BusinessMagazin

Tag: statistica

  • Piaţa rezidenţială a crescut prea mult? Datele statistice arată că nu

    Preţurile caselor din România au crescut între T1/2015 şi T1/2019 cu 18,7%, în timp ce, în acelaşi interval de timp, preţurile caselor din zona euro au urcat cu 17.9%, ritm inferior celor înregistrate în Polonia (19,5%), Bulgaria (31%), Cehia (39,1%) şi Ungaria (50%), spune Andrei Rădulescu, economist senior al Băncii Transilvania în raportul BT Macro Focus.
     
    Totodată, după ajustarea cu inflaţia preţul caselor pe plan intern a urcat cu 18,8% între 2013 şi 2018, dinamică inferioară celor înregistrate în Germania (19.5%) şi Statele Unite (22.7%).
     
    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Statistică dureroasă: numărul oficial al românilor din diaspora a ajuns la 9,7 milioane

    Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a precizat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată, că cele mai recente statistici indică o cifră de aproximativ 9.700.000 de români plecaţi în afara graniţelor.

    „Dintre aceştia, aproximativ 5.600.000 se află în Diaspora, diferenţa în comunităţile istorice”, precizează Intotero.

    „Principala solicitare a românilor din afară este starea infrastructurii şi când mă refer la infrastructură, mă refer la drumuri, autostrăzi, drumuri, judeţene, comunale, spitale, investiţia şi existenţa unor condiţii decente în sănătate şi existenţa şcolilor, toate aceste lucruri i-ar determina pe ei să se întoarcă acasă. (…) Motivele cele mai des invocate când vine vorba de România sunt neajunsurile materiale cotidiene, veniturile mici, lipsa unui loc de muncă decent, stabilitatea, calitatea slabă a clasei politice de-a lungul timpului, corupţia. Remedierea acestor motive ale plecării lor ar constitui motivul principal pentru întoarcerea în România, însă probabilitatea celor chestionaţi în următorii patru ani ne arată că un număr mic dintre aceştia îşi doresc să se întoarcă”, adaugă sursa citată.

    Ministrul a apreciat că cifra românilor plecaţi în străinătate este „foarte mare”.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Cum sărbătoresc americanii Ziua Independenţie: Vânzările de cannabis pentru ziua de 4 iulie s-au ridicat la 400 milioane dolari

    Cannabisul legal şi-a ocupat locul în consumul americanilor, alături de beri, hot dogi şi artificiii, în contextul în care statisticile de vânzări arată că vânzările de cannabis au crescut cu 60% la 400 milioane dolari în săptămâna dinaintea sărbătorii de pe 4 iulie, Ziua Independenţei, potrivit datelor citate de Entrepreneur.

    Statisticile pe vânzări au fost agregate de compania Akerna, o companie de tehnologie care urmăreşte vânzările de cannabis la nivel global, au arătat vânzări peste medie în fiecare zi din săptămâna care a precedat sărbătoarea americană.

    O altă statistică interesantă arată demografia celor care achiziţionează, şi-anume 65% bărbaţi şi 35% femei.

    Din altă perspectivă, în rândul vânzărilor pentru Ziua Independenţei 2018, americanii au cheltuit un miliard de dolari pe bere, încă un miliard de dolari pentru artificii şi 568 milioane dolari pe vin.

     

     

     

     

     

     

  • O poveste statistică: cum tinerii IT-şti, din call-centere, dar şi din agenţiile de pariuri, care au dat orice calcule peste cap la vot, au fost de fapt sursa şi pentru creşterea surprinzătoare de 5% de pe trimestrul I

    Consumul, consumul, s-a spus, acolo este cheia. Însă consumul – reflectat de Institutul de Statistică (INS) de evoluţia sectorului comerţ+transport+hoteluri şi restaurante – a crescut cu 6,7%, ceea ce la o pondere de 20% era insuficient să imprime o creştere totală de 5%. Dacă ar fi fost peste 10%, da.

    De fapt, creşterea surprinzătoare nu a venit din construcţii, ci din trei sectoare: IT&C, din call-centere/servicii suport şi firmele de pariuri, încadrate la activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

    Cele trei sectoare au avut împreună o valoare de 32 miliarde de lei pe primul trimestru, nu departe de industrie, cu o valoare de 42 miliarde de lei, care a crescut doar cu 0,8%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • O poveste statistică: cum tinerii IT-şti, din call-centere, dar şi din agenţiile de pariuri, care au dat orice calcule peste cap la vot, au fost de fapt sursa şi pentru creşterea surprinzătoare de 5% de pe trimestrul I

    Consumul, consumul, s-a spus, acolo este cheia. Însă consumul – reflectat de Institutul de Statistică (INS) de evoluţia sectorului comerţ+transport+hoteluri şi restaurante – a crescut cu 6,7%, ceea ce la o pondere de 20% era insuficient să imprime o creştere totală de 5%. Dacă ar fi fost peste 10%, da.

    De fapt, creşterea surprinzătoare nu a venit din construcţii, ci din trei sectoare: IT&C, din call-centere/servicii suport şi firmele de pariuri, încadrate la activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

    Cele trei sectoare au avut împreună o valoare de 32 miliarde de lei pe primul trimestru, nu departe de industrie, cu o valoare de 42 miliarde de lei, care a crescut doar cu 0,8%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Statistică îngrijorătoare: O treime dintre utilizatorii de Internet şi-ar vinde datele personale unei persoane necunoscute

    În ciuda consecinţelor palpabile asociate cu utilizarea necorespunzătoare a datelor cu caracter personal, unul din cinci respondenţi (18%) şi-ar sacrifica bucuros viaţa privată şi ar comunica datele dacă ar primi ceva gratuit. Mai mult, peste o treime (39%) ar accepta bani în schimbul acordării de acces total străinilor la datele lor private. Având în vedere tendinţa ca utilizatorii de Internet să-şi comunice datele private dacă primesc ceva în schimb, această abordare cu beneficii pe termen scurt poate duce la pagube mai importante pe termen lung.

    Compania arată că datele comunicate de bună voie online s-ar putea să aibă efecte greu de imaginat, distrugând reputaţii şi cariere. Devine tot mai frecventă situaţia în care angajatorii şi potenţialii angatori caută pe platforme social media, cum ar fi LinkedIn, Instagram şi Facebook, pentru a verifica dacă personalul şi candidaţii au o reputaţie bună şi nu aduc prejudicii companiei. Angajaţii înşişi trebuie, de asemenea, să fie atenţi să nu dezvăluie prea mult despre ei şi despre locurile lor de muncă pe reţelele de socializare. Într-adevăr, cifrele de la Career Builder4 arată că 57% dintre angajatori au găsit în social media conţinut care i-a determinat să nu angajeze un candidat, iar o treime (34%) au mustrat sau au concediat un angajat din cauza conţinutului postat online.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Statistica oficială indică 60 de km de autostradă daţi în folosinţă anul trecut

    Conform INS, din punctul de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice înregistra 36.689 km (42,5%) drumuri modernizate (în proporţie de 92,4% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.298 km (24,7%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 28247 km (32,8%) drumuri pietruite şi de pământ.

    În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 38,4% din lungimea drumurilor modernizate şi 46,6% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

    Din totalul drumurilor naţionale, 34,9% (6194 km) erau drumuri europene, 4,6% (823 km) autostrăzi, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie, 10,6% (1873 km) drumuri cu 4 benzi, 1,6% (290 km) erau drumuri cu 3 benzi şi 0,2% (31 km) drumuri cu 6 benzi.

    Drumurile judeţene erau în proporţie de 40,4% drumuri modernizate şi 38,2% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

    La 31 decembrie 2018, liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însumau 10.765 km, din care 10.627 km (98,7%) linii cu ecartament normal, 134 km (1,3%) linii cu ecartament larg şi 4 km linii cu ecartament îngust.

    Densitatea liniilor la mia de kilometri pătraţi de teritoriu era de 45,2‰. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat, în ordine, în regiunea Bucureşti-Ilfov (154,7‰), regiunea Vest (58,9‰), regiunea Sud-Est (48,8‰) şi regiunea Nord-Vest (48,7‰).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prof. Phillip C. Nell, WU Executive Academy, Viena: „Capcana simplificării – Modul în care neglijarea factorului de incertitudine în interpretarea datelor poate conduce la greşeli costisitoare”

    Domeniul HR a început să recupereze rapid teren, astfel încât în prezent există un număr mare de aplicaţii de prelucrare a datelor, iar firmele experimentează din ce în ce mai mult cu recruiteri roboţi (prin mesageria Facebook) sau cu scanarea „automatizată” a profilurilor de candidaţi. Cu toate acestea, am constatat adesea că mulţi dintre oamenii de HR au anumite lacune în ceea ce priveşte principiile de bază ale cercetării cantitative. Una dintre acestea priveşte modul în care se gestionează factorul de incertitudine a datelor colectate, în acest domeniu al resurselor umane. De pildă, managerii operează deseori cu date obţinute de la un anumit eşantion şi nu de la populaţie în întregul ei, dar le tratează ca şi cum ar fi reprezentative pentru toată populaţia. A trece cu vederea acest detaliu poate să conducă la decizii eronate şi la greşeli costisitoare.

    Incertitudinea eşantioanelor:

    De obicei, managerii departamentelor de HR sunt interesaţi să aibă date despre întreaga lor organizaţie, despre toate echipele de proiect ale firmei, despre angajaţi, expaţi etc. Totuşi, oricât am vrea să obţinem toate aceste date, colectarea lor poate fi extrem de costisitoare, atât ca bani, cât şi ca timp. Aşadar, pentru a evita acest lucru, managerilor de HR le este cerută adesea colectarea datelor doar de la un subgrup din cadrul acestor grupuri (ceea ce reprezintă un eşantion). Eşantionarea înseamnă să nu te foloseşti de toată informaţia pe care o ai la dispoziţie.

    Abordarea dominantă este realizarea unei analize statistice pe baza datelor disponibile de la un eşantion şi utilizarea rezultatelor ca estimări aplicabile întregii populaţii. De exemplu, să presupunem că o firmă are 300 de expaţi şi a colectat date de la un eşantion de 100 dintre aceştia. Anul acesta, nivelul mediu de satisfacţie al celor 100 de angajaţi cu privire la cursurile de pregătire pentru expaţi ale firmei este de 3,8, pe o scară valorică de la 1 până la 5 (5 însemnând „foarte satisfăcut”, 1 însemnând „foarte nesatisfăcut”). În ultimii doi ani, când firma a verificat acelaşi lucru şi a colectat date de la toţi expaţii, scorul mediu de satisfacţie a fost de 4,2 în ambii ani. Managerul de HR ar putea concluziona că trebuie să schimbe structura cursurilor, deoarece statisticile sunt negative.

    Aşa arată schema reprezentativă:  

    Dar este această interpretare corectă?

    Problema acestei concluzii este că se bazează pe premisa că scorul obţinut pe eşantionul de 100 de persoane este acelaşi lucru cu scorul obţinut pe întregul grup, lucru care este incorect. Dacă datele erau colectate de la un subgrup diferit, scorul mediu de satisfacţie ar fi putut fi 3,5, 4,0 sau chiar 4,5, din simplul motiv că managerul de HR a ales, din pură întâmplare, expaţi mai mult sau mai puţin mulţumiţi în eşantionul vizat. Prin urmare, avem un indicator al modului în care toţi cei 300 de expaţi evaluează cursul de pregătire, dar este un rezultat bazat pe un eşantion (care ne spune că scorul mediu de satisfacţie este 3,8 anul acesta). Aşadar, există un anumit nivel de incertitudine în legătură cu acest rezultat; ar putea la fel de bine să fie unul diferit. Dacă managerii nu iau în calcul factorul de incertitudine, s-ar putea ca aceştia să suprainterpreteze sau să subinterpreteze rezultatele.

    Spre exemplu, să presupunem că în realitate toţi cei 300 de manageri au un nivel de satisfacţie de 4,2, în timp ce eşantionul de 100 de persoane ne spune că scorul este de 3,8, din cauza prezenţei unor indivizi nemulţumiţi în cadrul eşantionului. Putem trage concluzia că aceste cursuri sunt încă bune. Dar dacă toţi managerii ar avea un nivel mediu de satisfacţie de 3,6 (iar eşantionul nostru ar arăta încă scorul de 3,8), atunci ar trebui să ne îngrijorăm că ceva este în neregulă cu programul de pregătire. Aşadar, dacă managerii presupun pur şi simplu că o statistică de tipul unui scor mediu al unui eşantion este acelaşi lucru cu scorul pentru populaţia totală, ar putea să greşească. Aceste erori pot duce la subinterpretarea datelor (managerul nu ar trebui să schimbe structura cursului deoarece nu există dovezi în ceea ce priveşte nemulţumirea faţă de acesta) sau la supraintepretarea datelor (managerul ar trebui să schimbe structura cursului, dar nu o face) – ambele decizii constituind greşeli care consumă atât bani, cât şi timp.

    Soluţia:

    În statistică, rezultatele obţinute în urma colectării datelor pe un eşantion au denumirea de „estimare punctuală”. O estimare punctuală propriu-zisă este un punct bun de plecare atunci când ne gândim la întreaga populaţie, dar acest procedeu nu oferă nicio siguranţă şi în ceea ce priveşte acurateţea datelor, deoarece nu ia în considerare factorul de incertitudine. Vestea bună este următoarea: dacă eşantionarea s-a făcut în mod aleatoriu, statisticile ne pot oferi un indiciu cu privire la rata de eroare a analizei, ca urmare a provenienţei datelor de la un eşantion mai mic decât numărul total al populaţiei. Nu vom şti niciodată 100% sigur care este valoarea corectă pentru întreaga populaţie (nivelul corect de satisfacţie al întregului grup) până când nu vom colecta date de la toate persoanele. Totuşi, putem aborda problema folosind intervalele de încredere.

    Intervalele de încredere se mai numesc şi „estimări prin intervale de încredere”. Contrar estimării punctuale, o estimare prin interval de încredere oferă o gamă întreagă de estimări potenţiale ale populaţiei, care pot fi adevărate. Pentru exemplul nostru de mai sus, în loc să presupunem că scorul de 3,8 se aplică şi pentru subgrup, şi pentru grup, ar trebui să calculăm intervalul de încredere şi să ne bazăm concluzia pe ideea că putem fi 95% siguri că nivelul mediu de satisfacţie al întregului grup se află undeva între 3,6 şi 4,0.

    Ideea în legătură cu intervalul de încredere este că rezultatele obţinute în acest fel de pe urma datelor colectate pot fi foarte diferite: ne-am mutat de la o simplă estimare punctuală (3,8) la o estimare prin interval de încredere (este foarte probabil ca nivelul mediu de satisfacţie al expaţilor să se afle undeva între 3,6 şi 4,0), prin urmare, s-ar putea să luăm o decizie diferită. În acest caz, diferenţa dintre 4,2 şi 4,0 nu este atât de mare încât să fie necesară restructurarea cursului. 

    Aşadar, dacă luăm în considerare mai degrabă eşantionarea aleatorie şi estimarea prin intervale de încredere în locul estimării punctuale, admitem faptul că datele estimative despre populaţie sunt, la un anumit nivel, incerte şi astfel suntem mai bine pregătiţi în a evita deciziile nefavorabile, generatoare de costuri.

  • Topul celor mai mari salarii şi americanizarea României

    Pe datele statistice din 2017 – masa salarială plătită de o companie împărţită la numărul de salariaţi – cele mai mari salarii din România, pe medie, au fost la Romatsa, companie de stat – 21.800 de lei net pe lună, Microsoft – 10.000 de lei net pe lună, Nuclearelectrica, companie de stat – 7.700 de lei net pe lună, Ericsson Telecommunications – 7.600 de lei, IBM – 7.500 de lei, Endava Cluj – 7.400 de lei pe lună, Pro TV – 7.300 de lei pe lună, Oracle – 7.000 de lei, Honeywell România – 6.800 de lei, Softvision din Cluj – 6.800 de lei.
    Dacia, cea mai mare companie din România ca cifră de afaceri, a avut în 2017 un salariu mediu net pe lună de
    4.700 de lei.
    Petrom, cea mai valoroasă companie din România şi care are cea mai mare masă salarială din economie, plăteşte 6.000 de lei. La polul opus, departe de cele mai mari salarii din România, cele mai mari şi cele mai valoroase companii antreprenoriale româneşti care activează în retail şi producţie au salarii mult mai mici: RCS&RDS a avut în 2017 un salariu mediu net de 2.800 de lei, în timp ce Dedeman – cea mai mare companie antreprenorială românească, deţinută de fraţii Pavăl –, care are venituri anuale de 1,4 miliarde de euro şi un profit net de peste 200 de milioane de euro, a avut un salariu mediu net de 2.989 de lei; Altex a avut un salariu de 2.567 de lei, Arabesque – 2.425 de lei, FAN Courier – 2.395 de lei; Aramis Baia Mare, cel mai mare exportator antreprenorial român, a avut un salariu mediu net de 1.659 de lei; Romaqua (Borsec) a avut 3.120 de lei, iar Compa Sibiu, producător de componente auto, 3.130 de lei.
    Salariul mediu net în 2017 a început anul cu 2.300 de lei şi a ajuns la aproape 2.700 de lei net.
    Aceste salarii, topul lor, arată exact cum este şi businessul din România: oraşele mari, unde sunt localizate firmele de IT, plătesc cele mai mari salarii, în timp ce în oraşele mici şi mijlocii, care multe dintre ele au pierdut bătălia economică cu viitorul, au business mic şi salarii mici.
    Nu este de mirare că avocaţii, bancherii, consultanţii, furnizorii români de servicii vor să lucreze, ca primă opţiune, cu statul şi cu multinaţionalele şi mai puţin cu firmele româneşti antreprenoriale. 
    Companiile de stat şi multinaţionalele sunt clienţi bancabili şi solvabili, iar salariaţii pot să cumpere fără probleme la ce salarii au credite ipotecare, credite de consum sau carduri. Bineînţeles că în firmele antreprenoriale româneşti cei mai buni oameni pot câştiga mai bine decât omologii lor din multinaţionale sau de la stat, dar aceştia sunt excepţii. Pentru că sunt în retail, în FMCG, în producţie, domenii cu o valoare adăugată mică, şi salariile sunt mici, de multe ori sub media pe economie.
    Un absolvent de facultate, mai răsărit, nici nu se uită să se ducă să se angajeze la firmele antreprenoriale româneşti, prima lui opţiune fiind multinaţionalele. Dacă are norocul să termine Cibernetica sau Automatica, Calculatoarele, Matematica, Microsoft, Oracle, Orange, Vodafone de-abia aşteaptă să-i dea de la 5.000 de lei la 10.000 de lei net pe lună, adică de la 1.200 la peste 2.000 de euro pe lună.
    Ca să intri în companiile de stat, familia trebuie să fie acolo, sau să fii recomandat de partid.
    În America, lucrurile stau la fel: cel mai bine plătiţi, pe medie, sunt cei din IT şi telecom, cei care lucrează în băncile de investiţii, cei din farma, cei din industria de înaltă tehnologie sau cei de la stat.
    Pentru companiile româneşti, care de cele mai multe ori au un număr dublu de salariaţi la aceeaşi cifră de afaceri obţinută de o multinaţională, este foarte greu să atragă talente, să recruteze oameni. Mai degrabă reuşesc să atragă aceşti oameni în oraşele mici şi mijlocii, unde nu prea sunt alternative, unde nu prea au venit investiţiile străine, decât în oraşele mari.
    Piaţa nu se va schimba în următorii ani.
    Cei din IT, cei din centrele de cercetare şi dezvoltare, care sunt cel mai bine plătiţi, au ca misiune să creeze roboţi sau aplicaţii care să înlocuiască numărul mare de oameni din retail sau de pe banda de producţie, care oricum aveau cele mai mici salarii.
    România are cea mai scăzută proporţie a absolvenţilor cu studii superioare în total forţă de muncă, numai 14%.
    Când forţa de muncă are mai puţină şcoală, şi valoarea adăugată este mult mai mică şi de aceea salariile sunt mult mai mici. Va fi foarte greu pentru capitalul antreprenorial românesc să ţină pasul cu salariile din multinaţionale sau de la stat.

  • EUROSTAT: Un român din trei nu-şi permite o maşină. Care este situaţia la nivel european

    Procentul a scăzut, totuşi, în România, de la 33% în 2016.

    Înaintea României se află Bulgaria (20,6%) şi Ungaria (20,1%). La capătul opus, cel mai mic procent al celor care nu îşi permit un automobil se află Cipru şi Malta (1,7%), urmate de LUxemburg (2,2%) şi Franţa şi Italia (2,7%).

    În ansamblul uniunii procentul celor ce nu-şi permit maşini a scăzut cu 0,7% puncte procentuale în 2017, de la 7,7% în 2016. Scăderi au fost înregistrate în majoritatea statelor membre, cu excepţia Austriei (+0.4pp), Danemarcei (+0.3 pp), Luxembourgului (+0.2pp), Franţei (+0.1pp), în timp ce Olanda a rămas la 6,4%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro