Tag: pasageri

  • Bucureştiul, în vârful creşterilor de trafic pe aeroport în iunie, cu plus 9,3%, dublu faţă de media europeană

     Aeroportul din Bucureşti, cel mai mare din ţară, a înregistrat în iunie o creştere a numărului de pasageri de 9,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2018, avans mai mare decât al unor aerogări din regiune precum cele din Budapesta, Praga şi Varşovia, arată datele de la ACI Europe, care reprezintă peste 500 de aeroporturi din 45 de ţări din Europa. Astfel, terminalul din Capitală a avut 1,37 milioane de pasageri în această lună.

    În aceeaşi perioadă, aeroportul din Varşovia a raportat un avans de 2,7% al numărului de călători, iar cel din Budapesta de 9,1%. În iunie, numărul de pasageri de pe aeroporturile din  Europa a crescut în medie cu 4,7%.  Avan­sul din prima lună de vară vine în contextul în care, deşi sezonul va­can­ţelor începuse, pe­rioada de vârf a trafi­cului pe toate aero­por­turile este de departe august.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.
     

  • Afacerile de pe aeroportul Otopeni au „decolat” odată cu creşterea numărului de pasageri. Suma incredibilă cu care îşi creşte duty-free-ul afacerile de la an la an

    Millenium Pro Design SRL, compania care operează activităţile duty free-ului de pe aeroportul din Otopeni, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de aproximativ 348,5 milioane de lei (de la 255,5 mil.lei în 2017) şi un profit net de 24,9 milioane de lei (în 2017 era de 14,3 mil.lei), potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Şi numărul angajaţilor a crescut, de la 365 în 2017, la 473 anul trecut.

    Compania pare să îşi crească veniturile cu peste 100 de milioane de la an la an: în 2016, de pildă, cifra de afaceri a Millenium Pro Design se plasa la 165,4 milioane de lei, iar profitul net la 18,7 milioane de lei, în timp ce numărul de angajaţi era de 283.

    Numărul pasagerilor de pe aeroportul Otopeni a ajuns anul trecut la 13,8 milioane de pasageri anul trecut, în creştere cu 7,95% faţă de 2017.

    Potrivit informaţiilor acordate anterior de Registrul Comerţului, compania Millenium Pro Design este deţinută în proporţie de 72,17% de mai mulţi acţionari români printre care şi Roşca Emil şi firma Heinrig Impex SRL (în proporţie de 27,83%). Heinrig Impex este, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei, o companie cu capital 100% german specializată în distribuţia şi comercializarea unei game diverse de produse reprezentative pentru cele mai renumite case producătoare de băuturi alcoolice, ţigarete, dulciuri, parfumerie, produse cosmetice şi accesorii.

    O prezenţă discretă în presă, Emil Roşca este unul dintre oamenii de afaceri care stau în spatele lansării mărcii Bigotti pe piaţa românească, potrivit unuia dintre puţinele interviuri acordate presei de profil, publicat în 2003 în suplimentul După Afaceri Premium al Ziarului Financiar.

  • Răspunsul Clever Taxi la Legea taximetriei, adoptată ca urmare a protestelor taximetriştilor

    Potrivit lor, noile reglementări nu influenţează modul în care operăm şi ne desfăşurăm activitatea pe piaţa din România. Aplicaţia mobilă Clever funcţionează exclusiv în colaborare cu şoferi autorizaţi, fie că sunt şoferi de taxi sau şoferi în regim rent a car.

    Reprezentanţii companiei spun că sunt în discuţii constante cu Guvernul despre necesitatea reglementării transportului alternativ, ca soluţie complementară de transport şi care are nevoie de reglementare specifică.

    „Am primit din nou asigurări, inclusiv din partea vicepremierului Daniel Suciu şi a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru faptul că aplicaţiile mobile vor continua să funcţioneze pe piaţa locală, că există în lucru un cadru legislativ dedicat lor şi până la finalizarea sa nu vor exista abuzuri la adresa şoferilor parteneri.

    În acest moment, aşteptăm ca reprezentanţii Guvernului să pună în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă dedicat aplicaţiilor de transport alternativ din România. Clever va avea în continuare deschidere faţă de autorităţi şi un rol activ în acest proces. Dorim să oferim toate datele şi informaţiile necesare pentru dezvoltarea unui cadru legal benefic atât pentru şoferi şi stat, dar mai ales pentru pasageri.

    În plus, suntem alături de toţi şoferii colaboratori Clever şi le oferim acestora sprijin total, atât juridic, cât şi financiar, în cazul unor sancţiuni abuzive. Încurajăm toţi şoferii să intre în legătură directă cu noi dacă întâmpină astfel de probleme (liniile noastre din call-center sunt disponibile non-stop telefonic la 0740.269.333 sau pe email la go@clevertaxi.com).

    Sperăm ca noua reglementare să fie adoptată în cel mai scurt timp pentru a elimina orice stare de incertitudine care planează atât asupra pasagerilor, cât şi asupra şoferilor. Milioane de pasageri se bazează zilnic pe activitatea aplicaţiilor de mobilitate urbană. În acest moment, Clever înregistrează peste 4 milioane de cereri de transport lunar din partea pasagerilor.”

     

  • Premieră mondială: Taxiurile zburătoare devin realitate, după ce un start-up german a testat cu succes prima aeronavă electrică de pasageri care a decolat pe verticală

    Lilium are în plan să dezvolte o întreagă flotă de „taxiuri zburătoare” cu o capacitate de transport de cinci persoane, care pot fi operate cu sau fără pilot. Serviciul ar urma să fie introdus în oraşele din întreaga lume până în anul 2025, iar plata pentru o asemenea cursă va fi aproape la fel ca în cazul serviciilor clasice de transport.

    Spre exemplu, un simplu zbor între aeroportul internaţioal John F. Kennedy şi Manhattan, deci pe o distanţă de 24 de kilometri- îl va costa pe pasager aproximativ 70 de dolari, ceea ce îl face mai ieftin decât un zbor cu elicopterul şi competitiv cu serviciile de top din domeniul limuzinelor, spun reprezentanţii companiei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Dezastru aviatic: cum s-a petrecut aterizarea de urgenţă în care şi-au pierdut viaţa jumătate dintre pasagerii aflaţi la bord

    ​Aeronava Aeroflot SU1492 a efectuat în urmă cu aproximativ o săptămână o aterizare de urgenţă pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova. În urma acesteia, jumătate dintre cei 78 de călători şi membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.
    „Aeroflot îşi prezintă cele mai sincere condoleanţe familiei şi celor dragi celor care şi-au pierdut viaţa în acest zbor”, au spus reprezentanţii liniei aeriene într-o declaraţie de presă. „Echipajul a făcut tot ce a putut pentru a salva vieţile pasagerilor şi a oferi asistenţă de urgenţă celor implicaţi. În mod tragic, nu i-au putut salva pe toţi cei aflaţi la bord.”
     
    Potrivit Airfleets.net, Aeroflot are o flotă de 50 de aeronave; fiecare cu locuri pentru 87 de pasageri. Aeronava care a efectuat aterizarea de urgenţă a fost livrată operatorului aerian în septembrie 2017.
    Potrivit reprezentanţilor liniei aeriene, în zborul dinspre Moscova spre oraşul Murmansk din nord-vestul Rusiei, aeronava a suferit „defecţiuni la bordul aeronavei”. Drept urmare, echipajul a solicitat aterizarea de urgenţă şi a solicitat întoarcerea la aeroport. Ulterior, unul dintre piloţii aeronavei a declarat presei ruseşti că sistemul de comunicaţii al aeronavei a eşuat din cauză că a fost lovit de un fulger.
     
     
    Business Insider a descris modul în care s-au derulat evenimentele: Aeroflot 1492 a decolat din Moscova la 6.03 p.m. duminica trecută. După câteva minute de zbor, reprezentanţii aeronavei decid să se întoarcă şi se învârt circa 10 minute deasupra aeroportului de pe care au decolat. Un material video publicat în mediul online arată cum avionul se loveşte violent de pistă, iar apoi ia foc.
  • Crime pe o autostradă din Pakistan: Mai multe autobuze de pasageri, luate cu asalt de atacatori înarmaţi

    Pasagerii călătoreau în mai multe autovehicule pe o autostradă din oraşul Karachi către Gwadar, un port pakistanez situat la Marea Arabiei.
     
    O grupare insurgentă din regiunea Baluchistan a revendicat atacul din sudul Pakistanului, a anunţat grupul printr-un comunicat transmis mass-mediei locale.
     
    Luptătorii grupării Raji Aajoi Saangar au executat omorurile, se arată în comunicat, care se descrie ca o grupare formată din trei mişcări separatiste din regiune, dar au negat că ar fi avut ca ţintă oameni de rând.
     
  • Ce face compania aeriană Wizz Air cu pasagerii indisciplinaţi

    Operatorul aerian low-cost Wizz Air s-a alăturat campaniei ”Not on my Flight”, o nouă campanie lansată de Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (EASA), pentru a reduce numărul de pasageri indisciplinaţi pe toate zborurile europene şi pentru a proteja dreptul pasagerilor la o experienţă paşnică de călătorie, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Potrivit comunicatului de presă, operarea în bune condiţii a unor zboruri în Uniunea Europeană este perturbată de pasagerii care manifestă un comportament necivilizat. Cel puţin 70% din aceste incidente implică o anumită formă de agresiune. Deşi numărul incidentelor de pe zborurile Wizz Air a fost constant în ultimii ani datorită regulilor stricte ale companiei aeriene şi a echipajului bine pregătit, în 2018, industria aviatică a înregistrat o creştere a comportamentului indisciplinat de 34% faţă de 2017.

    Chiar dacă numărul pasagerilor indisciplinaţi este foarte mic având în vedere numărul total de persoane care călătoresc cu avionul, efectul acţiunilor acestora poate avea un impact disproporţionat atât asupra funcţionării fără probleme a zborului, cât şi asupra celorlalţi pasageri. Comportamentul neadecvat, cum ar fi consumul excesiv de alcool şi intoxicaţia cu alcool, fumatul în toaletă, violenţa verbală sau fizică faţă de echipaj sau de alţi pasageri sau nerespectarea instrucţiunilor echipajului, crează un risc inutil pentru funcţionarea normală a unui zbor prin distragerea echipajului şi poate duce, de asemenea, la întârzieri semnificative.

    Potrivit informaţiilor din comunicat, compania aeriană are, de asemenea, toleranţă zero pentru comportamentul abuziv faţă de pasagerii săi şi de cei peste 4.500 de membri ai personalului. Echipajul Wizz Air dedicat şi pregătit din punct de vedere profesional se ocupă în mod eficient de pasagerii indisciplinaţi, în conformitate cu pregătirile lor recente. Wizz Air colaborează îndeaproape cu autorităţile locale în ceea ce priveşte pasagerii indisciplinaţi.

    Fiecare pasager şi membru al echipajului are dreptul la un zbor sigur, fără abuz verbal sau fizic. Călătoria ar trebui să fie o experienţă plăcută în care pasagerii şi echipajul de cabină se vor trata reciproc cu respect. Anul trecut, 34 de milioane de persoane au ales tarifele scăzute ale Wizz Air şi, cu reţeaua noastră din ce în ce mai mare, nu putem lăsa o minoritate nereprezentativă să strice experienţa plăcută de zbor a atâtor clienţi respectabili şi amabili. De aceea am decis să aderăm la această mare iniţiativă a EASA şi, de asemenea, îndemnăm pasagerii noştri să se alăture eforturilor noastre prin distribuirea hashtag-ului  #notonmyflight pe profilurile lor de social media”, a declarat András Radó, corporate communications manager al Wizz Air.

     

  • Sfârşitul unei ere: Airbus renunţă la fabricarea uriaşului A380, cea mai mare aeronavă de pasageri din lume

    Într-o declaraţie, compania a declarat că va efectua ultimele livrări în 2021.
     
    Decizia vine după ce Emirates, cel mai mare client pentru A380, a redus numărul de aparate comandate.
     
    Într-o declaraţie emisă joi, Airbus a declarat că Emirates îşi comenzile de A380 de la 162 la 123 de aeronave.
     
    “Pasagerii din întreaga lume iubesc să zboare pe această aeronavă mare, de aceea anunţul de astăzi este dureros pentru noi şi comunităţile A380 din întreaga lume”, a declarat CEO-ul companiei Tom Enders.
     
    Gigantul aerospaţial a declarat că impactul deciziei a fost încorporat în mare parte în rezultatele firmei din 2018, cu un profit net de 3 miliarde de euro, cu aproape 30% mai mult faţă de anul precedent.
     
  • Aterizare de urgenţă pe Otopeni după ce comandantul unei aeronave cu 150 de pasageri la bord a anunţat probleme la motor

    Reprezentanţii CNAB susţin că aterizarea a fost provocată de probleme tehnice la motorul 2.În aceste condiţii, pe Aeroportul Otopeni a fost format un dispozitiv, iar aeronava a aterizat în siguranţă.

    Reprezentanţii CNAB nu au putut furniza alte detalii la ora transmiterii ştirii.

  • Ce se întâmplă de multe ori în timpul zborului şi pasagerii nu au habar

    Mai mulţi utilizatori ai site-ului Reddit (piloţi, însoţitori de zbor şi pasageri) au dezvăluit lucruri mai puţin ştiute despre zborul cu avionul. Mai jos găsiţi câteva dintre mărturisirile oamenilor.

    1. Oprirea tuturor electronicelor

    Telefoanele mobile sau alte electronice nu provoaca căderea unei aeronave, dar pot fi extrem de enervante pentru piloţi. Atunci când avionul se pregăteşte de aterizare piloţii pot fi deranjaţi de semnalele emise de telefoanele mobile care caută semnal.

    Sora mea este însoţitoare de zbor, după ce le spune tuturor să oprească toate electronicele se duce în spatele avionului, scoate telefonul mobil şi începe să scrie mesaje

    2. Piloţii dorm majoritatea cursei

    Cel puţin jumătate dintre piloţi dorm în timpul cursei.Între 43 şi 54 la sută dintre piloţi chestionaţi în Marea Britanie, Norvegia şi Suedia au recunoscut că au adormit în timp ce pilotau un avion cu pasageri.

    3. Măştile de oxigen îţi asigură doar 15 minute de aer

    Dacă măştile de oxigen coboară, ai la dispoziţie doar aproximativ 15 minute de oxigen din punctul în care le-ai scos. Totuşi, e mai mult decât suficient pentru ca pilotul să ducă aeronava la o altitudine mai mică, unde poţi respira normal

    4. Apa din avion nu este foarte curată

    Instalaţiile care ar trebui să purifice canalizarea de la toaletă şi cele care trebuie să reumple avionul cu apă potabilă se află la o distanţă de câţiva metri una de alta şi câteodată sunt administrate de aceeaşi persoană”.

    5.Piloţii primesc mese separate în caz că una dintre acestea le provoacă greaţă

    Doi piloţi primesc mese diferite şi nu le pot împărţi. Acest lucru se face în caz de toxiinfecţie alimentară.

    Continuarea in pagina urmatoare >>>>>>>




    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO:

    Fiica unuia dintre ultimii dictatori ai lumii şi viaţa sa incredibilă. A cântat cu Iglesias, vinde bijuterii şi fură milioane de dolari

    Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO

    Cum arată palatul de 1 miliard de dolari lui Vladimir Putin de la Marea Neagră -GALERIE FOTO

    Închisoarea unde deţinuţii sunt atât de înfricoşători încât nici gardienii nu intră. Instituţia este păzită doar la exterior de poliţişti – GALERIE FOTO