BusinessMagazin

Tag: putere

  • GfK: Venitul net anual disponibil al românilor a ajuns la 5.083 de euro. Unde se trăieşte cel mai bine

    La nivelul întregii ţări, venitul net anual disponibil pe cap de locuitor a crescut cu 18% în 2018, ajungând la 5.083 euro, de la 4.556 euro în 2017 şi 4.181 euro în 2016, potrivit studiului anual privind puterea de cumpărare în Europa pentru 2018, realizat de GfK.

    Judeţele Botoşani, Vaslui, Călăraşi şi Giurgiu reprezintă polii extremi, cu cea mai mică putere de cumpărare. Urmează în clasament Suceava, Neamţ, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Teleorman, Olt şi Mehedinţi la mică distanţă de primele. Grupul judeţelor cu putere de cumpărare sub media naţională este completat de Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Bacău, Iaşi, Brăila, Tulcea, Vâlcea, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Sălaj, Mureş.
     

    Judeţele situate aproape de nivelul mediei pe ţară din punctul de vedere al puterii de cumpărare sunt acelea care includ oraşe aflate în competiţia dezvoltării: Prahova, Argeş, Constanţa, Alba şi Arad. Aici se prefigurează creşteri economice notabile, ele servind drept sateliţi ai marilor centre economice şi beneficiază de investiţiile jucătorilor care îşi reamplasează activităţile în proximitatea marilor centre economice care devin neîncăpătoare (Cluj, Timişoara, Braşov). Tot aceste oraşe ocupă locuri de top la absorbţia fondurilor europe şi la dezvoltarea infrastructurii. Arad şi-a asigurat un număr foarte mare de conexiuni de transport cu reţeaua europeană de drumuri, în timp ce Alba Iulia este lider naţional absolut în rândul oraşelor inteligente din ţară, cu cele mai multe proiecte smart city implementate.

    Grupul judeţelor cu putere de cumpărare peste medie debutează cu Braşov şi Sibiu, „stelele” pe harta dezvoltării economice a ţării şi motoarele zonei centrale a României. De mai mulţi ani aici se configurează o nouă zonă industrială a ţării care atrage masiv investiţii.

    Braşov s-a dezvoltat pe mai multe segmente de piaţă, în principal pe imobiliare şi Business Service, datorită numărului de oameni cu deprinderi tehnice şi abilităţi lingvistice, a poziţionării geografice centrale, a costurilor mai scăzute faţă de alte locaţii şi a condiţiilor foarte bune de trai. Totodată, judeţul deţine cele mai multe parcuri industriale din ţară (10), după Prahova (15) şi Cluj (11), iar dezvoltarea industriei automotive şi retail a generat şi un boom al construcţiilor rezidenţiale. Astfel, în 2017 s-a finalizat cel mai mare număr de locuinţe în ansambluri rezidenţiale din istoria postdecembristă a Braşovului.

    Sibiu, la rândul său, a devenit un magnet pentru investitorii care vin în România, fiind atractiv pentru industria auto şi IT. Cel mai mare angajator industrial din judeţ şi gigantul în industria auto – Continental – şi-a extins investiţia în 2018, urmat de alţi jucători mari (Kika Automatizare) care îşi transferă activităţile în această regiune.  

    Cluj, Timiş şi Ilfov, în frunte cu Bucureştiul sunt polii tradiţionali de dezvoltare ai ţării unde puterea de cumpărare e cu cel puţin 20% peste media pe ţară. Aceste zone îşi menţin stabile ritmurile de dezvoltare şi au calitatea de ”difuzori” de investiţii pentru zonele din proximitate, aducându-le corecţii pozitive.

    În general, motivele pentru care se dezvoltă oraşele în afară de Bucureşti ţin de forţa de muncă ieftină şi educată. Industriile care au găsit cele mai bune oportunităţi în astfel de oraşe sunt industria componentelor auto, IT şi Business Service. Un alt factor important este infrastructura de transport.

    Se estimează că Sibiu, Braşov, Arad, Constanţa si Alba Iulia sunt oraşele care în curând vor cunoaşte o dezvoltare mai mare decât Bucureştiul, tocmai pentru că au o infrastructură bună, dar şi centre universitare care să formeze piaţa forţei de muncă. Nu în ultimul rând, un alt factor care schimbă harta dezvoltării locale este dinamica costurilor – zonele clasice de dezvoltare devin scumpe pentru noii investitori (cazul Clujului care are în 2019 cele mai scumpe terenuri de spaţii industriale din ţară[1]), iar asta îi determină să se orienteze spre zonele mai puţin explorate ale ţării.

    De asemenea, competiţia regională se intensifică odată cu disponibilitatea fondurilor europene. În acest sens, unele judeţe au adoptat strategii şi alianţe pentru impulsionarea atragerii acestor fonduri pentru a-şi dezvolta infrastructura, cum este cazul ”Alianţei Vestului” – o alianţă între patru judeţe – Cluj, Timiş, Arad şi Oradea – menită să impulsioneze atragerea finanţărilor pentru dezvoltarea regională.

    Indicele privind puterea de cumpărare măsurat de GfK reprezintă venitul net anual disponibil pe cap de locuitor, din salarii, pensii, ajutor de şomaj şi alocaţii pentru copii, după scăderea taxelor şi a contribuţiilor sociale. Populaţia îşi foloseşte puterea de cumpărare pentru acoperirea cheltuielilor pentru alimentaţie, întreţinere, servicii, vacanţe, asigurări, pensii private şi achiziţii din retail. Cifrele comunicate de GfK pentru puterea de cumpărare au fost realizate în euro pe baza cursului de schimb mediu din 2018 pentru monedele naţionale în cauză (aşa cum sunt ele raportate de Comisia Europeană).

     

  • Traseul criminalului din Caracal în ziua în care Alexandra a fost ucisă. Un drum a fost la farmacie

    Gheorghe Dincă a sechestrat-o pe Alexandra miercuri, 24 iulie. Fata a fost dusă la casa de la ieşirea din Caracal şi ţinută într-un garaj.

    Joi dimineaţa, Gheorghe Dincă a plecat la farmacie să cumpere nişte creme pentru a trata rănile de la mâinile Alexandrei, aşa cum a spus chiar fata la 112. A reuşit să apeleze numărul de urgenţă, după ce a găsit unul dintre cele trei telefoane ale criminalului.

    STS a anunţat deja că fata a apelat de 3 ori 112, la orele: 11:05:07, al doilea la 11:06:25 şi al treilea 11:12:36.

    În momentul ultimului apel, Gheorghe Dincă revenea acasă.

    De altfel, şeful Poliţiei Române a confirmat că ultimele cuvinte la 112 ale Alexandrei au fost “Vine, vine!”, apoi apelul s-a întrerupt.

    Potrivit unor surse judiciare, agresorul a lovit-o cu putere pe fată, aceasta a căzut şi a rămas inconştientă.

    Gheorghe Dincă a părăsit locuinţa şi timp de două ore s-a plimbat prin oraş, fiind surprins de camere inclusiv când aruncă o parte din bijuterii în curtea unui hotel din Caracal.

    Potrivit aceloraşi surse, agresorul a stat între orele 12.00 şi 14.00 în oraş, apoi a revenit şi a găsit-o pe fata decedată, după care i-a ars cadavrul.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

     

  • REPORTAJ | VOT în Teleorman: Unii oameni de acord ca Jandarmeria să aibă putere mai multă de ”executare a TERORIŞTILOR de la mitinguri” / VIDEO

    Secţiile de votare din Alexandria au fost pline, maşinile au umplut străzile, în timp ce la sate oamenii păreau mai resemnaţi, iar localnicii nu păreau să fi înţeles ideea desfăşurării referendumului, dar nici efectele concrete ale alegerilor europarlamentare.

    În dimineaţa zilei alegerilor, în Alexandria părea a fi o zi lucrătoare: maşini pe străzi, oameni alergând în toate direcţiile, iar secţiile de votare pline. Se formaseră cozi încă de dimineaţă, iar oamenii aşteptau răbdători să le vină rândul. În secţiile de votare prezenţa este mai mare decât de obicei în prima parte a zilei, iar oamenii, în marea lor majoritate, îşi exprimau intenţia de a vota atât pentru europarlamentare, cât şi pentru referendumul pe justiţie.

    Un bărbat între două vârste iese din secţie mulţumit de sine. L-am întrebat dacă şi-a exprimat opţiunea şi la referendum şi la europarlamentare şi a răspuns: „Am speranţa unei schimbări cât mai rapide, se simte lucrul ăsta de ceva vreme şi vrem să fim cu adevărat în Europa. Am votat ambele variante, consider că este normal să votăm şi referendumul, pentru că sunt nişte întrebări pertinente, sunt nişte bani până la urmă alocaţi în acest sens şi este normal să acordăm atenţie şi acestui referendum”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Monalisa Ungureanu, CEO { Origin România }

    •   Este, din mai 2018,  CEO al Origin România, care a preluat în 2015 distribuitorii de îngrăşăminte, produse fitosanitare şi seminţe Redoxim Timişoara, deţinut anterior de şase acţionari români, şi Comfert Bacău, afacere fondată de familia Grigoriu. Împreună, Redoxim şi Comfert au peste 450 de angajaţi. Anterior acestui rol, a fost CFO al subsidiarei locale a grupului irlandez din agricultură Origin.
    •   A lucrat timp de nouă ani ca CFO (director financiar) în cadrul grupului companiei lider pe piaţa de mezeluri Cris-Tim.
    •   În 2010 a preluat funcţia de CFO pentru compania de servicii medicale MedLife.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este nevoie de curaj şi adaptabilitate din partea antreprenorilor, deoarece mediul de afaceri din România nu este prietenos, prin prisma schimbărilor frecvente şi a lipsei de predictibilitate.
    •   Sfatul Monalisei Ungureanu pentru cineva care îşi începe cariera în domeniul agriculturii este să-şi propună să fie cel mai bun, dar nu să nu se grăbească să ajungă peste noapte acolo, să se apropie de mentori şi să aplice principiul „think outside the box”.

    Cifră de afaceri (la nivel de grup, pentru anul financiar 1 august 2016 – 31 iulie 2017): 1,6 mld. euro
    Număr de angajaţi: 2.400

  • Eveniment cu zeci de mii de cai putere destinat iubitorilor de automobile

    Intrarea este gratuită pentru vizitatori şi vor putea interacţiona atât cu proprietarii, cât şi cu bijuteriile acestora pe patru roţi, în intervalul orar 10:00-18:00, sâmbătă şi duminică.
     
    În prima zi a evenimentului cei peste 80.000 de cai putere ai maşinilor vor putea fi auziţi şi puşi la treabă printr-o serie de concursuri menite să ţină cu sufletul la gură audienţa.
     
    Limbo cu maşini – Concurenţii experimentaţi trec pe rând cu maşinile printr-o poartă care coboară la fiecare trecere, eliminând din maşini, iar maşina cu cea mai joasă gardă iese câştigătoare. 
     
    Airride battle – Două maşini dotate cu suspensie pe aer, puse faţă în faţă, vor “dansa” pe muzică, iar cea mai aplaudată maşină de către spectatori va câştiga.
     
    Loudest pipes – Cele mai gălăgioase turaţii vor fi măsurate şi auzite la Veranda Mall, şi bineînţeles, cea mai gălăgioasă maşină va fi desemnată câştigătoare.
     
    EngineBay – Concurenţii îşi ridică capota motorului pentru ca acesta să fie jurizat, iar maşina câştigătoare este cea mai bine modificată şi cu motor personalizat. 
     
    Cele mai interesante tuning-uri realizate de împătimiţii cailor putere vor fi premiate a doua zi.

  • Cum s-a transformat un film iugoslav într-o punte între China şi Balcani

    Un nou muzeu dedicat filmului tocmai s-a deschis la Sarajevo, seducătoarea şi chinuita capitală a Bosniei şi Herţegovinei. Oficialii planifică un traseu turistic, completat cu geotagging, care vizitează locurile în care au fost trase pe peliculă diferite scene din film, scrie revista Quartz.

    Pentru a înţelege cum se justifică un astfel de efort, este bine de ştiut cât de important este filmul în China. Sute de milioane de chinezi au văzut „Valter apără Sarajevo”, care a devenit astfel unul dintre cele mai vizionate filme de război ale tuturor timpurilor. Bosnia şi Herţegovina urmăreşte să valorifice această poveste – şi relaţia ţării în general bună cu China – pentru a atrage turiştii chinezi, al căror număr este deja în creştere. Există chiar şi negocieri în curs pentru un remake al producţiei iugoslave cu mai multe studiouri de film chinezeşti, a declarat Jasmin Durakovic, şeful Centrului de Film din Sarajevo, unde se află muzeul.

    Deşi „Valter apără Sarajevo” a fost produs acum o jumătate de secol şi prezintă o ţară care nu mai există, filmul este simbolul unei istorii între China şi Balcani şi se pare că va schimba relaţiile chino-balcanice în anii următori.

    Muzeul „Valter apără Sarajevo”, care s-a deschis zilele trecute, are camere unde sunt ilustrate diferite scene, statui de ceară cu personajele din film şi conţinut multimedia dedicat. Durakovic spune că se aşteaptă ca acesta să fie o atracţie majoră pentru turiştii chinezi care deja inundă Balcanii. „Imediat după prima săptămână de lucru a muzeului am văzut că turiştii din China vin să ne viziteze“, povesteşte el.

    Există, de asemenea, cereri pentru excursii tematice inspirate din film, printre oferte figurând un tur de 12 zile prin fosta Iugoslavie oferit de un operator din California care include o zi în Sarajevo pentru vizitarea locaţiilor în care a fost filmat „Valter“. Balcanii şi Sarajevo au de oferit mult mai multe, însă turiştii chinezi vin cu un singur lucru în minte. „Valter apără Sarajevo” a fost printre puţinele filme străine prezentate în China în timpul Revoluţiei Culturale, iar pentru mulţi spectatori a fost o fereastră spre lumea exterioară necunoscută. Povestea sa, a unei rezistenţe comuniste cutezătoare împotriva tiraniei fascismului, a făcut ca filmul să fie un succes instantaneu în China, catapultându-l pe actorul Velimir „Bata“ Zivojinovic, care a interpretat rolul lui Valter, direct printre starurile de cinema.

    „Valter“ a devenit cel mai de succes film străin din China în anii 1970 şi cel mai vizionat film iugoslav din toate timpurile. Unul dintre primele locuri din China anilor ’70 în care a rulat „Valter“ a fost Piaţa Culturii din Shanghai, în cinematograful premierelor din oraşul cât o ţară unde erau prezentate filme înainte ca acestea fie văzute în altă parte. Mai târziu, la cinematografele din toată ţara, oamenii se înghesuiau la cozi lungi pentru a-l vedea pe „Valter“. Se întâmpla des ca mulţi dintre cei care aşteptau la rând să rămână fără bilete. Chiar anul trecut, o adaptare pentru teatru a lui „Valter“, interpretată în mandarină, a fost pusă în scenă la Centrul de Arte Dramatice din Shanghai. Filmul s-a dovedit a fi atât de popular încât o marcă de bere chinezească a fost numită Valter, iar cutiile au fost inscripţionate cu chipul în relief al lui Zivojinovic.

    Replicile renumite din film – inclusiv „Vedeţi acest oraş? Acesta este Valter!“ (a actorului din rolul ofiţerului nazist obsedat de prinderea lui Valter, arătând spre Sarajevo) – au prins rădăcini în memoria colectivă a unei întregi generaţii de chinezi. Şi alte filme iugoslave s-au descurcat bine în China în acele vremuri, dar niciunul nu a atins succesului lui „Valter“. Chinezii îndrăgeau aceste producţii pentru că au oferit un răgaz binevenit de la clişeele şi operele simpliste după modelul revoluţionar din perioada revoluţiei culturale, arăta un critic chinez în 2016 (în limba chineză). În opere, a remarcat criticul, băieţii buni arătau toţi la fel (frumoşi, încrezători, împachetaţi în uniforma unui muncitor), în timp ce în filmele iugoslave „băieţii buni nu arată a băieţi buni şi băieţii răi au o imagine pozitivă. Aceste tipuri de exprimări artistice nonstereotipice au fost revigorante pentru poporul chinez“.

    În prezent, spune Durakovic, „Bosnia şi în special Sarajevo împărtăşesc cu China sentimente şi valori foarte asemănătoare legate de evenimentele din trecutul lor, mai ales cele referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, dar venite din vremea socialismului iugoslav şi a fostului preşedinte al Iugoslaviei Josip Broz Tito. Din cauza tuturor acestora, filmul, iar acum muzeul leagă oamenii şi cultura din Bosnia şi China“.

    Anul trecut, Bosnia şi Herţegovina a renunţat la obligativitatea vizelor pentru turiştii chinezi, cu Mladen Ivanic, fost membru al preşedinţiei ţării, prezicând cum „cultul lui «Valter»“ va duce la o creştere accentuată a numărului acestora, deja în creştere.

    Filmul joacă, de asemenea, un rol important în relaţiile dintre China şi Serbia, care făcea parte din fosta Iugoslavie, dar este acum o ţară independentă la est de Bosnia şi Herţegovina. Afluxul de vizitatori chinezi acolo creşte – s-a dublat în 2018 faţă de anul precedent – în condiţiile în care China investeşte puternic în una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Comerţul dintre cele două naţiuni s-a triplat între 2005 şi 2016, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat acorduri economice de 3 miliarde de dolari.

    Pentru Serbia, aceste acorduri reprezintă investiţii de infrastructură de care are nevoie cu disperare pentru stimularea economiei. Pentru China, ele reprezintă un cap de pod solid în sud-estul Europei şi o oportunitate de a-şi creşte influenţa şi controlul în Serbia şi în alte ţări din Balcani care vor deveni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, mai degrabă îndepărtat, membri ai Uniunii Europene. Între timp, extinderea influenţei Chinei în Europa de Est a îngrijorat Occidentul.

    Atunci când preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat Serbia în 2016 – este primul dintre şefii de stat chinezi care a făcut acest lucru în ultimele trei decenii – cele două ţări au semnat o serie de acorduri economice, consolidând astfel prezenţa Chinei în Balcani în timp ce Beijingul încerca să folosească regiunea ca rampă de lansare spre restul pieţei europene. Unii experţi cred că extinderea influenţei Chinei în regiune îi va dezavantaja pe investitorii occidentali şi va răspândi practici de dezvoltare corupte printre democraţiile vulnerabile.

    În general, investiţiile chinezeşti au obiective foarte vizibile. O companie chinezească face parte dintr-un proiect de modernizare a căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. De asemenea, Huawei Technologies, gigant de tehnologie prigonit de americani, modernizează compania naţională de telecomunicaţii a Serbiei. Tot acolo, combinatul siderurgic Zelezara, cel mai mare angajator din regiune, a fost salvat de compania chinezească Hesteel Co. Investiţiile chineze ajută ca o parte semnificativă a comunităţii de afaceri locale să aibă continuitate. Sino-RS Investment Group a anunţat anul trecut că va investi un miliard de euro în Serbia în cadrul Iniţiativei Belt and Road. Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea unor proiecte în domeniul transportului, infrastructurii apei, energiei, telecomunicaţiilor, agriculturii şi construcţiilor.

    „Se dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de China. A ajuns la un nivel foarte ridicat probabil deoarece investiţiile Chinei sunt prezentate sau comunicate ca gesturi de bunăvoinţă. Doar entuziasmul faţă de Rusia este mai mare“ , spune Srdjan Bogosavljevic, analist la IPSOS Strategic Marketing.

    În UE, contractele de infrastructură trebuie supuse unor licitaţii competitive, în timp ce băncile de dezvoltare ale Chinei,  China Development Bank şi Export-Import Bank of China, creditează contractorii chinezi care primesc contracte.

    Investiţiile companiilor chinezeşti au ajutat adesea la creşterea sprijinului public pentru politicieni proruşi în estul Europei, unde banii Chinei nu poartă stigmatul pe care l-ar avea banii Moscovei.

    Întrucât legăturile dintre China şi Serbia devin mai strânse, se pare că „Valter apără Sarajevo“ va servi ca un instrument convenabil şi testat de timp al diplomaţiei culturale pentru ambele ţări. De fapt, „Valter“ a jucat deja acest rol. În timpul vizitei sale, Xi şi-a luat timp să înşire nostalgii despre film. În timpul unui banchet generos organizat de guvern, când preşedintele sârb de atunci, Tomislav Nikolic, l-a întâmpinat pe omologul său chinez, a început să fie difuzată melodia tematică a filmului.

    Xi s-a ridicat la nivelul momentului, spunând: „Îmi amintesc filme precum «Valter apară Sarajevo». A fost odată foarte populare în China. Acestea au evocat sentimentul de patriotism al oamenilor de atunci şi au însoţit perioada tinereţii generaţiei noastre“.

    În timp ce banchetul se apropia de sfârşit, Xi şi Nikolic s-au îndreptat spre masa Julijanei Lula Zivojinovic, văduva actorului Zivojinovic, care l-a interpretat pe Valter. Ea i-a spus lui Xi: „Soţul meu a iubit dintotdeauna China, i-a iubit întotdeauna pe chinezi“.

    Valter, organizatorul rezistenţei sârbe antinaziste în al Doilea Război Mondial, era numele de cod al lui Vladimir Peric, un personaj real ucis în luptele pentru eliberarea oraşului Sarajevo în aprilie 1945.

    În scena de final a filmului, germanii nu au reuşit să distrugă rezistenţa din Sarajevo sau să-i identifice şi să-i captureze liderul – pe eluzivul Valter. Este primăvara anului 1945, iar comandantul nazist se pregăteşte de plecare. Îl întâlneşte pe succesorul său în ceea ce este acum parcul Princeva şi-l anunţă că a rezolvat în cele din urmă misterul identităţii lui Valter: „În tot războiul m-am ocupat cu vânarea lui Valter, dar numai acum, când plec, ştiu în sfârşit cine este el.“ Celălalt cere nerăbdător să-i spună, dar ofiţerul zice că poate face mai mult de atât: „Ţi-l voi arăta!“, spune el. Apoi ofiţerul arată spre oraşul care se întinde în faţa lor şi explică: „Vedeţi acest oraş? Das ist Valter! (Acesta este Valter)“. 

  • Cum s-a transformat un film iugoslav într-o punte între China şi Balcani

    Un nou muzeu dedicat filmului tocmai s-a deschis la Sarajevo, seducătoarea şi chinuita capitală a Bosniei şi Herţegovinei. Oficialii planifică un traseu turistic, completat cu geotagging, care vizitează locurile în care au fost trase pe peliculă diferite scene din film, scrie revista Quartz.

    Pentru a înţelege cum se justifică un astfel de efort, este bine de ştiut cât de important este filmul în China. Sute de milioane de chinezi au văzut „Valter apără Sarajevo”, care a devenit astfel unul dintre cele mai vizionate filme de război ale tuturor timpurilor. Bosnia şi Herţegovina urmăreşte să valorifice această poveste – şi relaţia ţării în general bună cu China – pentru a atrage turiştii chinezi, al căror număr este deja în creştere. Există chiar şi negocieri în curs pentru un remake al producţiei iugoslave cu mai multe studiouri de film chinezeşti, a declarat Jasmin Durakovic, şeful Centrului de Film din Sarajevo, unde se află muzeul.

    Deşi „Valter apără Sarajevo” a fost produs acum o jumătate de secol şi prezintă o ţară care nu mai există, filmul este simbolul unei istorii între China şi Balcani şi se pare că va schimba relaţiile chino-balcanice în anii următori.

    Muzeul „Valter apără Sarajevo”, care s-a deschis zilele trecute, are camere unde sunt ilustrate diferite scene, statui de ceară cu personajele din film şi conţinut multimedia dedicat. Durakovic spune că se aşteaptă ca acesta să fie o atracţie majoră pentru turiştii chinezi care deja inundă Balcanii. „Imediat după prima săptămână de lucru a muzeului am văzut că turiştii din China vin să ne viziteze“, povesteşte el.

    Există, de asemenea, cereri pentru excursii tematice inspirate din film, printre oferte figurând un tur de 12 zile prin fosta Iugoslavie oferit de un operator din California care include o zi în Sarajevo pentru vizitarea locaţiilor în care a fost filmat „Valter“. Balcanii şi Sarajevo au de oferit mult mai multe, însă turiştii chinezi vin cu un singur lucru în minte. „Valter apără Sarajevo” a fost printre puţinele filme străine prezentate în China în timpul Revoluţiei Culturale, iar pentru mulţi spectatori a fost o fereastră spre lumea exterioară necunoscută. Povestea sa, a unei rezistenţe comuniste cutezătoare împotriva tiraniei fascismului, a făcut ca filmul să fie un succes instantaneu în China, catapultându-l pe actorul Velimir „Bata“ Zivojinovic, care a interpretat rolul lui Valter, direct printre starurile de cinema.

    „Valter“ a devenit cel mai de succes film străin din China în anii 1970 şi cel mai vizionat film iugoslav din toate timpurile. Unul dintre primele locuri din China anilor ’70 în care a rulat „Valter“ a fost Piaţa Culturii din Shanghai, în cinematograful premierelor din oraşul cât o ţară unde erau prezentate filme înainte ca acestea fie văzute în altă parte. Mai târziu, la cinematografele din toată ţara, oamenii se înghesuiau la cozi lungi pentru a-l vedea pe „Valter“. Se întâmpla des ca mulţi dintre cei care aşteptau la rând să rămână fără bilete. Chiar anul trecut, o adaptare pentru teatru a lui „Valter“, interpretată în mandarină, a fost pusă în scenă la Centrul de Arte Dramatice din Shanghai. Filmul s-a dovedit a fi atât de popular încât o marcă de bere chinezească a fost numită Valter, iar cutiile au fost inscripţionate cu chipul în relief al lui Zivojinovic.

    Replicile renumite din film – inclusiv „Vedeţi acest oraş? Acesta este Valter!“ (a actorului din rolul ofiţerului nazist obsedat de prinderea lui Valter, arătând spre Sarajevo) – au prins rădăcini în memoria colectivă a unei întregi generaţii de chinezi. Şi alte filme iugoslave s-au descurcat bine în China în acele vremuri, dar niciunul nu a atins succesului lui „Valter“. Chinezii îndrăgeau aceste producţii pentru că au oferit un răgaz binevenit de la clişeele şi operele simpliste după modelul revoluţionar din perioada revoluţiei culturale, arăta un critic chinez în 2016 (în limba chineză). În opere, a remarcat criticul, băieţii buni arătau toţi la fel (frumoşi, încrezători, împachetaţi în uniforma unui muncitor), în timp ce în filmele iugoslave „băieţii buni nu arată a băieţi buni şi băieţii răi au o imagine pozitivă. Aceste tipuri de exprimări artistice nonstereotipice au fost revigorante pentru poporul chinez“.

    În prezent, spune Durakovic, „Bosnia şi în special Sarajevo împărtăşesc cu China sentimente şi valori foarte asemănătoare legate de evenimentele din trecutul lor, mai ales cele referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, dar venite din vremea socialismului iugoslav şi a fostului preşedinte al Iugoslaviei Josip Broz Tito. Din cauza tuturor acestora, filmul, iar acum muzeul leagă oamenii şi cultura din Bosnia şi China“.

    Anul trecut, Bosnia şi Herţegovina a renunţat la obligativitatea vizelor pentru turiştii chinezi, cu Mladen Ivanic, fost membru al preşedinţiei ţării, prezicând cum „cultul lui «Valter»“ va duce la o creştere accentuată a numărului acestora, deja în creştere.

    Filmul joacă, de asemenea, un rol important în relaţiile dintre China şi Serbia, care făcea parte din fosta Iugoslavie, dar este acum o ţară independentă la est de Bosnia şi Herţegovina. Afluxul de vizitatori chinezi acolo creşte – s-a dublat în 2018 faţă de anul precedent – în condiţiile în care China investeşte puternic în una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Comerţul dintre cele două naţiuni s-a triplat între 2005 şi 2016, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat acorduri economice de 3 miliarde de dolari.

    Pentru Serbia, aceste acorduri reprezintă investiţii de infrastructură de care are nevoie cu disperare pentru stimularea economiei. Pentru China, ele reprezintă un cap de pod solid în sud-estul Europei şi o oportunitate de a-şi creşte influenţa şi controlul în Serbia şi în alte ţări din Balcani care vor deveni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, mai degrabă îndepărtat, membri ai Uniunii Europene. Între timp, extinderea influenţei Chinei în Europa de Est a îngrijorat Occidentul.

    Atunci când preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat Serbia în 2016 – este primul dintre şefii de stat chinezi care a făcut acest lucru în ultimele trei decenii – cele două ţări au semnat o serie de acorduri economice, consolidând astfel prezenţa Chinei în Balcani în timp ce Beijingul încerca să folosească regiunea ca rampă de lansare spre restul pieţei europene. Unii experţi cred că extinderea influenţei Chinei în regiune îi va dezavantaja pe investitorii occidentali şi va răspândi practici de dezvoltare corupte printre democraţiile vulnerabile.

    În general, investiţiile chinezeşti au obiective foarte vizibile. O companie chinezească face parte dintr-un proiect de modernizare a căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. De asemenea, Huawei Technologies, gigant de tehnologie prigonit de americani, modernizează compania naţională de telecomunicaţii a Serbiei. Tot acolo, combinatul siderurgic Zelezara, cel mai mare angajator din regiune, a fost salvat de compania chinezească Hesteel Co. Investiţiile chineze ajută ca o parte semnificativă a comunităţii de afaceri locale să aibă continuitate. Sino-RS Investment Group a anunţat anul trecut că va investi un miliard de euro în Serbia în cadrul Iniţiativei Belt and Road. Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea unor proiecte în domeniul transportului, infrastructurii apei, energiei, telecomunicaţiilor, agriculturii şi construcţiilor.

    „Se dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de China. A ajuns la un nivel foarte ridicat probabil deoarece investiţiile Chinei sunt prezentate sau comunicate ca gesturi de bunăvoinţă. Doar entuziasmul faţă de Rusia este mai mare“ , spune Srdjan Bogosavljevic, analist la IPSOS Strategic Marketing.

    În UE, contractele de infrastructură trebuie supuse unor licitaţii competitive, în timp ce băncile de dezvoltare ale Chinei,  China Development Bank şi Export-Import Bank of China, creditează contractorii chinezi care primesc contracte.

    Investiţiile companiilor chinezeşti au ajutat adesea la creşterea sprijinului public pentru politicieni proruşi în estul Europei, unde banii Chinei nu poartă stigmatul pe care l-ar avea banii Moscovei.

    Întrucât legăturile dintre China şi Serbia devin mai strânse, se pare că „Valter apără Sarajevo“ va servi ca un instrument convenabil şi testat de timp al diplomaţiei culturale pentru ambele ţări. De fapt, „Valter“ a jucat deja acest rol. În timpul vizitei sale, Xi şi-a luat timp să înşire nostalgii despre film. În timpul unui banchet generos organizat de guvern, când preşedintele sârb de atunci, Tomislav Nikolic, l-a întâmpinat pe omologul său chinez, a început să fie difuzată melodia tematică a filmului.

    Xi s-a ridicat la nivelul momentului, spunând: „Îmi amintesc filme precum «Valter apară Sarajevo». A fost odată foarte populare în China. Acestea au evocat sentimentul de patriotism al oamenilor de atunci şi au însoţit perioada tinereţii generaţiei noastre“.

    În timp ce banchetul se apropia de sfârşit, Xi şi Nikolic s-au îndreptat spre masa Julijanei Lula Zivojinovic, văduva actorului Zivojinovic, care l-a interpretat pe Valter. Ea i-a spus lui Xi: „Soţul meu a iubit dintotdeauna China, i-a iubit întotdeauna pe chinezi“.

    Valter, organizatorul rezistenţei sârbe antinaziste în al Doilea Război Mondial, era numele de cod al lui Vladimir Peric, un personaj real ucis în luptele pentru eliberarea oraşului Sarajevo în aprilie 1945.

    În scena de final a filmului, germanii nu au reuşit să distrugă rezistenţa din Sarajevo sau să-i identifice şi să-i captureze liderul – pe eluzivul Valter. Este primăvara anului 1945, iar comandantul nazist se pregăteşte de plecare. Îl întâlneşte pe succesorul său în ceea ce este acum parcul Princeva şi-l anunţă că a rezolvat în cele din urmă misterul identităţii lui Valter: „În tot războiul m-am ocupat cu vânarea lui Valter, dar numai acum, când plec, ştiu în sfârşit cine este el.“ Celălalt cere nerăbdător să-i spună, dar ofiţerul zice că poate face mai mult de atât: „Ţi-l voi arăta!“, spune el. Apoi ofiţerul arată spre oraşul care se întinde în faţa lor şi explică: „Vedeţi acest oraş? Das ist Valter! (Acesta este Valter)“. 

  • Murdoch, fiii săi şi imperiul său media au fost atât de puternici încât au distrus guverne şi au destabilizat cea mai importantă democraţie din lume

    În doar câteva luni, Rupert Murdoch s-a căsătorit cu un fost fotomodel, s-a implicat activ în referendumul istoric al Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană şi a jucat un rol esenţial în alegerile americane. În doar câteva luni, şi-a construit o relaţie strânsă cu premierul britanic Theresa May şi una chiar mai strânsă cu cel ce avea să devină preşedintele Americii, Donald Trump. Sunt câteva luni care au marcat istoria Occidentului şi care arată pofta de putere şi influenţa clanului Murdoch.


    Rupert Murdoch, fondatorul unui imperiu media mondial care include Fox News, a spus cândva că„nu a cerut niciodată nimic unui
    prim-ministru.Însă acest imperiu i-a dat o influenţă asupra lumii pe care puţini cetăţeni au avut-o vreodată, punând în mâinile familiei Murdoch pârghii eficiente cu efecte nu doar în Statele Unite, ci şi în ţările vorbitoare de limbă engleză din întreaga lume.

    O investigaţie de şase luni a The New York Times care acoperă trei continente şi cuprinde mai mult de 150 de interviuri descrie modul în care Murdoch şi fiii săi (în conflictul cu celălalt) au transformat mijloacele de informare în instrumente de influenţă politică de dreapta care au destabilizat democraţia în America de Nord şi Australia. Ancheta dezvăluie rolul familiei Murdoch în promovarea unui val politic iliberal, de dreapta, care cuprinde mapamondul.

    Fox News a exercitat de mult timp o atracţie gravitaţională asupra Partidului Republican din Statele Unite, unde a amplificat recent revolta nativistă care a alimentat ascensiunea extremismului de dreapta şi a dus în cele din urmă la alegerea lui Trump ca preşedinte.
    The Sun, ziarul lui Murdoch, a demonizat ani de zile Uniunea Europeană sub ochii cititorilor săi din Marea Britanie, unde a avut un rol important în campania pentru Brexit care a convins o majoritate slabă de alegători să susţină într-un referendum în 2016 retragerea ţării din blocul comunitar. De atunci, haosul politic domină în Marea Britanie.

    Iar în Australia, unde controlul său asupra presei este cel mai extins, instrumentele media ale lui Murdoch au promovat şi obţinut abrogarea taxei pe carbon şi au ajutat la răsturnarea unei serii de premieri ale căror agende nu au plăcut. Unul dintre ei este Malcolm Turnbull, care a demisionat anul trecut.

    În centrul acestor perturbări se află familia Murdoch, un clan ale cărui disfuncţii au dat forma şi au oglindit în acelaşi timp turbulenţele globale din ultimii ani.

    The Times a explorat aceste dinamici ale familiei şi impactul lor asupra imperiului Murdoch, aflat în plină febră a succesiunii pentru că patriarhul, în vârstă de 88 de ani, se pregăteşte să predea puterea fiului a cărui politică seamănă cel mai mult cu a sa: Lachlan Murdoch.

    Un pas esenţial în această succesiune a fost în mod paradoxal dezmembrarea parţială a imperiului, care s-a restrâns semnificativ luna trecută, când Murdoch a vândut una dintre companiile sale, studioul de film 21st Century Fox, către Walt Disney Company pentru 71,3 miliarde de dolari.

    Afacerea i-a transformat pe copiii lui Murdoch în miliardari şi l-a lăsat pe Lachlan la controlul unei arme politice formidabile: o companie restructurată pentru eficientizare, Fox Corporation, al cărei cel mai puternic activ este Fox News. Succesiunea a fost o sursă de tensiuni în familia Murdoch de ani de zile, în special între fiii lui Murdoch Lachlan şi James.

    Cei doi urmaşi sunt oameni foarte diferiţi. James a vrut ca Fox Corporation să se concentreze mai mult pe digital şi să fie mai moderată din punct de vedere politic, în timp ce Lachlan dorea să se amestece în politicile reacţionare ale momentului.

    Fraţii şi-au consumat vieţile concurând pentru a-şi succeda tatăl, iar ambii bărbaţi au simţit că merită cea mai înaltă poziţie. Când bătrânul Murdoch a decis să îl promoveze pe Lachlan peste James, Lachlan i-a transmis vestea lui James la masă, ceea ce a erodat şi mai mult relaţia deja proastă dintre cei doi bărbaţi.

    James a renunţat pentru scurt timp la companie în semn de protest. Însă a fost atras înapoi de un compromis atent cizelat care l-a pus pe Lachlan la conducere, dar l-a lăsat pe James să-şi salveze imaginea păstrând iluzia publică că el este moştenitorul.

    Dar toate aceste planuri de succesiune – precum şi acordul bănos cu Disney – au fost aruncate în haos anul trecut când Murdoch şi-a rupt coloana vertebrală şi şi-a pierdut cunoştinţa pe un iaht.

    Seniorul a fost dus de urgenţă la un spital şi părea să fie atât de aproape de moarte încât soţia sa, modelul Jerry Hall, i-a chemat pe copii să-şi ia rămas bun. Murdoch a supravieţuit, dar trânta lui cu moartea a scos în evidenţă instabilitatea din familia sa – şi din inima imperiului său.
    Instrumentele mass-media ale lui Murdoch au promovat politicienii de dreapta şi au zgândărit populismul reacţionist pe tot globul în ultimii ani.

    În timpul campaniei electorale pentru preşedinţie din 2016, moderatorul-vedetă de la Fox News Sean Hannity l-a sfătuit pe un fost avocat al preşedintelui, Michael D. Cohen, să le caute pe fostele partenere sau pe foştii angajaţi ai lui Trump pentru a se asigura că nu-i vor provoca probleme acestuia. Cohen a fost ulterior condamnat la trei ani de închisoare deoarece a plătit pentru a obţine tăcerea a două femei care au spus că au avut legături amoroase cu Trump.

    Imperiul Murdoch şi-a încordat cu îndrăzneală muşchii în Australia, care a fost pentru mulţi ani moşia lui Lachlan. În Australia, Lachlan şi-a exprimat dispreţul faţă de eforturile de combatere a schimbărilor climatice şi se ştie că o dată a mustrat personalul unuia din ziarele familiei sale, The Australian, pentru un editorial în sprijinul căsătoriei între persoane de acelaşi sex (el a spus printr-un reprezentant că este în favoarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex). De asemenea, Lachlan a devenit apropiat al politicianului Tony Abbott, a cărui alegere în 2013 ca premier a fost încurajată de ziarele imperiului Murdoch.

    Familia Murdoch a schimbat politica australiană în 2016, când a preluat controlul Sky News Australia şi a importat acolo modelul Fox News. Ei au introdus rapid o serie de emisiuni cu opinii orientate spre dreapta spectrului politic, concentrate pe rasă, imigraţie şi schimbările climatice. Programul a devenit cunoscut sub numele de Sky After Dark.

    Anul trecut, Turnbull şi oamenii săi i-au acuzat pe Rupert şi pe Lachlan Murdoch de folosirea mijloacelor de informare în masă pentru a ajuta la răsturnarea conducerii în interiorul partidului, în urma căreia politicianul a fost alungat din funcţie în luna august. Turnbull, un duşman vechi al lui Abbott, dar moderat politic, a fost înlocuit de naţionalistul de dreapta Scott Morrison. Familia Murdoch a negat orice rol în prăbuşirea politică a domnului Turnbull.

    James Murdoch a fost deziluzionat de imperiul familiei în anii de dinainte ca Lachlan să fie numit moştenitor. A ajuns să vadă în special Fox News ca pe o sursă de poveri ideologice dăunătoare care îngreunau eforturile companiei de a inova şi de a creşte.
    Însă Lachlan şi Rupert nu i-au împărtăşit credinţa. Când Roger Ailes, directorul executiv al Fox News, a fost înlăturat în 2016 pe fondul unui scandal de hărţuire sexuală, James a vrut să reformeze televiziunea de ştiri astfel încât aceasta să fie mai puţin partizană. El chiar a vehiculat ideea de a-l angaja pe David Rhodes, un executiv de la CBS. Propunerile sale n-au ajuns nicăieri. Lachlan şi Rupert s-au opus oricărei schimbări a ceea ce au considerat că este o formulă câştigătoare şi au decis să rămână cu modelul editorial incendiar al Fox.

    Însă James credea că a văzut cu ochii lui daunele pe care instrumente ca Fox News le fac companiei. El a fost chipul imperiului Murdoch în Marea Britanie în timpul unei încercări de a prelua British Sky Broadcasting în 2010, în care compania deţinea o participaţie minoritară.
    Atacul a fost spulberat de un scandal de nerespectare a dreptului la intimitate din 2011 care i-a forţat pe James şi pe tatăl său să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a explica de ce angajaţii lor au intrat în mesageriile vocale ale unor cetăţeni, printre care o fată moartă la vârsta de 13 ani. Scandalul a forţat clanul Murdoch să renunţe la oferta pentru Sky.

    Cinci ani mai târziu, confruntată cu presiunile unor rivali digitali precum Netflix şi Amazon, familia a făcut o a doua şarjă pentru Sky. James a acţionat din nou din rolul de faţă publică a imperiului. Ofensiva s-a blocat într-un scandal umilitor.
    De data aceasta, scandalul priveşte cultura Fox News, în care acuzaţiile de hărţuire sexuală şi cheltuielile de milioane de dolari pe înţelegeri secrete au condus la plecarea lui Ailes, a moderatorului vedetă Bill O’Reilly şi a lui Bill Shine, un executiv care mai târziu s-a dus să lucreze pentru preşedintele Trump.

    Comportamentul lui Hannity, care s-a folosit de emisiunea sa pentru a răspândi teorii ale conspiraţiei despre moartea unui membru al personalului Comitetului Naţional Democrat cu numele de Seth Rich, a hrănit, de asemenea, îngrijorări în Marea Britanie cu privire la etica Fox Corporation.
    După luni de cercetări din partea autorităţilor de reglementare – şi încurcături în interiorul 21st Century Fox – guvernul britanic a dat o lovitură uriaşă clanului Murdoch anul trecut. Marea Britanie nu numai că a blocat oferta companiei pentru Sky, dar a şi decis că niciun membru al familiei Murdoch nu ar putea fi angajat la Sky în nicio calitate, inclusiv în board. La vremea aceea, James era preşedintele Sky. A fost o umilinţă profundă care l-a convins pe James o dată pentru totdeauna că imperiul familiei sale nu putea supravieţui propriei politici şi culturi. Lachlan a văzut-o în schimb ca pe o validare a credinţei sale că James, care nu a reuşit să achiziţioneze Sky, nu a fost omul potrivit pentru misiune.

    Oricum, plasarea unui flux de venituri mult mai necesar în afara controlului familiei a ajutat ca vânzarea 21st Century Fox să devină inevitabilă.
    Părerile lui James şi Lachlan erau profund împărţite în ceea ce priveşte posibilitatea vânzării 21st Century Fox către Disney. James a tras din greu pentru această afacere, care a fost finalizată luna trecută, iar Lachlan s-a opus ferm.

    Lachlan s-a opus gălăgios acordului deoarece a redus substanţial compania pentru care s-a întors din Australia cu scopul de a o conduce într-o bună zi, spun oameni apropiaţi de fratele său. S-a simţit atât de puternic, încât la un moment dat l-a avertizat pe tatăl său că nu va mai vorbi cu el dacă va insista cu afacerea nedorită. Murdoch tatăl a ignorat această ameninţare. (Lachlan a negat ameninţarea.)

    Opoziţia lui Lachlan a fost, de asemenea, alimentată parţial de suspiciunea lui că judecata fratelui său fusese întunecată de ambiţia personală, au explicat oameni apropiaţi de Lachlan. El a crezut că James era dispus să vândă 21st Century Fox pe mai puţin decât merita compania pentru că dorea ca înţelegerea să includă o poziţie pentru el la Disney.

    Afacerea a transformat Disney într-un colos media, iar un post acolo i-ar fi permis lui James să se poziţioneze ca succesor al directorului său executiv, Robert A. Iger. De asemenea, i-ar permite să scape din compania de familie, de povara ei politică şi de perspectiva de a lucra pentru Lachlan.

    Cei doi fraţi se înfruntau pentru orice. Când James a vrut să răspundă interdicţiei de călătorie emise de preşedintele Trump din 2017 cu o declaraţie care să îi liniştească pe angajaţii musulmani ai companiei, Lachlan s-a opus cu dârzenie. Când James a cumpărat conacul din Beverly Hills al tatălui lor pentru 30 de milioane de dolari, Lachlan, care şi-a dorit casa, a fost atât de supărat încât tatăl său i-a dat o parte din mobilierul antic pentru a-l calma. James a crezut că şi el a cumpărat mobilierul.de mult faptul că ambiţiile lui James ar putea interfera cu afacerea, încât a decis să îl asigure pe Iger că aceasta nu este condiţionată de angajarea fiului său de către Disney. În cele din urmă, vânzarea s-a realizat, însă James nu a obţinut un post acolo. Astăzi, cei doi fraţi abia dacă-şi mai vorbesc.

    După acordul Disney, angajamentul fiilor lui Murdoch faţă de ceea ce rămâne din imperiul media a fost pus sub semnul îndoielii.
    Afacerea Disney le-a adus tuturor o sumă enormă de bani: Murdoch senior a primit 4 miliarde de dolari, iar copiii săi au primit câte 2 miliarde de dolari. În calitate de directori executivi la 21st Century Fox, Lachlan şi James au primit în plus 20 de milioane de dolari sub forma acţiunilor Disney plus înţelegeri de genul paraşutelor de aur în valoare de 70 de milioane de dolari fiecare. Paraşutele de aur sunt acorduri între companie şi angajat, de obicei director de top, care dau dreptul acestuia la beneficii semnificative dacă este concediat

    Murdoch şi-a structurat firmele, 21th Century Fox şi News Corporation, astfel încât trustul familiei Murdoch să păstreze controlul asupra acestora pentru ei. Murdoch senior a păstrat jumătate din cele opt voturi ale trustului, iar restul de patru au fost împărţite celor patru copii adulţi. Aceştia au fost împiedicaţi să vândă aceste acţiuni unor persoane din afară. James a dat lovitura pe cont propriu la sfârşitul anului 2018. Pentru a-şi reteza complet legăturile cu compania, el şi surorile sale Elisabeth şi Prudence s-au oferit să-şi vândă acţiunile lui Lachlan.

    Murdoch a îmbrăţişat ideea şi l-a îndemnat pe Lachlan să cumpere ce îi oferă fraţii. După aceea, tatăl şi fiul aveau să deţină compania împreună. Bancherii au întocmit documentele pentru efectuarea vânzării, dar Lachlan s-a retras, spunând că tranzacţia nu este posibilă din punct de vedere financiar. Acest lucru a ridicat întrebări cu privire la angajamentul său faţă de companie

    Persoanele apropiate lui James au declarat că s-ar putea ca Lachlan să nu fi fost sigur că dorea să rămână la companie după încheierea înţelegerii cu Disney. Au mai spus că acesta poate chiar ar vrea să se întoarcă în Australia.

  • Cum şi-a tăiat Erdogan singur craca de sub picioare distrugând agricultura

    La cafeneaua din Yeniceabat, liniştea este sâcâitoare. Tăcut este şi Hasan Gormez, care îşi soarbe încet ceaiul negru tradiţional turcesc. Yeniceabat este un cătun aflat la aproximativ două ore de mers cu maşina la sud de Istanbul. „Pe vremuri, cafeneaua satului era plină de fermieri veseli. Se glumea, era forfotă“, povesteşte Gormez, în vârstă de 48 de ani. El lucrează 30 de acri de teren pe care i-a moştenit de la familia sa. „Toţi cei de aici sunt supăraţi din cauza economiei, iar copiii noştri sunt plecaţi.“

    Preşedintele „Noii Turcii“, Recep Tayyip Erdogan, lăuda în gura mare înaintea alegerilor locale din 31 martie o naţiune mândră de forţa sa economică, deşi o recesiune a oprit expansiunea care a ţinut aproape neîntrerupt de la sfârşitul anului 2009. Cu toate acestea, prin reorientarea dezvoltării spre cheltuielile de consum şi spre proiectele de infrastructură urbană, Erdogan a accelerat unul dintre cele mai mari transferuri de populaţie din istoria turcă modernă, dezrădăcinând 2 milioane de oameni din lumea agrară pentru a-i arunca pe piaţa muncii din oraşele mari.

    Ponderea forţei de muncă angajate în agricultură a scăzut aproape la jumătate, la 15%, în timpul celor 16 ani de la venirea la putere a lui Erdogan, în timp ce o suprafaţă de teren arabil de dimensiunea Olandei a fost scoasă din folosinţa agricolă. Pe măsură ce satele se golesc, auto-suficienţa alimentară a Turciei dispare: cea mai recentă citire a indicelui de securitate alimentară al The Economist Intelligence Unit plasează această ţară pe locul 48 din 113, sub Arabia Saudită, Qatar şi alte state unde relieful dominant este deşertul.

    Erdogan şi-a început cariera de politician în anii 1990 ca primar al celui mai mare centru comercial al Turciei, Istanbul, şi şi-a construit baza de electorat din clasa muncitoare a uriaşului oraş prin dezvoltarea infrastructurii şi extinderea sprijinului social. Cu toate acestea, chiar şi centrele urbane ale Turciei au devenit terenuri de luptă pentru alegerile locale de pe 31 martie, primul test la urne pentru preşedinte de când şi-a acordat anul trecut puteri executive mult mai extinse. În Istanbul, Ankara şi alte oraşe mari, Erdogan a piedut lupta. Scăderea economică, dispariţia locurilor de muncă şi scumpirea alimentelor au fost fatale partidului celui mai puternic lider din istoria modernă a Turciei.

    Abandonarea agriculturii îl bântuie acum pe Erdogan. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea politică a preşedintelui, a pierdut capitala Ankara, un bastion de un sfert de secol al AKP.

    Erdogan continuă să aibă o influenţă imensă în mediul rural, unde oamenii i-au îmbrăţişat încercările de desprindere de istoria recentă mai seculară a Turciei şi de a readuce ţara la o formă de guvernare centrată pe islam. Însă vânturile politice încep să bată şi împotriva preşedintelui. Cândva o putere agricolă, Turcia a devenit de-a lungul anilor dependentă de importuri de produse alimentare mai ieftine, făcând agricultura o afacere mai puţin rentabilă şi aducând-o în situaţia de a îngroşa rândurile exilaţilor de la sate. Acest lucru nu părea să conteze prea mult, până când prăbuşirea lirei din vara anului trecut a făcut preţurile alimentelor importate să explodeze, împingând inflaţia alimentară la cel mai rapid ritm din ultimul sfert de secol. „Guvernul a lăsat sectorul agricol în voia sorţii“, spune Nuri Karaca, un fermier de 71 de ani din Bursa. Bătrânul este şi şeful unei asociaţii locale de producători de carne. „Le pasă mai mult de baza de alegători din cartierele marilor oraşe decât turcii din regiunile agricole.“

    Fermier şi până acum alegător loial al AKP, Erdinc Sari, în vârstă de 46 de ani, spune că a venit timpul pentru o schimbare. Anul acesta a susţinut un candidat al principalului partid de opoziţie din Bursa, o fostă capitală otomană şi al patrulea oraş al Turciei ca mărime. În parte datorită importurilor, preţul furajelor pentru animale s-a dublat în ultimii trei ani. Guvernul acordă un sprijin anual de 1.500 de lire (274 dolari), care nu acoperă nici 10% din suma pe care Sari o cheltuieşte numai pe îngrăşăminte. „Am doi copii – o fată şi un băiat“, spune el. „Nu vreau ca ei să devină fermieri, ca tatăl lor.“ AKP a câştigat totuşi alegerile în Bursa, dar la limită.

    Răspunsul lui Erdogan legat de creşterea preţurilor a fost descurajarea pieţei libere şi orientarea către statul intervenţionist. Poliţia municipală a efectuat raiduri de percheziţie la depozitele şi la comercianţii cu amănuntul, învinuindu-i pe speculanţi de explozia preţurilor, în timp ce municipalităţile au creat standuri de vânzare a unor alimente sub preţul pieţei, subvenţionate de stat – o concurenţă directă pentru comercianţii cu amănuntul care au nevoie de profit pentru a supravieţui. Aprozarele cu preţ redus au devenit o linie a frontului în lupta electorală deschisă de AKP.

    Acţiunile poliţiei au fost suficiente pentru a încetini ritmul ascendent al preţurilor în luna februarie. Dar chiar şi după decelerarea la o rată anuală de 29,3% în februarie, de la 31% în ianuarie, inflaţia alimentelor se menţine la mai mult de două ori faţă de prognoza băncii centrale pentru sfârşitul anului. Intervenţiile guvernamentale directe, cum ar fi ameninţarea şi urmărirea penală a băncilor sau a comercianţilor cu amănuntul care majorează preţurile, „intră în conflict cu însăşi noţiunea de economie de piaţă“, spune Cristian Maggio, şeful departamentului de cercetare a pieţei emergente al TD Securities din Londra.

    Efectele prăbuşirii rapide a lirei din luna august a anului trecut continuă să ricoşeze între bănci şi producători. Întreprinderile care s-au încărcat de datorii în monedă străină, mai ales dolari, au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată de când forţa lirei slăbeşte. Susţinute prin împrumuturi, unele companii vor fi forţate să se restructureze sau să dea faliment. Producţia industrială scade precipitat din septembrie, diminuându-se în medie cu aproape 7% în fiecare lună.

    Guvernul a încercat, de asemenea, să sprijine lira prin presiuni asupra băncilor în sensul ca acestea să nu permită administratorilor de fonduri străine să vândă moneda turcească. Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Erdogan a avertizat băncile că vor fi pedepsite pentru că alimentează creşterea cererii de valută.

    Cererea de credite din partea consumatorilor seacă, iar oamenii îşi dau lirele pe siguranţa dolarilor, pe care-i adună şi îi păstrează sub saltea pe măsură ce norii se adună în economie. Între timp, locurile de muncă din servicii şi construcţii care au transformat milioane de săteni în locuitori ai oraşelor dispar rapid. Şomajul creşte de opt luni; este acum 13,5%, cel mai înalt nivel din 2009 încoace.

    De când şi-a pierdut locul de muncă acum şase luni, Muharrem Cinar, de 51 de ani, merge în fiecare săptămână la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă din Ankara. Dezamăgit de fiecare dată, a fost forţat să se împrumute foarte mult de la prieteni şi familie pentru a plăti pentru educaţia copiilor săi. „Nu am fost niciodată şomer atât de mult timp“, spune el. „Azi nici măcar nu mai am bani să cumpăr pâine.“ Însă cei mai tineri dintre turci simt cel mai greu dificultăţile de pe piaţa muncii. Un sfert dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani au nevoie de locuri de muncă. Rabia Akman, de 24 de ani, asistentă medicală cu o experienţă de patru ani, este, de asemenea, şomeră de şase luni. „Nu vreau să zic că nu am speranţe pentru viitor“, spune ea. „Dar sunt speriată.“

    La Istanbul, cel mai populat oraş al Turciei, cu peste 14 milioane de locuitori, în fiecare dimineaţă femei şi bărbaţi se aşază la cozi în faţa corturilor albe – instalate de guvernul local – cu mult înainte să vină camioanele cu marfă, scrie The Atlantic. Unul este montat chiar în Piaţa Taksim din centrul oraşului, un reper al mişcărilor sociale din Turcia, al protestelor şi manifestărilor de bucurie deopotrivă. Oamenii pot cumpăra de acolo roşii, ardei şi alte legume în cantităţi limitate. Erdogan a acuzat lanţurile de supermarketuri de speculă „trădătoare“. Acestea au răspuns vânzând unele produse în pierdere sau chiar scoţând de pe rafturi unele legume prea scumpe, cum ar fi vinetele şi ardeii, pentru a nu stârni furia publicului sau a partidului. Unele magazine au introdus limite în ceea ce priveşte cantitatea de alimente pe care o persoană o poate cumpăra.

    Pe lângă prăbuşirea lirei, o cauză a scumpirii alimentelor este distrugerea recoltei de o serie de furtuni care au lovit regiunile agricole în ianuarie.

    „Suntem striviţi de preţurile mâncării. Însă preşedintele nostru ne ia apărarea”, spune mândră Bahariye Bulut, încovoiată de povara cartofilor cumpăraţi de la cortul alb din Taksim, pe care scrie „Luptă totală contra inflaţiei”. Bătrâna de 63 de ani se bazează pe pensia soţului ei pentru întreţinerea gospodăriei. Spune că aceste corturi sunt răspunsul la rugăciunile ei. Pentru Lutfu Guler, funcţionar public ieşit la pensie în vârstă de 75 de ani, cozile pentru mâncare sunt o încercare de a-i cumpăra pe oameni. Mai exact voturile lor. „Priviţi în jur. Toată lumea este nefericită. Aceste cozi sunt o ruşine. Am distrus totul, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Cine a mai auzit înainte de terorism alimentar?”

    La doar două străzi distanţă, Faruk se plânge că afacerile aprozarului său s-au înjumătăţit de când guvernul vinde mâncare sub preţul pieţei. „Guvernul îi atacă pe comercianţi şi pe fermieri, dar dacă eu dau faliment, încă o familie va face foamea”, spune Faruk.

    Sunt zeci de aprozare cu preţuri scăzute artificial în Istanbul. Însă a îndestula în timpul unei crize populaţia unei întregi ţări este greu pentru orice partid. AKP a pierdut la limită Istanbulul, însă rezultatele alegerilor sunt umbrite de controverse. 

  • Cum şi-a tăiat Erdogan singur craca de sub picioare distrugând agricultura

    La cafeneaua din Yeniceabat, liniştea este sâcâitoare. Tăcut este şi Hasan Gormez, care îşi soarbe încet ceaiul negru tradiţional turcesc. Yeniceabat este un cătun aflat la aproximativ două ore de mers cu maşina la sud de Istanbul. „Pe vremuri, cafeneaua satului era plină de fermieri veseli. Se glumea, era forfotă“, povesteşte Gormez, în vârstă de 48 de ani. El lucrează 30 de acri de teren pe care i-a moştenit de la familia sa. „Toţi cei de aici sunt supăraţi din cauza economiei, iar copiii noştri sunt plecaţi.“

    Preşedintele „Noii Turcii“, Recep Tayyip Erdogan, lăuda în gura mare înaintea alegerilor locale din 31 martie o naţiune mândră de forţa sa economică, deşi o recesiune a oprit expansiunea care a ţinut aproape neîntrerupt de la sfârşitul anului 2009. Cu toate acestea, prin reorientarea dezvoltării spre cheltuielile de consum şi spre proiectele de infrastructură urbană, Erdogan a accelerat unul dintre cele mai mari transferuri de populaţie din istoria turcă modernă, dezrădăcinând 2 milioane de oameni din lumea agrară pentru a-i arunca pe piaţa muncii din oraşele mari.

    Ponderea forţei de muncă angajate în agricultură a scăzut aproape la jumătate, la 15%, în timpul celor 16 ani de la venirea la putere a lui Erdogan, în timp ce o suprafaţă de teren arabil de dimensiunea Olandei a fost scoasă din folosinţa agricolă. Pe măsură ce satele se golesc, auto-suficienţa alimentară a Turciei dispare: cea mai recentă citire a indicelui de securitate alimentară al The Economist Intelligence Unit plasează această ţară pe locul 48 din 113, sub Arabia Saudită, Qatar şi alte state unde relieful dominant este deşertul.

    Erdogan şi-a început cariera de politician în anii 1990 ca primar al celui mai mare centru comercial al Turciei, Istanbul, şi şi-a construit baza de electorat din clasa muncitoare a uriaşului oraş prin dezvoltarea infrastructurii şi extinderea sprijinului social. Cu toate acestea, chiar şi centrele urbane ale Turciei au devenit terenuri de luptă pentru alegerile locale de pe 31 martie, primul test la urne pentru preşedinte de când şi-a acordat anul trecut puteri executive mult mai extinse. În Istanbul, Ankara şi alte oraşe mari, Erdogan a piedut lupta. Scăderea economică, dispariţia locurilor de muncă şi scumpirea alimentelor au fost fatale partidului celui mai puternic lider din istoria modernă a Turciei.

    Abandonarea agriculturii îl bântuie acum pe Erdogan. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea politică a preşedintelui, a pierdut capitala Ankara, un bastion de un sfert de secol al AKP.

    Erdogan continuă să aibă o influenţă imensă în mediul rural, unde oamenii i-au îmbrăţişat încercările de desprindere de istoria recentă mai seculară a Turciei şi de a readuce ţara la o formă de guvernare centrată pe islam. Însă vânturile politice încep să bată şi împotriva preşedintelui. Cândva o putere agricolă, Turcia a devenit de-a lungul anilor dependentă de importuri de produse alimentare mai ieftine, făcând agricultura o afacere mai puţin rentabilă şi aducând-o în situaţia de a îngroşa rândurile exilaţilor de la sate. Acest lucru nu părea să conteze prea mult, până când prăbuşirea lirei din vara anului trecut a făcut preţurile alimentelor importate să explodeze, împingând inflaţia alimentară la cel mai rapid ritm din ultimul sfert de secol. „Guvernul a lăsat sectorul agricol în voia sorţii“, spune Nuri Karaca, un fermier de 71 de ani din Bursa. Bătrânul este şi şeful unei asociaţii locale de producători de carne. „Le pasă mai mult de baza de alegători din cartierele marilor oraşe decât turcii din regiunile agricole.“

    Fermier şi până acum alegător loial al AKP, Erdinc Sari, în vârstă de 46 de ani, spune că a venit timpul pentru o schimbare. Anul acesta a susţinut un candidat al principalului partid de opoziţie din Bursa, o fostă capitală otomană şi al patrulea oraş al Turciei ca mărime. În parte datorită importurilor, preţul furajelor pentru animale s-a dublat în ultimii trei ani. Guvernul acordă un sprijin anual de 1.500 de lire (274 dolari), care nu acoperă nici 10% din suma pe care Sari o cheltuieşte numai pe îngrăşăminte. „Am doi copii – o fată şi un băiat“, spune el. „Nu vreau ca ei să devină fermieri, ca tatăl lor.“ AKP a câştigat totuşi alegerile în Bursa, dar la limită.

    Răspunsul lui Erdogan legat de creşterea preţurilor a fost descurajarea pieţei libere şi orientarea către statul intervenţionist. Poliţia municipală a efectuat raiduri de percheziţie la depozitele şi la comercianţii cu amănuntul, învinuindu-i pe speculanţi de explozia preţurilor, în timp ce municipalităţile au creat standuri de vânzare a unor alimente sub preţul pieţei, subvenţionate de stat – o concurenţă directă pentru comercianţii cu amănuntul care au nevoie de profit pentru a supravieţui. Aprozarele cu preţ redus au devenit o linie a frontului în lupta electorală deschisă de AKP.

    Acţiunile poliţiei au fost suficiente pentru a încetini ritmul ascendent al preţurilor în luna februarie. Dar chiar şi după decelerarea la o rată anuală de 29,3% în februarie, de la 31% în ianuarie, inflaţia alimentelor se menţine la mai mult de două ori faţă de prognoza băncii centrale pentru sfârşitul anului. Intervenţiile guvernamentale directe, cum ar fi ameninţarea şi urmărirea penală a băncilor sau a comercianţilor cu amănuntul care majorează preţurile, „intră în conflict cu însăşi noţiunea de economie de piaţă“, spune Cristian Maggio, şeful departamentului de cercetare a pieţei emergente al TD Securities din Londra.

    Efectele prăbuşirii rapide a lirei din luna august a anului trecut continuă să ricoşeze între bănci şi producători. Întreprinderile care s-au încărcat de datorii în monedă străină, mai ales dolari, au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată de când forţa lirei slăbeşte. Susţinute prin împrumuturi, unele companii vor fi forţate să se restructureze sau să dea faliment. Producţia industrială scade precipitat din septembrie, diminuându-se în medie cu aproape 7% în fiecare lună.

    Guvernul a încercat, de asemenea, să sprijine lira prin presiuni asupra băncilor în sensul ca acestea să nu permită administratorilor de fonduri străine să vândă moneda turcească. Cu numai câteva zile înainte de alegeri, Erdogan a avertizat băncile că vor fi pedepsite pentru că alimentează creşterea cererii de valută.

    Cererea de credite din partea consumatorilor seacă, iar oamenii îşi dau lirele pe siguranţa dolarilor, pe care-i adună şi îi păstrează sub saltea pe măsură ce norii se adună în economie. Între timp, locurile de muncă din servicii şi construcţii care au transformat milioane de săteni în locuitori ai oraşelor dispar rapid. Şomajul creşte de opt luni; este acum 13,5%, cel mai înalt nivel din 2009 încoace.

    De când şi-a pierdut locul de muncă acum şase luni, Muharrem Cinar, de 51 de ani, merge în fiecare săptămână la agenţia locală de ocupare a forţei de muncă din Ankara. Dezamăgit de fiecare dată, a fost forţat să se împrumute foarte mult de la prieteni şi familie pentru a plăti pentru educaţia copiilor săi. „Nu am fost niciodată şomer atât de mult timp“, spune el. „Azi nici măcar nu mai am bani să cumpăr pâine.“ Însă cei mai tineri dintre turci simt cel mai greu dificultăţile de pe piaţa muncii. Un sfert dintre persoanele cu vârste între 15 şi 24 de ani au nevoie de locuri de muncă. Rabia Akman, de 24 de ani, asistentă medicală cu o experienţă de patru ani, este, de asemenea, şomeră de şase luni. „Nu vreau să zic că nu am speranţe pentru viitor“, spune ea. „Dar sunt speriată.“

    La Istanbul, cel mai populat oraş al Turciei, cu peste 14 milioane de locuitori, în fiecare dimineaţă femei şi bărbaţi se aşază la cozi în faţa corturilor albe – instalate de guvernul local – cu mult înainte să vină camioanele cu marfă, scrie The Atlantic. Unul este montat chiar în Piaţa Taksim din centrul oraşului, un reper al mişcărilor sociale din Turcia, al protestelor şi manifestărilor de bucurie deopotrivă. Oamenii pot cumpăra de acolo roşii, ardei şi alte legume în cantităţi limitate. Erdogan a acuzat lanţurile de supermarketuri de speculă „trădătoare“. Acestea au răspuns vânzând unele produse în pierdere sau chiar scoţând de pe rafturi unele legume prea scumpe, cum ar fi vinetele şi ardeii, pentru a nu stârni furia publicului sau a partidului. Unele magazine au introdus limite în ceea ce priveşte cantitatea de alimente pe care o persoană o poate cumpăra.

    Pe lângă prăbuşirea lirei, o cauză a scumpirii alimentelor este distrugerea recoltei de o serie de furtuni care au lovit regiunile agricole în ianuarie.

    „Suntem striviţi de preţurile mâncării. Însă preşedintele nostru ne ia apărarea”, spune mândră Bahariye Bulut, încovoiată de povara cartofilor cumpăraţi de la cortul alb din Taksim, pe care scrie „Luptă totală contra inflaţiei”. Bătrâna de 63 de ani se bazează pe pensia soţului ei pentru întreţinerea gospodăriei. Spune că aceste corturi sunt răspunsul la rugăciunile ei. Pentru Lutfu Guler, funcţionar public ieşit la pensie în vârstă de 75 de ani, cozile pentru mâncare sunt o încercare de a-i cumpăra pe oameni. Mai exact voturile lor. „Priviţi în jur. Toată lumea este nefericită. Aceste cozi sunt o ruşine. Am distrus totul, dar nimeni nu-şi asumă responsabilitatea. Cine a mai auzit înainte de terorism alimentar?”

    La doar două străzi distanţă, Faruk se plânge că afacerile aprozarului său s-au înjumătăţit de când guvernul vinde mâncare sub preţul pieţei. „Guvernul îi atacă pe comercianţi şi pe fermieri, dar dacă eu dau faliment, încă o familie va face foamea”, spune Faruk.

    Sunt zeci de aprozare cu preţuri scăzute artificial în Istanbul. Însă a îndestula în timpul unei crize populaţia unei întregi ţări este greu pentru orice partid. AKP a pierdut la limită Istanbulul, însă rezultatele alegerilor sunt umbrite de controverse.