Tag: Nicolae Vacaroiu

  • De ce PSD-ul urăşte multinaţionalele, deşi au făcut cel mai mult afaceri cu ele

    Gândirea lor, promovată şi la nivelul partidului era şi este că multinaţionalele au primit fabricile construite de Ceauşescu şi de către popor pe gratis, au acaparat sectoare întregi din economie dând afară companiile de stat administrate de oamenii lor, au beneficiat de ştergerea datoriilor, au primit contracte de stat, totul ca un preţ care trebuia plătit pentru intrarea în cancelariile occidentale, în Uniunea Europeană şi în NATO.

    Acum, pe lângă aceste lucruri se mai adaugă faptul că au primit petrolul, pădurile şi multe alte resurse gratis, la care se adaugă faptul că scot profitul din România, în timp ce angajaţii sunt ţinuţi să muncească cu salarii minime.

    Multinaţionalele ţin România în subdezvoltare, nu vor ca ţara să se dezvolte, iar oamenii să câştige mai bine, parcă aşa spunea Dragnea.

    Cititi continuarea pe www.zf.ro

  • Încă un SCANDAL de proporţii la Parlament. Când toţii ochii erau spre guvern, s-a întâmplat asta

    „Conform legii, bugetul Curţii de Conturi se aprobă de către plenul Curţii de Con­turi. Guvernul e obligat ca în funcţie de for­ma aprobată de plenul Curţii, să-l pre­zinte la Parlament. E problema Parla­men­tului. Dacă Guvernul avea amen­damente, trebuia să vină cu ele argumentate şi să prezinte în faţa comisiilor de buget-finanţe. Bugetul pe care îl am pentru 2017 nu îmi acoperă plata salariilor pentru cei aflaţi în plată la ora actuală, pe două luni de zile” 

    Încă un SCANDAL de proporţii la Parlament. Când toţii ochii erau spre guvern, s-a întâmplat asta

  • Scandal la Parlament. Şeful Curţii de Conturi acuză guvernul de încălcarea legii

    Preşedintele Curţii de Conturi Nico­lae Văcăroiu acuză guvernul şi Parlamentul de încălcarea legii în ceea ce priveşte bugetul insti­tuţiei, afirmând că „toată lumea e feri­cită dacă nu mai există Curtea de Conturi“.

    „Conform legii, bugetul Curţii de Conturi se aprobă de către plenul Curţii de Con­turi. Guvernul e obligat ca în funcţie de for­ma aprobată de plenul Curţii, să-l pre­zinte la Parlament. E problema Parla­men­tului. Dacă Guvernul avea amen­damente, trebuia să vină cu ele argumentate şi să prezinte în faţa comisiilor de buget-finanţe. Bugetul pe care îl am pentru 2017 nu îmi acoperă plata salariilor pentru cei aflaţi în plată la ora actuală, pe două luni de zile. Se spu­ne că la rectificare. Asta e cu totul alt­ceva şi eu nu mă bazez niciodată pe rectificări, mă bazez pe lege, iar bugetul trebuie să se facă pe legi în vigoare“, a decla­rat Văcăroiu la finele săptămânii, la votarea în comisiile de specia­litate a buge­tu­lui instituţiei.

    Bugetul Curţii pe 2017 este de 254 mil. lei, în creştere cu 7% faţă de 2016. Curtea are, po­trivit ultimelor date ale Fi­nan­­ţelor, 1.586 de angajaţi.

    Preşedintele Curţii de Con­turi a mai spus că, în această situa­ţie, nu exclude eventuale disponi­bilizări, însă activitatea instituţiei ar putea fi afectată.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Câştigarea alegerilor de către PSD ascunde un pericol uriaş

    Câştigarea zdrobitoare a alegerilor de către PSD ascunde un pericol uriaş: întoarcerea României la epoca Nicolae Văcăroiu şi Florin Georgescu, care au guvernat între 1992 şi 1996 pompând miliarde în companii de stat dar nereuşind până la urmă decât să aducă în faliment Banca Agricolă şi Bancorex.

    De altfel, şi mesajul câştigătorului, Liviu Dragnea, de duminică seară, cerând „linişte“, să nu mai fie „ură“ şi „dezbinare“ aminteşte de celebrul vot pentru „linişte“ al lui Ion Iliescu din 1992.

    Restauraţia. Câştigarea alegerilor de către PSD ascunde un pericol uriaş

  • Văcăroiu: E pentru prima oară când o comisie taie bugetul Curţii de Conturi şi nu are receptivitate

     Nicolae Văcăroiu a spus că, practic, Curtea de Conturi nu este un consumator al bugetului de stat, deoarece primeşte un credit bugetar de 44 milioane de euro, dar aduce la bugetul de stat din controalele efective, anual, 600-700 milioane de euro.

    El a mai spus că, din procese, Curtea de Conturi are şi prejudicii de încasat de 1,8 miliarde de euro.

    Văcăroiu a adăugat că bugetul Curţii pe 2014 este micşorat faţă de cel din acest an. Execuţia preliminată pe 2013 a fost de 197.754.000 lei.

    Nicolae Văcăroiu a arătat că, din banii alocaţi Curţii de Conturi, 87% sunt pentru cheltuieli de personal, 7,8% pentru bunuri şi servicii, 2% cheltuieli de capital. Văcăroiu a menţionat că sunt mai multe probleme grave care necesită fonduri suplimentare şi care ţin de funcţionarea instituţiei. El a spus că sunt probleme cu sediile, pentru că “le cad plafoanele şi au nevoie de consolidare”. În plus, este nevoie de bani pentru auditorii externi, a mai spus Văcăroiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Policolor a vândut anul trecut 20 mil. kg de vopsea şi produse conexe

    Numărul magazinelor tradiţionale în care produsele Policolor sunt listate a crescut de la 1.800 la 2.055.
    Pentru 2013 Policolor pregăteşte lansarea a  6 serii noi de produse pe segmentele renovare&construcţii şi auto, aflate la final de dezvoltare, conform lui Marius Văcăroiu, CEO Policolor-Orgachim.
    O linie completă de soluţii pentru refinish auto este gata de lansarea pe piaţă, gama poziţionată premium urmând a fi disponibilă încă din prima jumătate a anului. Văcăroiu mai spune că ”în prezent luăm în calcul încheierea unor parteneriate cu distribuitori pentru piaţa germană şi italiană”.
    2012 a însemnat pentru Policolor-Orgachim finalizarea unei investiţii importante ce vizezază sănătatea şi securitatea muncii în principala unitate de producţie a grupului. O instalaţie ecologică asigură protecţia împotriva incendiilor şi stingerea acestora, dacă este cazul. Valoarea investiţiei se ridică în jurul sumei de 1 milion de euro.
    Nivelul preţurilor din piaţă în 2012 la principalele produse au fost în medie de 13-16 ron/litru de vopsea premium şi 5-6 ron/ litru de vopsea pe segment mainstream. Anul acesta, deşi nu se aşteaptă o creştere majoră, Policolor este optimist în privinţa consumului şi îşi asumă faţă de clienţi absorbirea impactului pe care creşterea preţurilor la utilităţi pentru consumatorii industriali îl va aduce. ”Ne vom păstra politica de preţ”, afirmă Marius Văcăroiu. ”Sectorul acesta al industriei este însă afectat de cursul euro, sperăm ca acesta să fie stabil în 2013”, mai precizează Marius Văcăroiu.
    Unul dintre factorii potenţiali de creştere la care segmentul de lacuri şi vopsele este direct conectat rămâne piaţa construcţiilor. Proiectele anunţate nu au demarat încă, prin urmare evaluarile macroeconomice din piaţa specifică iau în calcul pentru estimarea volumelor aferente 2013 actualele autorizaţii de construcţii, vânzările de ciment, creşterea salariului minim, preţurile la carburant şi utilităţi şi piaţa auto în general, pe segment refinish.
    ”Suntem încă un sector în consolidare, extrem de concurenţial, în care acţionează mulţi jucători locali, prin urmare indicatorii de volum ai pieţei sunt greu de estimat. Producţia locală din zona acestor companii este fluctuantă, firmele apar şi dispar peste noapte, după ce o perioadă deservesc cu produse anumite regiuni ale ţării. Totuşi 2013 poate fi un an al resturcturării companiilor care contează. Suntem atenţi la felul în care acţiunile din 2012 se vor finaliza. Cu siguranţă vor mai apărea provocări”, declară Marius Văcăroiu.
    Deşi optimist la început de an, CEO-ul Policolor este extrem de atent la metehnele sistemului cu care 2013 intră în cursă: „În piaţă banii se recuperează extrem de greu, multe insolvenţe apar la orizont, chiar până la un procent de 30% dintre firme; cu toate semnalele pozitive, construcţiile încă stagnează, iar creşterea salariului minim poate avea efect de bumerang, odată ce unele preţuri par să crească”, declară Marius Văcăroiu. „2013 poate fi însă anul în care segmentul de Do-it-yourself poate căpăta o nouă amploare; ad literam, consumatorul se va orienta spre DIY şi spre culoare. Există o adevărată tendinţă pro vitalitate şi culoare pe care românii o manisfestă, sunt şi eu român şi sper ca acest elan să nu ni se piardă pe parcurs; după 2012 consider că şi noi, şi clienţii noştri întelegem că ne putem face singuri viaţa mai frumoasă. Misiunea mea şi a Policolor este să îi sprijinim tot timpul pe români în acest demers, avem împreună tradiţia în spate şi viitorul de construit, în faţă. Să ne recucerim împreună casele şi oraşele cu ajutorul culorii, acesta ar fi mesajul meu pentru 2013.”
    Policolor oferă soluţii şi produse structurate în patru categorii ce corespund diviziilor companiei: Policolor Arhitectural (soluţii pentru decorarea şi finisarea casei), Deko Professional (sisteme profesionale pentru construcţii, amenajări şi sisteme complete de termoizolaţie), KLAR Professional (sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor) şi Industrial Coatings (produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilităţi).
    Policolor are peste 20 de distribuitori în România şi produsele sale sunt prezente în peste 2000 de  magazine de retail tradiţional  şi în marile reţele de bricolaj din România. Compania dispune în prezent de o reţea de 6 magazine proprii în Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Timişoara.
    Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană.

  • Curtea de Conturi, câine de pază fără dinţi: nimeni din administraţie nu tremură în faţa cerberilor banului public

    Dar ultimul raport al Curţii de Conturi lasă mult de dorit: aprecieri generale, fraze lipsite de conţinut în locul cifrelor exacte. În com­paraţie, raportul Curţii franceze de Conturi, apărut şi el în aceeaşi lună cu raportul Curţii române de Conturi, este sec, precis şi imperativ. De aproape o săptămână de când a apărut acest raport – şeful Curţii de Conturi Didier Migaud a venit la Palatul Elysée şi i-a înmânat personal preşedintelui Republicii François Hollande raportul – presa îl întoarce pe toate feţele. Raportul Curţii române de Conturi a fost pus pur şi simplu pe site-ul instituţiei şi aici discuţia aproape că s-a încheiat. Cine îşi asumă să-i pună în practică recomandările? Preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu a vorbit recent de prejudicii de 900 mil. euro aduse bugetului între 2008 şi 2012 şi de 61 de dosare grele, după cum le-a numit el, ajunse la Parchet în urma controalelor instituţiei. (Raportul precedent, pe 2009, arăta că administraţia centrală şi locală a cheltuit cu încălcarea dispoziţiilor financiar-contabile 9,9 mld. euro – 25% din bugetul general consolidat -, prejudiciul direct adus bugetului şi care trebuia recuperat fiind de 172,7 mil. euro. A fost recuperat? Nu ştim.)

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Curtea de Conturi, câine de pază fără dinţi: nimeni din administraţie nu tremură în faţa cerberilor banului public

    Dar ultimul raport al Curţii de Conturi lasă mult de dorit: aprecieri generale, fraze lipsite de conţinut în locul cifrelor exacte. În com­paraţie, raportul Curţii franceze de Conturi, apărut şi el în aceeaşi lună cu raportul Curţii române de Conturi, este sec, precis şi imperativ. De aproape o săptămână de când a apărut acest raport – şeful Curţii de Conturi Didier Migaud a venit la Palatul Elysée şi i-a înmânat personal preşedintelui Republicii François Hollande raportul – presa îl întoarce pe toate feţele. Raportul Curţii române de Conturi a fost pus pur şi simplu pe site-ul instituţiei şi aici discuţia aproape că s-a încheiat. Cine îşi asumă să-i pună în practică recomandările? Preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu a vorbit recent de prejudicii de 900 mil. euro aduse bugetului între 2008 şi 2012 şi de 61 de dosare grele, după cum le-a numit el, ajunse la Parchet în urma controalelor instituţiei. (Raportul precedent, pe 2009, arăta că administraţia centrală şi locală a cheltuit cu încălcarea dispoziţiilor financiar-contabile 9,9 mld. euro – 25% din bugetul general consolidat -, prejudiciul direct adus bugetului şi care trebuia recuperat fiind de 172,7 mil. euro. A fost recuperat? Nu ştim.)

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Văcăroiu: În 2008-2012, prejudiciul a fost de 900 mil. euro;61 de dosare destul de grele, la Parchet

    Preşedintele Curţii de Conturi Nicolae Văcăroiu a declarat joi la comisiile parlamentare de buget-finanţe, că prejudiciul total la autorităţile centrale şi locale în perioada 2008-2012 se ridică la peste 900 milioane de euro, în 2011 fiind trimise la parchet 61 de “dosare destul de grele”. Nicolae Văcăroiu a fost întrebat în şedinţa comisiilor despre prejudiciul înregistrat la autorităţile centrale şi locale. “Legat de prejudicii, sunt două paliere: unul legat de constatări directe, unde noi recuperăm o parte din prejudicii în timpul controlului. Pentru celelalte, Curtea de Conturi dă decizii conform legii. Nerespectarea deciziei Curţii de Conturi înseamnă închisoare de la şase luni la trei ani. Avem multă bătaie de cap, peste 2.000-3.000 de procese în fiecare moment”, a spus Văcăroiu. El a adăugat că, de când este la Curtea de Conturi, nu a avut “vreun telefon legat de primari”.

    Mai multe pe zf.ro

  • Nicolae Vacaroiu va fi operat pe cord deschis la Spitalul de Urgenta Floreasca

    Nicolae Vacaroiu a fost internat cu o boala coronariana,
    doctorii indicand operatia pe cord deschis, a precizat sursa
    citata


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro