Vine sau nu vine remanierea de guvern?

Conturat de o informaţie livrată la timp presei apropiată de Cotroceni, morbul remanierii a cuprins pe rând mai toate eşaloanele principalului partid de guvernământ. De departe cea mai tranşantă poziţie a avut-o preşedintele Traian Băsescu, care a dat asigurări că reşaparea formulei guvernamentale se va produce, deşi premierul Emil Boc a strălucit prin absenţă la această discuţie.

După ce unele voci din PDL, între care a surprins cea a lui Theodor Stolojan, s-au pronunţat împotriva unui astfel de scenariu, miniştrii apropiaţi de efigia lui Traian Băsescu au reîncălzit subiectul, pregătind terenul pentru noi replici în următoarea săptămână. Vizaţi de înlocuirea din funcţie ar fi mai mulţi demnitari, dar misiunea mai grea nu este identificarea lor, ci a posibililor succesori, din cauza complicatelor reţele de interese şi aranjamente din care este formată susţinerea parlamentară a guvernului Boc.

La rândul său, opoziţia şi-a pansat orgoliile rănite după ce conservatorii au pierdut prin neprezentare războiul pe care l-au declanşat pentru a-şi impune propriul candidat la primăria Iaşi, în contra deciziei conducerii USL. Cel vizat de conservatori a votat alături de PDL înfiinţarea Ministerului Fondurilor Europene, astfel că liderii PC l-au exclus cam fără drept de apel, clarificând ecuaţia în tabăra social-liberală.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *