Lupta pro si contra motiunii de cenzura. Toata lumea e-n transee

Boc a facilitat intrarea “independentilor” din UNPR in Biroul
Permanent al Camerei Deputatilor, ascutind la maximum iritarea PSD
si PNL, si a decis sa asume raspunderea cabinetului pentru
proiectul de lege a educatiei, sprijinit asiduu de ceilalti aliati,
din UDMR.

Si in interiorul propriei formatiuni lucrurile par sa fie
linistite, dupa ce la lansarea Fundatiei Crestin-Democrate, liderii
taberelor din PDL s-au afisat in jurul initiatorului Teodor
Baconschi, privit tot mai des ca un posibil salvator al procentelor
electorale pierdute de democrat-liberali in lupta cu criza
economica.

Social-democratii, pe de alta parte, au profitat de turbulentele
sindicale spontane cu care era ocupat Guvernul pentru a-si pregati
un congres care, pe langa anuntarea generosului “program de
guvernare” pe care PSD promite sa-l aplice daca va ajunge la
putere, ar putea fi ornat si cu o revenire simbolica a primarului
general Sorin Oprescu in mijlocul celor care nu l-au sprijinit sa
candideze in 2008, atunci cand a castigat prezentul mandat.
Social-democratii spera sa poata capitaliza expunerea generata de
congres chiar din saptamana urmatoare, cand ar putea avea loc
asumarea raspunderii pe legea educatiei. Tot atunci se asteapta o
motiune de cenzura a opozitiei, cu care PSD ameninta deja guvernul
de cateva luni si care n-ar fi exclus sa fie urmata de inca una
(caci Constitutia o permite).

In acest timp, liberalii au intrat intr-un periculos con de
tacere, prezenta lor mediatica fiind inexistenta de la lansarea
inoportuna a “cabinetului din umbra” in seara eliberarii lui Sorin
Ovidiu Vintu; marturie a unei strategii de comunicare facute in
pripa, “cabinetul din umbra” nu a produs nicio alternativa la
tezele actualului guvern, iar specialistii cooptati de Crin
Antonescu sunt impardonabil de absenti din dezbaterile fierbinti
ale acestor zile.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *