăm să iasă normele de la Ministerul Comunicaţiilor pentru platforme şi de la Autoritatea Rutieră Română pentru şoferii parteneri. Când vom avea aceste norme vom sprijini cum putem noi mai bine şoferii în procesul de conformare. Vom aduce la noi în centru reprezentanţi ai şcolilor de atestare profesionale şi ai autorităţilor, care în momentul în care un potenţial şofer va avea contact cu Uber să îi poate oferi sprijinul şi informaţiile de care au nevoie. Practic, vrem ca şoferii parteneri să îşi rezolve tot procesul la noi în centru”, spune Nicoleta Schroeder, general manager al Uber România.
    Comparativ cu regiunea, reprezentanţii Uber susţin că noul cadru de reglementare din România reprezintă „un compromis”, dar piaţa aşteaptă normele de aplicare. „Trebuie să înţelegem normele. În ceea ce priveşte procesul de certificare, în unele privinţe legislaţia are sens, în altele nu are. Este un pas totuşi în direcţia potrivită pentru că au recunoscut platforma şi transportul alternativ. Nu este perfect, dar este bine comparativ cu alte pieţe”, susţine Ash Kebriti.
    Printre aspectele reglementate până acum la care se referă reprezentanţii Uber România se numără deţinerea unui certificat profesional, vârsta minimă stabilită la 21 de ani – cu 2 ani experienţă în condus, utilizarea unei maşini mai noi de 15 ani, obţinerea unei licenţe de transport alternativ pentru entitatea juridică pe care operează şoferul şi obţinerea unei licenţe de transport alternativ pentru vehiculul utilizat. În România compania Uber mai operează serviciul de livrări Uber Eats şi serviciul de ridesharing cu maşini electrice Uber Green, care are însă doar 70 de maşini. Pentru anul acesta nu există planuri de extindere în alte oraşe decât cele cinci în care operează – Braşov, Cluj, Timişoara, Bucureşti şi Iaşi – însă anul viitor ar putea aduce noi oraşe pe harta românească a Uber. 

  • Cine sunt milionarii români care au investit, în ultimii ani, în producţia de vin

    Radu Timiş, proprietarul Cris-Tim, Valer Blidar de la Astra Vagoane Călători şi Raul Ciurtin, fondatorul Albalact (vândut între timp), sunt trei dintre antreprenorii care au decis să îşi orienteze o parte din câştiguri către domeniul vinului, sector care a atras la nivel internaţional unii din marii bancheri şi oameni de afaceri ai lumii. Ei nu sunt însă singurii.

    „Este un business în care am investit din pasiune, alături de un prieten cu care sunt partener în mai multe afaceri. Totul a început după o discuţie la un pahar de vin, iar acum îmi place să mă plimb printre rândurile de vie şi să fiu implicat în procesul de producţie”, spunea anterior omul de afaceri clujean Simion Mureşan. El e, alături de fratele său Teofil, acţionar al Direct One (telecom) şi Electrogrup Cluj (energie), iar împreună cu un prieten, Claudiu Sugar, a investit acum aproape un deceniu într-o cramă, o pensiune şi un restaurant vizavi de salina Turda. Crama La Salina, pe care se exploatează 70 de hectare de viţă-de-vie, era în momentul când a pornit la drum singurul producător de vin din judeţul Cluj.

    Licoarea lui Bacchus nu a cucerit de-a lungul anilor doar papilele gustative ale unora dintre cei mai critici connoisseuri, dar şi-a câştigat un loc de cinste şi în portofoliile unora dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din lume. Unii au investit în podgorii pe colinele din Toscana, Dealu Mare sau Bordeaux, în timp ce alţii au pariat pe colecţii de sute sau mii de sticle a căror valoare merge spre sute de mii sau chiar milioane de euro. Într-o perioadă în care preţul petrolului fluctuează, iar cel al aurului are şi el propriile urcuşuri şi coborâşuri (deşi mai mici), investitorii caută pariuri alternative, asociate unor riscuri mai mici. Vinul s-a dovedit pentru connoisseuri, pasionaţi, dar şi pentru oamenii de afaceri cu un fin simţ al businessului un pariu sigur.

    Producţia de vin este însă o afacere susţinută de cele mai multe ori financiar de alte businessuri. Cel puţin la început, spun mulţi dintre investitorii în domeniu.
    Unii afirmă că este pură pasiune, alţii sunt convinşi că businessul cu vin are nevoie de răbdare şi timp pentru a-şi arăta roadele. Chiar şi zece ani de răbdare. Tocmai de aceea, nu renunţă la businessul lor iniţial. „A început ca un hobby. Am un prieten care produce vin în zona Dealu Mare, dar care are un business mult mai mare decât mine. El mi-a insuflat «microbul»”, spune Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători din Arad, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de material rulant. El este unul dintre cei mai noi adepţi ai investiţiilor în domeniul viticol şi a pariat 5 milioane de euro în domeniu. Antreprenorul a achiziţionat deja 25 de hectare de teren în zona Tohani (Dealu Mare) şi continuă investiţiile. Blidar afirma recent că a descoperit vinul Fetească Neagră din zona Tohani încă din tinereţe şi a rămas preferatul său toată viaţa. Astfel, decizia de a merge în zona Tohani cu propria sa investiţie a venit natural.

    România este unul dintre cei mai mari producători de vin de la nivel european şi îşi face loc chiar şi la vârful clasamentului mondial, alături de state care nu mai au nevoie de nicio prezentare, precum Franţa, Italia, Spania, Germania sau Portugalia. Astfel, pare o alegere logică pentru antreprenori să parieze pe vin.
    Pentru că, în business, cele mai multe pariuri se fac cu mintea, nu cu sufletul.

  • Ne FURĂ roboţii LOCURILE DE MUNCĂ, sau companiile concediază tot mai mulţi oameni pentru a economisi bani ?

    Roboţii nu urmăresc să îţi fure locul de muncă pentru că aceştia nu sunt fiinţe conştiente care caută să aplice pentru postul tău; roboţii nu caută nici printr-un algoritm complex, scanând LinkedIn sau alte platforme de resurse umane cu intenţia de a-ţi fura jobul, scriu cei de la Gizmodo.

    Un robot nu îţi urmăreşte job-ul, nu te ameninţă, nu te omoară şi nu îţi fură nimic, managementul e cel care poate lua o astfel de decizie. Deşi presa e plină de titluri precum „Roboţi inteligenţi ar putea să îţi fure job-ul curând” (CNN), „Roboţi cu gulere albe vin după job-ul tău” (Wall Street Journal), „Da, vin roboţii: Job-uri în era oamenilor şi a maşinăriilor” (Wired), „Vin roboţii după job-ul tău? Da, la un moment dat” (New York Times), „Roboţii vin şi îţi vor job-ul” (VICE) sau „Roboţii deja înlocuiesc oamenii într-un ritm alarmant” (Gizmodo), realitatea e alta.

    La prima vedere pare ca automatizarea prinde viaţă şi a devenit un personaj pe care toată lumea dă vina, dar adevărul este că prin aceste titluri, de fapt, se maschează deciziile care sunt luate la nivelul companiilor şi a managementului acestora pentru a se putea economisi bani în timp ce se creşte eficienţa activităţilor.

     

  • Afaceristul român care după ce a căutat în toată lumea un loc în care să se refugieze a realizat că nicăieri nu e ca acasă: „Am fost pe Coasta de Azur, am fost în Spania, în Italia – în zona Toscana. Nicăieri însă nu m-am simţit

    Pe Daniel Guzu, aproape fiecare apus îl găseşte în podgoria de la Ţifeşti, o comună aflată la circa 25 de kilometri de Focşani. Şi-a mutat acolo întreaga viaţă, după ce, căutând un alt loc din lume în care să se refugieze, a realizat că nicăieri nu e ca acasă.
    Până în 2006, Daniel Guzu a deţinut integral producătorul de vopsele Fabryo, pe care a început apoi să-l vândă treptat, urmând să facă exitul din afacere doi ani mai târziu. Atunci şi-a propus să călătorească, în speranţa că va găsi o ţară – neapărat caldă – care să-i devină „acasă”.
    „Am fost pe Coasta de Azur, am fost în Spania, în Italia – în zona Toscana. Nicăieri însă nu m-am simţit atât de bine cum mă simt aici, pe dealul acesta, la mine în sat”, spune Daniel Guzu, de pe terasa hotelului pe care l-a deschis la începutul lunii iunie, chiar în via de la Ţifeşti.
    În total, investiţiile antrepre­norului din 2006 şi până acum în vie, livezi, fabrica de sucuri, depozitul de fructe şi hotelul pe care le are în Vrancea au ajuns la 30 de milioane de euro, dintre care circa 7 milioane de euro au fost fonduri europene. Locul era în paragină acum zece ani, dar antreprenorul vrâncean l-a văzut ca pe un loc cu potenţial de a deveni un refugiu liniştitor. S-a întors în satul natal, a început să cumpere treptat vie, iar astăzi a ajuns la 120 de hectare.
    „Pe vremuri, podgoriile din această zonă aparţineau mănăstirilor. După secularizare însă, au început să fie cumpărate de mici proprietari, motiv pentru care există acum numeroşi proprietari, care au de la jumătate de hectar până la 100 de hectare”, spune Daniel Guzu.
    Scopul său nu este să continue să-şi crească podgoria, însă, dacă mai există vreun vecin dornic să vândă, nu ar ezita. Potenţial există, toată comuna Ţifeşti numărând 2.500 de hectare de vie.
    În podgoria lui Daniel Guzu sunt cultivate soiuri precum Fetească neagră (cu o producţie de 7 tone de vin la hectar), Sauvignon blanc (9-10 tone de vin la hectar) şi Fetească regală (12 tone de vin la hectar). Vinul produs se vinde sub trei branduri diferite – Casa Panciu, Panciu Riserva şi Domeniile Panciu-Podgorie Domnească, toate grupate sub brandul-umbrelă Casa Panciu.De gustul vinului este responsabil Sorin Macoviciuc, enologul cramei, care lucrează de aproape nouă ani pentru vinurile Casa Panciu. Enolog din 1989, Sorin Macoviciuc este originar din Iaşi, o altă zonă recunoscută pentru bogăţia în viţă-de-vie.
    „Vinul e ca o poveste, îl folosim de la naştere până la moarte. E folosit şi la botez, şi la nuntă, şi la înmormântare, ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii”, spune enologul.
    Pariu pe fresh
    Pe lângă vin, Daniel Guzu a identificat, acum câţiva ani, o nouă nişă, cea a sucurilor de fructe, iar acum vrea să pluseze, propunându-şi să facă fresh-uri – sucuri nepasteurizate – într-o fabrică nouă, pe care a deschis-o anul acesta. Brandul va fi acelaşi de pe sucurile pasteurizate, „Ana are”, pentru că, în producţia de sucuri, este prezent de circa şase ani, când a început să facă băuturi pasteurizate din fructe într-o secţie mică, unde avea o singură presă şi o linie de îmbuteliere.
    „La sfârşitul lunii iunie, vom avea prima producţie de fresh-uri. Vom folosi diferite tipuri de fructe – afine, mere, vişine, struguri, cătină. Din căpşuni şi afine facem şi smoothie”, spune Daniel Guzu.
    Dacă la sucurile pasteurizate – supuse procesării termice – termenul de valabilitate este de câteva luni, la cele nepasteurizate (fresh) acesta nu poate depăşi o lună. În fabrica de sucuri lucrează 30 de oameni, iar nevoia de personal este continuă.
    Fabrica se află în localitatea Ţifeşti, la câteva minute distanţă de depozitul de fructe şi livada din Bizigheşti, ambele în Vrancea. De acolo vin resursele pentru cutiile de băuturi care ajung apoi în magazine ale unor reţele precum Carrefour, Cora, Kaufland, Selgros, Metro sau Profi.
    Businessul cu sucuri, împreună cu cel din viticultură, este operat prin firma Natura SRL, cu afaceri de 16,2 milioane de lei (3,5 mil. euro) în 2018 şi profit de
    261.000 de lei.
    În depozitul de la Bizigheşti, aroma merelor e îmbătătoare încă de la intrare.
    „Merele recoltate din livadă sunt păstrate la o temperatură constantă de un grad timp de câteva luni, până cel târziu în februarie, şi se vând treptat. Cea mai aglomerată perioadă este august-septembrie, când fructele sunt culese şi sortate. Avem oameni care se ocupă de sortarea merelor, de exemplu, în funcţie de dimensiuni”, spune Lenuţa Maeschi, şeful depozitului din Bizigheşti.
    Pentru fructele mici, cum sunt afinele, vişinele sau cătina, există camere de îngheţare, în care nu poţi rezista mai mult de un minut – până şi talpa pantofilor se lipeşte de podeaua îngheţată.
    În total, Daniel Guzu are 67 de hectare de meri, 16 hectare de cătină, 10 hectare de afini, 20 de hectare de cireşi, 50 de hectare de vişini şi 12 hectare de struguri de masă, folosiţi tot pentru suc. Toţi sunt materie primă pentru sucuri – fie ele pasteurizate sau fresh. Pentru că, dacă Ana are fructe, Daniel Guzu are planuri de dezvoltare.

  • Câţi bani face Isărescu cu vinul lui: Compania Măr SRL şi-a majorat de trei ori profitul în 2018

    Compania Măr SRL din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, producătorul de vin deţinut de familia Isărescu, a terminat anul 2018 cu un profit net de aproape 794.000 de lei, de peste ori ori mai mare decât în anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Acesta a fost anul cu cel mai înalt profit înregistrat de companie în ultimul deceniu.

    Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 3,46 milioane de lei, mai mare cu aproape 4% faţă de anul precedent.

    Compania a avut în medie 21 de salariaţi, mai arată datele publice.

    La Drăgăşani, familia Isărescu deţine atât circa 40 de hectare de viţă-de-vie, cât şi o cramă şi o pensiune cu sală de degustare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Câţi bani face Isărescu cu vinul lui: Compania Măr SRL şi-a majorat de trei ori profitul în 2018

    Compania Măr SRL din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, producătorul de vin deţinut de familia Isărescu, a terminat anul 2018 cu un profit net de aproape 794.000 de lei, de peste ori ori mai mare decât în anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Acesta a fost anul cu cel mai înalt profit înregistrat de companie în ultimul deceniu.

    Pe de altă parte, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 3,46 milioane de lei, mai mare cu aproape 4% faţă de anul precedent.

    Compania a avut în medie 21 de salariaţi, mai arată datele publice.

    La Drăgăşani, familia Isărescu deţine atât circa 40 de hectare de viţă-de-vie, cât şi o cramă şi o pensiune cu sală de degustare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     

  • Vacanţă în stil rural în Republica Moldova

    Republica Moldova ascunde, nu departe de Chişinău, un sat cu 12 case din lut construite de proprietarii cramei Asconi Winery, care atrage anual aproape 100.000 de turişti şi în medie 300 de turişti pe zi. Aceştia vin aici pentru a se caza pe timp de weekend, pentru a sărbători o zi de naştere sau un botez ori o nuntă, dar şi fără să se cazeze, doar pentru a savura un pahar de vin în mijlocul naturii, spun reprezentanţii cramei. Crama Asconi are o tradiţie de aproape 25 de ani, fiind fondată în 1994, şi are în proprietate peste 500 de hectare de vie în rod. Proprietarul cramei, Anatoli Sîrbu, povesteşte că afacerea lui se bazează pe trei linii de business – domeniul agrar, vitivinicol şi turism, pe cea din urmă înfiinţând-o în urmă cu patru ani.

    „Sectorul agrar ne permite să controlăm tot procesul de producţie, de la calitatea strugurelui până la sticla cu vin. Ceea ce este foarte important, pentru că cel care produce struguri produce şi vinul, nu invers”, a spus Anatoli Sîrbu. Însă partea turistică a cramei a avut un început surpriză, dacă ne gândim că proprietarii au spus că prima dată au început cu un cuptor în care pregăteau câteva bucate pentru puţinii turişti care vizitau în trecut crama. „Partea de turism a apărut întâmplător. Am început cu un cuptor la care pregăteam câteva bucate, în general plăcinte pentru clienţi, şi treptat s-a dezvoltat şi acest sector. În final am decis să construim un sătuc, am mai ridicat un restaurant, iar în prezent avem două restaurante şi 12 case cu 20 de camere de cazare. Din aceste 20 de camere, patru sunt duble, în sensul că au şi sufragerie”, a spus Mihaela Sîrbu, manager de turism în cadrul cramei Asconi. Reprezentanţii afacerii nu oferă însă detalii referitoare la valoarea investiţiilor realizate în acestea.

    Ea spune că materia primă care este folosită la pregătirea bucatelor în cele două restaurante ale cramei este cumpărată exclusiv din Republica Moldova, iar toate bucatele sunt gătite în cadrul cramei. „Am mers pe zona tradiţională în ceea ce priveşte turismul. Şi cu bucătăria mergem tot în direcţia tradiţională”, spune Anatoli Sîrbu. El este completat de fiica sa, Mihaela Sîrbu, implicată şi ea în business: „Dacă în primul restaurant Asconi se servesc bucate tradiţionale din Republica Moldova, în cel de-al doilea restaurant meniurile sunt inspirate din bucătăria ţărilor balcanice, pentru că Moldova, România, Bulgaria, Croaţia au bucate asemănătoare, sunt doar puţin diferite. Încercăm să avem o varietate cât mai mare având în vedere că vin turişti străini de peste tot, vrem să le facem tuturor pe plac”. De bunăstarea turiştilor se ocupă o echipă de circa 40 de persoane care ocupă poziţii de bucătari sau chelneri.

    Deşi reprezentanţii Asconi au investit în dezvoltarea turismului şi au în plan să mai investească în acest sector pentru a putea găzdui un număr cât mai mare de turişti, principala linie de business a cramei este producţia de vin. În prezent, crama are o capacitate de producţie de aproximativ 13 milioane de sticle anual, din care peste 98% merg spre export, povesteşte proprietarul Anatoli Sîrbu.

    „Tradiţional, Republica Moldova a fost axată pe export, este un fenomen rar, cred că peste 90% din tot vinul care se produce în Republica Moldova este exportat. Asta pentru că locuitorii tradiţionali autohtoni au vinul lor de casă şi nu prea se aruncă să cumpere din magazine. Ei cred mai mult în butoaiele lor de 20 de ani. Pe piaţa din Franţa aproximativ 50% din vinurile produse local se vând tot pe piaţa locală, deci la noi este un fenomen rar întâlnit.”

    El îşi aduce aminte că în 2005 crama a exportat 35 de milioane de sticle de vin în Ucraina, Rusia şi alte ţări sovietice. „În prezent, facem export în aproximativ 20 de ţări – printre care România, Cehia, Slovacia, Cehia, UK, Israel, Nigeria, SUA, China, Austria, Polonia, Japonia. Sunt ţări în care suntem prezenţi permanent, având comenzi lunare, şi sunt ţări din care primim câteva comenzi anual, dar este un început, a spus Anatolie Sirbu, proprietarul Asconi Winery. El a menţionat faptul că cerinţele în ceea ce priveşte vinul sunt diverse şi în funcţie de ţările în care este acesta exportat. Astfel că, dacă în America se cer vinuri mai lemnoase, în România acestea nu vor avea viaţă prea lungă, deoarece consumatorul român caută vinuri proaspete şi lejere.

    „Respectăm trendurile regionale, iar ce se consumă în China nu se consumă în Olanda şi ce se consumă în SUA nu se consumă în România. Dacă celor din SUA le place foarte mult lemn, în România se cer vinuri proaspete”, a spus proprietarul cramei. De altfel, din cele 20 de pieţe pe care este prezent brandul Asconi, cea mai mare piaţă este China. „Avem 50 de clienţi internaţionali pe toate pieţele, dar în China avem cel mai mare număr de clienţi companii, aproximativ 26.”

    Începând cu anul trecut, vinurile Asconi sunt prezente şi pe piaţa din România cu trei branduri – Sol Negru, Ice Wine şi Rezerva, însă acestea pot fi găsite momentan doar în sectorul HoReCa, urmând să intre şi în sectorul de retail.

    „Am decis să aduc vinurile Asconi în România pentru că vorbim de un vin de calitate şi am dorit ca şi consumatorul român să se bucure de acest vin procesat cu tehnologie de ultimă generaţie. Există cerere pentru acest tip de vin, deşi importăm de foarte puţin timp, pentru că are un raport calitate/preţ foarte bun. Clienţii revin, au devenit deja fideli unui anumit gen de vin, a spus Marin Braga, proprietarul Wine Art Office şi cel care distribuie pe piaţa locală vinurile Asconi.

    Strategia pentru piaţa din România este creşterea brandului Sol Negru pentru industria HoReCa, însă pe termen mediu şi lung Wine Art Office are în plan crearea unei etichete personalizate pentru lanţurile de retail. „Ne adresăm clientului tânăr, deschis, care a auzit de vinurile din Moldova, de vinurile proaspete şi prietenoase, dar în acelaşi timp complexe. Consumatorul va găsi vinurile Asconi atât în restaurantele cu bucătărie urbană, cât şi în cele mai sofisticate, gourmet sau cele cu fine-dining.”

    Şi-au propus ca importul în România să ajungă la 500.000 de sticle în următorii cinci ani, fiind în prezent listaţi atât în restaurante nou-deschise, cât şi în câteva restaurante cu istorie culinară pe piaţa HoReCa din Bucureşti, potrivit Simonei Mardale, consultant strategie şi marketing la Wine Art Office.

    Fundamentul vinurilor Asconi este bazat pe soiuri franţuzeşti, precum Chardonnay, Sauvignon-Blanc, Muscat, Cabernet-Sauvignon, Merlot. Însă recent reprezentanţii au plantat şi soiuri speciale, precum Riesling, Malbec, Pinot Noir şi desigur soiurile autohtone regionale Fetească Albă, Fetească Neagră, Rară Neagră şi Saperavi.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare, reprezentanţii cramei au de gând să extindă via şi să crească organic.

    „Extindem via, iar până anul viitor vom planta 35-50 hectare. Avem deja achiziţionaţi butaşii. Apoi avem în vedere o dezvoltare anuală de 5-10 hectare de butaşi plantaţi. Până la începutul lunii viitoare vom avea pregătite 21 de cisterne noi, cu un volum de 150.000 litri, cumpărate pentru a stoca vinul şi a răspunde cererii la export în creştere, a adăugat Ion Mereuţa, vinificator la Asconi.

    Republica Moldova dispune de 112.000 ha de viţă-de-vie, plantate cu peste 50 de tipuri de soiuri tehnice. Arealul viticol este repartizat în trei regiuni vitivinicole istorice: Valul lui Traian (sud-vest), Ştefan Vodă (sud-est) şi Codru (centru), destinate producerii vinurilor cu indicaţie geografică protejată. Viticultura Republicii Moldova corespunde tendinţelor mondiale, cuprinzând soiuri de origine vest-europeană, caucaziană, dar şi autohtonă. Cele circa 112.000 de hectare sunt plantate 70% cu soiuri albe (Rkatsiteli, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Aligote), preponderent în zona Codrunşi, şi 30% cu soiuri roşii (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Saperavi), specifice regiunilor de sud. Soiurile aromate ocupă 36% din podgorii.

    Caracteristicile vinului moldovenesc sunt asigurate prin soiurile autohtone, care reprezintă 10% din suprafeţe, printre care: Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagră, Rară Neagră, Plavai, Viorica. „Sectorul vitivinicol formează 3,2% din produsul intern brut, 7,5% din totalul exporturilor din Republica Moldova şi are peste 250.000 de angajaţi la cele 140 întreprinderi vitivinicole. Moldova are cea mai mare densitate a viilor din lume, de 3,8% din suprafaţa ţării şi 7% din terenurile arabile. De asemenea, 18 milioane de decalitri este volumul anual de vin produs în Republica Moldova, dintre care 86% vinuri liniştite şi 14% vinuri speciale şi spumante”, a adăugat Anatoli Sîrbu.

    El a mai spus că 30.000 de hectare reprezintă plantaţiile noi de viţă-de-vie în ultimii şapte ani, majoritatea clone noi din familia Vitis Vinifera. În ceea ce priveste exportul, 67 de milioane de sticle sunt exportate anual în peste 30 de state ale lumii, din care 55% vinuri roşii. „Investiţiile în plantaţii viticole noi, echipamente şi tehnologii de producere în ultimii 10 ani însumează 330 de milioane de euro. Au fost create multe pepiniere de butaşi de viţă-de-vie pe parcursul ultimei perioade de timp, care comercializau rădăcini combinate cu material săditor european. Maturarea vinurilor beneficiază de microclimatul ideal al beciurilor, la o temperatură şi umiditate constantă”, mai spune proprietarul cramei. În final, exportul de vinuri din Republica Moldova reprezintă în valoare totală 156,1 milioane de dolari, iar 40% din vinurile exportate de Republica Moldova sunt vinuri îmbuteliate.

  • (P) WineMark – prima conferinţă internaţională din România, dedicată marketingului şi comunicării în industria vitivinicolă

    Este evenimentul în care puteţi învăţa de la oamenii cu experienţă tehnici inovatoare de marketing, PR şi vânzări aplicabile în industria vinului, unde puteţi cunoaşte sau interacţiona cu experţi locali şi internaţionali, dar şi reprezentanţi ai producătorilor şi cramelor din România şi Moldova. Informaţii şi bilete disponibile pe www.winemark.ro

    WineMark – prima conferinţă dedicată marketingului şi comunicării în industria vitivinicolă se va desfaşura la Teatrul Naţional din Bucureşti pe 10 iunie, între orele 9.00 şi 17.00

    În România există peste 200 de crame care produc vinuri apreciate in rândul consumatorilor, care sunt, însă, puţin vizibile sau deloc, pe piaţa internaţională. Valoarea totală a exporturilor în anul 2018 a fost de aproximativ 18 mil de litri, cu o valoare totală a exporturilor de puţin peste 30 mil de EUR, în ciuda faptului că suntem pe locul 5 în Europa în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu viţă de vie, cu o producţie de peste 500 milioane de litri anual. Valoarea importurilor este dublă, cu o valoare de peste 60 milioane de EUR pentru peste 300 milioane de litri.

    Reprezentanţii industriei de vin, ai domeniului HoReCa dar şi clienţii finali, consumatorii, sunt asteptaţi pe 10 iunie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la prima conferinţă internaţională de marketing şi vânzări pentru industria vinului, eveniment care doreşte să ajute jucătorii din piaţă să transforme vinul în brand şi astfel, să poziţioneze vinul românesc în alegerile de consum la nivel internaţional.

     

    Evenimentul se va bucura de prezenţa a 6 speakeri recunoscuţi în industria vinului la nivel internaţional, care vor împartăşi din experienţa lor celor prezenţi.

    Adam Teeter (fondator VinePair, Statele Unite), Steve Raye (Bevology, Statele Unite), sau Margaret Nolan şi Giles Darwin (Denomination, Marea Britanie/Australia) vor împărtăşi celor prezenţi experienţa lor în marketingul digital, strategiile de intrare pe piaţa din SUA, designul de etichete, implementarea celor mai bune practici în poziţionarea preţurilor pe diferite canale de vânzare, conturarea celor mai eficiente campanii de branding şi vânzări. Toate acestea vor face ca producătorii români de vin să îşi pună pe harta internaţională vinurile lor de calitate.

    “Am hotărât să organizam această conferinţă după 15 ani de expertiză în această industrie, deoarece considerăm că vinurile româneşti au deja un nivel de calitate ridicat, concurenţa este destul de mare dar e nevoie de această expertiză a specialiştilor astfel încât, să avem şi vinuri cu o prezentare mult mai bună pentru clientul final. Chiar dacă în ultima perioadă vinul este cerut din ce în ce mai mult pe mesele clienţilor din restaurante şi este o alegere şi pentru consumul acasă, în comparaţie cu consumul la nivel european şi internaţional suntem destul de departe”, a declarat Simona Mardale, partener WineMark.

    Pe lângă speakerii internaţionali, la eveniment îşi vor spune povestea şi reprezentanţi ai cramelor româneşti de prestigiu. Conferinţa va pune accent şi pe importanţa dezvoltării zonei de enoturism, o componentă importantă în vânzarea de vin, subliniind importanţa creşterii investiţiilor în această zonă.

    Evenimentul va oferi celor prezenţi toate informaţiile integrate despre industria de vin, astfel încât consumatorul să poată accesa uşor informaţia. Reprezentanţii companiilor din domeniul HoReCa, distribuitorii şi producătorii de vin vor afla de la cei mai buni specialişti care sunt cele mai noi tendinţe în branding, marketing şi comunicare.

    Aşteptăm cât mai mulţi participanţi care pot accesa www.winemark.ro pentru a achiziţiona bilete la prima conferinţă integrată dedicată industriei de vin.

    În incinta Teatrului Naţional, aceştia vor avea acces la zona de conferinţă, la zona dedicată degustarii vinurilor cramelor care sunt partenere şi în zona de socializare, pentru a schimba păreri şi opinii cu cei prezenţi.