Traficanţi americani de arme pentru talibani, arestaţi în România

Şedinţa pentru pronunţarea sentinţei va avea loc la data de 4 septembrie. Potrivit Poliţiei Române, procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York şi-a exprimat aprecierea faţă de profesionalismul de care au dat dovadă poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO) în rezolvarea cazului.

La data de 10 februarie 2011, în urma comunicării de către autorităţile americane a difuziunii de urmărire internaţională Biroului Naţional Interpol Bucureşti, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul DCCO, beneficiind de suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR, i-au depistat în Bucureşti, pe Alwar Pouryan şi Oded Orbach.

Cei doi au fost arestaţi în vederea extrădării.

Autorităţile judiciare americane au efectuat cercetări faţă de şapte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la conspiraţie în vederea acordării de suport material unor organizaţii teroriste şi transfer de sisteme de rachete (sol-aer) pentru distrugere de aeronave.

În sarcina acestora s-a reţinut că au intenţionat traficarea unor cantităţi însemnate de droguri (cocaină şi heroină), provenind din Africa de Vest, precum şi arme letale, în scopul sprijinirii unor organizaţii teroriste din Liban şi Afganistan.

Ceilalţi cinci inculpaţi au fost arestaţi în Monrovia, Liberia, la datele de 10 şi 12 februarie 2011. Pe numele inculpaţilor au fost emise mandate de arestare de către Instanţa din New York, Statele Unite ale Americii.

O parte din membrii grupării, respectiv inculpaţii Alwar Pouryan şi Oded Orbach, cetăţeni americani, au stabilit o întâlnire la Bucureşti pentru punerea la punct a activităţii de furnizare de rachete sol-aer cu ghidaj termic, rachete anti-tanc, aruncătoare de grenade, echipamente de vizionare nocturnă, puşti cu lunetă, carabine automate AK-47, M16, care urmau să servească pentru susţinerea mişcării insurgente talibane din Afganistan.

Reuşita acţiunii a fost rezultatul cooperării dintre Procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York şi Drug Enforcement Administration.

Preet Bharara, procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York, şi-a exprimat aprecierea faţă de profesionalismul autorităţilor de aplicare a legii din România, respectiv poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, procurorii DIICOT şi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *