“Daca tu crezi ca poti sau daca tu crezi ca nu poti, ai
dreptate”, spunea Henry Ford in urma cu atat de multi ani incat
nici nu mai conteaza ca a spus-o el sau nu. Imi place sa imi
amintesc fraza asta cand stau fata in fata cu oameni care se
considera subevaluati in Romania si imi argumenteaza cum nu reusesc
sa plece de aici, desi si-ar dori asta foarte mult. Nu ii
dezamagesc atunci cand discut cu ei. Nu le spun ca au ramas in
Romania pentru ca poate nu sunt destul de competenti. Nu le spun
nici ca au ramas aici pentru ca de fapt nu aveau chef sa munceasca
din greu. Sa porneasca de jos. Sa transpire.
Statistica nu stie sa imi spuna exact cati romani mai traiesc
acum in Romania. Acte romanesti mai au un pic peste 20 de milioane,
dar datele arata ca maximum 18 milioane mai sunt aici. Suntem inca
destul de multi si da, celor mai multi nu le place in Romania. Va
rog sa ma contraziceti daca nu am dreptate.
Cu toate acestea, sunt destul de multi si cei carora le place.
Celor care au considerat ca, asa cum spunea Liliana Solomon (fostul
CEO local al Vodafone), in Romania se intampla lucruri, ai loc sa
cresti si sa te dezvolti, sa demonstrezi ca esti in stare. Mai mult
de atat, aici e distractiv: traim intr-o tara care s-a transformat
de la a fi complet pesimista la definitiv optimista si de curand a
luat-o de la capat.
De aceea cred acum ca ultimii 20 de ani traiti in Romania vor
semana destul de mult cu urmatorii 20 de ani. Desigur, multe
lucruri s-au schimbat si se vor mai schimba, dar in esenta va fi la
fel. Nu ca e comod sa stii cum arata planul? Pe de alta parte, nu
stau cei mai multi oameni in relatii care nu le plac, in joburi
care nu le plac, in tari care nu le plac? Doar pentru ca e caldut
si cunosc cum merge treaba?
Ce daca stim ca Romania e datoare pana peste cap si ne va fi cel
putin la fel de greu sa trecem de urmatoarea decada cum ne-a fost
sa trecem de anii ’90? Conteaza ca am trecut, ca fiecare a facut-o
in felul lui, mergand inainte doar pentru el, poate fara a plati
taxele, poate facand lucruri la limita legalitatii, cei mai multi
fara a se implica. Exact ca intr-o casnicie in care, cumva, fiecare
il insala pe celalalt, dar nimeni nu are curaj sa discute cu
cartile pe masa. De aceea am ajuns in 2010 sa fim mai datori decat
am fost vreodata.
2010 nu a fost usor: TVA a ajuns sa fie un sfert din
pretul-a-orice, au fost taiate salariile, nu au fost bani de
medicamente, tara s-a dezorganizat din ce in ce mai mult. Dar noi
ce am facut? Cumva nu am mai mancat copios din cauza ca rosiile
erau prea scumpe? Nu am mai mers la petreceri din cauza ca ne-au
fost taiate salariile si nu am avut bani sa ne luam un costum nou?
Sa fim seriosi. Ne-am “descurcat” – cum ne place noua sa spunem. Nu
am vazut niciun cetatean de rand sau CEO de companie sa se duca la
Guvern la inceputul anului si sa intrebe: ok, ce ar trebui sa facem
noi, ca oameni si firme, ca Romania sa nu se mai imprumute de la
FMI? Ca si noi, Guvernul s-a descurcat.
Partea care imi displace mie cel mai mult in discutiile astea
este ca stiu ca cei mai multi dintre cei care ar vrea sa plece vor
ramane in Romania, se vor plange toata ziua, nu isi vor plati
taxele, vor incalca regulile si vor fi totusi multumiti. Cei care
au avut curaj sa plece au plecat. Dupa multi dintre ei imi pare
rau, erau oameni determinati, pe care Vestul i-a disciplinat.
De aceea as vrea sa stiu cati dintre cei care au ramas sunt
multumiti si vor cu adevarat sa traiasca in Romania. Doar pe
romanii care vor sa traiasca in Romania ne putem baza. Ceilalti nu
vor face decat sa ne puna bete in roate. Asa ca eu i-as ruga pe
toti cei care la recensamant ar spune ca vor sa traiasca in alta
tara sa plece chiar acum. Macar sa incerce. Daca le va iesi, bine,
le doresc sa fie fericiti in Canada, Noua Zeelanda, Danemarca sau
oriunde in alta parte. Daca nu le va reusi, as vrea sa dea un test
de redobandire a cetateniei pentru a se intoarce. Pentru ca, intre
timp, in Romania nu vor vrea sa traiasca doar chinezi sau cetateni
ai unor popoare oropsite la ele acasa, ci si alti oameni, mai de la
vest, satui de transformarile care vor avea loc in tara lor.
Fiecare are dreptul la o sansa. Pentru a doua, ar trebui sa
demonstreze ca merita.
Leave a Reply