Curtea de Conturi, câine de pază fără dinţi: nimeni din administraţie nu tremură în faţa cerberilor banului public

Dar ultimul raport al Curţii de Conturi lasă mult de dorit: aprecieri generale, fraze lipsite de conţinut în locul cifrelor exacte. În com­paraţie, raportul Curţii franceze de Conturi, apărut şi el în aceeaşi lună cu raportul Curţii române de Conturi, este sec, precis şi imperativ. De aproape o săptămână de când a apărut acest raport – şeful Curţii de Conturi Didier Migaud a venit la Palatul Elysée şi i-a înmânat personal preşedintelui Republicii François Hollande raportul – presa îl întoarce pe toate feţele. Raportul Curţii române de Conturi a fost pus pur şi simplu pe site-ul instituţiei şi aici discuţia aproape că s-a încheiat. Cine îşi asumă să-i pună în practică recomandările? Preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu a vorbit recent de prejudicii de 900 mil. euro aduse bugetului între 2008 şi 2012 şi de 61 de dosare grele, după cum le-a numit el, ajunse la Parchet în urma controalelor instituţiei. (Raportul precedent, pe 2009, arăta că administraţia centrală şi locală a cheltuit cu încălcarea dispoziţiilor financiar-contabile 9,9 mld. euro – 25% din bugetul general consolidat -, prejudiciul direct adus bugetului şi care trebuia recuperat fiind de 172,7 mil. euro. A fost recuperat? Nu ştim.)

Toate stirile sunt pe zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *