UniCredit Private Banking: Milionarii isi pierd increderea in banci, din cauza crizei

Unii dintre cei intervievati iau in considerare iesirea partiala
de pe pietele financiare, iar imaginea bancilor in ochii lor are
probleme, intrucat acestea par sa fie mai preocupate de vanzarea
produselor lor decat de a oferi consiliere personalizata de
investitii, arata rezultatele sondajului, care a avut drept
subiecti peste 100 de clienti cu venituri mari din Germania,
Austria, Polonia si Italia.

“Ceea ce parea un sistem foarte rezistent si o piata ce functiona
bine a devenit mai intai un cazinou si acum un teren minat”, arata
raportul UniCredit, preluat de Reuters. “Toata lumea va incepe, incet si in
decurs de cativa ani, sa gandeasca altfel banii, investitiile,
bancile si consilierea financiara.”

Andreas Woelfer, seful UniCredit Private Banking, declara ca multi
clienti vor consiliere, insa isi pierd increderea in banci din
cauza crizei si sunt mai dispusi sa ceara o a doua sau a treia
opinie in privinta modului in care ar fi bine sa-si investeasca
banii.

Aceasta a intensificat concurenta intre banci si face industria
financiara sa depuna eforturi mai mari pentru a recapata increderea
clientilor. “Trebuie sa fii mai deschis in a le intelege afacerile,
scopurile si viata, si nu numai sa te concentrezi asupra
performantei unei mici parti din activele lor lichide”, spune
bancherul.

UniCredit Private Banking si-a schimbat modul de interactiune cu
clientii bogati, concentrandu-se mai mult pe abordarile
conservatoare si orientate spre valorile familiei. “Valorile
acestor oameni sunt mult mai asemanatoare cu cele ale restului
populatiei decat se crede in mod obisnuit”, adauga Woelfer.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *