Prima sa slujba a fost la Banca Transilvania, unde a debutat pe
divizia de intreprinderi mici si mijlocii. La acea vreme, doar sase
functionari lucrau pe acest segment, deci a facut parte dintr-un
proiect-pilot. Treptat, a devenit director pe Bucuresti, manager
regional si, ulterior, director adjunct al diviziei IMM la nivel
national. Legatura cu domeniul sanitar a venit prin crearea de
produse bancare pentru medici, care s-au dovedit a fi de un real
succes. A lucrat pana in 2010 in banca, iar in luna mai a anului
trecut a ajuns in barca celor de la Regina Maria, pe atunci Centrul
Medical Unirea. “CMU era si este client al Bancii Transilvania, iar
banca e client al clinicii, deci existau interactiuni intre noi”,
explica Chreih.
Pe scurt, Sergiu Negut, actualul director general adjunct al
Regina Maria, il invitase in repetate randuri la o discutie cu cei
de la Advent International, fondul care a cumparat 80% din
actiunile CMU, iar Chreih a acceptat, dupa mai multe refuzuri
consecutive. “Acea intalnire de un sfert de ora s-a transformat
intr-una de trei ore si am simtit din nou efervescenta care era in
banking in 2006-2007”. E vorba de aceeasi crestere de retea, de
numar de angajati, pe care domeniul bancar nu o mai putea oferi in
conditii de recesiune. “Mi-a placut mult provocarea de a lucra cu
medici, intelegerea fenomenului in ansamblul lui. De mult stiam ca
nu toti operatorii vor avea succes, dar e atat de interesanta
partea de costuri si venituri incat nu poti sa spui ca orice ai
deschide va fi profitabil”.
Dupa cum estimeaza Chreih, anul 2011 va fi unul dinamic pentru
reteaua privata de sanatate Regina Maria. Au fost anuntate
investitii atat in Bucuresti, un spital si doua policlinici, cat si
in restul tarii – doua spitale. Dupa deschiderea campusului medical
din Brasov, se va inaugura clinica din complexul comercial
bucurestean Sun Plaza, dar si alte proiecte pe maternitate si
policlinica. “Avem in plan o serie de proiecte ce vizeaza atat
extinderea geografica, cat si a gamei de servicii oferite, astfel
incat sa ne consolidam pozitia pe piata ca cea mai mare retea
privata de sanatate si cu cea mai completa oferta de servicii
medicale.”
– Cel mai de succes tanar manager – alte servicii: Fady Chreih,
Director executiv al Regina Maria. Bancher de cariera, Fady Chreih,
in varsta de 29 de ani, a ajuns sa lucreze in clinici private
pentru a retrai experienta din banci din anii buni ai economiei:
dezvoltare, crestere, oportunitati.
Leave a Reply