BusinessMagazin

Tag: Ionut Bonoiu

  • Din nou despre statistici

    Stiam datele pe dinafara, de la serie si numar pana la codul
    numeric personal, dar asta nu ii impiedica niciodata pe politisti
    sa verifice, prin statiile de emisie-receptie pe care le aveau,
    toate datele mele din buletin si sa imi dea amenda aferenta.

    Momentul culminant a fost cand, in urma verificarilor, unul
    dintre agenti a inteles in timpul convorbirii cu colegul sau de la
    sectie ca stateam la apartamentul 54, desi scara de bloc in care
    locuiam avea doar 4 apartamente (numerotate de la 1 la 4,
    bineinteles). Orice incercare de a-l face sa inteleaga acest lucru
    a fost zadarnicita de comentarii care de care mai vehemente din
    partea lui, culminand, ca intr-un banc, cu intrebarea: “Cine stie
    mai bine unde stai: tu sau biroul de evidenta a populatiei?”.

    Aceasta remarca este tot mai actuala, si cred ca sintetizeaza
    cel mai bine ceea ce (ni) se intampla, intr-o vreme cand deciziile
    se iau pe baza unor date care de care mai eronate.

    Niciun administrator din lume nu poate lua o decizie buna fara
    sa aiba acces la cateva date certe si parametri corecti. Sigur,
    poate nimeri o decizie buna sau, asa cum experienta anilor
    2003-2008 a demonstrat, poate nimeri un context economic in care
    aproape orice decizie ar lua ar avea rezultate peste asteptari.

    Insa vremurile pe care le traim impun mai mult ca niciodata
    cunoasterea datelor fundamentale.

    Eric Schmidt, seful celei mai importante companii din “noua
    lume”, Google, spunea in vara aceasta la o conferinta ca la fiecare
    doua zile apar informatii de circa 5 EB (adica
    5.000.000.000.000.000 de MB) adica la fel de mult cat a fost creat
    de la inceputurile omenirii si pana in 2003.

    Sigur, seful Google lasa impresia ca motorul de cautare este
    unul dintre cei care ii ajuta pe manageri si oameni de rand
    deopotriva sa gaseasca ceea ce le este folositor in tot acest
    context.

    Dincolo de Google, intervin companiile de cercetare de piata,
    companiile de consultanta, analistii, ziaristii, “detectivii de
    date”, spionii economici sau grupurile de cercetatori si profesorii
    universitari. Toti ofera – gratis sau contra cost – servicii de
    “filtrare” a informatiilor relevante.

    Tot ce trebuie sa faca un manager este SA INTELEAGA aceste
    informatii. Sau macar sa isi angajeze un traducator, care sa
    inteleaga pentru el si, eventual, sa ii puna aceste informatii
    intr-un format pe care el il intelege si pe care il poate folosi in
    luarea deciziei.

    Iar acest sistem poate fi folosit (si ar fi indicat sa fie asa)
    nu de un manager de companie, ci si de oricine are de administrat o
    afacere, un club sportiv, un sector al unui oras ca Bucurestiul sau
    o tara.
    O carte aparuta in anul 2003, Moneyball, reda povestea unei echipe
    de baseball – Oakland Athletics -, care, in lipsa resurselor
    financiare ale concurentilor bogati, decide sa selecteze jucatori
    si sa faca transferuri pe baza datelor statistice ale jucatorilor
    din ultimii ani si nu a flerului pe care il au in general
    antrenorii sau a recomandarilor jucatorilor si scouterilor.

    Iar rezultatele obtinute de Billy Beane, seful clubului de
    baseball, au facut ca in urmatorii ani multi dintre concurentii sai
    mai bogati sa adopte acest sistem de analiza statistica a
    jucatorilor. Iar anul viitor, odata cu aparitia filmului Moneyball,
    rolul lui Billy Beane va fi jucat de Brad Pitt.

    MIT, una dintre cele mai importante institutii de invatamant din
    SUA, organizeaza anual o conferinta dedicata analizei datelor in
    domeniul sportului, unde alaturi de sefi de cluburi de baseball,
    fotbal si baschet participa si asa-numiti vorbitori de pe lista A,
    cum este cazul lui Malcolm Gladwell.

    Pasiunea pentru statistici l-a facut celebru si pe Alan
    Greenspan, fostul sef al Rezervelor Federale, cel care a creat de-a
    lungul timpului modele econometrice care se bazau pe tot felul de
    corelatii intre diversi indicatori. Si, mai important, relatiile
    dintre diferitii indicatori statistici puteau da indicii privind
    viitoarele evolutii ale economiei. Iar in functie de acestea, un
    guvernator de banca centrala putea lua decizii care salvau sau
    ingropau o tara din punct de vedere economic.

    In Romania, prea putini dintre ministri, secretari de stat,
    prim-ministri sau chiar presedinti stiu sa interpreteze o
    statistica. Mai dramatic, nici macar consilieri capabili sa
    inteleaga economia si mecanismele ei si sa le traduca aceste
    informatii statistice nu prea au. Iar cand au oameni capabili sa
    inteleaga economia, calitatea datelor statistice este mai degraba
    hilara, cea mai buna dovada fiind numarul de bugetari, care in
    functie de autoritatea care il raporteaza variaza simtitor si, de
    cele mai multe ori, nu are nicio legatura cu realitatea. Ne mai
    miram atunci ca luna de luna apar facturi neachitate la sanatate
    sau ca efectele oricaror masuri difera fundamental de estimari? Cu
    argumente de genul celui folosit de politistul de care va spuneam
    la inceputul comentariului sau cu abordari superioare, precum cea
    in care guvernatorul Isarescu trage la raspundere presa (mai exact
    pe colegii de la Mediafax) pentru ca pune intrebari delicate intr-o
    vreme delicata nu vom ajunge nicaieri. Sau, din contra, exact acolo
    vom ajunge.

  • Comenteaza cu Ionut si Razvan: Pro sau contra amenzilor pentru lipsa anvelopelor de iarna

    Ionut este impotriva amenzilor

    Recunosc din capul locului ca am anvelope de iarna pe masina si
    asa am avut de cand mi-am cumparat-o. Am facut asta pentru ca,
    scriind despre masini la Ziarul Financiar si BUSINESS Magazin de-a
    lungul vremii, am vazut in cadrul diverselor teste cu masini ce
    diferenta face o anvelopa adecvata pe teren uscat, umed sau pe
    zapada.

    Insa alegerea anvelopelor trebuie sa fie alegerea fiecaruia
    dintre noi. Da, trebuie sa avem anvelope de iarna cand teperatura
    scade sub cinci-zece grade, dar nu pentru ca ne obliga Ministerul
    Transporturilor. Cred ca doar niste oameni cu adevarat inconstienti
    ar alege sa nu isi puna anevlope de iarna pe masina.

    Iar argumente de genul “sunt prea scumpe” sunt la fel de
    imbecile. Cine spune ca fiecare dintre noi trebuie sa mearga cu
    masina? Daca merg mai putini cu masina, inseamna ca se rezolva
    dintr-un foc una dintre marile probleme, din Bucuresti, cel putin –
    aglomeratia din trafic.

    Sigur, daca se dovedeste ca lipsa anvelopelor de iarna a facut
    ca masina mea sa fie implicata in accident, sunt de acord ca firma
    de asigurari sa ma faca pe mine sa platesc toata dauna. Dar la fel
    de normal mi se pare si ca eu sa pot da in judecata Ministerul
    Transporturilor sau Primaria daca strada mea este sub zapada. Sau
    daca bulevardele principale din Capitala se transforma in
    patinoare.

    Pe de alta parte, instituirea unei obligativitati va imbogati,
    inevitabil, comerciantii de anvelope, care isi vor permite sa
    creasca preturile oricat de mult, pentru ca isi vor gasi clienti
    disperati sa nu ia amenda. Poate aici ar trebui lucrat, daca tot ii
    obligi pe romani sa isi cumpere anvelope, sa ii obligi si pe
    producatorii de anvelope sa investeasca mai mult in explicarea
    diferentelor dintre o anvelopa de iarna si una de vara. Pana la
    urma, orice masina este la fel de buna ca cea mai proasta
    componenta a ei. Adica, abilitatile de soferi de curse sau
    tractiunea integrala a masinii nu inseamna mai nimic, daca mergi pe
    zapada cu anvelope de vara.

    Numai ca pentru a intelege asta se pare ca singura cale e sa
    vezi ce se poate intampla. Si ar fi bine sa nu vezi pe pielea ta,
    ci mai degraba intr-un spot la TV sau intr-un viral pe
    internet.

    Razvan sustine ca nu vorba buna ci amenzile ne vor
    invata sa devenim responsabili

    Desi scoasa pe neasteptate din birourile Guvernului, legea vine
    cel putin cu intarziere daca stam sa ne amintim ce s-a intamplat
    iarna trecuta. Sub munti de zapada, Romania parea ca nu se mai
    misca. Drumurile de munte, cu numai doua benzi de circulatie, erau
    paralizate de indata ce un TIR se punea de-a curmezisul soselei sau
    coloanele de masini se tamponau in lant. Desigur, cu masinile
    dotate corespunzator pentru anotimpul rece, soferii vor putea
    controla mai atent autovehiculul, insa e bine de stiut ca anvelopa
    de iarna nu face altceva decat sa imbunatateasca aderenta. In lipsa
    utilajelor de deszapezire care sa mentina asfaltul “la negru”, fie
    ca sunt de vara sau de iarna, cauciurile nu mai pot rezolva
    nimic.

    Cu atat mai mult cu cat autoritatile demonstreaza iarna dupa
    iarna ca zapada vine mereu pe neasteptate, pregatirea masinii ne
    poate salva totusi de probleme neplacute. Si nu putine sunt
    diminetile in care masina nu mai misca din loc, iar cei care au
    trecut o iarna cu anvelope de vara stiu exact despre ce
    vorbesc.

    Legea functioneaza deja in statele din vestul Europei. Drept
    consecinta, numarul de accidente s-a redus semnificativ de cand s-a
    luat aceasta masura, iar educatia s-a facut si acolo cu amenzi. S-a
    constatat in mai multe domenii, iar colectarea selectiva a
    gunoiului e unul din exemple, ca simtul civic e stimulat mult mai
    bine daca se aplica sanctiuni de ordin financiar.

    Singurul repros care i se poate aduce legii, ce-i drept perfect
    justificat, e ca a fost scoasa din nou peste noapte, iar
    speculantii vor putea creste rapid preturile in lipsa stocurilor
    care sa faca fata cererii.

    Inchei acest text cu speranta ca lanturile si anvelopele de
    iarna nu vor fi un doar pretext pentru autoritati sa uite din
    vocabular cuvantul “deszapezire” si in iarna lui 2010.

    Anvelope de iarna – ce trebuie sa stiti despre
    pneurile de iarna

    Perioada de desfasurare a concursului: 7 – 12 nov. 2010

    Desemnarea castigatorilor se va realiza de catre redactia
    BUSINESS Magazin in functie de participarea la dezbatere.

    Castigatorii vor fi publicati in revista BUSINESS Magazin care
    va aparea in 15 nov.

    Castigatorii editiei sunt: mariusm, Tot eu si
    Eugen.

    Ii asteptam sa ne contacteze la 0318.256.314 sau pe e-mail la
    marketing@businessmagazin.ro pentru a
    revendica premiile.

  • Mai lasati-ma cu strategia pe termen lung…

    De zece ani, de cand sunt in presa economica, aud cu obstinatie
    sintagma “Romaniei ii trebuie o strategie”. Da, e adevarat, ii
    trebuie. Acum, mai mult ca niciodata. Si maine, cand va fi mai rau,
    mai mult ca acum.
    Dar ceea ce mi se pare complet deplasat este ca aceasta sintagma sa
    fie rostita de consultanti
    vorbitori-din-carti-de-management-pe-care-le-citesc-pe-afara-sau-pe-net
    sau de manageri pe care atunci cand ii intrebi de strategia lor
    (sau de inputul LOR pe o strategie adoptata la sediul
    multinationalei pentru care lucreaza) dau din stanga in dreapta si
    raspund prin foarte profunde remarci de genul “important este sa ne
    identificam nisa de piata si sa o exploatam”, “vom incerca sa
    fructificam orice oportunitate ne va oferi piata”, “ne vom
    diferentia de competitorii nostri prin calitatea serviciilor”.
    Frumos si, mai ales, original, nu?

    Se tot vorbeste de ceva vreme – si, recunosc, suna tot mai
    interesant pe zi ce trece, in comparatie cu desfraul si habarnismul
    din administratia publica – de o strategie care sa priveasca
    guvernarea tarii ca o companie. Fara sentimente. Cu evaluari
    anuale, recompense in functie de diversi indicatori de performanta,
    apa calda si caldura pe masura putintei, case si masini doar pentru
    cei care pot plati si impozitele sau consumabilele aferente.

    De partea cealalta, tocmai in aceste vremuri grele (oare? nu e
    doar o justificare pentru a nu face?), nu poate sa nu castige teren
    rolul social al statului, ca tatuc al nostru al tuturor, mai ales
    cand vezi emotia/lacrima din glasul/ochii pensionarului aflat la
    coada pentru reteta de medicamente compensate, al tanarului manager
    care si-a luat casa acum trei ani si ii cam sclipesc ochii cand se
    gandeste la ordonanta 50 si rate mai mici la casa sau a
    mitingarului care declara cu mana pe inima ca ar munci mai mult si
    mai bine daca ar fi platit mai bine.

    Iar daca am ajuns la tatuc, nu putem trece cu vederea strategia
    aliantelor cu licuricii mai mici sau mai mari, cu cei care au banii
    (SUA), gazele (Rusia) sau puterea celor multi (China). Tot la
    capitolul “fa-te frate cu dracu’” pot fi incadrate si prezenta si
    sugestiile domnului Franks si ale delegatiei FMI, care n-ar prea
    vrea sa treaca cu vederea derapajele pe care statisticile le arata
    fata de proiectiile initiale, dar parca nici n-ar vrea sa nu
    imprumute (si implicit sa controleze mai bine ce se intampla in)
    Romania. In relatia cu FMI pare ca nimic nu s-a schimbat in
    ultimele aproape doua decenii, in afara faptului ca se discuta de
    alte sume. Si, poate mult mai mult par alb pentru cei care au trait
    pe propria piele acele vremuri.

    Sigur ca aceiasi consultanti si manageri de care vorbeam mai sus
    ar spune acum ca in functie de strategiile de sus, de la nivel
    national, isi pot defini si ei strategiile specifice – pentru
    companii sau personale.

    Dar ce ati zice daca MAREA STRATEGIE NATIONALA ar fi creata in
    sens invers? Adica nu capul tarii sa decida strategia, ci omul de
    rand. Stie omul de rand ce vrea sa i se intample in urmatorii 10-20
    de ani? Probabil ca vrea sa ii fie mai bine, sa castige mai multi
    bani (eventual, dar nu obligatoriu, va fi chiar dispus sa munceasca
    pentru asta), sa beneficieze de ceea ce el numeste servicii
    medicale adecvate (chiar daca nu ar fi dispus sa plateasca mai mult
    pentru asta), sa aiba casa mult visata (si sa o plateasca in
    cinci-zece ani, cel mult, nu in 30 de ani de rate si sacrificii) si
    locul sau de parcare (cam prin fata scarii daca se poate, dar nu la
    10.000-15.000 de euro, cat sunt locurile de parcare in noile
    complexuri imobiliare). Nu in ultimul rand, sa nu mai piarda atata
    timp in trafic din cauza proastei planificari (chiar daca ii ia
    fata vreunui “trist” de incepator, mai trece pe rosu din cand in
    cand sau blocheaza o intersectie cu buna stiinta pentru ca
    semaforul sau “e VERDE”).

    Cati dintre cei care au astfel de asteptari si-au pus la punct
    si o strategie pentru a le obtine altfel decat printr-un concurs de
    imprejurari?

    Cand cei mai multi dintre romani vor intelege ca dincolo de
    strategia nationala este mult mai importanta STRATEGIA PERSONALA,
    atunci toate aceste discutii vor inceta. Sau abia atunci se va
    putea discuta, cu adevarat, de o STRATEGIE NATIONALA.

  • De ce nu va intrebati de ce?

    Acum vreo doi-trei ani Romania era pe val. Crestere economica,
    salarii mari, credite pe toate drumurile, El Dorado imobiliar, chef
    de viata, vacante si in general consum. Mai ales pe datorie. Cum
    oare sa se intrebe cineva DE CE se faceau asa usor banii, atata
    vreme cat orice strategie aducea cresteri de “doua digituri”.
    Sigur, asta nu ar fi schimbat cu nimic cursul istoriei si venirea
    crizei, dar, macar, ne-ar fi permis sa ne cunoastem un pic mai bine
    in momentul in care ar fi venit tsunami-ul financiar, cum il alinta
    toata lumea.

    De vreo doi ani si ceva, in Romania a venit criza. Adusa de
    afara, ca o raceala puternica, care nu mai trecea cu niciun
    medicament, nici chiar cu panaceul universal al romanilor, celebrul
    placebo, folosit cu succes mai ales in ultimii 20 de ani, construit
    insa dupa aceeasi reteta valabila de 50 de ani. Din nou, nimeni nu
    se intreba DE CE ziaristii care prevesteau apocalipsa erau ignorati
    de atotstiutorii manageri sau (mai ales) guvernanti si DE CE s-a
    simtit atat de profund criza la noi (dincolo de niste explicatii
    banale si facile, precum “nici cei de afara nu au anticipat”, “a
    fost o surpriza”, “cea mai grea criza de dupa 1929”, “asa ceva nu
    ai cum sa prevezi, cu atat mai mult sa preintampini”). .

    Sigur, nici raspunsul la aceste intrebari nu ar fi schimbat,
    probabil, momentul cand Statele Unite, apoi Europa (si pe cale de
    consecinta si Romania, ca efect) si-ar fi revenit, dar, macar,
    ne-ar fi permis sa ne cunoastem un pic mai bine capacitatea de a
    administra banii – sau mai bine zis lipsa banilor – si nu ar fi
    trebuit sa platim dobanzile pe care le vom plati in anii ce vor
    veni. Pentru ca desi optimismul incepe usor-usor sa revina in lumea
    financiara – tot cu ajutorul presei
    mult-hulite-si-gasite-responsabile-pentru-dezastru – Romania se
    afunda pe zi ce trece in propria criza. De cate ori ati auzit in
    interpelarile parlamentare pusa intrebarea DE CE? De cate ori a
    justificat Guvernul DE CE a decis o masura sau alta, dincolo de
    cateva note de fundamentare, pentru care un middle manager dintr-o
    multinationala ar fi fost in cel mai bun caz penalizat cu 10% din
    salariu.

    Piata e libera, la fel si preturile. Declarativ, asta suna
    foarte bine si un astfel de argument nu poate fi combatut, mai ales
    pentru un popor pentru care visul libertatii american inseamna doar
    imbogatire, nu si falimente, doar lipsa constrangerilor
    (libertate), dar nu si respectarea normelor (disciplina).Stie
    vreunul dintre ministri – urmariti cu atentie declaratiile recente
    ale domnului Tabara – cum se formeaza in realitate preturile si DE
    CE sunt atat de mari/mici? Cu sau fara criza, lista DE CE-urilor
    creste pe zi ce trece si, in lipsa unor raspunsuri pertinente,
    risca sa creeze o nebuloasa pe care nici macar clarvazatoarea
    Carmen Hara sau caracatita Paul nu ar mai putea sa o desluseasca.
    DE CE nici macar primul-ministru nu a stiut de stimulente?

    DE CE nu stie nicio autoritate exact cati romani au doua sau mai
    multe case – daca tot se aproba si se respinge impozitul progresiv
    pe case -, desi cheltuielile publice pentru software si hardware
    sunt de zeci si sute de milioane de euro?

    DE CE nu stie nimeni cati angajati lucreaza in fiecare luna la
    stat si pe ce pozitii, pentru a nu mai arunca din burta procente de
    reducere a numarului de angajati sau a fondului de salarii
    alocate?
    DE CE trebuie acceptate conditiile FMI-ului pentru a primi un
    imprumut?
    DE CE nu e pedepsit niciun parlamentar care voteaza gresit (e
    adevarat ca o greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, dar, pe
    cale de consecinta, ar trebui si pe jumatate pedepsita)?
    DE CE e un lucru bun/rau sa avem taxe mari? Sau DE CE e un lucru
    bun/rau sa avem taxe mici?
    DE CE e un lucru bun/rau sa avem deficit bugetar mare?
    Si, poate, mai important decat toate: DE CE atunci cand se intampla
    astfel de lucruri si nu exista raspunsuri la aceste intrebari,
    nimeni nu intreaba in continuare DE CE?

  • 300. Povestea, nu filmul

    Pun pariu ca cel putin trei dintre ele sunt de bine si probabil
    ca cele mai multe se leaga de familie si de cei dragi. Sigur ati
    avut si un regret, cel mai probabil legat de criza asta nenorocita
    care v-a cam luat prin surprindere si v-a afectat intr-un mod in
    care nu ati fi banuit ca se poate. Chiar si asa, inseamna ca
    bilantul ultimilor sase ani, adica ai maririi si decaderii
    economice a Romaniei, este pozitiv.

    Aceasta este, pe scurt, si povestea ultimilor sase ani, vazuta
    in cele 300 de editii ale BUSINESS Magazin, o revista aparuta
    intr-un moment in care termeni precum “business” sau “profit” erau
    sinonime pentru cei mai multi dintre romani cu “spaga” sau
    “smecherie”, iar “piata” nu avea alt inteles in afara celei de
    piata agroalimentara.

    Am avut in acest rastimp povesti despre succes, despre esecuri,
    falimente, restructurari, divorturi (in afaceri sau in viata de zi
    cu zi), discutii despre strategii, topuri si evenimente.
    Imobiliare, bursa, credite si, bineinteles, criza. Dar ceea ce este
    mai important este ca toate aceste subiecte au fost dezvoltate prin
    POVESTI.

    A fost misiunea BUSINESS Magazin de la bun inceput, aceea de a
    scrie POVESTI pentru toti cei care nu se multumesc cu cifre seci si
    interpretari banale. POVESTI pentru cei care vor sa inteleaga mai
    mult din ceea ce se intampla in jurul lor si care aveau, astfel,
    puterea de a decide in cunostinta de cauza.

    O poveste despre primul miliardar al Romaniei sau una in care
    sunt explicate implicatiile diferitelor scenarii de curs valutar
    intereseaza deopotriva un bancher sau un profesor de sociologie,
    dupa cum povestea impactului economic al numarului tot mai mare de
    nasteri intereseaza la fel de mult un antreprenor, dar si un
    analist de credite aflat in fata unui business-plan al unui
    comerciant de haine pentru copii. La fel de important, o discutie
    intre manageri, antreprenori, consultanti si sociologi, precum cele
    din cadrul CLUBULUI BUSINESS Magazin, prezentat pe larg in cele 300
    de editii de pana acum ale revistei, pot genera idei care se pot
    transforma in afaceri de succes sau pun bazele unor parteneriate pe
    cat de neasteptate, pe atat de profitabile.

    Pentru ca, dupa cum spune George Akerlof, creatorul celebrei
    “Carti de povesti a unui economist” si al “Spiritelor Animale”,
    “mintea omeneasca este obisnuita sa gandeasca in termeni de
    povestiri, secvente de evenimente cu o logica interna si o dinamica
    ce apare ca un tot unitar. In schimb, o buna parte din motivatia
    umana vine si din trairea unei povesti a vietii noastre, o poveste
    pe care ne-o spunem noua insine si care creeaza un cadru
    motivational. Daca nu ar exista astfel de povesti, viata ar putea
    fi doar o insiruire de nimicuri. Acelasi lucru este adevarat si in
    privinta increderii intr-o natiune, o firma sau o institutie. Marii
    lideri sunt in primul rand creatori de povesti”.

    In aceste conditii, am decis de anul acesta sa ducem mai departe
    ideea povestilor de business, prin intalniri in care cei mai
    importanti manageri din Romania isi impartasesc experienta,
    trairile, emotiile si, mai ales, invatamintele. Botezat MEET THE
    CEO, proiectul i-a avut pana acum ca participanti pe Mariana
    Gheorghe (sefa Petrom), Liliana Solomon (Vodafone Romania), Misu
    Negritoiu (ING Bank Romania), Saduokhas Meraliyev (Rompetrol),
    Yorgos Ioannidis (Romtelecom), Radu Ghetea (CEC Bank), Dusan Wilms
    (Metro Cash & Carry Romania) si Jérôme Olive (Dacia), alti
    manageri de companii cu afaceri de miliarde de euro fiind deja pe
    lista unor evenimente viitoare.

    Daca pana cum v-am vorbit despre plusurile BUSINESS Magazin in
    ultimii sase ani, voi fi sincer, asa cum spuneam la inceputul
    editorialului, si voi vorbi si despre neimpliniri.

    Probabil ca cel mai mare regret al nostru, ca pentru intreaga
    presa economica din Romania, este cel legat de faptul ca nici la
    sase ani de la aparitia noastra pe piata si la peste 20 de ani de
    la revolutie nu gasim in randul administratiei de stat oameni cu
    care sa putem discuta aplicat. Care sa inteleaga ce se intampla cu
    ei/cu noi si care, vorba lui Akerlof, sa creeze povesti pentru
    intreaga natiune.

    Intrebarea pe care o adresa unul dintre cei mai cunoscuti
    publicitari managerilor de la inceputul seriei MEET THE CEO este in
    aceste conditii cum nu se poate mai legitima: “Ati condus firme cu
    mii si zeci de mii de angajati. Ce ati zice sa conduceti o firma
    care are peste 20 de milioane?”.

    Daca acest lucru se va intampla sau nu in urmatorii sase ani,
    veti citi cu siguranta intr-o poveste in BUSINESS Magazin. Sper
    insa, pentru noi toti, ca aceasta poveste sa aiba happy-end.

  • Optimismul vinde, dar spiritul critic aduce banii de cheltuit

    Este de la sine inteles, de exemplu, ca oricine lucreaza pentru
    guvern este acolo pentru a fi mituit. Oamenii merg la clinicile de
    stat si presupun ca trebuie sa ii mituiasca pe doctori pentru a fi
    ingrijiti. Ministrii care au lucrat multa vreme in serviciul public
    au iesit din functie si isi permit case de multe milioane de dolari
    sau cate doua sau trei resedinte de vacanta.

    Descrierea jurnalistului american Michael Lewis, facuta in ultimul
    numar al Vanity Fair, nu se refera, asa cum v-ati astepta probabil,
    la Romania, ci la Grecia, iar Lewis explica pe indelete adevarata
    problema a acestei tari aflata in pragul falimentului.

    Ba, mai mult, americanul face o referire scurta la Romania,
    despre care spune ca ar putea profita, la fel ca si Bulgaria, de pe
    urma masurilor dure pe care guvernul elen ar trebui sa le ia pentru
    a taia costurile si a mari veniturile, ceea ce va determina,
    probabil, ca o parte dintre investitori sa plece din tara catre
    zone cu taxe mai mici (Bulgaria) sau personal mai adaptabil
    (Romania).

    La mai bine de o mie de kilometri distanta de Grecia, in Romania,
    abunda de ceva vreme (cam de cand s-a terminat
    marea-adunare-de-oameni-care-curata-gunoaie cunoscuta sub numele
    “Let’s do it, Romania”) comentariile care vizeaza sustinerea partii
    optimiste a vietii/crizei, voluntariatul si, de ce nu, nevoia unui
    restart mental in primul rand al societatii.

    Este un lucru cum nu se poate mai bun ca pe langa filosofi,
    bloggeri, oameni de marketing din multinationale disperati sa
    bifeze cand raporteaza la headquarter si depasiri ale planului de
    CSR, jurnalisti sau membri ai aceleiasi familii aflati in fata
    televizorului ori vecinii aflati in fata blocului la un joc de
    table discuta pe aceasta tema si considera, probabil, ca a venit
    vremea actiunii pozitive.

    Cred insa ca acest virus de pseudo-pozitivitate, fie el viral sau
    nu, risca sa compromita esenta si scopul de baza al carcotelii –
    imbunatatirea permanenta.

    Traim, intr-adevar, vremuri nervoase, pline de ura, as zice. Ne
    displace aproape tot ce ne inconjoara, incepand cu presedintele,
    premierul, doctorii carora (credem ca) trebuie sa le dam spaga,
    politistii, ii uram pe cei care au furat si au scapat, uram
    bancile, ne uram sefii, uram taierile de salarii si intarzierile,
    dar cel mai mult ne uram pe noi. Ne e frica sa nu devenim mai mult
    pe zi ce trece un Biff Loman al vietii noastre, un esec fata de
    visul pe care ni-l stabilisem pentru noi si pe care, in ultimii
    ani, desi nu faceam nimic pentru asta, soarta parea ca ni-l
    indeplineste.

    In tot acest mediu conflictual, nu suntem capabili sa ne
    imbunatatim performantele, pentru ca, nu-i asa, nu suntem stimulati
    de sefi si batuti pe umar, de oamenii de vanzari, de cei care ne
    citesc articolele (pe net) si nu reusesc sa ne inteleaga
    profunzimea si ne raspund cu o injuratura anonima.

    Revin ori de cate ori am nevoie la exemplele pe care le ofera
    managerii de succes pe care i-am invitat pana acum la evenimentele
    MEET THE CEO, unde au reusit, cu surprinzator de multa modestie, sa
    impartaseasca o filosofie surprinzatoare de multe ori, doar prin
    banalitatea ei: “Ofera inainte de a cere”. E valabil in business,
    intr-o intersectie blocata, pe strada, in viata in ultima
    instanta.

    Sau, daca as reinterpreta-o, ar iesi cam asa: sa nu cerem niciodata
    societatii mai mult decat ii oferim.

    In acelasi timp insa, daca ne pierdem spiritul critic (oricat de
    exagerat ar fi) si credem ca mediul (oricat ar fi el de daunator)
    este singurul vinovat pentru performantele noastre (sau mai degraba
    lipsa de performante), nu inseamna nimic altceva decat ca am esuat,
    fiecare dintre noi, in a fi ceea ce voiam sa fim. Si atunci, dupa
    modelul oricarui stat aflat in pragul falimentului, avem de ales
    intre a ne declara falimentul si a ne accepta esecul, pentru ca
    apoi sa invatam sa traim cu asta sau, dimpotriva, asa cum face
    Rupert Murdoch, de exemplu, sa fim permanent in razboi cu noi
    insine pentru mai mult.

    Acelasi Lewis despre care va spuneam mai sus, remarca, vadit
    surprins, ca grecii nu actioneaza ca un colectiv. Se comporta mai
    degraba ca o colectie de particule atomizate, fiecare urmarindu-si
    interesul in detrimentul bunului general. Sau ca cea mai proasta
    parere despre greci o au grecii, fiecare avand o problema cu
    celalalt. Suna cunoscut?

    Un lucru este cert: odata pierdut spiritul civic, niciun guvern sau
    presedinte din lume nu cred ca il poate recrea. Asta nici macar
    optimism nu mai este, ci o simpla speranta desarta.

  • Comenteaza cu Iuliana si Ionut: De ce scoate Romania ce e mai rau din noi?

    Iuliana crede ca Romania schimba oamenii

    Intr-o seara, pe la 9, opresc in fata trecerii de pietoni pentru
    a lasa o doamna in varsta sa treaca. Doamna trece alergand si
    strigand vesela: “Multumesc, multumesc”. Doamna cu pricina m-a
    binedispus pentru cateva zile. Si acum mai zambesc cand mi-o
    amintesc cat era de simpatica. Nu numai asta m-a binesdispus, ci
    mai ales simpla prezenta a unei persoane straine care spune
    “multumesc”, te priveste in ochi si-ti zambeste.

    Asta e ceva ce eu vad rar in Romania. Daca merg pe strada, vad
    aproape numai oameni incruntati, cu privirile in pamant, cu pas
    grabit. Cand ajung la casa de marcat, in aproape orice magazin,
    angajatii par extrem de deranjati, chiar daca scrie pe fisa
    postului lor ca e obligatoriu sa ii zambeasca clientului si sa il
    intrebe daca mai doreste ceva. Merg pe strada si nu conteneste sa
    ma mire cat de multi oameni trec pe rosu, cat de multi nu respecta
    regulile de circulatie, cat de multi arunca gunoaie intentionat pe
    jos. Ajung seara acasa si nu pot sa inteleg de ce vecinii mei
    considera ca un anumit loc de parcare din fata blocului e al lor,
    desi nu platesc pentru el, cum alti vecini tipa furiosi daca arunci
    din greseala gunoiul in tomberonul lor, cum dau muzica lor
    preferata tare la orice ora. “Niciodata nu imi inchid telefonul
    mobil cand merg cu avionul, e o prostie cum se spune ca
    interfereaza cu sistemele de securitate”. Am auzit replica asta de
    doua ori in ultimul an. Mi se pare incredibil. Oamenii aia nu era
    nici specialisti in aviatie sau in sisteme de securitate, ci faceau
    cum credeau ei ca e mai bine, chiar daca se jucau poate cu viata a
    sute de oameni, si mai ales erau siguri ca au dreptate. Erau
    romani.

    Erau parte din acea patura din ce in ce mai groasa care
    considera ca pentru a supravietui in Romania trebuie sa incalce
    regulile. Din patura aceea care nu respecta pe nimeni si nimic,
    care considera ca o masina scumpa e cheia succesului, care
    considera ca poate impune oricui propriile reguli pentru ca asa
    vrea el, care nu se respecta in primul rand pe sine atunci cand nu
    isi respecta meseria, cuvantul dat, semenii si tara.

    O tara din care nu ne impriedica nimeni sa plecam. E adevarat.
    Dar stam aici si riscam ca, indiferent de educatia pe care am
    primit-o (educatia fiind esentiala in toata discutia asta), sa
    devenim cumva toti la fel. Nu inseamna ca vom arunca toti gunoaie
    pe jos, dar vom deveni ceva ce poate nu eram pana acum. Vom deveni
    agresivi, nervosi, frustrati, invidiosi, nemultumiti.

    Vom astepta. Vor fi din ce in ce mai multi oameni care nu vor
    vrea sa munceasca. Tineri care au inteles de la familia lor ca
    succesul e undeva pe prima pagina a ziarelor de scandal, care isi
    doresc din tot sufletul sa nu fie nevoiti vreodata sa munceasca,
    oameni care asteapta ajutor de la stat, oameni al caror prim gand e
    cum sa faca sa fure cumva ceva. Nu sunt toti romanii asa, dar pe
    cei mai multi faptul ca au crescut si traiesc in Romania i-a facut
    asa.

    Si da, cu toate riscurile aferente, vreau sa raman in
    Romania.

    Ionut crede ca mediul inconjurator nu are o influenta prea
    mare

    Cand tocmai veneam spre redactie, o femeie pe la vreo 60 de ani,
    imbarcata foarte decent, dichisita, cu o umbrela care o proteja de
    soarele canicular (la umbra erau 36 de grade) s-a apropiat de
    masina si mi-a cerut bani. Spunea cu ochii aproape in lacrimi ca
    i-a murit fratele si nu mai are pe nimeni.

    Cum ati fi reactionat voi? Va ofer patru variante de raspuns
    (probabil ca mai sunt si altele, dar nu conteaza)
    1. i-ati fi dat maruntul pe care il aveati in buzunar/portofel sau
    in torpedoul masinii
    2. ati fi oprit sa discutati si sa vedeti cum ati fi putut sa o
    ajutati
    3. ati fi crezut, extrapoland Filantropica lui Nae Caranfil, ca
    aveti in fata versiunea 2.0 sau 3.0 a cersetorului murdar cu punga
    de aurolac sau a celui mutilat
    4. ati fi mers mai departe gandindu-va la problemele voastre
    Si acum faceti inca un exercitiu de imaginatie si ganditi-va ca
    acelasi lucru vi s-ar fi intamplat in Germania sau in Italia, unde
    traiti de cativa ani. Care ar fi fost reactia voastra?

    Lucrurile ar trebui sa fie clare din punctul meu de vedere. Daca
    nu sunt multumit de locul unde m-am nascut, unde am crescut, daca
    sunt de parere ca mediul in care traiesc nu ma reprezinta, ce ma
    impiedica ca plec de aici?

    Ma adresez in principal celor tineri, pentru ca vad foarte multi
    tineri care s-au obisnuit sa nu faca nimic, sa nu stie nimic, sa nu
    ii intereseze viitorul lor, dar sa aiba o parere mult prea buna
    despre ei, insa cand viata/soarta ii ia la rost si ii scutura un
    pic, nu mai este nimic de capul lor.

    Daca tot m-as declara frustrat de mediul in care traiesc si de
    vecinii mei ghiolbani care asculta manele si mananca seminte, ce ma
    impiedica sa ma mut in alt cartier, in alt oras sau, de ce nu, in
    alta tara?
    Sa incetam o data cu plafonarile si frustrarile sau, daca nu
    incetam, macar sa acceptam aceste plafonari si frustrari. Nu e de
    vina Romania si lipsa de civilizatie din tara pentru ca noi am
    devenit atat de lipsiti de vointa, de dorinta de a face ceva.

    Cati dintre noi si-au pus problema sa dea in judecata aceste
    autoritati incompetente pentru ca nu le asigura conditiile umane de
    baza pentru a se dezvolta? Cati dintre noi se gandesc macar o data
    pe zi cum sa plece mai devreme acasa? Cati dintre noi dau vina in
    discutia cu seful pe altcineva pentru ca nu au terminat un proiect
    la vreme, dar in raport cu acei “altcineva” nu spun nimic, ci
    prefera sa fie buni prieteni si sa se planga de faptul ca sefii
    sunt neintelegatori?

    Concluzia mea: nu spun ca mediul in care traim nu are
    nicio influenta, dar cred ca fiecare dintre noi este responsabil
    pentru ca lasa mediul in care traieste sa il influenteze in mod
    negativ. Daca nu stim cine suntem cu adevarat si ce vrem, nu
    putem sa fim altceva decat un produs al mediului    . Iar asta e
    chiar trist, mai ales avand in vedere mediul in care traim.

  • Si va mai mirati ca nu intelegeti de ce scade consumul (II)

    Afirmam atunci ca in timp ce multinationala prefera sa tina
    deschis magazinul (si angajatul roman la lucru) peste program, doar
    sa mai ia cativa bani cash de la clientul care nimerea in magazin
    foarte aproape de inchidere, consultantii de vanzari ai
    antreprenorului roman se pregateau de plecare cu mult inainte.

    La cateva saptamani distanta am ajuns din nou intr-un magazin de
    mobila detinut de acelasi antreprenor, evident, tot in jurul orei
    de inchidere. Numai ca de data aceasta, surpriza, consultantii de
    vanzari chiar actionau ca niste consultanti de vanzari si au
    convins-o pe casiera mult prea mofturoasa sa mai astepte cateva
    minute peste ora de inchidere pentru a incasa banii. Sa fie oare
    vorba de faptul ca magazinul era proaspat deschis in cadrul celui
    mai nou mall din sudul orasului?

    Probabil ca nu prezenta in mall era cauza, pentru ca la capatul
    celalalt al orasului, in cel mai mare mall din nord, alti angajati
    ai unei firme romanesti de camasi cu nume italian (deh, marketing)
    erau atat de plictisiti de clienti ca pe toata perioada cat am tot
    incercat sa gasesc o camasa (inutil, pentru ca orice produs din
    colectia noua era aproape imposibil de gasit altfel decat XXL) au
    batut cu degetele in mobilierul aranjat dupa cele mai noi norme
    Feng Shui probabil. Vorba lui Edi, vanzatorul prietenos din
    magazinul de camasi premium (asa cum singuri se promoveaza), “nu am
    altceva decat camasi de-astea, de-astea si de-astea, iar pe cele
    albe nu vi le pot da sa le probati. Va dau insa alta sa vedeti cum
    va vine, ca toate sunt cam la fel”. Nu tu discutii despre croiala,
    despre pense sau nu, despre “slim fit” sau “classic fit”, despre
    texturi diferite si modul cum firul de bumbac egiptean dublu
    rasucit este pus in valoare! Credeti ca m-a crezut cand i-am spus
    ca in urma cu ceva vreme (e adevarat, cu destul de mult timp in
    urma) tocmai imi luasem dintr-un alt magazin al retelei o camasa
    alba si, mai mult, o si probasem? Ba, mai mult, imi cumparasem acea
    camasa plecand de la o simpla cravata…

    Ceea ce inteleg eu din toate aceste experiente izolate este ca,
    spre deosebire de multinationale, firmele romanesti din comert nu
    au reusit inca sa isi puna la punct niste proceduri de evaluare
    corecta si completa a angajatilor. Si, cel mai important, un sistem
    de proceduri care pastreaza orice nemultumire a angajatului in
    afara contactului direct cu clientii.
    De ce sefa de tura a restaurantului din Magheru al celui mai mare
    lant de fast-food-uri le spunea casierelor la prima ora de
    dimineata, chiar si celor care faceau curatenie prin restaurant, sa
    o faca cu un zambet larg – “asa cum am discutat”? A fost doar o
    exceptie? De ce la hipermarketurile frantuzesti din Bucuresti,
    aproape fiecare casiera are in piept o insigna cu un zambet? Sunt
    in ambele cazuri (firma romaneasca vs. multinationala) aceiasi
    angajati romani, plictisiti sau nu, multumiti sau nu de viata lor,
    de taierile de salarii.

    Gasesc o potentiala explicatie pentru aceast discrepanta pe blogul
    unuia dintre antreprenorii romani, care acuza (pe buna dreptate)
    faptul ca nu este ajutat.
    “Sunt micul investitor. Deschid seara televizorul si vad cum unii
    si altii discuta cu cei de la sindicate si politicieni care se
    cearta pe ciolan si salariile a 1,6 milioane de bugetari, timp in
    care despre mine nu se aminteste deloc, desi am si eu câteva
    milioane de angajati. Au si ei dreptatea lor, pesemne, dar si eu o
    am pe a mea. Despre mine nu aminteste nimeni nimic. Pentru mine nu
    misca nimeni nici un deget. Bancile imprumuta statul si atunci ma
    executa pe mine. Fiscul vine si imi popreste conturile si statul
    nu-mi da înapoi TVA de recuperat. Institutiile abilitate ma
    prigonesc.”

    Nimic mai adevarat. Numai ca in atari conditii, cred ca
    antreprenorii romani sau, daca vreti intr-o acceptiune mai larga,
    capitalul romanesc nu mai are la dispozitie prea multe
    incercari.
    Proaspat intrat in insolventa cu a doua sa companie, Octavian Radu
    nu se gandeste decat la cele doua luni de vacanta, conform unui
    interviu recent dat in Ziarul Financiar, in timp ce consultantii
    din domeniul restructurarii fac deja pariuri pe numele urmatorului
    antreprenor roman a carui afacere va intra in faliment. Si se pare
    ca pe lista scurta sunt cateva nume foarte importante.

    |mi aduc aminte de ceea ce imi spunea in urma cu multi ani un
    prieten, manager de mall. “Habar nu ai cat de greu e sa ii convingi
    pe angajati sa zambeasca. E cel mai important lucru pentru noi,
    dincolo de orice alta strategie. Multi dintre cei care au magazine
    la noi nu inteleg asta. Acum nu e problema, fac bani multi, dar va
    veni o vreme cand nu se va mai vinde orice si sa vezi atunci ca
    habar nu o sa aiba de unde li se trage. Si cand te gandesti ca va
    fi de la lucruri simple, precum un zambet.”

    Cititi articolul integral in editia tiparita a BUSINESS
    Magazin.

  • Comenteaza cu Ana si Ionut: Este corecta greva medicilor si a profesorilor?

    Ana – Grevele nu vor rezolva nimic

    1. Nu contesta nimeni faptul ca atat medicii, cat si profesorii
    (sigur, cu unele exceptii) traiesc sub demnitatea profesiilor pe
    care le practica. Ar trebui sa fie platiti mai bine si respectati
    mai mult, insa acest lucru nu se va intampla daca intra in greva.
    Vor atrage atentia si sustinerea poporului, vor atrage chiar
    promisiuni din partea autoritatilor, probabil si ei vor fi mai
    impacati cu ei insisi, stiind ca nu au stat cu mainile in san, ci
    au actionat. Dar atat!

    2. Medicii si profesorii reprezinta categoriile profesionale cu
    cea mai mare responsabilitate sociala – tocmai de aceea, ar trebui
    sa fie si rasplatiti pe masura. Orice incetare a activitatii lor,
    chiar si pentru cateva zile (in cazul medicilor, este suficienta
    chiar si o zi), produce dezechilibre imediate si nedorite, intr-un
    moment in care oricum toata lumea clocoteste de furie, in urma
    masurilor decise de Guvern. Mai mult decat atat, intrarea
    profesorilor in greva ar putea boicota derularea examenului de
    bacalaureat din acest an, in conditiile in care incetarea
    activitatii este programata pentru ziua inceperii examenelor.

    3. Grevele profesorilor si medicilor vor crea un efect in lant –
    profesorii au anuntat deja greva incepand cu 31 mai, medicii iau si
    ei in calcul aceasta posibilitate, iar din 1 iunie va fi greva si
    la metrou si RATB. Oricat de mare si legitima ar fi revolta, o
    Romanie in greva este ultimul lucru de care avem nevoie.

    4. Argumentul moral – nu este moral ca medicii si profesorii sa
    fie atat de prost platiti, dar, mergand pe aceeasi idee, este chiar
    mai putin moral ca din cauza acestor greve sa patimeasca cei care
    au o nevoie reala si urgenta de prezenta lor activa la “serviciu” –
    oamenii bolnavi si elevii.

    Ionut – Grevele inseamna actiune

    1. Grevele reprezinta probabil (ultima) modalitate pentru
    profesori, medici sau oricine altceva, sa fie auziti. Daca altfel
    nu sunt bagati in seama, nu vad de ce sa nu recurga si la un astfel
    de gest. Pana la urma, este un drept garantat de Constitutie!

    2. Medicii si profesorii sunt, asa cum spune si Ana, categorii
    profesionale cu mare responsabilitate sociala. Dar tocmai pentru ca
    nu sunt pretuiti asa cum trebuie, au posibilitatea ca efectele
    grevelor lor sa fie imediate (cel putin in cazul medicilor). Oricat
    de inuman ar suna, acesta ar trebui sa fie argumentul lor: daca voi
    nu credeti ca meritam, gasiti pe altii sa va salveze vietile!

    3. Sunt de acord o greva in lant este ultimul lucru de care avem
    nevoie. Dar poate ca ar putea fi exact restartul de care avem
    nevoie. Altfel spus, atata vreme cat facem bine ce avem de facut la
    serviciu, nu vad de ce nu am fi si revendicativi, atunci cand ne
    cerem drepturile. Cel mai bun exemplu – decizia recenta a
    judecatoriei sectorului 2, care a declarat ca abuziva una dintre
    clauzele din contractele de credit ale Volksbank Romania. Iata o
    dovada ca orice nedreptatit care are dreptate poate castiga, fie si
    impotriva unei mari banci

    4. Argumentul moral – este imoral ca din cauza acestor greve sa
    patimeasca cei care au o nevoie reala si urgenta de prezenta lor
    activa la “serviciu” – oamenii bolnavi si elevii – dar cred ca este
    cel putin la fel de imoral ca sa patimeasca familiile profesorilor
    si medicilor

    CONCURS:

    Spune-ne parerea ta despre greva medicilor si a profesorilor si
    poti castiga una dintre cartile:

    Gafe epocale din istoria afacerilor de Adam Horowitz

    Gandire creativa si brainstorming de J. Geoffrey Rawlinson

    Viata mea in publicitate si publicitate stiintifica de Claude
    Hopkins

    Perioada de desfasurare a concursului: 31 mai – 6 iunie 2010

    Desemnarea castigatorilor se va realiza de catre redactia
    BUSINESS Magazin in functie de participarea la dezbatere.

    Castigatorii acestei editii vor fi publicati in revista BUSINESS
    Magazin care va aparea in 7 iunie.

    Castigatorii editiei anterioare despre reducerea indemnizatiei
    pentru mame sunt:

    • Diana Maria Vocatau
    • Horia Zan
    • Romeo Iulian Ciocanea

    Felicitari si ii rugam sa ne contacteze pe e-mail:
    marketing@businessmagazin.ro

  • Comenteaza cu Iuliana si Ionut despre reducerea indemnizatiilor pentru mame

    IULIANA: De ce sustin mamele, copiii si
    pensionarii

    Eu cred ca prioritatea oricarui guvern este sa isi asigure atat
    resurse pentru a plati ce are de platit, cat si creeze un cadru
    economico-social stabil si gandit pe termen lung pentru toti
    cetatenii sai.

    Cred ca orice stat care vrea sa se dezvolte trebuie sa aiba
    grija de pensionari – e adevarat ca nu e rea ideea cu plafonarea
    pensiilor, atat in sus, cat si in jos! Mi se pare intr-adevar
    exagerata o pensie de la stat care sa depaseasca 500-600 de euro,
    pentru ca cei care au castigat bine de-a lungul vietii si-au putut
    pune si niste bani deoparte din care sa traiasca ok la pensie. De
    asemenea, mi se pare complet aiurea sa existe un pensionar care a
    cotizat toata viata si are pensie de 1 milion de lei vechi. Si aici
    ar trebui o limita.

    Pe de alta parte, daca tinerii vad ca statul are un comportament
    urat cu pensionarii, pot decide sa paraseasca tara si sa alimenteze
    bugetul altor tari prin contributia aferenta muncii lor.

    La fel cu mamele: sa ne amintim ce s-a intamplat cu natalitatea
    Romaniei la inceputul anilor 2000, cand statul a decis o
    indemnizatie fixa pentru toate mamele, indiferent de nivelul
    contributiei lor: a crescut rapid natalitatea in mediul rural si a
    scazut in randul familiilor cu venituri peste medie, respectiv cu
    studii superioare.

    Cand ai invatat 16-18 ani si ai ajuns la un salariu mare,
    cotizand conform cu acesta la stat, parca nu prea ai sta acasa cu
    un copil si sa traiti amandoi cu 8 milioane de lei vechi: nu ajung
    nici de o rata la doua camere, ca sa nu mai zic de intretinere,
    pampers, mancare, doctor, hainute etc.

    Diferenta fata de atunci si fata de primavara asta, cand
    parcurile din Bucuresti sunt pline de mamici cu copii, arata ca sa
    iei ca mama 80% din ce ai castigat (chiar daca e plafonat la 4000
    de lei) este destul de incurajator. Si apoi, sa ne mai uitam inca o
    data pe statistici: cate mame din Romania, la momentul actual, se
    incadreaza la indemnizatia maxima? Maxim 12%. E o suma infima
    pentru buget, dar o lovitura destul de grea pentru natalitatea
    Romaniei din urmatorii ani; si ma refer in special la natalitatea
    care are o sansa: copii cu parinti care ii pot creste frumos, care
    sa ii incurajeze sa invete si sa insemne ceva pentru societate si
    nu alte categorii. Nu cred ca indemnizatiile mamelor ating macar de
    departe bugetul alocat pentru diurnele si transportul deputatilor.
    Eu imi platesc singura drumul catre serviciu; ei de ce nu ar face
    la fel?

    O alta parere pe care am mai auzit-o in jurul meu in ultima
    vreme e urmatoarea: pai ce, o femeie face copii ca sa ii creasca
    din banii de la stat? Nu ii creste din banii de la stat, ii creste
    din banii pe care statul i-i da partial inapoi pentru a creste un
    copil care sa ajute mai tarziu la dezvoltarea societatii. Nu poti
    sa gandesti numai pe termen scurt, este cea mai mare prostie.

    Costurile vietii pentru un copil de patru ani nu sunt cu mult
    mai mici decat ale unui adult: gradinita, haine si o mancare cat de
    cat sanatoasa. Asa ca ma abtin sa spun ceva despre taierea
    alocatiilor copiilor.

    IONUT: Impotriva asistatilor
    sociali

    In orice societate normala, prioritatea oricarui Guvern ar
    trebui sa fie copiii, sistemul de educatie si cel de sanatate.
    Trebuie sa acceptam insa ca Romania este (acum) departe de a fi o
    societate normala.

    Numarul mare de pensionari (cu mult mai mare decat al celor care
    muncesc) face ca orice politica sociala sa fie din start compromisa
    din lipsa de bani.

    Sporul negativ (numarul nasterilor mai mic decat al decedatilor)
    arata ca nici pana acum, masurile luate de autoritati nu au fost
    capabile sa genereze rezultate.

    Iata de ce nu condamn atat de vehement taierea pensiilor sau a
    alocatiilor pentru copii.

    Aceasta nu inseamna ca sustin ca modul cum se cheltuie acum
    banii este corect. Dimpotriva, fiecare ministru si reprezentant al
    autoritatilor locale ar trebui sa raspunda cu averea personala si a
    familiei pentru valoarea prejudiciului adus pe perioada mandatului
    sau.

    Dar pana la urma, trebuie sa acceptam ca fiecare dintre noi
    suntem de fapt pe cont propriu. Iar daca vreunul dintre noi crede
    ca statul nu si-a indeplinit rolul (egalitatea sanselor, protectie
    sociala, etc.), poate oricand sa emigreze, sa dea in judecata
    statul (cu sanse mari de a castiga, asa cum au facut-o deja si alti
    romani) sau, de ce nu, sa intre in politica pentru a reforma
    statul. Adica, intr-un cuvant, sa actioneze, nu sa astepte.

    CONCURS:

    Spune-ne parerea ta despre politicile sociale ale autoritatilor
    romane si poti castiga una dintre cartile:

    Cartea de povesti a unui economist de George
    AKERLOF

    Constiinta unui liberal de Paul Krugman

    Viata mea in publicitate de Claude Hopkins

    Perioada de desfasurare a concursului: 24 – 28 mai 2010

    Desemnarea castigatorilor se va realiza de catre redactia
    BUSINESS Magazin in functie de participarea la dezbatere.

    Castigatorii acestei editii vor fi publicati in revista BUSINESS
    Magazin care va aparea in 31 mai.

    Castigatorii editiei anterioare pe tema “Ai plati pentru stirile
    online?” sunt:

    • Cristina
    • Eduard
    • Vasi

    Felicitari si ii rugam sa ne contacteze pe e-mail:
    marketing@businessmagazin.ro