Tag: 100 Tineri Manageri de Top

  • Şefa Western Union gestionează de la Bucureşti 50 de milioane de transferuri de bani din şi către România

    Daniela Budurea a preluat funcţia de country director al Western Union pentru România şi Bulgaria în iunie 2014. A revenit ca lider al operaţiunilor de business Western Union pe pieţele din România şi Bulgaria după o perioadă de doi ani în care a coordonat segmentul reţelelor de agenţi poştali pe zona Europei Centrale şi de Est şi a Europei de Sud.

    Daniela Budurea are ca principală responsabilitate continuarea extinderii reţelei de locaţii ale agenţilor din regiune, precum şi diversificarea mixului de canale prin care consumatorii au acces la serviciile Western Union, cu accent pe canalele electronice. Din experienţa Danielei Budurea fac parte şi cei şase ani în care a deţinut funcţia de group country manager în cadrul Angelo Costa România. În această perioadă, Daniela a coordonat activităţile companiei de transfer de bani Angelo Costa Ro în calitate de director executiv, fiind totodată şi membru al Consiliului de Administraţie.

    În paralel, ea a creat şi administrat Foreigners in Europe, o companie de media a Costa Group, care edita ziarul Gazeta Românească. Simultan, Daniela Budurea a condus Angelo Costa International Romanian Branch, o companie care furniza servicii de call-center şi suport pentru companiile de transfer de bani ale Costa Group din Italia şi Spania. Înainte de a se alătura echipei Angelo Costa, Daniela a ocupat poziţia de director executiv al Dollar Express România SRL. Daniela Budurea a absolvit un Executive MBA la Vienna University of Economics and Business şi a absolvit Facultatea de Economie în cadrul ASE Bucureşti.

    Află poveştile celor mai de succes tineri manageri ai României!

  • Tânărul de 25 de ani care a vândut hot-dog în Gara de Nord vrea să scoată McDonald’s şi KFC de pe piaţă

    La numai 25 de ani, Maissam Mrad conduce afacerea Springtime, cu afaceri de circa 10 mil. euro, însă este implicat în afacerile familiei de şapte ani. Lanţul Springtime, care numără 24 de restaurante permanente şi unul deschis doar în perioada estivală, are lunar sute de mii de clienţi.

    Bazele reţelei de restaurante de tip fast-food au fost puse în 1992 de familia de origine libaneză Mrad, mai precis de tatăl şi de unchiul său, amândoi de profesie medici. În ‘92, pe piaţa locală existau doar restaurante tradiţionale româneşti, iar ei au dorit să dezvolte un alt tip de spaţii, în care se poate mânca rapid. Născut în România şi crescut în Suedia, managing directorul Springtime spune că el însuşi a început de la zero în cadrul Springtime, vânzând hot-dog în Gara de Nord.

    Vindeam zilnic 1.500 de hot-dogi. Apoi, în timp, am crescut în cadrul companiei”, spunea el recent. El adaugă că deşi este absolvent al unei facultăţi de economie şi management, experienţa în domeniu este cea care l-a ajutat să cunoască îndeaproape lumea afacerilor. „Abilitatea de a conduce constă în numărul de decizii luate şi nu neapărat în numărul de ani ocupaţi într-o singură poziţie.„ În acest context, Mrad afirmă că peste zece ani se vede tot la Springtime, care, crede el, va deveni un business cu acoperire internaţională. „Vreau să dezvolt lanţul de restaurante, iar acesta să devină unul dintre principalii jucători pe plan internaţional.”

    FUNCŢIE managing director
    VÂRSTĂ 25 de ani
    ACŢIONARIAT familia Mrad
    CIFRĂ DE AFACERI 2013 10 mil. euro
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 12 mil. euro
    ANGAJAŢI 500


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

    BUSINESS Magazin vă prezintă a opta ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din luna mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 35 lei.

  • A pornit singur şi acum a ajuns la 3 milioane de euro: Ca să creşti trebuie să lucrezi şi cu străini

    Bogdan Tudor conduce compania de externalizare de servicii IT Class IT, pe care a înfiinţat-o în anul 2005.

    După mai bine de cinci ani în poziţia de director de operaţiuni la PCNET Data Network, unde era responsabil de strategia operaţională a companiei, Bogdan Tudor a decis să urmeze calea antreprenoriatului. „Sunt trei factori plus un imbold neaşteptat care m-au determinat să iau decizia de a mă orienta spre o afacere proprie„, povesteşte Tudor despre specializarea şi expertiza acumulată în domeniul IT, potenţialul externalizării serviciilor de orice fel şi, nu în ultimul rând, experienţa avută timp de cinci ani la PCNET în procesul antreprenorial de construcţie a unei companii de la 0 la un exit de 10 milioane de euro. „Imboldul a venit atunci când compania pentru care lucram a fost vândută către RCS&RDS, companie în a cărei cultură am simţit că nu mă potriveam”, spune antreprenorul.

    Class IT şi-a dublat an de an cifra de afaceri până în 2008, iar apoi a continuat să înregistreze o creştere anuală de aproximativ 30-40%, atingând 3 milioane de euro anul trecut ca urmare a proiectelor derulate cu peste 200 de clienţi. În subordinea lui Tudor sunt 100 de angajaţi şi alţi 50 de colaboratori, cifră care va ajunge la un total de 200 până la finele acestui an.

    Din 2011, Bogdan Tudor a decis să extindă compania şi la nivel internaţional prin Class IT International în San Francisco, SUA. „Pentru o afacere sustenabilă, companiile locale trebuie să îşi îndrepte atenţia spre atragerea clienţilor din afara României”, justifică el decizia care ar trebui să ducă în termen de trei ani la venituri mai mari din pieţele străine comparativ cu cele obţinute din România.

    Bogdan Tudor a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti, a urmat un EMBA în economie la KSU & Asebuss, are o diplomă în negociere de la Harvard Business School şi a obţinut anul trecut şi executive degree în antreprenoriat de la Sloan School of Management din cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT).

    FUNCŢIE fondator şi director executiv
    VÂRSTĂ 35 de ani
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 2,5 milioane de euro
    PROFIT NET 2012 0,2 milioane de euro
    ANGAJAŢI 100

  • A muncit zece ani în străinătate, apoi a pierdut toţi banii câştigaţi afară din cauza “prietenilor” săi români

    De mai bine de două decenii Tudor Constantinescu a început să studieze şi să dezlege tainele mâncărurilor. După mai mulţi ani în care şi-a încercat talentele culinare în Europa de Vest, SUA şi pe alocuri în Asia, a decis să se întoarcă în ţară şi să pună bazele lanţului de restaurante Chocolat.

    Plecase la 14 ani din România, în Belgia – ţara ciocolatei, împreună cu mama sa. A urmat vreme de cinci ani cursurile Institutului de Studiu şi Cercetare în domeniul Industriei Alimentare din Bruxelles şi, spune el, şi-a dezvoltat atât pasiunea pentru arta culinară, cât şi îndemânarea în gătit. Studia zilnic de la 7:30 de dimineaţă până la şase seara; în weekend şi în vacanţe elevii mergeau să facă practică în domeniu, în brutării, cofetării sau restaurante.

    A rămas în Belgia nouă ani, timp în care a fost ucenic în cadrul mai multor restaurante, dar şi-a încercat şi norocul cu o afacere proprie. La 21 de ani şi-a început „cariera„ de antreprenor: a transformat un beci în laborator şi a început să vândă produse de patiserie, tarte sărate şi dulci la standul său mobil din pieţele volante. Afacerea mergea, însă nu s-ar fi putut îmbogăţi astfel; câştiga doar cât să se întreţină. A vândut standul şi a plecat la Paris, unde a continuat stagiile în restaurante; apoi a emigrat în SUA unde s-a angajat în restaurante, iar la început curăţa legume şi tăia căpşune; a învăţat sistemul şi a devenit consultant gastronom pentru o companie care colabora cu lanţurile hoteliere de lux (Marriott şi Hilton) şi cu industria de croaziere. Astfel a ajuns să viziteze întreaga lume la bordul vaselor de croazieră şi într-un an şi jumătate a ajuns să vadă lumea – din Singapore în Caraibe şi din Canada în Birmania.

    Se ocupa de crearea meniului, de identificarea furnizorilor, de selectarea materiilor prime, a personalului şi de proiectarea bucătăriilor. După ce a făcut înconjurul lumii a decis să se întoarcă în România unde, spune el, a pierdut toţi banii câştigaţi afară din cauza unor parteneriate nereuşite cu români. După doi ani de încercări, în 2006 Tudor Constantinescu a lansat pe piaţă Chocolat, având azi două butic-restaurante, în centrul vechi şi Dorobanţi, şi o locaţie tip stand în centrul comercial Băneasa Shopping City. Deşi nu dă detalii despre afacerile sale, spunea recent că în 2015 va ajunge la un rulaj de 5 milioane de euro.

    FUNCŢIE acţionar
    VÂRSTĂ 37 de ani
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 N/A
    ANGAJAŢI 150

  • Nu a făcut facultate şi a fost muncitor în fabrică. Nemţii l-au pus şef peste cea mai mare investiţie Mercedes din România

    “De curând am împlinit 30 de ani, dar mă simt ca la 20.” În urmă cu mai bine de un deceniu, Ghiţă Nistor, absolvent al şcolii profesionale din Cugir, specializarea prelucrător prin aşchiere, s-a angajat într-o fabrică de la Sebeş ca operator care regla şi programa maşini (CNC). Era parcursul cât se poate de firesc al unui tânăr aflat la majorat care a vrut să muncească încă de pe băncile şcolii. S-a angajat la Star Transmission în 2001 şi a început de jos în fabrica ce avea să devină după zece ani principala ancoră a grupului german Daimler în România.

    „Am reuşit de fiecare dată să-mi fixez obiective realiste şi să le ating, iar în acelaşi timp să construiesc echipe şi să mă îndrept cu ele în direcţia care le-a adus tuturor un plus în carieră. Mi-e greu să mă văd activând în alt domeniu decât cel pe care mi l-am ales de la bun început. Aici îmi sunt prietenii, competiţia şi de aici au venit întotdeauna provocările şi satisfacţiile„, spune tânărul. Plusul în carieră de care vorbeşte Ghiţă Nistor este de fapt parcursul său profesional, desprins parcă din scenariile unui film motivaţional.

    De la operator CNC a ajuns în doi ani maistru, conducându-şi practic colegii de la acea vreme, apoi, după alţi cinci ani, a devenit şeful biroului de producţie. Anul acesta, Nistor a apărut la inaugurarea de la Sebeş a investiţiei de 300 de milioane de euro a grupului Daimler, producătorul Mercedes-Benz, lângă premierul României, Victor Ponta, în postura de director de fabrică. Şi-a făcut între timp studiile şi va absolvi în vară facultatea de inginerie economică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Studentul i-a convins pe nemţi să îl lase să conducă o echipă de 280 de oameni şi să gestioneze cea mai mare investiţie anunţată în ultimii ani în producţia de componente auto, unde vor fi produse viitoarele generaţii de cutii de viteze pentru autoturismele Mercedes-Benz.

    Nistor a fost numit în iunie 2013 director de producţie şi asamblare cutii de viteză cu dublu ambreiaj în şapte trepte, iar de anul acesta intră în responsabilitatea sa şi montajul cutiilor de viteză automate în cinci trepte. Deşi a întârziat cu studiile universitare, ardeleanul a făcut timp de doi ani cursuri de instruire în Elveţia, Austria şi Germania în domeniul asamblării cutiilor de viteză. „Mă mândresc cel mai mult cu faptul că am reuşit să producem cutii de viteză la acelaşi nivel calitativ precum colegii noştri din Hedelfingen. Presiunea a fost extrem de mare deoarece a fost pentru prima dată când s-au montat cutii de viteză altundeva decât în Germania, iar noi am dovedit că putem face faţă acestei provocări„, mărturiseşte şeful uzinei.


    Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai. 


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • Revolta unei angajate: şi-a dat demisia şi a făcut cu doi prieteni o afacere de un milion de euro

    Simona Lăpuşan a avut dintotdeauna înclinaţii tehnice. Absolventă a facultăţii de automatică şi calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti şi a unui master în managementul informatizat al proiectelor la facultatea de cibernetică, statistică şi informatică economică din cadrul ASE Bucureşti, a început să lucreze din timpul facultăţii.

    La numai 21 de ani, s-a angajat ca web developer la Totalnet, un furnizor de servicii de internet din Capitală cumpărat ulterior de RCS&RDS, şi a ajuns în doi ani să conducă departamentul în care se angajase iniţial, sub titulatura de head of web development.

    În 2003 a pornit, împreună cu Alex Lăpuşan şi Alex Novac, firma Zitec, fiind în prima fază implicată doar parţial. Un an mai târziu, a decis să renunţe la jobul de la Totalnet şi să devină director de operaţiuni în compania pe care o înfiinţase. Printre responsabilităţile actuale se numără managementul şi eficientizarea operaţiunilor, dezvoltarea echipei, facilitarea comunicării între departamente, dar şi între proiecte, precum şi coordonarea financiară. „Ca fondator, am responsabilitatea să mă implic practic oriunde este nevoie„, spune însă Simona Lăpuşan. Ca urmare, afacerile companiei care oferă soluţii software, design web, consultanţă IT, găzduire web, dar şi promovare online, au crescut an de an şi s-au cifrat la 1,4 de milioane de euro anul trecut. În subordine directă, directorul operaţional al Zitec are aproximativ 25 de angajaţi.

    FUNCŢIE COO şi cofondator
    VÂRSTĂ 34 de ani
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 1,4 milioane de euro
    ANGAJAŢI 60

     

  • Revolta unei angajate: şi-a dat demisia şi a făcut cu doi prieteni o afacere de un milion de euro

    La numai 21 de ani, s-a angajat ca web developer la Totalnet, un furnizor de servicii de internet din Capitală cumpărat ulterior de RCS&RDS, şi a ajuns în doi ani să conducă departamentul în care se angajase iniţial, sub titulatura de head of web development.

    În 2003 a pornit, împreună cu Alex Lăpuşan şi Alex Novac, firma Zitec, fiind în prima fază implicată doar parţial. Un an mai târziu, a decis să renunţe la jobul de la Totalnet şi să devină director de operaţiuni în compania pe care o înfiinţase. Printre responsabilităţile actuale se numără managementul şi eficientizarea operaţiunilor, dezvoltarea echipei, facilitarea comunicării între departamente, dar şi între proiecte, precum şi coordonarea financiară. „Ca fondator, am responsabilitatea să mă implic practic oriunde este nevoie„, spune însă Simona Lăpuşan. Ca urmare, afacerile companiei care oferă soluţii software, design web, consultanţă IT, găzduire web, dar şi promovare online, au crescut an de an şi s-au cifrat la 1,4 de milioane de euro anul trecut. În subordine directă, directorul operaţional al Zitec are aproximativ 25 de angajaţi.

    FUNCŢIE COO şi cofondator
    VÂRSTĂ 34 de ani
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 1,4 milioane de euro
    ANGAJAŢI 60

     

  • Revolta unei angajate: şi-a dat demisia şi a făcut cu doi prieteni o afacere de un milion de euro

    La numai 21 de ani, s-a angajat ca web developer la Totalnet, un furnizor de servicii de internet din Capitală cumpărat ulterior de RCS&RDS, şi a ajuns în doi ani să conducă departamentul în care se angajase iniţial, sub titulatura de head of web development.

    În 2003 a pornit, împreună cu Alex Lăpuşan şi Alex Novac, firma Zitec, fiind în prima fază implicată doar parţial. Un an mai târziu, a decis să renunţe la jobul de la Totalnet şi să devină director de operaţiuni în compania pe care o înfiinţase. Printre responsabilităţile actuale se numără managementul şi eficientizarea operaţiunilor, dezvoltarea echipei, facilitarea comunicării între departamente, dar şi între proiecte, precum şi coordonarea financiară. „Ca fondator, am responsabilitatea să mă implic practic oriunde este nevoie„, spune însă Simona Lăpuşan. Ca urmare, afacerile companiei care oferă soluţii software, design web, consultanţă IT, găzduire web, dar şi promovare online, au crescut an de an şi s-au cifrat la 1,4 de milioane de euro anul trecut. În subordine directă, directorul operaţional al Zitec are aproximativ 25 de angajaţi.

    FUNCŢIE COO şi cofondator
    VÂRSTĂ 34 de ani
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 1,4 milioane de euro
    ANGAJAŢI 60

     

  • Cum vinde un tânăr român de 30 de milioane de euro: Am spălat pe jos şi am aşezat haine pe umeraş

    Citeşte în premieră alte poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, care va fi lansat de Business Magazin în luna mai.

    Tot atunci vom premia cei mai performanţi tineri din mediul de afaceri la Gala Tineri Manageri de Top, organizată de Business Magazin.


    Cosmin Ulmean este managerul pe mâna căruia grupul german Takko a lăsat în ultimii şase ani un buget de circa 15 milioane de euro pentru dezvoltarea unei reţele care a ajuns la 60 de magazine de îmbrăcăminte. 

    Cosmin Ulmean s-a angajat la compania nemţească încă de la intrarea acesteia pe piaţa locală în 2007, după ce anterior lucrase mai mulţi ani în retailul electro IT. Ulmean şi-a început însă cariera în presă încă de pe vremea când urma cursurile Facultăţii de Management în Economia Turismului şi Comerţului din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Ulterior a luat drumul advertisingului, angajându-se într-o agenţie unde avea drept client compania Quasar, dealer la acel moment al operatorului de telefonie mobilă Connex.

    Apoi s-a „mutat la client” în poziţia de director de marketing şi vânzări. Din 2003 a început să lucreze pentru retailerul electro-IT Flanco, unde a rămas timp de patru ani şi povesteşte acum că a început să se dezvolte în carieră. Iniţial a ocupat poziţia de director regional, iar apoi a avansat ca director de proiect pentru Flanco World, unde trebuia să dezvolte un concept de magazin pe suprafaţă mare. Ultima poziţie deţinută în cadrul companiei a fost cea de business development manager, după care, când Flanco a fost preluat de Flamingo, a plecat. A fost recomandat de un fost coleg la Takko şi în aprilie 2007 a început procesul de recrutare. O lună mai târziu a înfiinţat compania în România, iar pe şapte septembrie deschidea primul magazin la Arad.

    Ulmean spune că trecerea din domeniul electro-IT către modă s-a făcut fără probleme şi adaugă că retailul de fashion este mai dinamic. Povesteşte că primele trei luni şi jumătate în cadrul Takko au fost petrecute în Germania, la training. Timp de patru săptămâni a lucrat în două magazine Takko unde a început cu spălatul pe jos şi aşezatul hainelor pe umeraş şi a mers ulterior la casa de marcat. La întoarcerea în ţară s-a ocupat de dezvoltarea reţelei, iar recent a primit şi conducerea pieţei din Serbia, unde Takko are şase magazine.

    FUNCŢIE general manager
    VÂRSTĂ 37 de ani
    ACŢIONARIAT Takko Germania
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 25-30 mil. euro
    CIFRĂ DE AFACERI 2011 24 mil. euro
    ANGAJAŢI 350-400

  • Tânărul care a ajuns să conducă 1.100 de angajaţi în compania unde s-a angajat când era student

    Citeşte în premieră alte poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, care va fi lansat de Business Magazin în luna mai.

    Tot atunci vom premia cei mai performanţi tineri din mediul de afaceri la Gala Tineri Manageri de Top, organizată de Business Magazin.

    Încă de când era student Marius Văcăroiu lucrează în cadrul Policolor, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală a lacurilor şi vopselelor. De mai bine de un an şi jumătate conduce grupul Policolor-Orgachim, cu activităţi în România şi Bulgaria.

    Marius Văcăroiu a preluat în noiembrie 2011 conducerea Orgachim, partea bulgărească a grupului, iar din ianuarie 2012 se ocupă şi de Policolor. La începutul carierei sale, în 1995, s-a ocupat iniţial de departamentul de IT, iar din 2008 a avut funcţia de group controller. „Colaborarea cu Policolor a început acum 18 ani, când încă eram pe băncile facultăţii şi am participat la un program de internship al firmei„, îşi aminteşte Văcăroiu. El adaugă că printre motivele care l-au determinat să rămână în echipa Policolor timp de aproape două decenii se numără investiţiile continue în pregătirea profesională a angajaţilor, precum şi faptul că i-au fost oferite constant provocări noi. Policolor-Orgachim are în prezent 1.100 de angajaţi şi a încheiat anul 2012 cu un rulaj de 72 de milioane de euro. „Policolor a traversat anul 2012 cu focus pe consolidarea echipei şi cea a portofoliului de produse.”

    Văcăroiu spune că unul dintre cele mai dificile momente din cariera sa se leagă de incendiul de la fabrica de răşini din Bulgaria a grupului, izbucnit la începutul anului trecut. După acest eveniment, a decis să demareze o investiţie de un milion de euro ce vizează sănătatea şi securitatea muncii în principala unitate de producţie a grupului din Bulgaria.

    Văcăroiu afirmă că este contactat în medie de 2-3 ori pe an de către agenţiile de head-hunting. Totodată, el recunoaşte că nu îl atrage ideea de antreprenoriat, despre care spune că se potriveşte unei anumite tipologii de oameni. „Aş putea spune că punctele mele forte sunt într-o altă sferă„, adaugă Văcăroiu. Peste zece ani, actualul şef al grupului Policolor-Orgachim se vede în aceeaşi funcţie, în aceeaşi companie sau în alta mai mare.

    FUNCŢIE CEO
    VÂRSTĂ 37 de ani
    ACŢIONARIAT fonduri de investiţii (Reconstruction Capital 2, Romanian Investment Fund, Romanian Reconstruction)
    CIFRĂ DE AFACERI 2012 72 mil. euro
    CIFRĂ DE AFACERI 2011 70 mil. euro
    ANGAJAŢI 1.100