Antonescu: După un an de guvernare USL, nu pot indica o zonă de activitate deficitară a Guvernului

 “USL după un an de guvernare marchează la capitolul reuşite şi o prestaţie guvernamentală care, indiferent că – aşa cum e normal – poate să fie criticată de opoziţie, de alţi observatori, în esenţă – aşa cum ne arată de altfel şi sondajele – a răspuns aşteptărilor pe care şi le-au pus în noi şi în Guvernul nostru cei care ne-au dat acest vot. Acest lucru a fost posibil tocmai pentru că USL, guvernul ei, majoritatea ei parlamentară, au acţionat unitar şi au acţionat consecvent”, a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a ţinut să precizeze că nu există “agende paralele în USL”.

“Nu există o agendă şi nişte mize, priorităţi ale Guvernului şi numai ale Guvernului, nu există nişte agende paralele ale partidelor care compun USL. E foarte clar pentru noi toţi, aşa cum a fost de la bun început, că putem să reuşim şi să reuşim pentru România, pentru cei care şi-au pus speranţa în noi şi ne-au dat votul, numai împreună, numai în acţiune coerentă şi numai în acţiune politică hotărâtă, loială şi complementară”, a adăugat Antonescu.

Liderul PNL a fost întrebat dacă există aspecte pe care şi-au fi dorit ca actualul Guvern să le gestioneze mai bine şi dacă le poate indica.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *