Un mod inedit de a consuma vinul

Amelia Fais Harnas îşi foloseşte băutura preferată pentru a face portrete pe pânză., potrivit siteului www.dailymail.co.uk. Portretele sunt desenate în prealabil cu ceară după care sunt acoperite cu şase – şapte straturi de vin. Amelia reuşeşte să obţină astfel umbrele perfecte pentru operele sale de artă. A reuşit să îşi facă chiar şi autoportretul care o ilustrează bând, evident, vin.

Majoritatea sticlelor de vin folosite sunt ieftine pentru că, spune artista, acestea au culoarea potrivită şi au o concentraţie mai scăzută de zaharuri reziduale. Lucrează la patru sau şase portrete simultan la o temperatură constantă de 27 de grade Celsius. Primele portrete au avut dimensiuni mici, de 25 pe 25 centimetri, dar în timp a ajuns să lucreze şi la opere de dimensiuni de aproximativ 1 pe 1, 5 metri.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *