Cum arata viitorul pentru producatorii de vopsele

“Am plecat patru zile in concediu si cand m-am intors totul era
dat peste cap. Acum trebuie sa recalculez tot. Nici nu mai poti
estima cu siguranta cum va fi in final.” Aliz Kosza este manager de
meserie. De mai bine de doi ani conduce Fabryo Corporation, liderul
pietei de lacuri si vopsele.

A trait perioada de crestere economica la conducerea MOL Romania
si a Orkla Foods, dar a prins si anii complicati ai deceniului
trecut in multinationale ca Procter&Gamble, Nestlé, Gillette,
Johnson& Johnson si Kraft Jacobs Suchard. In acele vremuri a
fost greu, isi aminteste managerul, cu un curs valutar care se
dubla lunar sau cu fabrici care inchideau periodic ca sa aiba
pierderi mai mici. Dar “ce se intampla acum, la nivel global, nu
s-a mai intamplat niciodata”.

Adauga repede ca “nu suntem in panica, nu este o tragedie, dar
va fi un impact negativ”. Ca probabil toti managerii, in ultima
saptamana Aliz Kosza a adunat, a scazut si a inmultit si a intocmit
scenarii financiare, dupa anuntul de majorare a taxei pe valoarea
adaugata. Si asta dupa o luna mai la fel de plina de calcule care
au pregatit cresterile de preturi anuntate de Fabryo saptamana
trecuta. Ele n-au insa legatura cu majorarea TVA, ci cu scumpirea
materiilor prime, majoritatea din import, si cu deprecierea monedei
nationale, dupa cum argumenteaza managerul.

“Nu vom forta scumpirile, dar sanatatea financiara a companiei
este cea mai importanta, este pe primul plan si nu e bine pe termen
mediu sa mergi cu o marja de profit operational sub 14-15%”,
considera Kosza. Pentru a mentine acest nivel, ea afirma ca nu e o
decizie buna ca un producator sa absoarba in marja sa operationala
eventualele costuri de productie mai ridicate sau marirea cotei
TVA, mai ales ca nivelul mentionat nu garanteaza obligatoriu si
incheierea anului cu un profit net. Pentru Fabryo, in tot cazul,
n-a fost o garantie, din moment ce a terminat 2008 cu o pierdere de
aproape 300.000 de euro, explicata prin fluctuatia de curs.

De o preluare in marjele de profit a scumpirilor la materiile
prime principale, rasina si titanul, vorbeste directorul de
strategie al Kober, cel mai mare producator independent de vopsele,
care spune ca a recurs deja in martie la aceasta masura. “Cresterea
TVA este foarte recenta si nu am finalizat studierea impactului
asupra bugetului nostru. Din acest motiv nu stiu sa raspund cum vom
proceda”, spune reprezentantul afacerii detinute de Aurel si
Mariana Kober.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *