De zece ani, de cand sunt in presa economica, aud cu obstinatie
sintagma “Romaniei ii trebuie o strategie”. Da, e adevarat, ii
trebuie. Acum, mai mult ca niciodata. Si maine, cand va fi mai rau,
mai mult ca acum.
Dar ceea ce mi se pare complet deplasat este ca aceasta sintagma sa
fie rostita de consultanti
vorbitori-din-carti-de-management-pe-care-le-citesc-pe-afara-sau-pe-net
sau de manageri pe care atunci cand ii intrebi de strategia lor
(sau de inputul LOR pe o strategie adoptata la sediul
multinationalei pentru care lucreaza) dau din stanga in dreapta si
raspund prin foarte profunde remarci de genul “important este sa ne
identificam nisa de piata si sa o exploatam”, “vom incerca sa
fructificam orice oportunitate ne va oferi piata”, “ne vom
diferentia de competitorii nostri prin calitatea serviciilor”.
Frumos si, mai ales, original, nu?
Se tot vorbeste de ceva vreme – si, recunosc, suna tot mai
interesant pe zi ce trece, in comparatie cu desfraul si habarnismul
din administratia publica – de o strategie care sa priveasca
guvernarea tarii ca o companie. Fara sentimente. Cu evaluari
anuale, recompense in functie de diversi indicatori de performanta,
apa calda si caldura pe masura putintei, case si masini doar pentru
cei care pot plati si impozitele sau consumabilele aferente.
De partea cealalta, tocmai in aceste vremuri grele (oare? nu e
doar o justificare pentru a nu face?), nu poate sa nu castige teren
rolul social al statului, ca tatuc al nostru al tuturor, mai ales
cand vezi emotia/lacrima din glasul/ochii pensionarului aflat la
coada pentru reteta de medicamente compensate, al tanarului manager
care si-a luat casa acum trei ani si ii cam sclipesc ochii cand se
gandeste la ordonanta 50 si rate mai mici la casa sau a
mitingarului care declara cu mana pe inima ca ar munci mai mult si
mai bine daca ar fi platit mai bine.
Iar daca am ajuns la tatuc, nu putem trece cu vederea strategia
aliantelor cu licuricii mai mici sau mai mari, cu cei care au banii
(SUA), gazele (Rusia) sau puterea celor multi (China). Tot la
capitolul “fa-te frate cu dracu’” pot fi incadrate si prezenta si
sugestiile domnului Franks si ale delegatiei FMI, care n-ar prea
vrea sa treaca cu vederea derapajele pe care statisticile le arata
fata de proiectiile initiale, dar parca nici n-ar vrea sa nu
imprumute (si implicit sa controleze mai bine ce se intampla in)
Romania. In relatia cu FMI pare ca nimic nu s-a schimbat in
ultimele aproape doua decenii, in afara faptului ca se discuta de
alte sume. Si, poate mult mai mult par alb pentru cei care au trait
pe propria piele acele vremuri.
Sigur ca aceiasi consultanti si manageri de care vorbeam mai sus
ar spune acum ca in functie de strategiile de sus, de la nivel
national, isi pot defini si ei strategiile specifice – pentru
companii sau personale.
Dar ce ati zice daca MAREA STRATEGIE NATIONALA ar fi creata in
sens invers? Adica nu capul tarii sa decida strategia, ci omul de
rand. Stie omul de rand ce vrea sa i se intample in urmatorii 10-20
de ani? Probabil ca vrea sa ii fie mai bine, sa castige mai multi
bani (eventual, dar nu obligatoriu, va fi chiar dispus sa munceasca
pentru asta), sa beneficieze de ceea ce el numeste servicii
medicale adecvate (chiar daca nu ar fi dispus sa plateasca mai mult
pentru asta), sa aiba casa mult visata (si sa o plateasca in
cinci-zece ani, cel mult, nu in 30 de ani de rate si sacrificii) si
locul sau de parcare (cam prin fata scarii daca se poate, dar nu la
10.000-15.000 de euro, cat sunt locurile de parcare in noile
complexuri imobiliare). Nu in ultimul rand, sa nu mai piarda atata
timp in trafic din cauza proastei planificari (chiar daca ii ia
fata vreunui “trist” de incepator, mai trece pe rosu din cand in
cand sau blocheaza o intersectie cu buna stiinta pentru ca
semaforul sau “e VERDE”).
Cati dintre cei care au astfel de asteptari si-au pus la punct
si o strategie pentru a le obtine altfel decat printr-un concurs de
imprejurari?
Cand cei mai multi dintre romani vor intelege ca dincolo de
strategia nationala este mult mai importanta STRATEGIA PERSONALA,
atunci toate aceste discutii vor inceta. Sau abia atunci se va
putea discuta, cu adevarat, de o STRATEGIE NATIONALA.
Leave a Reply