Primul lucru e ca aceeasi cultura a “atentiilor” cu care trebuie
stimulati diversi furnizori de bunuri sau servicii, subalterni,
sefi, clienti sau alegatori in an electoral e in continuare la
lucru. La Finante, stimulentul nu era o recunoastere a valorii
profesionale, a performantei individuale, ci un semn de
complicitate, care il leaga pe primitorul atentiei de cel ce o
ofera si unge rotile mecanismului in care amandoi functioneaza.
Fara aceasta complicitate, mecanismul se strica: ministrul
Vladescu si-a dat demisia fiindca stia ce haos s-ar fi creat daca
ar fi urmat ordinul FMI de a renunta la stimulente, ministrul
Ialomitianu a ramas incuiat in birou ca sa scape de furia
multimii.
Al doilea lucru e ca a te juca cu stimulentele (concept diferit
de simplele sporuri) e periculos, fiindca odata luata in desert,
ideea de merit individual este greu de reinstituit: salariatii de
la Finante au protestat cand ministrul le-a propus ca stimulentele
sa recompenseze performantele fiecaruia in colectarea impozitelor.
Si au protestat pe buna dreptate, din moment ce pana atunci
stimulentul doar compensa faptul ca nu le pot fi marite salariile,
iar fixarea aiurita a grilelor de lefuri de la un minister la altul
nu era din vina angajatilor.
Anul trecut, stimulentele au fost de 891 de milioane de lei
pentru oamenii de la Finante, fiindca acolo era salariul mediu brut
de baza cel mai mic (2.037 de lei) dintre institutiile de stat unde
se practica sistemul. Sumele au fost generate de angajati din
amenzi si colectari de taxe, insa statul nu le-a recunoscut in
practica meritul, tocmai pentru ca din fondul de stimulente putea
fi platit oricine, mai mult sau mai putin, de la sofer la
functionar, la bunul plac al sefilor din ministere. De-asta s-au si
suparat atat de tare angajatii. Si de-asta angajatii “de la
privat”, care luasera de bun sensul termenului de “stimulent”, au
aratat asa de putina solidaritate cu colegii lor de la Finante sau
de la Munca platiti asa de straniu.
Ca de la semantica unui cuvant folosit impropriu pleaca multe
rele o dovedeste insusi premierul Boc, care instinctiv vineri, la
Cluj, incerca sa-i dovedeasca unui reporter ca de fapt carpeala de
salariu botezata “stimulent” si oferita finantistilor ar fi
insemnat intotdeauna “bonus”, in sensul pe care termenul il are in
sectorul privat.
Reporter: Dar nu era mai corect ca mai intai sa se puna ceva, sa
se modifice salariile si dupa aceea sa se taie veniturile?
Emil Boc: Acest lucru se face in momentul de fata.
Reporter: Dar oamenii nu si-au luat in ultimele 2 luni de zile
…
Emil Boc: Dar stimulentele? Ideea de stimulent ce inseamna in limba
romana? Ce inseamna pentru dvs. ideea de stimulent?
Reporter: Era o formulare.
Emil Boc: Ce inseamna stimulentul pentru dvs.? Stimulentele
inseamna ca ai facut ceva peste planul la care ai fost angajat.
Aceasta este ideea de stimulent. Acolo unde este performanta, se
acorda stimulent. Unde nu, nu este.
Reporter: Oamenii aveau fluturasi cu sume de 400-500 de lei.
Credeti ca se poate trai cu 400 – 500 de lei?
Emil Boc: Eu va spun un singur lucru: legea trebuie sa fie facuta
corect pentru toti bugetarii si la aceasta lucram in momentul de
fata.
“Era o formulare” – reporterul avea dreptate.
Leave a Reply