Stiam datele pe dinafara, de la serie si numar pana la codul
numeric personal, dar asta nu ii impiedica niciodata pe politisti
sa verifice, prin statiile de emisie-receptie pe care le aveau,
toate datele mele din buletin si sa imi dea amenda aferenta.
Momentul culminant a fost cand, in urma verificarilor, unul
dintre agenti a inteles in timpul convorbirii cu colegul sau de la
sectie ca stateam la apartamentul 54, desi scara de bloc in care
locuiam avea doar 4 apartamente (numerotate de la 1 la 4,
bineinteles). Orice incercare de a-l face sa inteleaga acest lucru
a fost zadarnicita de comentarii care de care mai vehemente din
partea lui, culminand, ca intr-un banc, cu intrebarea: “Cine stie
mai bine unde stai: tu sau biroul de evidenta a populatiei?”.
Aceasta remarca este tot mai actuala, si cred ca sintetizeaza
cel mai bine ceea ce (ni) se intampla, intr-o vreme cand deciziile
se iau pe baza unor date care de care mai eronate.
Niciun administrator din lume nu poate lua o decizie buna fara
sa aiba acces la cateva date certe si parametri corecti. Sigur,
poate nimeri o decizie buna sau, asa cum experienta anilor
2003-2008 a demonstrat, poate nimeri un context economic in care
aproape orice decizie ar lua ar avea rezultate peste asteptari.
Insa vremurile pe care le traim impun mai mult ca niciodata
cunoasterea datelor fundamentale.
Eric Schmidt, seful celei mai importante companii din “noua
lume”, Google, spunea in vara aceasta la o conferinta ca la fiecare
doua zile apar informatii de circa 5 EB (adica
5.000.000.000.000.000 de MB) adica la fel de mult cat a fost creat
de la inceputurile omenirii si pana in 2003.
Sigur, seful Google lasa impresia ca motorul de cautare este
unul dintre cei care ii ajuta pe manageri si oameni de rand
deopotriva sa gaseasca ceea ce le este folositor in tot acest
context.
Dincolo de Google, intervin companiile de cercetare de piata,
companiile de consultanta, analistii, ziaristii, “detectivii de
date”, spionii economici sau grupurile de cercetatori si profesorii
universitari. Toti ofera – gratis sau contra cost – servicii de
“filtrare” a informatiilor relevante.
Tot ce trebuie sa faca un manager este SA INTELEAGA aceste
informatii. Sau macar sa isi angajeze un traducator, care sa
inteleaga pentru el si, eventual, sa ii puna aceste informatii
intr-un format pe care el il intelege si pe care il poate folosi in
luarea deciziei.
Iar acest sistem poate fi folosit (si ar fi indicat sa fie asa)
nu de un manager de companie, ci si de oricine are de administrat o
afacere, un club sportiv, un sector al unui oras ca Bucurestiul sau
o tara.
O carte aparuta in anul 2003, Moneyball, reda povestea unei echipe
de baseball – Oakland Athletics -, care, in lipsa resurselor
financiare ale concurentilor bogati, decide sa selecteze jucatori
si sa faca transferuri pe baza datelor statistice ale jucatorilor
din ultimii ani si nu a flerului pe care il au in general
antrenorii sau a recomandarilor jucatorilor si scouterilor.
Iar rezultatele obtinute de Billy Beane, seful clubului de
baseball, au facut ca in urmatorii ani multi dintre concurentii sai
mai bogati sa adopte acest sistem de analiza statistica a
jucatorilor. Iar anul viitor, odata cu aparitia filmului Moneyball,
rolul lui Billy Beane va fi jucat de Brad Pitt.
MIT, una dintre cele mai importante institutii de invatamant din
SUA, organizeaza anual o conferinta dedicata analizei datelor in
domeniul sportului, unde alaturi de sefi de cluburi de baseball,
fotbal si baschet participa si asa-numiti vorbitori de pe lista A,
cum este cazul lui Malcolm Gladwell.
Pasiunea pentru statistici l-a facut celebru si pe Alan
Greenspan, fostul sef al Rezervelor Federale, cel care a creat de-a
lungul timpului modele econometrice care se bazau pe tot felul de
corelatii intre diversi indicatori. Si, mai important, relatiile
dintre diferitii indicatori statistici puteau da indicii privind
viitoarele evolutii ale economiei. Iar in functie de acestea, un
guvernator de banca centrala putea lua decizii care salvau sau
ingropau o tara din punct de vedere economic.
In Romania, prea putini dintre ministri, secretari de stat,
prim-ministri sau chiar presedinti stiu sa interpreteze o
statistica. Mai dramatic, nici macar consilieri capabili sa
inteleaga economia si mecanismele ei si sa le traduca aceste
informatii statistice nu prea au. Iar cand au oameni capabili sa
inteleaga economia, calitatea datelor statistice este mai degraba
hilara, cea mai buna dovada fiind numarul de bugetari, care in
functie de autoritatea care il raporteaza variaza simtitor si, de
cele mai multe ori, nu are nicio legatura cu realitatea. Ne mai
miram atunci ca luna de luna apar facturi neachitate la sanatate
sau ca efectele oricaror masuri difera fundamental de estimari? Cu
argumente de genul celui folosit de politistul de care va spuneam
la inceputul comentariului sau cu abordari superioare, precum cea
in care guvernatorul Isarescu trage la raspundere presa (mai exact
pe colegii de la Mediafax) pentru ca pune intrebari delicate intr-o
vreme delicata nu vom ajunge nicaieri. Sau, din contra, exact acolo
vom ajunge.
Leave a Reply