Asmussen şi Coeure devin membri ai consiliului director într-o perioadă de criză a uniunii monetare, înlocuindu-i pe germanul Juergen Stark şi italianul Lorenzo Bini Smaghi, care şi-au încheiat mandatele înainte de termen. Asmussen, în vârstă de 44 de ani, a fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe german, iar Coeure, 42, a ocupat a doua poziţie ca importanţă în Trezoreria franceză. Stark a ocupat postul de economist şef al BCE şi a demisionat din cauza opiniilor diferite de restul conducerii, în timp ce Smaghi a fost nevoit să renunţe la post în urma înţelegerii dintre Franţa şi Italia pentru preluarea postului de preşedinte al BCE de către italianul Mario Draghi. Smaghi a fost nevoit să lase loc unui francez în conducerea băncii.
Leave a Reply