Tag: unicredit

  • UniCredit se pregăteşte să disponibilizeze 8.000 de oameni într-un plan masiv de restructurare. Grupul italian este a patra bancă din sistemul bancar românesc

    UniCredit a anunţat că va concedia 8.000 de persoane, în contextul implementării celebrului plan de reorganizare ce vizează restructurarea grupului bancar italian, scrie Financial Times.

    Această mişcare face parte din strategia pe trei ani pe care a prezentat-o luni Jean Pierre Mustier, CEO-ul UniCredit, şi care mai presupune închiderea a 500 de departamente ale băncii şi crearea unui nou holding intermediar destinat sucursalelor UniCredit care nu se află pe teritoriul Italiei.

    Valul de disponibilizări vine pe fondul încercării băncii de a obţine aprobarea pentru prima răscumpărare de acţiuni pe care o face banca în ultimii 10 ani.

    Reprezentanţii UniCredit susţin că programul de răscumpărare a acţiunilor în valoare de 2 miliarde de euro este un target ce necesită aprobarea autorităţilor de reglementare. În cazul în care banca va atinge acest obiectiv, CEO-ul său va trebui să convingă Banca Centrală Europeană că bilanţul UniCredit este destul de solid pentru ca surplusul de capital să ajungă înapoi la acţionari. 

    La finalul anului trecut, banca avea în România peste 3.300 de angajaţi. 

    Grupul italian UniCredit, care controlează al patrulea cel mai mare jucător de pe piaţa bancară din România, a înregistrat cel mai bun trimestru trei (T3) din ultimul deceniu, cu un profit de 1,1 mld. euro, câştigul la nouă luni fiind de 4,3 mld. euro.

    În România, profitul UniCredit a ajuns în septembrie la 119 mil. euro, în creştere cu 21,1%.

    Cel mai mare grup bancar din Italia după active a raportat un profit net de 1,1 miliarde euro pentru al treilea trimestru din 2019, în creştere cu 25,7% în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul în care analiştii se aşteptau la un profit de 1 mi­liard de euro, potrivit FT.

  • Bancherul austriac ajuns într-un rol cheie la una dintre cele mai mari bănci din România

    Philipp Gamauf este chief financial officer al UniCredit în România, responsabil pentru operaţiunile financiare şi administrative ale băncii, având ca misiune dezvoltarea strategiei financiare şi operaţionale, inclusiv a indicatorilor de măsurare a acesteia, precum şi îmbunătăţirea şi monitorizarea continuă a sistemelor de control pentru protejarea activelor companiei şi raportarea corectă a rezultatelor financiare. Alături de echipa de top management şi împreună cu cele circa 100 de persoane coordonate, „am avut performanţe remarcabile în perioada recentă”, spune el, banca obţinând o îmbunătăţire semnificativă a anumitor indicatori de performanţă.

    Pentru bancherul austriac, care a studiat la Vienna University of Economics and Business Administration, preluarea rolului de CFO în România este unul dintre momentele-cheie ale unei cariere bogate în experienţe internaţionale, despre care spune că i-au plăcut întotdeauna. „Fiecare schimbare a însemnat o oportunitate de creştere personală, datorată noilor culturi, relaţii interpersonale şi, adeseori, a unei noi limbi.“ Ca atare, pentru el a venit natural să îşi petreacă jumătate din viaţa de adult în alte ţări. Relocarea în România nu a fost însă simplă.

    „Lucram în Germania, eram în mijlocul unui proiect important, iar soţia mea, care este româncă, tocmai acceptase un job nou în Austria. A fost o veste neprevăzută şi a trebuit să ne ocupăm de relocare în două ţări diferite.” Este însă recunoscător pentru decizie, deoarece dinamica mediului de business de aici oferă provocări unice pe care le consideră oportunităţi ideale pentru manageri ambiţioşi. Fireşte, inevitabil, mai devreme sau mai târziu apar şi momente dificile. „Dar, dacă le priveşti într-o manieră corectă, te pot face să fii mai puternic şi mai modest.” 

  • Potop de concedieri la una dintre cele mai mari bănci din Europa: UniCredit dă afară 10.000 de persoane

    Gigantul italian UniCredit va concedia mii de oameni şi îşi va reduce costurile operaţionale, ca parte a unui plan strategic de a deveni mai profitabil ce va fi anunţat în mod oficial în luna decembrie, potrivit Bloomberg.

    Creditorul italian vrea să concedieze până la 10.000 de oameni – deşi cifra totală este încă negociată, potrivit surselor citate de publicaţia americană.

    În cadrul reducerilor de personal vor fi afectaţi angajaţi din Italia, unde banca are cei mai mulţi angajaţi, dar şi din alte ţări. Mai mult, UniCredit vrea să îşi reducă cheltuielile operaţionale cu până la 10% în urma acestui plan.

    Jean Pierre Mustier, CEO-ul băncii, îşi pregăteşte următoarea suită de ţinte după ce a depăşit reducerile de cheltuieli propuse pentru planul de trei ani finalizat la începutul lui 2019.

    Mustier, care şi-a pregătit prima parte a mandatului scăpând de NPL-urile băncii, reducând personalul şi întârind bilanţul băncii, a anunţat deja că vrea să accelereze eliminarea elementelor neesentiale pentru businessul băncii şi să îşi îmbunătăţească buffer-ul.

    UniCredit se alătură unor alte grupuri bancare europene gigant care au anunţat în această perioadă concedieri masive în contextul în care încearcă să se adapteze la mediul cu dobânzi scăzute – în care profitul a devenit mai dificil de atins.

    Deutsche Bank plănuieşte concedierea a 18.000 de persoane, în timp ce francezii de la Societe Generale au anunţat în luna aprilie un plan de a concedia 1.600 de persoane la nivel global.

    Acţiunile UniCredit erau în cretşere cu 0,3% luni la ora 14.40, tranzacţionându-se la 11,25 euro per acţiune, generând o capitalizare de piaţă de circa 25 miliarde euro. Acţiunile UniCredit au înregistrat un avans de 14% de la începutul anului, în comparaţie cu creşterea de doar 2% înregistrată de indicele bancar european Stoxx Europe 600 Banks.

    Banca italiană a încercat deja să îşi întărească poziţia financiară în alte moduri înaintea conceperii acestui plan. La începutul anului, UniCredit a câştigat 2,1 miliarde euro prin vânzarea deţinerii în Banca Fineco. Noul plan al UniCredit vizează creşterea organică şi simplificarea modului în care banca face business, potrivit unei declaraţii oferite de Mustier ziarului Milano Finanza săptămâna trecută.

     

     

  • S-a dat liber la un nou produs de creditare de la Unicredit. Cum puteţi lua 100.000 de lei cu dobânzi mici

    Instituţia financiară non-bancară UniCredit Consumer Financing (UCFIN), parte a grupului UniCredit Bank, a decis să introducă în portofoliul de creditare un produs care permite clienţilor să contracteze împrumuturi între 1.500 şi 100.000 de lei, cu dobânzi reduse cu 2,5 puncte procentuale faţă de dobânzile standard, pentru achiziţionarea de aparatură eficientă energetic.

    “Prin Creditul Verde fără ipotecă se pot contracta sume între 1.500 şi 100.000 de lei cu dobânzi reduse cu 2,5 puncte procentuale faţă de dobânzile noastre standard pentru creditele de realizări personale”, spune Borislav Guenov, Preşedintele Directoratului UniCredit Consumer Financing.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Topul celor mai profitabile companii de leasing financiar în 2018: UniCredit, BCR şi Impuls Leasing ocupă primele trei locuri

    UniCredit, BCR şi Impuls Leasing au fost anul trecut cele mai profitabile companii de leasing financiar din piaţa locală, arată datele ZF agregate de pe site-ul Miniserului de Finanţe.

    De departe, cea mai profitabilă companie de leasing financiar a fost în 2018 UniCredit Leasing, divizia de profil a băncii cu acelaşi nume şi cea mai mare companie din piaţă. Profitul UniCredit rămâne semnificativ mai mare decât câştigurile raportate de principalii concurenţi, deşi anul trecut s-a redus cu circa o treime, până la 70 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Topul celor mai profitabile companii de leasing financiar în 2018: UniCredit, BCR şi Impuls Leasing ocupă primele trei locuri

    UniCredit, BCR şi Impuls Leasing au fost anul trecut cele mai profitabile companii de leasing financiar din piaţa locală, arată datele ZF agregate de pe site-ul Miniserului de Finanţe.

    De departe, cea mai profitabilă companie de leasing financiar a fost în 2018 UniCredit Leasing, divizia de profil a băncii cu acelaşi nume şi cea mai mare companie din piaţă. Profitul UniCredit rămâne semnificativ mai mare decât câştigurile raportate de principalii concurenţi, deşi anul trecut s-a redus cu circa o treime, până la 70 milioane de lei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Toată lumea vrea o bucată din felia nemţilor: După ce Deutsche Bank a anunţat că vrea o fuziune cu Commerzbank, atât ING, UniCredit, Santander, cât şi SocGen şi BNP Paribas sau UBS sunt potenţiali cumpărători

    Commerbank, jucătorul mai mic dintre cele două bănci germane, atrage mai mult interes – în principal pentru că ar fi mai uşor de integrat.
     
    Gigantul olandez ING a contactat deja Commerzbank şi guvernul german, iar italienii de la UniCredit iau în calcul o potenţială ofertă.
     
    Ministerul german de Finanţe, care gestionează o participaţie de 15% în Commerzbank, a încurajat negocierile cu Deutsche Bank.
     
    Cu toate acestea, încă există critici faţă de această variantă în cadrul guvernului, dar mai ales în rândul liderilor de sindicat care atrag atenţia asupra reducerilor de personal care ar veni din această fuziune.
     
    Astfel, una dintre alternative ar putea fi grupul olandez ING. Ralph Hamers, CEO-ul celei mai mari bănci olandeze, l-a contactat pe Martin Zielke, corespondentul său din banca germană, încercând să demareze negocierile.
     
  • Italienii de la UniCredit vor plăti o amendă de 1,3 miliarde dolari pentru că nu au respectat sancţiunile impuse Iranului

    Divizia germană a gigantului italian UniCredit a pledat vinovată în faţa acuzaţiilor aduse de SUA potrivit cărora ar fi permis clienţilor iranieni să desfăşoare tranzacţii prin sistemele lor, încălcând astfel sancţiunile impuse de americani Iranului, potrivit Bloomberg.

    Banca va plăti 1,3 miliarde de dolari ca parte a unei înţelegeri semnate cu mai multe autorităţi americane.

    Mai mult, divizia din Germania, HypoVereinsbank, va pleda vinovată în cadrul unui proces din Manhattan unde este acuzată la nivel statal că ar fi încălcat regulile cu privire la gestionarea documentaţiei bancare.

    Acest acord încheie un caz în care grupul italian este implicat încă din 2011, ceea ce îl încurajează pe EO-ul Jean-Pierre Mustiere care încearcă să îndrepte banca spre creştere după finalizarea unui plan de restructurare.

    Plata amenzii este acoperită în totalitate de provizioane, iar câştigurile pe primul trimestru se vor îmbunătăţi cu circa 300 milioane euro după ce fondurile de penalizare vor fi eliberate, transmite UniCredit.

     

     

  • Italienii de la UniCredit recunosc că sunt acuzaţi de întocmirea unui cartel pentru tranzacţionarea de obligaţiuni în zona euro

    UniCredit, cel mai mare creditor italian, a anunţat că se numără printre băncile acuzate că au format un cartel pentru a tranzacţiona obligaţiuni guvernamentale în zona euro în perioada 2007-2012, ani în care criza financiară a afectat masiv industria bancară din Europa, potrivit Reuters.

    UniCredit a făcut anunţul miercuri noapte, la cererea autorităţii de supraveghere financiară din Italia, la două luni după ce Comisia Europeană (CE) a anunţat că mai mulţi traderi de la opt bănci au intermediat schimburi de informaţii comerciale sensibile pentru a-şi coordona strategiile de tranzacţionare pe obligaţiunile denominate în euro.

    Banca italiană spune că CE suspectează anumite subsidiare ale grupului că ar fi încălcat regulile de competitivitate şi că riscă o amendă, deşi această măsura este puţin probabilă. Regulile UE permit sancţiuni de până la 10% din cifra de afaceri globală.

    „Nu am nimic de spus”, a răspuns Jean Pierre Mustier, CEO-ul băncii, joi dimineaţă când a fost întrebat de reporteri dacă UniCredit riscă sau nu o amendă şi dacă banca se pregăteşte pentru asta.

    Pe piaţa locală, italienii de la UniCredit controlează UniCredit Bank, a patra cea mai mare bancă din topul băncilor după active, potrivit celor mai recente date disponibile. 

    Astfel, în 2017, UniCredit a depăşit Raiffeisen bank şi a devenit a patra banca după active, cu active totale de 37,5 miliarde lei şi o cotă de piaţă de 8,78%.