NOUTATI

Calatoriile credintei

Seria de autor „Amin Maalouf“ a editurii Polirom s-a mai imbogatit cu un titlu: „Leon Africanul“. Cum aceasta colectie nu si-a propus sa respecte cronologia aparitiei volumelor originale, iata ca, dupa patru titluri sclipitoare ale Domnului Orient (acesta este supranumele occidental al scriitorului; libanez de origine, a emigrat in Franta, tara in limba careia si-a scris toate productiile literare), avem bucuria sa ne intalnim si cu cel dintai roman publicat de autor. Un roman care lanseaza, de fapt, tema favorita a lui Maalouf: ciocnirea civilizatiilor, dialogul, adesea frant, intre mentalitatile popoarelor care traiesc in preajma bazinului Mediteranei. O autobiografie imaginara, care pleaca de la o poveste reala. In 1518, un ambasador maghrebian e capturat de niste pirati sicilieni, care il dau in chip de ofranda Papei Leon al X-lea. Calatorul, pe numele sau Hassan al-Wazzan, gaseste astfel prilejul sa istoriseasca oficial principalele evenimente ale fascinantei sale vieti

 

Amin Maalouf, Leon Africanul,

Editura Polirom, Iasi, 2005

 

 

Un alt Columb, o alta America

Argentinianul Abel Posse a studiat politologia si literatura si a ajuns sa straluceasca in amandoua: diplomat de cariera, pe de-o parte, si, pe de alta, scriitor apreciat, cu premii in palmares si izbanzi literare atat in materie de fictiune cat si de eseistica. Volumul de fata e o calatorie in istoria secreta a descoperirii Americii. Care se transforma intr-un voiaj initiatic, ale carui urzeli mistice sunt tesute de Fernando si Isabela, regii spanioli a caror dragoste se transforma intr-o „conspiratie a paradisului“. Agentul acestei nebunii, jumatate erotice, jumatate eretice va fi Cristofor Columb, cel care va ajunge sa creada ca America era, de fapt, taramul unde fusese alungat Adam. Romanul a primit unul dintre cele mai prestigioase distinctii literare ale latinitatii, premiul Rómulo Gallegos.

 

Abel Posse, Cainii paradisului,

Editura Nemira, Bucuresti, 2005

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *