Băuturile energizante au revenit pe creştere în S1 şi au ţinut volumele îmbuteliatorului Coca-Cola din România pe linia de plutire

​Coca-Cola HBC România, liderul pieţei de băuturi răcoritoare, a raportat în primul semestru volume mai mici cu low single digits (1-3%) faţă de perioada similară a anului trecut, arată datele din ultimul raport al grupului Coca-Cola HBC.

„Băuturile carbogazoase au scăzut cu low single digits, în timp ce băuturile necarbonatate şi cafeaua au scăzut cu mid-single digits (4-6%). Am observat o creştere de peste zece procente (high-teens) în sectorul energizantelor, susţinută de o revenire în trimestrul 2 pe baza datelor comparative slabe, datorită introducerii măsurilor de reglementare  (interzicerea vânzării de energizante către minori n-red) în martie 2024”, se arată în raport.

Per total, la nivelul grupului, volumele au urcat cu 2,6%, susţinute de categoriile de băuturi carbogazoase şi energizante.

Coca-Cola HBC este liderul pieţei de băuturi răcoritoare din România, cu o cifră de afaceri de 4 mld. lei în 2024, dupa cum arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Pe plan local, sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Coca-Cola HBC are în România trei fabrici, la Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei.

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *