Ministrul ungar al economiei: “Au nevoie de acord cu FMI numai tarile care n-au incredere in ele insele”

Guvernul are prognoze privind o intrare abia din 2013 intr-o
epoca de “crestere dinamica si sustenabila la nivel mondial”, scrie
Portfolio.hu,
avand in vedere ca pentru moment se profileaza un nou val de
recesiune in SUA, manifestat pe piata imobiliara, si ca este
“imprevizibil inca daca aceasta se va reverbera in sistemul bancar
inca o data, mai ales ca toata lumea face tot posibilul ca sa evite
asa ceva”.

Prin urmare, Matolcsy recomanda ca “orice masura pe care o vom
avea in vedere sa porneasca de la premisa ca un al doilea val al
recesiunii planeaza asupra noastra si ca trebuie sa ne pregatim
pentru aceasta eventualitate”.

N-AVEM NEVOIE DE FMI

Ministrul a confirmat ca Ungaria nu intentioneaza sa apeleze la
FMI sau la alti creditori institutionali externi pentru finantare
si ca dupa ce linia de credit actuala cu FMI expira in octombrie,
guvernul sau nu va incerca sa obtina un nou acord, “pentru ca nu
are nevoie”.

“Au nevoie de astfel de acorduri numai tarile care n-au
incredere in ele insele si care nu se bucura de increderea pietelor
financiare”, a spus Matolcsy. Dupa el, increderea investitorilor in
economia ungara a fost recastigata in vara, iar guvernul a ales
intre cele doua variante pe care le avea in fata – “o politica de
supravietuire” (cu FMI) sau “o politica economica indrazneata”, din
pacate “neinteleasa inca” de analistii financiari din Ungaria.

Gyorgy Matolcsy a insistat ca tara sa va fi capabila sa
finanteze exclusiv prin apelul la pietele financiare deficitul
bugetar pana in 2013, ca si sa-si plateasca datoria de pe urma
titlurilor de stat care vor ajunge la scadenta in acest interval,
de circa 11 miliarde de euro. Fara a anunta o tinta oficiala de
deficit pentru 2011, ministrul a adaugat ca intr-un asemenea climat
de criza, Ungaria nu are nicio marja de actiune pentru a stimula
economia prin majorarea deficitului bugetar, care este “strict
interzisa”. Pentru anul in curs, tinta este de 3,8% din PIB.

Daca parghia fiscala nu-i mai e accesibila, oficialul ungar
indica in schimb parghia fondurilor europene, care ar trebui
regrupate si optimizate fiscal, precum si cea monetara, nu prin
curs sau dobanzi, ci prin “instrumente de piata monetara pe care le
folosesc Rezerva Federala sau Banca Centrala Europeana”, desi banca
centrala a Ungariei nu e de acord cu astfel de metode, pentru ca
piata le va putea sanctiona imediat drept recurs la tiparnita de
bani.

“Comentariile de acum ale ministrului tind sa confirme ideea ca
guvernul e mai atent la alegerile locale din 3 octombrie si vrea
sa-si contureze o strategie si sa ia masuri abia dupa aceea”, a
comentat Janos Samu, analist la Concorde Securities din
Budapesta.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *