“Dacă preşedintele ţării ţipă că e lovitură de stat, e normal să nu ne primească ăia” – premierul Victor Ponta despre atitudinea UE faţă de aderarea României la Schengen
“Proiectul lui MRU împreună cu PDL este nefezabil pentru că ei nu reprezintă dreapta, ci doar PNL reprezintă dreapta” – Sorin Frunzăverde, fost vicepreşedinte PDL, despre alianţa dreptei
“Au mai fost şi multe alte elemente, ca, spre exemplu, pur şi simplu ocuparea Radioului şi a Televiziunii Române” – preşedintele Traian Băsescu explicând ambasadorilor “abuzul de putere” al USL
“Scrisul sub codul <Mureşan>, la care Lăzăroiu apelează voios, seamănă cu scrisul meu aşa cum eu semăn cu Sophia Loren!” – fostul ministru de externe Andrei Marga, acuzat de Sebastian Lăzăroiu că a colaborat cu Securitatea sub numele “Andrei Mureşan”
“Voinţa electoratului român, în mod majoritar, a fost călcată în picioare de mai multe instanţe, inclusiv de Curtea Constituţională” – Crin Antonescu, liderul PNL
“Parlamentul şi Guvernul reprezintă, împreună, puterea într-un stat. Atunci când ele sunt conştiente de puterea lor, preşedintele rămâne un simplu tăietor de panglici şi purtător de cuvânt pentru sine însuşi” – senatorul PNL Varujan Vosganian
Leave a Reply