De la Kennedy la Bush jr.

La ceremonia de inaugurare a lui John F. Kennedy a existat un moment uitat aproape, dar care pare sa aiba, in cartea Sarei Antonelli, o incarcatura simbolica covarsitoare: clipa in care poetul Robert Frost, aflat la solemnitate, a dat citire poemului „The Gift Outright“.

Era vorba nu doar de faptul ca un poet lua parte la cel mai important moment al cetatii, ci si de faptul ca i se recunostea in sfarsit literaturii dreptul de a se integra in viata politica a tarii, deocamdata doar spre a-i celebra istoria. O cotitura simbolica, asa cum spuneam, dar care consfintea, in latura ei explicita, prin mesajul poemului frostian, directia noua a politicii a lui Kennedy; adica, pe de-o parte, indemnul la recunoasterea suprematiei Statelor Unite pe scena politica internationala si, pe de alta, sublinierea caracterului exceptional al misiunii civilizatoare a SUA.

In cadrul Conventiei Democrate de la Los Angeles din anul 1960, Kennedy insusi avea sa apese asupra ideii de moment zero, de clipa-limita in destinul tarii sale: „Ne aflam in fata unei noi frontiere: frontiera anilor ‘60. Si eu ii cer fiecaruia dintre voi sa fie un pionier al acestei frontiere“. Desi nu toate gesturile sale au putut fi asimilate ideii de concordie interna si internationala (vezi, bunaoara, criza din Golful Porcilor), schimbarea preconizata de presedinte destainuia dorinta limpede de depasire a granitei dintre barbarie si civilizatie.

De accedere la niste valori eminamente noi, in care cultura sa fie o unealta a politicii si in care artele sa modifice mentalitatile, convingere care si-a gasit expresia, intre altele, in numeroasele functii de conducere incredintate, in acea perioada, intelectualilor si cercetatorilor. Aceasta a fost, in ciuda tuturor obstacolelor si inerentelor derapaje, o directie de dezvoltare care nu a mai putut fi oprita. Cu toate ca unii europeni, cu prea multa pripa cartitoare, numesc produsul de azi al acestei evolutii „cultura Coca-Cola“, e limpede ca o fac fara sa scruteze realitatile unei spiritualitati care nu a incetat sa fie in continua ebulitie.

Desi nu aceasta este teza cartii sale, sinteza Sarei Antonelli de fapt asta demonstreaza. Anume – continuitatea creatoare si pionieratul cultural american, de la generatia beat la Velvet Underground si Bob Dylan, de la Kerouac la Thomas Pynchon, Toni Morisson si Bret Easton Ellis, de la filmele „Apocalypse Now“ la „Strange Days“ (al lui Kathryn Bigelow), de la pop-art la arta instalationista. Ceea ce face atat de interesanta aceasta excursie in viata Americii ultimelor patru decenii este insa remarcabila impletire a palierelor de investigatie.

Desi focalizarea este una cert culturala, socialul, etnicul, politicul si economicul sunt in permanenta prezenti, facand din tabloul Sarei Antonelli nu o elitista istorie a artei, ci o percutanta si vie evocare a unei Americi (inaintand de la razboiul din Vietnam la cel din Irak si de la scandalul Watergate la scandalul Monica Lewinsky) care inca isi traieste segregatiile postmoderne, dar a carei vitalitate spirituala nu inceteaza sa uimeasca.         

Sara Antonelli, Cultura americanA  contemporana,

Editura Runa, grupul editorial Corint, Bucuresti, 2005