Pe Barbu Vacarescu, aproape de capatul arterei dinspre nordul
Capitalei, e o groapa enorma pe un santier de constructii. Este
fundatia Sky Tower, unul dintre zgarie-norii anuntati spre
dezvoltare inainte de criza, alaturi de locul unde alt turn de
peste 130 de metri inaltime trebuia sa se ridice, pe o artera
promovata ca viitorul pol de business al Bucurestiului, la
concurenta cu zona din Piata Victoriei. Dupa anul crizei (primul?),
proiectul Sky Tower al Raiffeisen Evolution a ramas la nivel de
fundatie, in asteptarea semnarii unor contracte de inchiriere si
obtinerea finantarii, in timp ce vizavi se apropie de finalizare
Nusco Tower, unul dintre putinele proiecte care au prins ultimul
tren inainte de recesiune.
Ceea ce nu inseamna ca turnul Nusco este lipsit de griji. “Nu e
complet inchiriat, dar va fi pana la finalul anului. Cine va dori
sa se mute nu mai are multe optiuni bune”, considera Horatiu
Florescu, CEO si presedinte al The Advisers Knight Frank, companie
care este agentul exclusiv al proiectului. Din biroul sau, de unde
se vad ambele proiecte, cel la stadiu de fundatie si cel care a
ajuns la finisaje, piata spatiilor de birouri din acest an pare
mult mai buna decat in 2009.
Anul trecut, cand BUSINESS Magazin edita suplimentul bianual
Piata Imobiliara, brokerii activi pe segmentul spatiilor de birouri
din Capitala vorbeau despre criza ca fiind un prilej favorabil
pentru companiile care cautau sa taie din costuri prin mutarea
sediilor. Renegocierile au dus tarifele in jos cu o medie de 20%,
iar gradul redus de ocupare a unor cladiri a facut ca pana si in
Piata Victoriei sa existe spatii libere. Una peste alta, presiunea
sub care au intrat proprietarii de cladiri a transformat piata
intr-una a chiriasilor.
Totusi, nicio tranzactie de dimensiuni mari nu s-a incheiat anul
trecut, adica niciun nume mare, precum operatorii de telefonie
mobila sau institutiile bancare, nu si-a mutat activitatea intr-un
nou sediu, cu o chirie mai mica. “Nu s-au semnat anul trecut
tranzactii mari deoarece companiile au inceput sa caute, aceasta a
durat, s-au tot uitat prin piata, dar nu aveau bugete si trebuia sa
astepte aprobarile de la centru”, explica Florescu, considerat cel
mai experimentat agent de inchiriere a spatiilor de birouri.
Cititi articolul integral in editia tiparita a revistei BUSINESS
Magazin.
Leave a Reply