Tag: uniune monetara

  • Angela Merkel AVERTIZEAZĂ. “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

    “Mediul economic nu va fi mai uşor, ci mai dificil, anul viitor. Acest lucru nu trebuie să ne descurajeze, ci, din contră, să ne stimuleze”, afirmă Merkel în discursul său, care urmează să fie difuzat la televiziune luni seara. Evocând criza economică din Europa, conducătoarea celei mai importante economii europene îndeamnă la răbdare, în această alocuţiune al cărei text a fost comunicat presei duminică seara. “Reformele pe care le-am decis (în Europa) încep să producă efecte. Dar avem, în continuare, nevoie de multă răbdare. Criza este încă departe să fie depăşită”, apreciază cancelarul, potrivit acestui text, difuzat de serviciul său de presă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Eurogroup: Lupta ascunsă pentru control în zona euro. „Românul“ francez Pierre Moscovici este favorit

    În iunie, atunci când mandatul lui Junker la preşedinţia Eurogroup a fost prelungit, premierul luxemburghez l-a sprijinit pe ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble, unul dintre cei mai puternici politiceni din UE. Însă noul preşedinte al Franţei François Hollande s-a opus susţinerii acestuia din cauza politicilor de austeritate pe care Schauble le promovează. Între timp, surse din guvernul german au afirmat că Schauble nu a vrut niciodată cu adevărat postul, iar acum este şi mai puţin interesat deoarece mandatul său ar putea dura mai puţin de un an în contextul în care alegerile generale din Germania sunt programate pentru toamna anului viitor şi nu se poate şti dacă el va rămâne ministru de finanţe, notează EUobserver. Totuşi, Schauble ar fi un candidat potrivit deoarece anul acesta a fost ales cel mai bun ministru de finanţe din UE într-un clasament realizat de prestigioasa publicaţie britanică Financial Times. Dar Juncker a renunţat acum la orice preferinţă, lăsând deschisă lupta pentru succesiune.

    Mai multe pe zf.ro

  • Războiul financiar franco-britanic dezgroapă frustrările Londrei cu privire la euro: „Este un proiect catastrofal, şchiop şi sclerozat care va sări în aer“

    Atacurile au venit chiar înaintea reuniunii de ieri a miniştrilor de finanţe din zona euro unde s-a discutat despre proiectul european al unei uniuni bancare care ar putea îngrădi puterea de decizie a Londrei în sectorul financiar. “Acesta este un atac disperat al fran­cezilor în încercarea de a scoate ceva bun din criza zonei euro care este dovada unui dispreţ total faţă de principiile pieţei unice. Nu va avea succes”, a declarat Johnson pentru publicaţia Evening Stan­dard. Aceasta este o replică dată guverna­torului băncii centrale franceze, Christian Noyer, totodată membru în consiliul guvernator al BCE, care a spus într-un interviu acordat prestigioasei publicaţii britanice Financial Times că statele din zona euro ar trebui să preia controlul majorităţii afacerilor financiare ale uniunii monetare, care în prezent sunt concentrate în centrul financiar londonez. Pentru Noyer nu există nicio “logică” în a permite centrului financiar al uniunii monetare să fie unul “offshore”.

    Mai multe pe zf.ro

  • Profeţiile apocaliptice au dat greş anul acesta pentru zona euro, dar riscuri sunt. Unul dintre cele mai mari este sistemul bancar şubred

    Euro însă a rezistat, şi este mai puternic decât dolarul, iar Grecia urmează în continuare calea reformelor, în­cu­rajată de deter­mi­narea liderilor europeni de a păstra unitatea zonei euro. Dacă nu de profeţii, atunci de ce ar trebui să ne temem în realitate?

    Costurile de finanţare ale Spaniei şi Italiei, unele dintre cele mai mari economii din zona euro, sunt la cele mai reduse niveluri de după mijlocul anului trecut, iar Irlanda îşi deschide din nou cale spre pieţele de finanţare internaţionale, la care va avea acces deplin probabil de anul viitor, scrie The Wall Street Journal. De asemenea, printr-o serie de ajustări aduse celui de-al doilea program de bailout, liderii zonei euro au evitat ieşirea Greciei din uniunea monetară cel puţin pe termen scurt. Totodată, investitorii, încurajaţi de strategia anticriză a zonei euro, care presupune alimentarea pieţelor cu sume uriaşe, par să aibă din nou încredere în uniunea monetară şi achiziţionează datorii ale ţărilor periferice.

    Mai multe pe zf.ro

  • Planul Comisiei Europene de salvare a euro: O dezvoltare europeană în două viteze condusă de o zonă euro mai independentă şi mai puternică

    Dar ca şi planurile anterioare de reformare a zonei euro, acesta se va lovi de opoziţia unor ţări puternice precum Germania, şi ce e mai rău, consfinţeşte o integrare în două viteze a UE, în care economiile bogate se vor distanţa şi mai mult de cele mai slabe, spun criticii. De asemenea, planul presupune modificarea tratatului de constituire a zonei euro, ceea ce va fi greu de obţinut deoarece liderii din zona euro par să fi pierdut noţiunea urgenţei şi au “aţipit la volan” după calmarea pieţelor, scrie AP.

    Mai multe pe zf.ro

  • Americanii critică Berlinul: Mercantilismul german este cauza principală a dezechilibrelor comerciale din economia mondială

    Până nu de mult China era descrisă de unii oficiali americani ca fiind un “manipulator de monedă” deoarece renminbiul, moneda naţională, ar fi ţinut artificial la niveluri scăzute pentru a face mai competitive exporturile chineze. Faptul că Trezoreria şi-a schimbat ţinta criticilor de la China la mercantilismul “deghizat” din Germania reflectă iritarea tot mai mare a SUA faţă de strategia statelor nord-europene de a profita de cererea mondială în loc să încurajeze consu mul intern, scrie The Telegraph. Exporturile economiilor competitive, precum Germania şi Olanda, beneficiază de avantajele unui euro menţinut la o valoare relativ scăzută, în timp ce costul acestei subaprecieri este suportat de ţările de la periferia uniunii monetare, ca Portugalia şi Grecia.

    Mai multe pe zf.ro

  • Etapă istorică în construcţia uniunii monetare: Fondul de salvare al zonei euro a intrat în vigoare

    ” Lansarea MES constituie o etapă istorică în construcţia uniunii monetare, zona euro este astfel prevăzută cu un scut permanent şi eficace “, a declarat şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, într-o conferinţă de presă. Miniştrii de Finanţe din zona eură s-au reunit în această după-amiază la Luxemburg, în calitate de guvernatori ai MES şi în prezenţa preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, pentru semnarea actului de naştere al acestui instrument financiar permanent, care va înlocui actualul Fond European de Stabilitate Financiară. MES va deveni complet operaţional atunci când statele vor vărsa contribuţiile, urmând să ajungă la o capacitate de împrumut de circa 200 de miliarde de euro până la sfârşitul acestei luni, dintr-un total de 500 de miliarde de euro.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Costurile ieşirii unei ţări din zona euro: între 9.500 şi 11.500 de euro/locuitor în primul an

    Conform unui raport al UBS citat de presa elenă, consecinţele ieşirii unei ţări cu finanţe slabe din zona euro ar fi incapacitatea de plată a datoriilor statului, falimente în rândul companiilor, o prăbuşire a sistemului bancar şi a comerţului cu exteriorul. În plus, moneda naţională a ţării respective ar cădea cu circa 60% faţă de euro, neputând să ajute economia să depăşească dezavantajele părăsirii zonei euro.

    Banca estimează la 9.500-11.500 de euro pe cap de locuitor costurile implicate numai în primul an de părăsirea zonei euro de către o ţară cu finanţe slabe, pentru a scădea la 3.000-4.000 de euro în anii următori. În total, costurile ar echivala cu 4-50% din PIB în primul an.

    Pentru o ţară cu finanţe puternice, ca Germania, consecinţele părăsirii zonei euro ar însemna falimente de companii, nevoia recapitalizării sistemului bancar şi prăbuşirea comerţului cu exteriorul. Pentru fiecare adult şi copil german, costurile ar fi de 6.000-8.000 de euro în primul an – echivalentul a 20-25% din PIB – şi de 3.500-4.500 în anii următori.

    Prin comparaţie, costul salvării Greciei, al Irlandei şi al Portugaliei în eventualitatea unei intrări a acestora în incapacitate de plată ar depăşi doar cu puţin 1.000 de euro pe cap de locuitor în cheltuieli totale.

    Fragmentarea zonei euro ar implica, de asemenea, costuri politice, întrucât conceptul de Europă unită şi autoritatea ei ca atare pe scena internaţională ar deveni desuete şi ar apărea riscuri de război civil ori de ascensiune a unei guvernări autoritare sau militare.