Intrebare de 100 de puncte: ce ati face daca ati primi
un loc de munca platit cu 4.000 de euro pe luna? Aveti 23 de ani si
abia ati terminat studiile. Locul vacant este intr-o companie
multinationala, la Oslo, iar sansele de promovare sunt
promitatoare. Ati accepta? Irina Scarlat a spus pas. “Am simtit ca
in Romania pot sa-mi construiesc o cariera mult mai solida”,
explica scurt tanara. S-a intors recent in tara dupa aproape doi
ani petrecuti la studii in strainatate. A terminat Facultatea de
Relatii Economice Internationale din cadrul Academiei de Studii
Economice de la Bucuresti, dupa care a plecat la Oslo, unde a urmat
un program masteral, cu specializare in economie politica, iar apoi
a ajuns la Paris pentru un alt master – marketing si comunicare.
Doua repere importante in CV-ul ei si un inceput ideal de
cariera.
Daca nu ar fi obtinut burse de studiu pentru ambele, stagiile
din Norvegia si din Franta ar fi costat-o 29.000 de euro. “Din
fericire, bursele pe care le-am primit din Romania, plus bursele pe
care le-am primit apoi si de la facultatile din strainatate, dar si
faptul ca la Oslo am lucrat in cadrul facultatii pe un post similar
celui de asistent universitar m-au ajutat sa adun suficienti bani
cat sa acopar 140% din costurile pe care le-am avut”, spune
Irina.
Faptul ca a plecat cu ajutorul unei fundatii care sprijina
studiile in strainatate a obligat-o sa se intoarca in tara, aceasta
fiind una dintre conditiile sponsorizarii, dar, chiar daca nu ar fi
avut aceasta “inradacinare contractuala”, tot nu ar fi vrut sa
ramana in alta tara. Asa ca atunci cand a primit o oferta din
partea unei companii multinationale din Oslo de a lucra acolo, pe
un salariu de 4.000 de euro pe luna, i-a fost simplu sa spuna nu.
“In strainatate intri pe o pozitie de entry level usor si esti bine
platit, dar apoi, ca expat, este greu sa avansezi. In plus, nu am
putut niciodata sa concep ca viata mea ar putea continua altundeva
decat acasa. Faptul ca stiam ca ma voi intoarce in Romania era
foarte important pentru psihicul meu”, explica aceasta.
Irina face parte dintre cei doar 24% din studentii romani care
studiaza in strainatate si care vor sa se intoarca dupa terminarea
studiilor, potrivit unei cercetari recente realizate de Liga
Studentilor Romani din Strainatate. Atunci cand a venit acasa,
primul impuls a fost sa se angajeze intr-o companie. A trimis CV-ul
sau si scrisoarea de intentie mai multor grupuri de comunicare si a
primit raspuns destul de repede, insa, dupa ce s-a gandit mai bine,
si-a dat seama ca isi doreste, de fapt, altceva – sa aiba propria
afacere. Si-a deschis, astfel, alaturi de trei prieteni, o mica
agentie de organizare de evenimente si relatii publice. Au deja
cativa clienti si, pe langa asta, Irina Scarlat este
vicepresedintele pe comunicare al Ligii Studentilor Romani din
Strainatate. Tine, deci, in permanenta legatura cu romanii care au
plecat afara sa studieze si stie mai bine decat oricine cum isi vad
acestia viitorul profesional, ce inseamna Romania pentru ei si, mai
ales, de ce au ales sa plece.
Datele pe care organizatia din care face parte le-a adunat arata
astfel – sunt 50.000 de romani care studiaza in strainatate, fie ca
este vorba de programe de licenta, studii masterale, programe
doctorale, post-doctorale ori programe de tip MBA (Master of
Business Administration) sau EMBA (Executive Master of Business
Administration). Toti spun ca, odata admisi la universitatile de
peste hotare, asteptarile lor se schimba radical si incep sa ceara
mult mai mult de la ei insisi, de la societate si de la eventualii
angajatori. Cei mai multi (36%) declara categoric ca nu vor sa se
mai intoarca in Romania, 38% sunt nehotarati si asteapta aparitia
unui element declansator care sa le contureze decizia, in timp ce
24% stiu sigur ca vor veni inapoi acasa. Interesant este si cum isi
motiveaza raspunsurile – 46% dintre tineri spun ca se intorc acasa
pentru ca aici sunt prietenii lor, iar 31% vor sa fie alaturi de
familie. In ceea ce-i priveste pe cei care nu mai vor sa auda de
Romania, motivele sunt evidente – 64% vor sa se desprinda de
societatea romaneasca in ansamblu si de toate practicile ei, in
timp ce 55% sunt descurajati de ofertele de angajare existente in
tara.


Leave a Reply