Anul crizei a fost si anul in care TAROM a pierdut suprematia in
ceea ce priveste numarul de pasageri transportati, dupa ce a condus
piata aeriana locala inca de la infiintare. E drept, a pierdut la
mustata – in raportarile initiale, TAROM vorbea de 1,72 milioane de
pasageri pentru 2009, dar la raportarea finala numaratoarea s-a
oprit la 1,70 milioane de pasageri. Locul intai in ceea ce priveste
numarul de pasageri transportati nu i-a fost luat insa de Lufthansa
sau de Air France-KLM, care ameninta de mult timp pozitia TAROM pe
piata. Cele doua companii au fost destul de agresive in ultimul an
– Air France-KLM a fuzionat si la nivel local si a incercat sa
extinda cat mai mult oferta, iar Lufthansa a introdus rute noi, dar
a si integrat operatiunile Swiss (urmand sa le integreze si pe cele
ale Austrian).
Intr-un top care nu include companiile low-cost, TAROM, Air
France-KLM si Lufthansa ar reprezenta top 3. Insa 2009 a aratat ca
zborurile low-cost nu mai pot fi excluse din clasamente.
“Pasagerii au inceput sa fie mai atenti la modalitatea in care
calatoresc. Isi doresc aceleasi servicii de calitate, dar la un
pret mai prietenos”, afirma Florentina Ivan, director de marketing
al Blue Air. Anticiparea acestei schimbari de comportament cu mult
inaintea competitorilor a fost unul dintre avantajele in castigarea
de noi pasageri. “Ca rezultat al crizei economice, oamenii tind sa
fie mai mai atenti la cheltuieli. Pretul a devenit si mai important
decat a fost pana acum”, considera si Natasa Kázmér, director
Corporate Communications & Public Affairs al Wizz Air. Compania
a pastrat tarifele la nivelul anilor trecuti si a crescut in mod
regulat oferta de destinatii, care au atras din ce in ce mai multi
pasageri, lucru ce a rezultat in 2009 in dublarea capacitatii in
Romania, comparativ cu 2008. “Cu aceasta strategie nu numai ca am
reusit sa ne pastram pasagerii, dar am continuat, in ciuda
conditiilor macroeconomice dificile, sa cream noi cereri si sa
atragem pasageri de la liniile traditionale”, adauga Kázmér.
Pretul a fost in 2009 criteriul principal in functie de care
potentialul client, aflat in aeroport, in agentia de turism sau in
fata calculatorului, a optat pentru o companie sau alta. In aceste
conditii, Blue Air si Wizz Air – ocupantele locurilor intai si trei
in topul BUSINESS Magazin – au transportat impreuna, din si spre
Romania, aproximativ 3,5 milioane de pasageri. Acestora li se
adauga si pasagerii transportati de alte companii low-cost prezente
in Romania in 2009, precum Germanwings, Clickair, easyJet, Wind
Jet, dar si Sky Europe si My Air – pana la iesirea acestora doua
din urma de pe piata la mijlocul anului trecut. Calculand pasagerii
acestor companii, piata low-cost a totalizat in 2009 peste 4
milioane de pasageri, cifra comparabila cu cea a pasagerilor
transportati de companiile de linie, de aproximativ 5,5 – 6
milioane de pasageri.
Leave a Reply