Atacurile au venit chiar înaintea reuniunii de ieri a miniştrilor de finanţe din zona euro unde s-a discutat despre proiectul european al unei uniuni bancare care ar putea îngrădi puterea de decizie a Londrei în sectorul financiar. “Acesta este un atac disperat al francezilor în încercarea de a scoate ceva bun din criza zonei euro care este dovada unui dispreţ total faţă de principiile pieţei unice. Nu va avea succes”, a declarat Johnson pentru publicaţia Evening Standard. Aceasta este o replică dată guvernatorului băncii centrale franceze, Christian Noyer, totodată membru în consiliul guvernator al BCE, care a spus într-un interviu acordat prestigioasei publicaţii britanice Financial Times că statele din zona euro ar trebui să preia controlul majorităţii afacerilor financiare ale uniunii monetare, care în prezent sunt concentrate în centrul financiar londonez. Pentru Noyer nu există nicio “logică” în a permite centrului financiar al uniunii monetare să fie unul “offshore”.
Leave a Reply