Analiştii nu exclud o creştere economică de peste 2% anul acesta

În absenţa detaliilor pe sectoare, aşteptate pentru 5 iunie, economiştii băncilor sunt de acord că estimarea de creştere a PIB este rezultatul unei serii de date pozitive în industrie, comerţul exterior şi consumul intern din lunile precedente.

“Consumul gospodăriilor a avut o contribuţie pozitivă, după majorările de salarii şi pensii, iar exporturile au fost, cel mai probabil, mai mari faţă de trimestrele precedente, ţinând cont de performanţa bună a livrărilor de bunuri către ţări non-UE (plus 10,9%)”, arată analiştii BCR, care menţin prognoza de creştere de 1,8% pentru tot anul (peste cea de 1,6% a autorităţilor şi de 1,5% a FMI), cu precizarea că PIB ar putea creşte chiar peste 2% în condiţiile unei producţii industriale şi agricole bune.

În ultimul trimestru din 2012, creşterea economică a fost de 0,4%, iar pe tot anul a fost de 0,7%.

“Progresul PIB real a fost susţinut în mare măsură de majorarea exporturilor şi a activităţii din industrie, în ciuda cererii externe fragile, în timp ce cererea internă a fost cel mai probabil modestă, frânând creşterea importurilor”, estimează analiştii Raiffeisen Bank, care menţin prognoza unei creşteri a PIB de 2% pentru tot anul. “în absenţa unor şocuri majore şi în condiţiile unui an agricol bun, care ar putea contribui cu 0,7% la creşterea PIB, nu este de exclus un avans şi mai mare al PIB real.”

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *