Retailerul de imbracaminte C&A, unul dintre cei mai mari
jucatori din Europa, are in plan sa ajunga in urmatorii cinci ani
la afaceri de 150-200 de milioane de euro pe piata locala, potrivit
calculelor BUSINESS Magazin, care au la baza cota de piata anuntata
de oficialii companiei si valoarea pietei. “Romania este una dintre
cele mai importante piete pentru noi. Vrem ca in urmatorii cinci
ani sa ajungem la o cota de piata de 5-7%”, a spus Benedikt Lauck,
director de marketing pentru Austria, Romania, Croatia si Slovenia,
in cadrul conferintei anuale a C&A pentru anuntarea
rezultatelor financiare, desfasurata la Düsseldorf. In fiecare an,
retailerul organizeaza conferinta pentru prezentarea rezultatelor
financiare in Germania – si nu in Olanda, tara de origine -, pentru
ca aceasta este in prezent cea mai importanta piata cand vine vorba
de vanzarile companiei. Germania nu este doar pentru C&A cea
mai importanta piata, ci si pentru rivalii de la H&M –
retailerul suedez care se bazeaza tot pe volum si care a gasit in
Germania un consumator atent la cheltuieli. Din acest an H&M a
intrat pe piata din Romania si, odata cu venirea lui, dar si cu
estimarile de crestere a economiei, au inceput sa apara si
planurile de extindere ale retailerilor deja aflati pe piata.
Anul acesta C&A aniverseaza 170 de ani de la infiintare, un
secol de existenta in Germania, 20 de ani in Portugalia, un deceniu
in Polonia si doar 2 ani in Romania. Olandezii au deschis primul
magazin la Bucuresti abia in 2009, piata nefiind destul de
interesanta pentru multi retaileri inainte de 2007 si nici in 2008,
cand boom-ul imobiliar facea preturile de intrare mult prea mari,
mai ales pentru retailerii de tip discount.
Retailul de moda romanesc este evaluat de compania de cercetare
de piata Euromonitor International la 1,9 miliarde de euro anul
trecut, respectiv 7,5 euro pe luna per capita. Euromonitor
estimeaza insa ca romanii vor cheltui tot mai mult pe haine in
viitorul apropiat, astfel incat piata va ajunge la 2,9 miliarde de
euro in 2015 si la 4,2 miliarde de euro in 2020, ceea ce inseamna
ca un roman va ajunge sa cheltuie pe haine, lunar, circa 11,5 euro
in 2015 si respectiv 16,7 euro in 2020, potrivit calculelor
BUSINESS Magazin. Acesta ar putea fi alt motiv pentru care
retailerii se inghesuie in Romania.
Luand in calcul piata in valoare de 2,9 miliarde de euro, la o
cota de piata de 5-7% afacerile C&A ar putea ajunge intre 145
si 203 milioane de euro in 2015. C&A nu publica rezultatele
pentru Romania individual, ci doar alaturi de alte tari “nou
intrate in portofoliul C&A”, respectiv Turcia, Italia si
Croatia. In toate cele patru tari, afacerile retailerului s-au
ridicat la 114 milioane de euro in 2010, in crestere cu 57,2%.
In conditiile in care in cele patru tari olandezii detin 47 de
magazine – 25 in Turcia, 6 in Italia si cate 8 in Croatia si
Romania – vanzarile per magazin se ridica, in medie, la 2,43
milioane de euro. In aceste conditii, vanzarile C&A in Romania
anul trecut au ajuns la aproape 20 de milioane de euro.
C&A Moda Retail, compania sub care retailerul opereaza in
Romania, a realizat in 2009 o cifra de afaceri de circa 33,2
milioane de lei (circa 7,9 mil. euro) si un profit de circa 125.000
de lei (30.000 de euro), potrivit Ministerului de Finante, adica o
medie de 2,6 milioane de euro pe magazin, in conditiile in care
niciun magazin nu a prins mai mult de opt luni de functionare.
C&A, care detine aproape 1.500 de magazine in aproape
jumatate din tarile din Europa, a obtinut anul trecut la nivel
mondial venituri de 6,59 miliarde de euro, in crestere cu 4,6%. In
Romania, dupa ce a deschis trei si respectiv patru magazine pe an
in primii doi ani de prezenta pe piata locala, are in plan sa
deschida noua magazine in acest an si sa ajunga astfel la un total
de 16 unitati. Desi detin cele mai multe magazine (trei) in
Bucuresti, C&A s-a uitat foarte serios si la orase mai mici,
precum Buzau, Arad sau Baia Mare. Mai mult, anul acesta vor
deschide si in Botosani si Sibiu, ca orase mai mici, precum si in
Bucuresti, Constanta, Craiova, Iasi si Timisoara. Olandezii merg
astfel si in judete unde nu exista niciun hipermarket (Buzau) si
niciun magazin de format cash & carry (Botosani).
Leave a Reply