Gabriela Rusu a inceput sa lucreze in asigurari in 1997, dupa ce
timp de patru ani s-a pregatit in facultate pentru o cariera in
acest domeniu. “Am absolvit Academia de Studii Economice, sectia
Finante-Asigurari, in 1997. Dupa absolvire m-am angajat la ASIROM,
in primii ani la departamentul de training, iar in 2000 am fost
numita director adjunct de marketing”, povesteste Rusu.
A durat doar cateva luni pana cand sa preia functia de director
deplin al departamentului de marketing, pentru ca din 2003 sa
schimbe angajatorul – a plecat la Generali Asigurari, unde a fost
director de marketing si comunicare. Trei ani mai tarziu Gabriela
Rusu ocupa aceeasi pozitie, insa in cadrul unui alt asigurator –
Astra. “|n 2008 a venit schimbarea majora din cariera mea, cand am
fost recrutata ca director de marketing pentru piete emergente de
Uniqa International, cu responsabilitati in Romania, Ucraina si
Bulgaria”, spune Rusu. Din aceasta functie coordoneaza si acorda
suport celor trei departamente de marketing din companiile Uniqa
ale celor trei tari, referitor la strategie, implementare, reguli
corporate, planificare, buget si alte aspecte ale activitatii de
marketing.
Momentul in care a venit la Uniqa a punctat si cea mai
importanta provocare din cariera sa prin trecerea de la un
management local la o formula de management international. Tot aici
a derulat si proiectul de care este cel mai atasata. “Proiectul meu
<de suflet> este rebrandingul pe care l-am facut in 2009 si
2010 la companiile Uniqa din Romania si Ucraina dupa achizitiile
realizate de grup pe aceste piete, rebranding care s-a incheiat cu
rezultate foarte bune”, spune Gabriela Rusu.
– Premiul special “Marketing emergent”: Gabriela Rusu, Marketing
Manager Piete Emergente la Uniqa International. In varsta de 36 de
ani, Gabriela Rusu lucreaza pe piata de asigurari de la terminarea
facultarii, iar in 2008 a fost recrutata de Uniqa International ca
director de marketing pentru piete emergente, cu responsabilitati
in Romania, Ucraina si Bulgaria.
Leave a Reply