Tag: Coca-Cola

  • Îmbuteliatorul Coca-Cola din România a avut volume mai mari cu 5,6% în 2019

    Coca Cola HBC România, liderul pieţei de băuturi, a realizat anul trecut vânzări în volum mai mari cu 5,6% faţă de anul precedent, arată datele din ultimul raport anual al companiei Coca-Cola Hellenic.

    „Categoria de băuturi carbogazoase a avut o evoluţie bună la nivel global, iar inovaţiile au susţinut aceste performanţe cu lansări noi de arome precum Coca-Cola Peach şi baobab, lămâie şi zmeură. Schweppes şi-a continuat creşterea de peste 10% ( double-digit), fiind ajutat de lansarea produsului Herbal pineapple”, se arată în raportul citat.

    Compania a raportat în 2018 (ultimele date disponibile pe site-ul Ministerului de Finanţe) o cifră de afa­ceri de 2,5 miliarde de lei (544 mil. euro), în creştere cu 14% faţă de anul precedent.

    Coca-Cola HBC activează în 28 de ţări şi este controlat de Kar-Tess Holding (23% din acţiuni), o companie controlată la rândul său de familia David-Leventis şi The Coca-Cola Company (23% din acţiuni). În 2019, Coca-Cola Hellenic a înregistrat o creştere a volumelor de 3,3%, până la 2,2 miliarde de unit cases ( peste 12,4 miliarde de litri). Veniturile nete ale companiei s-au situat la peste 7 miliarde de euro, în creştere cu 5,5% faţă de anul anterior.

  • Marile profituri din micile bule: Coca-Cola raportează venituri de 37 miliarde de dolari şi profituri de 9 miliarde de dolari

    Preţul unei acţiuni în cadrul The Coca-Cola Company a atins un maxim istoric de 59 de dolari, după ce compania a încheiat 2019 cu un trimestru cu mult peste aştepări. Veniturile au crescut cu 28,2% comparativ cu 2018, fapt ce subliniază succesul de care se bucură compania în afara sectorul de băuturi carbogazoase, potrivit Investopedia.

    Creşterile de care se bucură compania ar putea fi afectate de epidemia de coronavirus în plină expansiune. Însă chiar şi în aceste condiţii, Coca-Cola va rămâne un performer extrem de puternic, de vreme ce a a reuşit să înregistreze creşteri de peste 30% de la începutul primului trimestru din 2019. În plus, veniturile de anul trecut au fost de 37 miliarde de dolari, în timp ce profiturile s-au situat în dreptul sumei de 9 miliarde de dolari.

    Coca Cola a crescut extrem de mult la începutul anilor 1990, perioadă în care căderea comunismului i-a permis să se extindă pe pieţe cu totul noi. În 2007-2008, odată cu prăbuşirea burselor de pe Wall Street, compania a trecut printr-o perioadă dificilă, reuşind totuşi să atingă cifre record în trimestrul 3 din 2014.

    Anul trecut, Coca-Cola HBC – unul dintre principalii distruibuitori ai faimoasei băuturi – declara că plănuieşte că lanseze brandul Costa Cofee pe cel puţin 10 pieţe din cele 28 în care operează în prezent, printre care se numără România, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Polonia, Rusia şi Elveţia. Mişcarea are în plan extinderea în vending (automate de cafea) şi în produse ready-to-drink.

    Costa Cofee s-a bucurat de o popularitate foarte mare în Marea Britanie, fiind prezentă şi în România până în 2011, când Cofee Management, compania care deţinea franciza de cafenele în România, a intrat în insolvenţă.

  • Povestea farmacistului care a transformat Coca-Cola într-una dintre cele mai iubite băuturi de pe planetă

    Dacă nu ar fi întâlnit omul potrivit la locul potrivit, Poate că Asa Griggs Candler ar fi rămas un simplu farmacist. A avut însă norocul de a-şi fi intersectat destinul cu cel al lui John Stith Pemberton, inventatorul Coca-Cola, de la care a cumpărat cunoscuta reţetă care avea să îl transforme într-unul dintre cei mai importanţi magnaţi din istoria Statelor Unite, după ce a pus bazele imperiului cunoscut astăzi în toată lumea drept The Coca-Cola Company.

    Asa Griggs Candler s-a născut pe 30 decembrie 1851 în Villa Rica, Georgia, în familia Marthei şi a lui Samuel Charles Candler, şi a avut zece fraţi. În 1888, pe când lucra ca farmacist, Asa Griggs Candler l-a întâlnit pe John Stith Pemberton (8 iulie 1831 – 16 august 1888), inventatorul Coca-Cola, care crease în mai 1886 o versiune timpurie a celebrei băuturi. Intrigat de băutura dulce, carbonatată a lui Pemberton, antreprenorul i-a oferit acestuia suma vehiculată la 1.750 de dolari (circa 47.000 de dolari la valoarea din prezent a monedei) pentru a cumpăra reţeta.

    Unele surse menţionează suma de 2.300 de dolari ca fiind adevărata valoare a tranzacţiei. Grav bolnav şi în pragul falimentului, Pemberton a acceptat, cu toate că anticipase succesul pe care îl va avea băutura şi dorise să lase reţeta moştenire fiului său, care a preferat însă banii.
    Patru ani mai târziu Candler a fondat The Coca-Cola Company. În anul următor, brandul a devenit marcă înregistrată şi a început distribuţia primelor dividende către acţionari.

    Până în 1895 compania distribuia Coca-Cola pe tot teritoriul Statelor Unite, iar în 1899 a început exportul în Cuba, doi ani mai târziu businessul extinzându-se în Europa. Antreprenorul a lansat de asemenea faimosul „contract de un dolar”, prin care vindea dreptul de a îmbutelia Coca-Cola în SUA pentru doar un dolar. La început, compania a promovat băutura drept un remediu pentru durerile de cap, dar şi ca o soluţie pentru ameliorarea oboselii psihice şi fizice.

    În 1903 Candler a decis să scoată cocaina din frunzele de coca înainte de a le amesteca cu băutura şi să vândă extractul de cocaină companiilor farmaceutice. În 1911 compania a investit 1 milion de dolari în publicitate. După patru ani, Root Glass Co. a creat sticla iconică a brandului. În 1916, când antreprenorul a fost ales primar al Atlantei, s-a retras din managementul afacerii. În timpul mandatului, el a depus eforturi considerabile pentru a reconstrui peste 1.500 de locuinţe distruse în marele incendiu din Atlanta din anul 1917. De asemenea, a făcut mai multe împrumuturi personale pentru a extinde reţeaua de apă şi canalizare, precum şi infrastructura oraşului. Candler a fost, de asemenea, şi un cunoscut filantrop, dotând numeroase şcoli, universităţi şi spitale cu cele necesare.

    În 1917 reprezentanţii businessului au decis să scadă cu 50% cantitatea de cafeină din băutură. Doi ani mai târziu fondatorul a cedat un procent majoritar din acţiunile pe care le deţinea în companie celor cinci copii ai săi (patru fii şi o fiică), care la rândul lor le-au vândut unui grup de investitori condus de omul de afaceri american Ernest Woodruff.

    În 1926 antreprenorul a suferit un accident vascular cerebral, iar pe 12 martie 1929 a murit în spitalul Wesley Memorial Hospital din Atlanta, Georgia.În 2018 The Coca-Cola Company a avut venituri de 31,85 de miliarde de dolari şi o echipă de circa 60.000 de angajaţi. În prezent compania deţine în jur de 500 de branduri răspândite în peste 200 de ţări.

  • Nicoleta Eftimiu, managerul care conduce businessul Coca-Cola pe şase pieţe: Lucrez cu mai multe echipe, trebuie să înţeleg dinamica lor, dar şi a celor şase pieţe noi

    Nicoleta Eftimiu, care lucrează de 16 ani în cadrul sistemului Coca-Cola, a fost promovată în august în funcţia de franchise director Central Europe în cadrul The Coca-Cola Company, conducând astfel businessul de pe şase pieţe, respectiv Elveţia, Austria, Liechtenstein, Cehia, Slovacia şi Ungaria.

    În rolul său de franchise director Central Europe, Nicoleta Eftimiu, 42 de ani, coordonează şi asigură implementarea unor strategii de business, trebuie să îndrume şi să fie aproape de echipele cu care lucrează.

    „Este diferit cadrul de lucru şi responsabilitatea care vine cu această poziţie regională, plus un rol mai puternic de integrator – fiind vorba despre 6 pieţe diferite. Lucrez cu mai multe echipe, trebuie să înţeleg dinamica lor, dar şi a celor 6 pieţe noi şi, mai ales, modul în care businessul nostru poate răspunde nevoilor specifice din fiecare piaţă. Mutarea mea în Viena face parte din schimbare şi sunt convinsă că va fi un catalizator al tranziţiei în noul rol“.

    Nicoleta Eftimiu subliniază că aceasta este o regiune diferită de sud-estul Europei în ceea ce priveşte profilul consumatorilor, tendinţele de consum, dinamica pieţei.

    Citiţi un interviu cu Nicoleta Eftimiu în anuarul ZF Who’s who in business România – 2019. Cei mai importanţi 1000 de oameni din business

  • Care este multinaţionala care a POLUAT lumea cu cel mai mult plastic în 2019

    Coca-Cola a câştigat „titlul” de cel mai mare poluator cu plastic din lume pentru al doilea an la rând, notează NY Post.

    Pentru al doilea an la rând, ONG-ul Break Free From Plastic a numit compania cu sediul în Atlanta drept compania care a poluat cel mai mult lumea cu plastic pe parcursul unui an.

    ONG-ul a realizat un exerciţiu în cadrul căruia 72.541 de voluntari au colectat deşeuri plastice în 51 de ţări în luna septembrie, iar 43% din deşeurile colectate aveau eticheta brandului, potrivit The Guardian.

    Coca-Cola s-a situat pe primul loc, cu 12.000 de produse găsite în 37 de ţări. Pe locurile doi şi trei s-au situat Nestle şi Pepsico.

    În timp ce Coca-Cola a fost sursa principală de poluare cu deşeuri plastice în Africa şi Europa, în SUA Nestle este compania care a poluat cel mai mult – ONG-ul descoperind pahare de Solo Cup şi Starbucks.

    În Europa, Heineken a fost al treilea cel mai mare poluator.

    „Oricând recipientele noastre ajung în oceanele noastre – sau oriunde nu ar trebui să ajungă – noi condamnăm acest lucru. Printr-o serie de parteneriate, noi lucrăm pentru a adresa această problemă critică globală, atât în încercarea de a reduce volumul de deşeuri plastice care ajung în ocean, cât şi prin acţiuni de curăţare”, transmite Coca-Cola.

  • Coca-Cola HBC România: Sucurile cu zero zahăr şi apa au rate de creştere peste băuturile carbonatate

    Vânzările Coca-Cola HBC, care se ocupă de îm­bu­telierea şi distribuirea produselor pe plan local sub licenţa Coca-Cola şi The Coca-Cola Company, au înregistrat o creştere cuprinsă între 3 şi 5% în primul semestru al anu­lui 2018, cel mai scăzut ritm semestrial din ultimii patru ani.

    „Pentru prima jumătate a anului 2019, la nivelul între­gului grup, România a a înregistrat o creştere de low sin­gle digit, cuprinsă între 3 şi 5% în termeni de volum“, a de­cla­rat Irina Ionescu, public affairs manager în cadrul unei con­ferinţe organizate de Coca-Cola, având ca temă im­pac­tul social-economic al sistemului Coca-Cola în România.

    De cea mai puternică creştere s-a bucurat zona de băuturi cu 0 zahăr, dar şi apa, arată cele mai recente date ZF.

    „Pentru prima jumătate a anului 2019, la nivelul întregului grup, România a a înregistrat o creştere de low single digit, cuprinsă între 3-5% în termeni de volum. Vânzările au crescut în particular pe partea de băuturi răcoritoare carbogazoase, pe partea de 0 zahăr vânzările au crescut serios, iarăşi am văzut o creştere foarte mare la apă“, a mai declarat Irina Ionescu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Jevgeni Rudkovski, supply chain manager Coca-Cola HBC România: „Experienţa internaţională este interesantă, o provocare personală semnificativă”

    Jevgeni Rudkovski ocupă funcţia de supply chain manager în cadrul Coca-Cola HBC România, având în subordine 700 de angajaţi direcţi. Anul trecut, segmentul pe care îl conduce şi-a îmbunătăţit productivitatea cu aproape 10%.
    „Am promovat inovarea în domeniul nostru prin creşterea ponderii remorcilor uşoare în transport de la 0% la 5%, creând astfel o piaţă pentru astfel de soluţii în România – remorci care permit transportarea unei greutăţi cu 10% mai mari”, descrie managerul cele mai recente reuşite ale sale.
    Cele două momente care i-au definit cariera sunt, potrivit lui, cel în care s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC, în 2005, ca tehnician în producţie, şi cel în care a devenit manager trainee, doi ani mai târziu. Jevgeni Rudkovski spune că una dintre cele mai mari reuşite ale sale este construirea echipelor gata oricând să continuie proiectele pe care le derulează şi să facă performanţă.
    Printre cele mai dificile momente din carieră a fost cel în care, din funcţia de team leader, a trebuit să conducă o echipă mare de specialişti. „Mi-am dat seama că, în afara faptului că nu aveam suficientă experienţă practică, îmi lipseau şi cunoştinţele. Acel moment m-a scos din zona mea de confort şi m-a determinat să fac eforturi ca să învăţ mai repede pentru a deveni bun în ceea ce făceam.” Jevgeni Rudkovski este absolvent al Universităţii Tehnice din Tallinn şi al Universităţii de Ştiinţe din Tallinn. În ceea ce priveşte experienţa internaţională, el a lucrat pentru CCHBC în Ungaria în urmă cu câţiva ani, iar timp de mai mulţi ani a administrat partea de logistică în trei ţări baltice. „Am călătorit mult datorită studiilor în Spania, Irlanda şi Elveţia şi am ajuns cu succes în România în 2017.”

    Profilul lui Jevgeni Rudkovski a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Anca Năstase-Marinică, senior brand manager Fanta, Coca-Cola Central Eastern Europe BU Coca-Cola România

    Anca Năstase-Marinică este senior brand manager Fanta în cadrul companiei Coca-Cola, pe regiunea Europa Centrală şi de Est, funcţie din care conduce o echipă de peste 35 de persoane la nivel regional, jumătate dintre aceştia deţinând poziţii de brand management, având drept responsabilităţi coordonarea strategiei de marketing la nivel regional a brandului Fanta pentru cele 26 ţări din business unit, inclusiv România.

    Ea spune că anul trecut brandul Fanta a înregistrat cele mai bune rezultate din istorie la nivel de rezultate trimestriale şi volum în regiunea Europa Centrală şi de Est. Cu o experienţă de peste 15 ani în marketing, cariera Ancăi Năstase-Marinică în cadrul companiei Coca-Cola România a început în urmă cu zece ani, în 2009. Ulterior, a preluat întregul portofoliu de produse Coca-Cola, după care a migrat către zonă de băuturi necarbozagoase şi apă, pentru ca în prezent să revină pe zona de sparkling.

    Ea spune că printre cele mai mari reuşite din carieră se numără campaniile pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului, mai ales că „multe dintre ele au fost recompensate cu premii locale şi internaţionale”. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE, Anca Năstase-Marinică spune că în prezent poziţia pe care o deţine vine la pachet cu responsabilităţi la nivel regional, pentru Europa Centrală şi de Est. „Aş spune că este un echilibru perfect, pentru că am ocazia să lucrez din România, la nivel internaţional. Practic, deşi biroul meu a rămas în Bucureşti, lucrez cu o echipă virtuală alcătuită din oameni de marketing din peste 20 de ţări din regiune.”