Anul trecut, cele cinci restaurante – Stadio, Social 1, Nor, Qreator şi Cişmigiu Bistro – conduse de Radu Dumitrescu au generat venituri totale de 5,5 milioane de euro, iar anul acesta antreprenorul se aşteaptă la venituri de 7,6 milioane de euro. Cu excepţia restaurantului Social 1, care operează sub firma Freen SRL, celealte patru unităţi sunt operate Freen Restaurant SRL, toate funcţionând sub umbrela Stadio Hospitality Concepts.
Dumitrescu povesteşte că este antreprenor de la 18 ani de când, după ce lucrase timp de patru luni ca şofer – singurul job din postura de angajat – a început să vândă pe cont propriu obiecte promoţionale: pixuri, brichete, calendare, agende personalizate. „Am luat pagini aurii, pentru că pe atunci nu prea existau mailuri, aşa că trimiteam faxuri cu oferta mea către companii. Aşa am început. Cumpăram de la nişte furnizori şi vindeam către companii.” În timpul facultăţii s-a mai asociat cu cineva şi a creat un nou business, bazat tot pe obiecte promoţionale. Făcuse însă şi o mică agenţie de producţie publicitară, „unde făceam orice, cum ar fi casete luminoase. Pentru vremurile alea – anii ’98-’99, era ceva SF”, îşi aminteşte el.
Ulterior a început să importe din Austria structuri de promovare de tip spider şi roll up. „Noi am fost primii din România care am vândut aşa ceva. Cei care le foloseau – companiile farmaceutice, multinaţionalele, aduceau de afară acest tip de produse pentru că nu aveau de unde să cumpere de aici, aşa că am deschis piaţa”, povesteşte Dumitrescu.
În 2002-2003 s-a despărţit de partenerul său de business şi a mers singur mai departe, prin lansarea unui nou business: Rander, o tipografie de print de mari dimensiuni. A început cu o imprimantă de 10.000 de dolari şi, treptat, a ajuns la un parc de imprimante de 3 milioane de dolari.
După câţiva ani a decis să intre şi în domeniul HoReCa, deschizând în 2011, cu o investiţie totală cumulată de 150.000-200.000 de euro, primul restaurant: Stadio Sports Bar, numit aşa deoarece l-a gândit iniţial drept un restaurant destinat clienţilor pasionaţi de sport, în italiană „stadio” însemnând „stadion”. „Am intrat în industria asta întâmplător, chiar dacă mă atrăgea, pentru că fiecare băiat îşi doreşte să aibă o cârciumă în care să vadă meciurile cu prietenii, de aici şi ideea de sports bar.” Iniţial a gândit restaurantul ca un bar de profil, unde clienţii puteau veni să urmărească evenimente sportive. „Voiam să facem un Hard Rock Cafe pe sport. L-am amenajat cu multe televizoare, am cumpărat foarte multe tricouri, haine, adidaşi, mingi purtate sau folosite de sportivi celebri, şi aşa că am creat o atmosferă în bar.”
În 2013 a deschis, alături de un partener, un alt restaurant cu o capacitate de peste 400 de locuri la Cluj – Livada, în care spune că au investit între 500.000 şi 600.000 de euro. Un moment important în parcursul antreprenorial al lui Dumitrescu a fost în vara anului 2013 când, întorcându-se din Cluj, de la Livada, unde văzuse că oamenii stăteau la coadă la intrare, a mers la Stadio şi a găsit restaurantul gol. „Mi-am dat seama că aveam drept clienţi doar băieţi, cărora le plăcea foarte mult localul, dar care veneau doar la evenimentele sportive, însă nu şi cu soţiile sau cu iubitele, iar fetele singure, la fel, nu ieşeau acolo”. I-a sunat aşadar pe designeri şi le-a spus că trebuie să schimbe ceva, pentru că ideea de „sports bar” nu atrăgea suficienţi clienţi. A închis barul pe 1 august şi l-a redeschis, total schimbat, pe 2 septembrie, transformându-l din Stadio Sports Bar în Stadio – Restaurant cu atrium, cum a rămas şi în prezent. Investiţia în redecorarea restaurantului spune că a fost foarte mare, până la aproape 150.000 de euro, cât investise în primul an, la deschidere. „Într-o săptămână, două, au început să vină oamenii, am început să ne ocupăm şi de partea de marketing, de promovare.”
După un an şi jumătate de la deschiderea restaurantului din Cluj-Napoca s-a hotărât să iasă din acţionariat, deoarece în primul rând se născuse fiica sa, iar călătoriile dese la Cluj nu îi permiteau să petreacă suficient timp alături de ea, dar şi pentru că a realizat că nu poate să ducă, în paralel, şi ambele restaurante, şi tipografia.
În iarna anului 2014-2015 a extins restaurantul Stadio cu un spaţiu adiacent, unde anterior fuseseră birouri, mărindu-i capacitatea cu 55 de locuri, până la 240-250 de locuri (cu un maxim de 270 de locuri), exceptând terasa, care dispune de alte circa 40 de locuri. În 2015 a deschis un nou restaurant, în faţa Casei Poporului – Social 1. Numele l-a ales datorită amplasamentului din Bd. Unirii nr. 1, numit iniţial Bd. Victoria Socialismului, pornind de la ideea de a deschide un spaţiu de socializare, decorat cu elemente din perioada socialistă, care amintesc de acele vremuri. Restaurantul are 100 de locuri în interior şi alte 80 pe terasă.
Un an mai târziu a decis să vândă şi tipografia pentru că „am simţit că piaţa aceea se duce într-o zonă în care nu mai voiam să fiu, în care nu mă mai regăseam”, povesteşte antreprenorul. Şi asta pentru că echipamentele pe care le folosea erau foarte scumpe, iar între timp apăruseră fondurile europene, „şi foarte mulţi dintre noii noştri concurenţi au luat foarte multe echipamente pe fonduri europene nerambursabile. În momentul în care piaţa are o ofertă foarte mare, cum apăruse în momentul acela, preţul scade. Am ajuns la un preţ foarte mic şi foarte apropiat de cost, de multe ori sub cost”. A doua problemă spune că a fost legată de termenele de plată, deoarece, în momentul în care clienţii au sesizat că oferta este foarte mare, au început să pretindă termene de plată mai mari. „La un moment dat, când am ieşit noi, se ajunsese la nişte termene de plată de 150 de zile, ceea ce este aberant, în afara oricărei idei de business. Noi nu eram bancă, să putem finanţa 150 de zile.”
Cu toate că încă renta să rămână şi pe această piaţă, mai ales că, spune el, „eram printre cei mari, eram profitabili”, în acea perioadă începuse să se dezvolte foarte mult partea cu restaurantele, aşa că a trebuit să aleagă, „pentru că nu puteam face două lucruri total diferite în acelaşi timp.”
În mai 2017, după o negociere de un an şi jumătate pentru spaţiu, a deschis restaurantul Nor, situat la ultimul etaj – etajul 36 – al celei mai înalte clădiri din Capitală şi din România, Sky Tower. Dacă în deschiderea celorlalte restaurante a investit în jur de 1.000-1.200 de euro pe metru pătrat, în acest preţ fiind incluse podeaua, mobilierul, tacâmurile, decoraţiunile, mirosul, lumina, aerul condiţionat, sunetul – tot ceea ce alcătuieşte experienţa pe care un client o are într-o locaţie, chiria sau produsele fiind calculate separat, în cazul restaurantului Nor lucrurile au stat diferit, investiţia înainte de deschidere ajungând undeva la 1-1,3 milioane de euro, „pentru că sunt foarte mulţi metri pătraţi iar regimul de înălţime al clădirii se supune unor alte reguli din punct de vedere legislativ”, explică antreprenorul.
Cât despre clientelă, Dumitrescu spune că „la Nor avem zona de prânz în timpul săptămânii, unde vin mulţi oameni de business. Avem prânzul de weekend, când vin familiile, în general din trei generaţii – copii mici, părinţi şi bunici. E plin de familii. Şi mai avem cina, care este şi în timpul săptămânii, cu întâlniri de business dar şi de sărbătorit ceva, pentru că nu e un restaurant unde doar să te hrăneşti, să îţi rezolvi o problemă fiziologică.” În weekend, la cină, spune că sunt mai puţine întâlniri de business, în general vin cupluri, grupuri de prieteni sau familii fără copii pentru aniversări sau alte evenimente, precum cereri în căsătorie. Iar mic dejunurile în timpul săptămânii sunt de business şi în weekend de leasure, de familii.
Antreprenorul povesteşte că a lucrat cam patru luni pentru a se alinia normelor ISU necesare pentru deschidere, datorită amplasamentului restaurantului, la 136 de metri înălţime. Şi, cu toate că Nor s-a deschis la scurt timp după ce intrase în vigoare legea anti-fumat, Dumitrescu spune că nu a întâmpinat probleme legate de asta, deoarece în momentul deschiderii legea fusese dată deja de două luni iar oamenii, chiar dacă mai greu, se obişnuiseră deja să nu mai fumeze în restaurante. „Oricum clădirea este green şi nu se fuma nici înainte de această lege. Oaspeţii au venit deja obişnuiţi.”
Un alt proiect important în care Dumitrescu s-a implicat este un parteneriat semnat în toamna lui 2017 cu Phillip Morris, de a opera împreună spaţiul Qreator, unde compania deţine un concept store pentru ţigările electronice iqos. „Avem şi un bistro în interior, evenimentele le fac ei dar tot ce înseamnă partea tehnică a evenimentului – mâncare, băutură, oameni, curăţenie, este acoperită de noi.” Practic, managementul restaurantului este asigurat de echipa sa.
Povestea lui Radu Dumitrescu pare să demonstreze că atunci când „te îndrăgosteşti” de industria aceasta nu te mai vindeci. Şi asta pentru că în 2018 a mai deschis un restaurant, Cişmigiu Bistro la etaj, amplasat la etajul şase al hotelului Cişmigiu, cu o investiţie de cca. 300.000 de euro, cu o capacitate de 160 de locuri şi o terasă de 35-40 de locuri. Potrivit lui Dumitrescu, cele cinci restaurante funcţionează cu o echipă de 250-270 de angajaţi şi înregistrează, zilnic, în jur de 2.000 de oameni, valoarea bonul mediu pe tot grupul fiind undeva la 80 de lei de persoană, cu o medie de 2,9 persoane la o masă, aşadar, cam 230 de lei/masă.
Clientela este alcătuită în mare parte din corporatişti şi antreprenori. „La Nor vin în special antreprenori cu venituri mai mari sau corporatişti de la middle management în sus, pentru că au prânzuri sau cine de business. Oamenii de afaceri obişnuiţi vin aici sau în celelalte restaurante în special seara”, menţionează el. Profilul clienţilor diferă. La Stadio şi la Social 1 spune că e cam acelaşi – „oameni de 22-45 de ani, smart casual, care vin cu copiii, cu venituri medii-mari, studii superioare, în proporţie de 55-60% femei, oameni foarte atenţi la detalii şi care călătoresc foarte mult, cu interes pe partea de food, design şi experienţe frumoase”.
În momentul de faţă spune că nu are un plan bine definit vizavi de deschiderea unui nou restaurant şi că ar lua în calcul o deschidere dacă ar găsi un spaţiu care să se potrivească cerinţelor businessului din punct de vedere al dimensiunii spaţiului, locaţiei, terasei, preţului. „Luăm în calcul extinderea şi în alte oraşe, dar nu e o prioritate în acest moment. E loc destul pentru restaurante în Bucureşti, cât şi în alte oraşe”, adaugă Dumitrescu. În prezent spune că se concentrează pe menţinerea clienţilor mulţumiţi, să aibă în continuare restaurantele la fel de pline ca acum, iar ca obiective interne menţionează creşterea bonului mediu şi vânzarea anumitor produse.
Printre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat de la intrarea în această industrie se numără, în primul rând, procesul de învăţare. „A durat un an şi jumate să învăţ, am dormit la propriu în restaurant ca să învăţ tot ce implică businessul acesta, pentru că nu ştiam nimic. Este foarte greu domeniul, lucrezi cu oameni, cu mâncare. Asta a fost prima provocare, în continuare apar lucruri noi din care trebuie să învăţ, e o luptă continuă.” Alte probleme pe care le-a întâmpinat au fost legate de materiile prime de o anumită calitate până la angajaţi de o anumită calitate. Spune însă că în ciuda faptului că în acest domeniu există adesea fluctuaţii mari de personal, în restarantele sale nu s-a lovit prea des de această situaţie. „Singurul lucru important nu este că sunt sau că nu sunt angajaţi, ci ce faci cu cei pe care-i ai. Este foarte important să ai nişte oameni care au grijă de ei. Angajaţii pleacă în general de la un loc de muncă nu neapărat din cauze financiare, ci pentru că nu se simt bine acolo. Noi, de exemplu, avem un om care numai cu asta se ocupă, vorbeşte cu ei. Dacă vorbeşti cu ei, dacă eşti corect şi îţi ţii promisiunile, nu vei avea probleme majore cu angajaţii.”
În legătură cu schimbările din piaţă, Dumitrescu spune că în ultimii ani a observat o schimbare la nivel de aşteptări. „Pentru că în România, şi în special în Bucureşti se câştigă destul de bine, salariile fiind destul de mari, oamenii ies în afara ţării şi văd alte lucruri, alte restaurante, pot compara. Am observat că se aşteaptă un nivel calitativ mai mare decât înainte. Creşterea în calitate a restaurantelor e dată şi de clienţii care au cerut mai mult. Văd o schimbare foarte bună în design, sunt din ce în ce mai multe restaurante frumoase, din păcate sunt multe restaurante frumoase a căror bucătărie nu ţine pasul cu aspectul.”
Cel mai nou proiect al antreprenorului, care s-a transformat, spune el, într-un adevărat hobby, este o platformă de rezervări pe care s-a gândit să o lanseze după ce a deschis Nor şi s-a lovit de foarte multe probleme din punct de vedere al managementului rezervărilor. „Aveam foarte multe rezervări şi ne-am gândit cum ar fi să creăm un sistem electronic, un sistem online de gestionare a rezervărilor. Şi aşa ne-a venit ideea să lansăm o aplicaţie de rezervări, cum e cea pentru taxiuri, care să nu aibă nicio legătură cu celălalt busienss. Pornind de la ideea aceasta am început să creionăm un sistem de rezervări care să conţină un website, o aplicaţie iOS, una Android, dar şi o aplicaţie care se pune în restaurante, aceasta fiind cea mai importantă, pentru că îi ajută pe reprezentanţii acestora să gestioneze foarte bine rezervările şi să ştie dacă au sau nu mese libere”, explică el.
Dumitrescu spune că în jur de 30% din mesele unui restaurant se pierd deoarece, notând rezervările cu pixul, într-un caiet sau pe nişte hârtii, nu ai cum să gestionezi spaţiul la un nivel optim.
A vorbit astfel cu o firmă de software, a finalizat aplicaţia în decembrie 2017, însă nu avea un nume. Pe parcurs însă a apărut oportunitatea de a cumpăra brandul Restograf, un site de recenzii pentru restaurante. „După ce l-am cumpărat am început să ne referim la aplicaţia noastră de rezervări drept Restograf. Am început să o dezvoltăm, pe parcurs ne-am dat seama că mai sunt necesare modificări şi am introdus-o în restaurantele noastre să vedem cum funcţionează.” Neoficial a lansat-o în urmă cu două luni, în iulie, având deja înscrise în jur de 185 de restaurante, urmând să o lanseze oficial luna aceasta.
„Aplicaţia are două componente: cea de restaurante, de B2B, şi cea de utilizatori – B2C. Avem o echipă de vânzări care merge la restaurante pentru a încheia contracte, le implementează, le fac training, şi avem partea de marketing, care se ocupă de marketarea acesteia către potenţialii oaspeţi.” Antreprenorul spune că proiectul a fost extrem de bine primit de către cei din piaţă. „Toţi au înţeles că le este foarte utilă şi îi ajută să gestioneze partea de rezervări, să vadă dacă mai există cu adevărat loc, dacă mai au cum să bage încă o masă, să aibă clienţii care au trecut pragul restaurantului într-o carte de oaspeţi şi să ştie când au fost, de câte ori au fost. Până acum luau hârtia, o aruncau şi nu mai ştiau cine şi când a fost. Acum ai un istoric, îţi poţi nota preferinţele clienţilor, unde le place să se aşeze, ce alergii au, la a câta vizită sunt, de ce au mai venit, de ce nu au revenit, la ce oră se fac rezervările, dacă sunt făcute rezervări de proximitate, în ce zile se fac mai multe rezervări, ce eveniment vor să sebeze. Îţi dau foarte multe date despre restaurantul tău şi totodată îţi poţi face oaspeţii să se simtă foarte bine prin informaţiile pe care le ai despre ei, să îi saluţi pe nume când intră în restaurant. Statistici pe care nu aveai cum să le faci cu pixul, pe hârtie.”
De asemenea, pentru a păstra şi ideea iniţială a site-ului, pe aplicaţie pot fi date reviewuri de către clienţii care au vizitat restaurantul făcând o rezervare prin Restograf, iar rezervările pot fi şi anulate tot de către clienţi. „După ce au vizitat restaurantul primesc un mail şi o notificare în care sunt rugaţi să facă o evaluare a restaurantului.” Dumitrescu spune că în general, 99% dintre recenziile restaurantelor sunt reale. „Dacă cineva spune că am reviewuri proaste pentru că are cineva ceva cu mine, nu este adevărat. Dacă ai mai mult de 100-150 de recenzii care spun acelaşi lucru într-o anumită direcţie e clar că aşa este”.
Antreprenorul spune că acum vrea să meargă pe o zonă de live training, cu şedinţe de instruire care vor fi ţinute online pentru nou intraţii pe platformă. Restaurantele înscrise până acum sunt din Capitală, urmând ca la începutul lunii octombrie să mai includă restaurante din alte şase oraşe: Constanţa, Iaşi, Braşov, Sibiu, Timişoara şi Cluj. Dumitrescu vrea ca până la începutul anului viitor să acopere restaurantele de pe tot teritoriul României apoi să deschidă în ţările din jur: „în Ungaria şi în Bulgaria, apoi să continuăm cu fosta Iugoslavie, Austria şi Ucraina.” Pentru a intra în platformă reprezentanţii restaurantelor nu plătesc nimic, se plătesc doar rezervările care vin prin platforma Restograv. „E o taxă pe rezervare, extrem de mica, infimă”, precizează antreprenorul, comparând-o cu comisioanele platformelor de delivery, aflate la pol opus. „Există platforme de delivery care îţi scot oamenii din restaurant – e o mare problemă pentru proprietarii de restaurante, şi nu toţi îşi dau seama – te fac pe tine să rămâi în casă şi să nu mai ieşi la restaurant, şi după ce că scot oamenii din restaurant mai şi iau 30% comision pentru asta. Dacă cineva plasează o comandă de 100 de lei restaurantul plăteşte cam 30 de lei comision. Este un comision uriaş.”
Acum, Restograf este principalul său focus. „Pentru că suntem la început vrem să facem ceva pe piaţa asta de restaurante, pentru că ştim ce probleme am avut noi, şi suntem convinşi că problemele pe care le-am avut noi cu restaurantele extrem de rezervate le au şi alţii din piaţă. Asta a şi fost ideea, că vrem să facem ceva pentru comunitate şi vrem să ajutăm piaţa să crească, bineînţeles făcând un business, că nu e nimic greşit în asta. Îmi doresc să revoluţionez piaţa rezervărilor, vreau să transform telefonul, pixul şi hârtia în ceva electronic.”
L-am întrebat şi despre competiţie, însă mi-a spus că nu are competitori. „Sunt 3.000 de restaurante în Bucureşti. Nu văd în nimeni o competiţie. Cu cine să mă bat eu la etajul 36?”, mi-a răspuns amuzat.
Cât despre el, Radu Dumitrescu este absolvent al Facultăţii de Management Turistic şi Comercial din cadrul Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. Când pleacă în concedii spune că mănâncă orice, deoarece îi place să experimenteze lucruri pe care nu le ştie sau gusturi noi care poate pot fi implementate şi la noi. Îi place de asemenea să schieze, să petreacă timp cu fiica sa, „dar nu să facem lecţii!”, şi să citească cărţi de business, leadership şi dezvoltare personală sau biografii.
