Cum se peticeste o plasa de siguranta. De ce vorbeste UE pe doua voci

Nu a fost mana astrelor sau vreun as de pica scos din maneca de
propriul guvern: Portugalia a evitat la un varf de ac soarta
Irlandei de la sfarsitul anului trecut doar dupa ce Banca Centrala
Europeana (BCE) a deschis larg cuferele si a aruncat in primele
zile ale lui 2011 peste doua miliarde de euro speculatorilor din
pietele financiare, iar Bruxellesul a dat de inteles ca intr-un
viitor foarte apropiat Uniunea va veni cu o solutie bine inchegata
pentru a evita astfel de situatii sensibile pentru moneda unica.
Numai ca, saptamana trecuta, dubla reuniune a ministrilor de
finante europeni (intai doar a celor 17 din zona euro, apoi a
tuturor celor 27) a adus doar o promisiune cam fara vlaga din
partea Germaniei si o intoarcere pe calcaie a Comisiei Europene,
care se grabise sa anunte pentru inceputul lui februarie parafarea
unor noi conditii de asistenta financiara comunitara.

Fondul European de Stabilitate Financiara (EFSF), plasa de
siguranta de 440 miliarde de euro la care zona euro, in frunte cu
Germania, a fost constransa in mai anul trecut sa impleteasca in
graba pentru salvarea Greciei si a monedei unice, ar trebui sa se
intinda cat mai mult, ca sa cuprinda eventual si Portugalia, dar si
alte state care – nu e exclus – vor mai intra in colimatorul
pietelor. Cu acest deziderat sunt de acord si Berlinul, si
Bruxellesul, insa oficialii germani nu se prea grabesc sa mai bage
odata mana in bugetul propriu ca sa-si sustina colegele mai putin
atente cu cheltuielile si imprumuturile. Ministrul german de
finante Wolfgang Schaeuble, exponentul unei rezervate aripi nordice
din care mai fac parte Olanda si Finlanda, a amanat luarea unei
decizii pana la summitul UE din 24-25 martie, rastimp suficient
pentru ca – speculeaza presa internationala – statele vizate de
cresterea dobanzilor la imprumuturi sa ia masuri de redresare
financiar-bugetara chiar mai dure decat pana in prezent.

Si totusi, spre ce se indreapta fondul de asistenta financiara
comunitara? In teorie, valoarea EFSF este de 440 de miliarde de
euro, dar din cauza restrictiilor privind ratingul maxim AAA
acordat obligatiunilor emise de acest vehicul, statele zonei euro
se pot baza concret doar pe putin peste 250 de miliarde de euro.
Grecia si Irlanda sunt deja servite de fond, iar odata cu
potentiala salvare a Portugaliei, pe care dobanzile de aproape 7%
cu care o impresoara piata o vor rapune mai devreme sau mai tarziu,
ar ramane destul de putin loc pentru a ingramadi mai apoi si o
Spanie aflata la ananghie sau, cosmarul de care nimeni nu vrea inca
sa aduca vorba, chiar o Italie intrata in vria speculatorilor.

Discutiile referitoare la extinderea de la 440 de miliarde de
euro la 750 de miliarde de euro a garantiilor financiare oferite de
EFSF – si care au trimis pietele in entuziasm chiar inainte de
recentele emisiuni de eurobonduri ale Spaniei si Portugaliei – au
primit, se pare, un “Nein” vehement din partea Germaniei, care ar
prefera sa rezolve intai o problema mai veche, Grecia. Potrivit
informatiilor obtinute deocamdata de presa doar pe surse, Berlinul
ar fi propus contractarea de imprumuturi de pe pietele
internationale, in numele EFSF, bani cu care statele cu probleme,
Grecia bunaoara, sa-si rascumpere de la Banca Centrala Europeana
obligatiunile suverane pe care aceasta le-a achizitionat de pe
piata secundara, cu un discount de 20-30% si sa mai usureze astfel
din datoria pe termen mediu a tarii. Cu aceasta restructurare
partiala si indirecta a datoriei, pe care un comentator a numit-o
“un default politicos”, Grecia ar putea sa iasa din nou sa se
imprumute de pe piete, ridicand o parte din presiunea asupra EFSF
care, in schimb, s-ar putea concentra asupra altor state cu
probleme. O alta posibilitate ar fi folosirea Fondului de
Stabilitate drept garant pentru o noua emisiune de obligatiuni a
Greciei, la dobanzi mult sub cele peste 11% pe care i le cere acum
piata, iar banii stransi astfel sa fie folositi tot la
rascumpararea obligatiunilor de la BCE.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *